Sunteți pe pagina 1din 20

EDUCABILITATEA.

ROLUL
EDUCAŢIEI ÎN DEZVOLTAREA
PERSONALITĂŢII.
 
Conceptul de educabilitate
Teorii privind educabilitatea
Factorii devenirii fiinţei umane
Definiţii:
 Caracteristică esenţială a fiinţei umane -EDUCABILITATEA
 "capacitatea (disponibilitatea) omului de a fi receptiv la influenţe
educative şi de a realiza, pe această cale, acumulări progresive
concretizate în diferite structuri de personalitate" (E. Păun, 1988);
 "ansamblul posibilităţilor de a influenţa cu mijloace educative
formarea personalităţii fiecărui individ uman, în limitele
psihogenetice ale speciei noastre şi a particularităţilor înnăscute
care conferă fiecăruia individualitatea sa genetică" (I. Negreţ, 1998,
p. 94);
 "capacitatea insului uman de a fi educat, de a «se lăsa» supus
acţiunii educaţionale, de a beneficia de ea, în forma dezvoltării
sale fizice, psihice, comportamentale, etc...." (E. Surdu, 1995).
 educabilitatea reprezintă o însuşire specifică fiinţei umane,
potenţialitatea structurării personalităţii sale prin receptarea
influenţelor factorilor educaţionali şi valorizarea particularităţilor
individuale ale patrimoniului său genetic.
Definiţii:
 Capacitatea omului de a fi receptiv la influenţele şi acţiunile educaţionale,
demersuri realizate cu scopul de a forma şi dezvolta continuu personalitatea
umană se numeşte EDUCABILITATE.

 CONCEPTUL „educabilitate" mai poate fi definit ca fiind potenţialul de formare


umană sub influenţa factorilor de mediu sau educaţionali.

 Eugen Cristea defineşte educabilitatea astfel: „caracteristică a personalităţii


umane care desemnează capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogică,
progresivă, permanentă şi continuă”.

 I. Negreţ arată că educabilitatea reprezintă „ansamblul posibilităţilor de a influenţa


cu mijloace educative formarea personalităţii fiecărui individ uman, în limitele
psihogenetice ale speciei noastre şi a particularităţilor înnăscute care conferă
fiecăruia individualitatea sa genetică.”
 Factoriicare contribuie la formarea şi
dezvoltarea fiinţei umane, la devenirea ei din
stadiul de fiinţă biologică, în cel de fiinţă
socială:
 ereditatea,
 mediul şi
 educaţia.
 Complexitatea şi specificul dezvoltării psihice sunt
determinate de două grupe de factori:
 factori interni, factori de natură biologică, ereditară
 factori externi: mediul natural şi social şi educaţia.

 Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale


omului (calităţile proceselor psihice- gândirea, limbajul,
memoria, atenţia, imaginaţia etc.- , trebuinţele şi motivele
interne ale persoanei), experienţa personală dobândită de
fiinţa umană.

 Factorii externi sunt alcătuiţi din totalitatea condiţiilor, a


elementelor şi forţelor, a influenţelor care se exercită din afară
şi care acţionează asupra personalităţii umane.
 Cele două grupe de factori se intercondiţionează continuu. Nici
un factor nu determină singur dezvoltarea. Aceasta presupune
acţiunea conjugată şi complementară a tuturor factorilor.
TEORII PRIVIND EDUCABILITATE

 Factorii care influenţează educabilitatea sunt


diverşi: mediul natural şi social, educaţia,
trăsăturile individuale fizico-psihice, voinţa
omului de a se (auto)educa.
 De-a lungul timpului, diverse teorii

psihopedagogice au evidenţiat rolul


primordial al unui sau al altuia dintre aceşţi
factori în dezvoltarea umană. Astfel sau
conturat trei mari teorii.
Teoriile ereditariste
au fost promovate la început de biologi.
 Aceştia considerau că ereditatea are rol decisiv în

dezvoltarea umană. Ei susţineau că dezvoltarea omului


este înscrisă în zestrea genetică a copilului şi că mediul
şi educaţia asigură doar condiţiile de dezvoltare a
însuşirilor şi capacităţilor înnăscute ale omului.
 Unii adepţi ai acestor teorii susţin că pe lângă

