Sunteți pe pagina 1din 17

STRUCTURA ARTICULAŢIEI SOLDULUI

Este o articulaţie sinovială, sferoidală, foarte importantă în statică şi locomoţie, alcătuită


din următoarele componente:
suprafeţele articulare:
−capul femural (prezintă foseta capului femural);
−acetabulul (cu suprafaţa articulară semilunară);
−labrul sau cadrul acetabular – fibrocartilaj inelar la periferia acetabulului şi care îi
măreşte adâncimea (cuprinde două treimi ale capului femural), contribuind la
menţinerea capului femural în cavitatea de recepţie.
mijloace de unire :
−capsula articulară;
−ligamentul iliofemural - două fascicule: iliopretrohanterian lateral şi medial;
−ligamentul pubofemural;
−ligamentul ischiofemural;
−ligamentul capului femural (ligamentul rotund).
* BIOMECANICA CENTURII PELVINE 
Funcția primară a centurii pelvine constă în asigurarea legăturii între 
scheletul axial şi membrele inferioare. Prin aceasta se asigură transferul 
greutății trunchiului, capului şi membrelor superioare spre membrele 
inferioare către sol (în ortostatism) sau către suportul de sprijin (în poziție 
şezândă), aceasta realizand funcția statică a pelvisului. Concomitent, 
centura pelvină formează un soclu inelar masiv pe care se sprijină 
coloana vertebrala mobilă. 
Prin intermediul articulațiilor şoldului, pelvisul (şi o dată cu el, restul 
corpului) este deplasat în spațiu de membrele inferioare, contribuind la 
realizarea funcției de locomoție. Ca element structural al peretelui inferior
al trunchiului, pelvisul asigură o funcție de protecție pentru viscerele 
pelvine: vezica urinară, rect, organe genitale interne, uter gravid, etc.
În mod normal, la omul adult, oasele coxale se mişcă concomitent cu sacrul şi bazinul
poate fi considerat un întreg rigid. În realitate se produc mişcări de mică amplitudine, 
în special la nivelul articulațiilor sacroiliace, mai accentuate la tineri.  Mişcările
articulațiilor sacroiliace constau în basculări ale sacrului. Ele sunt în număr de două: 
mişcarea de nutație şi contranutație. 
În nutație, baza sacrului se apleacă înainte şi în jos. În contranutație, baza se îndreaptă
 înapoi şi în sus. 
În ambele mişcări, axul transversal nu trece prin articulația propriu‐
zisă, ci prin ligamentele sacroiliace dorsale, sau prin cel interosos. Sacrul nu este unic
ul care participă. Cele două oase coxale se deplasează pe osul sacrat imobilizat în acel
aşi timp cu sacrul  Prin mişcarea de nutație strâmtoarea superioară se micşorează, per
mițând însă strâmtorii inferioare să se mărească. Când se trece de la poziția culcat la p
oziția în picioare, sacrul este apăsat de coloana vertebrală şi baza lui coboară cu câțiv
a milimetri.  
Prin mişcarea de contranutație baza sacrului se îndreaptă în sus şi înapoi, în timp ce 
vârful lui se îndreaptă în jos şi înainte. Prin această mişcare se măreşte strâmtoarea su
perioară în timp ce strâmtoarea inferioară se micşorează. Ea se produce astfel în 
poziția culcat sau când se execută mişcarea de hiperextensie a trunchiului. 
PARTICULARITĂŢI STRUCTURALE ŞI FUNCŢIONALE ALE ŞOLDULUI 

Articulația şoldului (coxofemurală) se prezintă ca o articulație sferoidală tipică, cu trei 
axe de mişcare. La nivelul ei se pot produce următoarele mişcări: 
1) flexie‐extensie; 
2) abducție‐adducție; 
3) circumducție; 
4) rotație. 
Datorită lungimii colului femural şi unghiului de înclinație, mişcările de flexie‐
extensie şi cele de abducție‐adducție se asociază cu mişcări de rotație. 
Dacă mişcările de flexie şi extensie ar fi pure, ar trebui să se realizeze în jurul
unei axe transversale care ar trece prin vârful marelui trohanter şi prin foseta
ligamentului rotund. Cum însă flexia se însoţeşte şi de mişcarea de rotaţie înăuntru,
iar extensia se însoţeşte de o mişcare de rotaţie în afară, axa biomecanică corespunde
axei centrale a cavităţii cotiloide. Amplitudinea acestor mişcări este legată de poziţia
genunchiului.
Când genunchiul este extins, flexia şoldului este limitată la 90°, prin punerea sub
tensiune a muşchilor posteriori ai coapsei.
Când genunchiul este îndoit, flexia şoldului atinge 120°.
* Flexia şi extensia