ereditatea biologică, există şi o ereditate psihologică şi


niciuna nu poate fi schimbată prin educaţie (teoria lui
Lombroso- „criminalul înnăscut”; teoria lui Szondi-
teoria impulsurilor; teoria lui Freud- instinctele
moştenite se manifestă în primii ani de viaţă; teoriile
rasiste- rase superioare şi rase inferioare, diferenţele
dintre ele se datorează factorilor genetici)
Teoriile ambientaliste
 au apărut ca reacţie la teoriile ereditariste.
 Acestea susţin că mediul sociocultural
marchează şi controlează evoluţia individului.
 Ambientaliştii afirmă că reuşita în viaţă nu se
datorează înzestrării genetice, ci influenţelor
externe şi, mai ales educaţiei.
 Adepţii acestei teorii (Comenius, Locke, Kant
etc.) susţin că, la naştere, copilul este o „tabula
rasa” pe care mediul şi, mai ales, educaţia pot
„să scrie tot ce omenirea a învăţat”. Ei afirmă că
„nu este nimic în intelect care să nu fi trecut mai
înainte prin simţuri” sau că „omul devine om
doar prin educaţie”.
Teoria dublei determinări sau
interacţionistă
 susţine că dezvoltarea individului este rezultatul
acţiunii conjugate a factorilor interni şi externi,
educaţia având un rol foarte important.

 Astfel, ereditatea oferă premisa de bază a


dezvoltării, mediul creează condiţiile dezvoltării,
iar educaţia determină dezvoltarea şi definitivează
construcţia umană.
 Educaţia intervine, dirijează şi organizează
acţiunile factorilor de mediu în funcţie de
particularităţile individului, multe generate de
ereditate.
  
Ereditatea- premisă a dezvoltării
psihoindividuale
 Ereditatea reprezintă capacitatea biologică a fiinţei
de a transmite caracteristici, însuşiri şi trăsături de
la înaintaşi la urmaşii lor.
 Există două tipuri de ereditate:

◦ ereditate de specie şi
◦ ereditate specifică.
 Ereditatea de specie (genotipul general) asigură
continuitatea speciei, prin transmiterea următoarelor
particularităţi: structura anatomico-fiziologică a
organismului, poziţia bipedă, dezvoltarea sistemului
nervos, tipul de metabolism etc.
 Ereditatea specifică (genotipul individual) asigură
transmiterea caracteristicilor particulare care fac ca un
om să se deosebească de altul: culoarea pielii, părului
şi a ochilor, statura şi conformaţia corpului, amprentele
digitale, grupa sanguină, predispoziţiile naturale.
 Dintre predispoziţiile naturale menţionăm:
particularităţile organelor de simţ, ale sistemului
nervos, aptitudinile simple senzorio-motorii, memoria,
dispoziţiile afective etc.
 Aceleaşi predispoziţiile native sub influenţa diferită a
factorilor externi pot conduce la diferite profiluri
umane.
 cea mai importantă caracteristică a predispoziţiilor
psihice este POLIVALENŢA.
 polivalenţa elementelor ereditare oferă un evantai
larg de posibilităţi pentru dezvoltarea psihică
ulterioară a omului.
 aceeaşi structură de predispoziţii ereditare se
poate dezvolta în sensuri diferite, dacă evoluează
în condiţii de mediu şi educaţie diferite.
 Putem lua spre exemplu, doi copii care moştenesc
prin naştere predispoziţii (aptitudini) muzicale.
Unul dintre ei, datorită condiţiilor prielnice create
de mediu şi educaţie devine un mare muzician, iar
celălalt, dacă îi lipsesc aceste condiţii, rămâne un
anonim, "se pierde", nici măcar nu-i vor fi
descoperite predispoziţiile înnăscute.
MEDIUL-cadrul socio-uman al
dezvoltării psihoindividuale
 Mediul reprezintă ansamblul de elemente
naturale, sociale, culturale ce ne înconjoară şi
cu care,omul, este în interacţiune permanentă
pe parcursul întregii sale vieţi.
 În sens restrâns, pedagogia defineşte mediul