Prin mişcarea de flexie, coapsa se aproprie de peretele anterior
 
al abdomenului, iar în extensie se îndepărtează. 
În flexie, partea anterioară a capsulei şi ligamentul iliofemural 
se relaxeză. Limitarea acestei mişcări se face de către muşchii 
posteriori ai coapsei. Amplitudinea totală a mişcărilor de flexie
‐extensie depinde de poziția în care se găseşte genunchiul: 
astfel, dacă acesta este extins, flexia coapsei atinge 90°, prin 
punerea în tensiune a muşchilor posteriori ai coapsei. Când 
genunchiul este flectat, flexia şoldului atinge 130°. În poziția 
“pe vine”, coapsa se alipeşte de peretele abdominal anterior.  
Ligamentele iliofemurale au rol principal în stațiunea 
verticală, opunându‐se căderii trunchiului înapoi, ligamentele 
pubofemurale au rol adjuvant. 
Flexorii principali sunt:
-dreptul anterior;
-psoasul-iliac;
-tensorul fasciei lata;
-croitorul.;
Flexia este limitată de muşchii posteriori ai coapsei. Muşchii flexori sunt mai
puternici decât muşchii extensori.

Extensorii principali sunt:


-ischio-gambierii;
-fasciculele posterioare ale fesierului mijlociu şi fesierul mic.
Extensia este limitată de partea anterioară a capsulei şi de ligamentul ilio-
femural. Hiperextensia este posibilă numai prin flexia articulaţiei opuse şi accentuarea
curburii lombare.
Mişcările de abducție‐adducție
Se realizează în jurul unui ax antero‐
posterior (sagital), care trece prin centrul capului femural şi sunt însoțite de mişcări d
e rotație ale coapsei. 
Când coapsele sunt extinse, amplitudinea maximă a abducției este de 60°, astfel că 
ambele coapse formează între ele un unghi de 120°; când se găsesc în flexie, abducția
 atinge 70°, între coapse formându‐se un unghi de 140°.  
Adducţia se realizează de către: psoasul-iliac, fesierul mic, dreptul intern, pectineul,
cei trei adductori, semitendinosul, semimembranosul.
Ambele mişcări au o amplitudine activă de 60°-70° şi pasivă de 70°-80°. În mişcarea
de sfoară laterală, abducţia reală a coapsei pe bazin nu depăşeşte 70° de fiecare parte,
dar mişcarea devine posibilă datorită înclinării bazinului înainte şi unei lordoze
accentuate, ceea ce face ca abducţia să se transforme în mişcare de flexie.
Mişcările de rotaţie externă şi internă
Aceste mişcări se realizează în jurul unei axe verticale care trece prin capul femurului.
Amplitudinea rotaţiei externe active este de 15° şi pasive 20°, iar a rotaţiei interne active este de
35° şi pasive de 40°.
Muşchii rotatori externi sunt:
-fesierul mijlociu (cu fasciculele posterioare);
-fesierul mare, cei doi gemeni ai coapsei (superior şi inferior);
-piramidalul;
-cei doi obturatori;
-pătratul femural, pectineul;
-dreptul intern;
-croitorul.
Muşchii rotatori interni sunt:
-fesierul mijlociu (cu fasciculele anterioare);
-fesierul mic;
-semitendinosul;
-semimembranosul.
Mişcarea de circumducţie
Această mişcare rezultă din trecerea
coapsei prin toate poziţiile descrise
anterior. În realizarea ei intervin toate
grupele musculare ale şoldului.
– capul femural se învârte în cavitatea
cotiloidă;
– diafiza femurului descrie un con;
– epifiza distală a femurului descrie un
cerc.
STABILITATEA ŞOLDULUI
În stațiunea unipodală, echilibrul bazinului este menținut de abductori , iar în 
bipedism, de activitatea antagonistă a abductorilor şi adductorilor şoldului. 
Modificarea raportului dintre brațul forței şi brațul rezistenței prin scăderea primulu
i  va necesita creşteri importante ale forței abductorilor pentru a menține echilibrul 
bazinului în noile condiții. În acelaşi timp va creşte şi presiunea pe capul femural. Î
n mod normal ea reprezintă de 4 ori greutatea corpului, iar odată cu scăderea brațul
ui forței, poate ajunge să reprezinte de 5‐7 ori greutatea corpului, când balanța are 
brațele într‐un raport de 1/4 sau 1/6. 
La această presiune intermitentă articulară se mai adaugă
presiunea permanentă a tonusului muscular periarticular, determinată mai ales de 
adductori, abductori şi flexori. Contractura unora sau altora va mări presiunea 
articulară, putând favoriza atitudinile vicioase. 
Cea mai fiziologică poziție a şodului, în care presiunile intraarticulare vor fi cele 
mai mici, este poziția de extensie uşoară, abducție şi rotație internă poziția în 
care coaptarea suprafețelor articulare este cea mai perfectă şi deci presiunea pe cm² 
cea mai mică.
 Poziția vicioasă cea mai frecventă, în care se fixează şoldul este inversă flexie, adducție şi 
rotație externă de unde se deduce că accentul la posturare şi mobilizare se va pune pe extensi
e – abducție – rotație internă. 
Presiunea de susținere articulară se repartizează pe o anumită suprafață (suprafața portantă) 
care este de 16 cm². Reducerea acestei suprafețe va determina creşterea corespunzătoare a 
presiunii pe unitatea de suprafață. 
Pentru procesul recuperator, importanța acestor factori de stabilitate, ‐ osoşi, ligamentari şi 
musculari – rezidă din faptul că atitudinea va fi diferențiată în funcție de sectorul afectat. 
În poziția "picior peste picior" abducția este asociată cu flexia şi rotația externă, realizând 
poziția de maximă instabilitate pentru articulația şoldului. 

 Amplitudinea mişcării de flexie‐
extensie a şoldului cu genunchiul extins 
BIOMECANICA CENTURII PELVINE ŞI 
ŞOLDULUI ÎN TIMPUL MERSULUI 
Studiul forțelor articulare în timpul activităților dinamice s‐
a efectuat cu ajutorul 
analizei mersului pe platforma de forță sau prin recoltarea măsurătorilor in 
vivo cu ajutorul protezelor instrumentate prevăzute cu transductori . În 
timpul mersului s‐au pus în evidență două momente de creştere brutală a forțelor 
intraarticulare: 
a)  imediat după contactul calcanean forțele cresc de 4 ori greutatea corpului; 
b)  chiar inainte de ridicarea degetelor, în partea finală a fazei de sprijin forțele 
cresc la o valoare de 7 ori greutatea corpului . Pentru femei, aceste valori sunt mai 
mici datorită diferențelor anatomice: pelvis larg, unghi cervicodiafizar femural mai
 închis (coxa vara), dar şi modul diferit de mers.
În timpul fazei de pendulare, deşi şoldul nu este încărcat, forța de reacție are valoarea 
greutății corpului datorită contracției muşchilor extensori care decelerează membrul inferior.
 În faza de sprijin, forța de reacție scade sub valoarea greutății corpului prin coborârea 
centrului de greutate al corpului. 
Mărirea vitezei de mers creşte corespunzător valoarea forței de reacție articulară. 

 Acțiunea musculară simetrică şi asimetrică în 
sprijinul bipodal. 
*BIBLIOGRAFIE
1. Biomecanica în educaţie fizică şi sport. Aspecte generale / Georgeta Nenciu – Bucureşti:
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005
2. Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor (cu aplicații la educație
fizică), Ediția a II a, Editura Sport- Turism, București 1997
3. Esențiale în anatomie și biomecanică-Silviu Gabriel Cioroiu, Editura Universității
Transilvania, Brașov 2006
4. Biomecanica Generală, Emil Budescu, Iași – 2013
5. Biomecanica aplicată în activități motrice, Doina Ianc, Editura Universității din Oradea
2009
6. Anatomia omului, Victor Papilian, Editura ALL, București 2001

S-ar putea să vă placă și