ca fiind totalitatea influenţelor ce se exercită


asupra individului.
 Mediul poate fi diferenţiat astfel:
 Mediul fizic - mediu format din totalitatea
condiţiilor bioclimatice în care trăieşte omul.
Acest mediu determină anumite schimbări la
nivelul comportamentului uman: alimentaţia,
îmbrăcămintea, metabolismul, timp/durată de
muncă/efort etc.
 Mediul social este alcătuit din totalitatea
condiţiilor economice, politice, sociale,
culturale. În sens restrâns, mediul social
presupune influenţele socioculturale ale
familiei, ale şcolii şi ale grupurilor informale
din care face parte individul (grup de prieteni,
vecini etc.).
 Mediul acţionează direct sau indirect asupra
individului. Acţiunile mediului pot fi clasificate:
 acţiuni ce vizează păstrarea achiziţiilor istorie
umane, oferind tinerei generaţii posibilitatea de a
prelua experienţa acumulată de adulţi, experienţa
structurată, perfecţionată şi prezentată într-o
formă accesibilă;
 acţiuni ce declanşează dezvoltarea predispoziţiilor
naturale şi conduce la dezvoltarea proceselor şi
însuşirilor biopsihice ale individului (exemplu:
ereditate- mers, auz, voce; influenţele mediului
conduc la: performanţă în alergare, talent în
muzică/dans, arta conversaţiei, vorbirea în mai
multe limbi etc.)
  
 Importanţa mediului asupra dezvoltării
copilului şi necesitatea unei
relaţii/interacţiuni continue între mediu şi
ereditate au fost evidenţiate prin numeroase
cercetări (asupra copiilor crescuţi între
animale, asupra gemenilor monozigoţi
crescuţi în medii diferite, asupra copiilor din
familii dezorganizate sau a copiilor adoptaţi,
asupra copiilor crescuţi în diferite medii
culturale) .
 Copilul poate fi influenţat foarte diferit de

mediu (pozitiv, negativ; sistematic,


nesistematic, convergent, divergent).
EDUCAŢIA - factor cu rol conducător în
dezvoltarea psihoindividuală
 EDUCAŢIE, atunci putem spune că educaţia este
acţiunea umană de scoatere a omului din „starea de
natură” şi introducerea acestuia „în stare de cultură”.
 J. Locke: „… nouă zecimi din oamenii pe care îi
cunoaştem sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori
sau dăunători prin efectul educaţiei. Educaţia este
aceea care determină diferenţele între oameni.”
 Helvetius: „ Oamenii sunt egali de la natură”;…
deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptului „că unii
au primit o educaţie mai bună, în timp ce alţii au
primit o educaţie mai redusă.”
 Diderot: prin educaţie „ se poate face foarte mult.”
 Astăzi, educaţia este considerată o activitate
socială complexă, organizată, prin care se
urmăreşte dezvoltarea personalităţii umane în
vederea integrării active şi creative în viaţa
socială.
 Este factor care concretizează modul de utilizare

optimă a resurselor eredităţii şi ale mediului.


 Educaţia acţionează ca factor de transformare a

potenţialului ereditar, dar şi ca mobilizator al


factorilor de mediu, asigurând convergenţa
influenţelor exercitate la niveluri diferite:
educaţie formală, educaţie nonformală, educaţie
informală.
Educaţia presupune următoarele tipuri de acţiune:

 sporirea experienţei de cunoaştere a


educabilului;
 fixarea direcţiilor de dezvoltare psihică
(stabilirea curriculumului : obiective,
conţinuturi, resurse, evaluare);
 asigură dezvoltarea fiinţei umane (organizarea
şi desfăşurarea activităţilor de formare;
colaborarea cu alţi factori interesaţi etc.)
 contribuie la accelerarea dezvoltării
personalităţii umane.
 Rolul major al educaţiei este dat de poziţia acesteia între ceilalţi doi factori
şi de modul în care aceasta valorifică influenţele eredităţii şi ale mediului.
  
 Educaţia valorifică potenţialul genetic al individului. Cunoscând zestrea
ereditară a copilului, adaptează demersurile la particularităţile individuale şi
de vârstă ale acestuia.
 Oferă suport în zonele în care zestrea genetică este deficitară.
 educaţia concepe mereu forme de activitate, cu cerinţe din ce în ce mai
complexe care solicită intensificarea gradată a eforturilor fizice, a eforturilor
mintale de cunoaştere şi comportamentale ale copilului.

 Educaţia ameliorează condiţiile de mediu în care educabilul se dezvoltă,


asigurând un climat educaţional favorabil învăţării. Cunoscând
caracteristicile mediului, educaţia va interveni, organizând şi orientând
influenţele acestuia în direcţia scopului urmărit sau neutralizând şi
substituind influenţele negative.