Sunteți pe pagina 1din 10

* Crezul unui om de stiinta umanist

Julian Huxley

Dumitriu Oana Gabriela


CIG, Anul II,Seria A,grupa 630.
* Consider ca, textul lui Julien Huxley este o
pledoarie pentru existență. Traversând rapid catalogul
tristetii dar și a fericirii ei, umanistul nu susține atât
preponderența frumuseții vieții cât mai cu seamă
posibilitatea frumuseții ei. De asemenea, pentru el nu
există valoare ori frumusețe absolută însă există un
indice pentru fiecare dintre cele două. Astfel,există
valori colective care ne propulsează în sfera unei
mașinării sociale și valori individuale despre care
Huxley atenționează că se pot transforma într-un soi de
relativism.
Ritmul vieții interioare este dat, pentru el, de
aderența fiecărei ființe la mașinăria socială și acest flux nu ar
trebui modificat pentru a porni numai de la el însuși. Așadar,
o viață interiorizată, departe de societate și de factorii ei
stimulatori nu este în opinia lui o soluție. Aceasta nu
înseamnă însă că el ierarhizează cele două considerând că
primează comunitatea înaintea individului. Egalizarea
frământărilor interioare și asumarea sinelui, fără a mai fi
înnegurat de ideea păcatului sau a vinovăției, sunt la fel de
importante pentru Huxley.
Cred că, într-o anumită măsură împărtășeșsc aceeași
nesiguranță cu privire la recunoașterea Marilor Adevăruri.
Așa cum frumusețea era pentru Platon o fațetă a Ideii, așa
înțeleg și eu că frumusețea se manifestă mijlocit și că orice
virtute sau cusur sunt în aceeași măsură o realitate
profundă cu necesitate înjumătățită. Ne înșelăm crezând
că echilibrul presupune o constantă. Echilibrul este
rezultatul armonizării întregului iar întregul acestei lumi
este alcătuit și traversat în permanență de contradictoriu,
de incertitudine și sacrificiu. Mai mult, consider că
majoritatea răspunsurilor provoacă suferință deoarece
întrebarea este în esență greșită.
Intrebarea pe care oamenii
ar trebui sa si-o adreseze ar fi
cum pot sa formeze un echilibru
intre viata interioara si cea
exterioara. Societatea in care o
persoana se dezvolta poate sa o
determine fie sa isi inchida
orizonturile si sa nu mai
comunice la fel cu exteriorul,fie
sa isi neglijeze sinele. Pentru a fi
cu adevarat implinit trebuie sa
incepi printr-o introspectie care
sa te ajute sa te definesti ca
persoana. Apoi, confruntand
concluziile obtinute cu viata
exterioara sa afli care este
principiul tau de baza, in ce crezi
tu mai presus de orice altceva.
Omul pleacă de la premise greșite în funcție natura
răspunsului pe care îl caută. Dacă el vrea să creadă în
nemurire și își pune întrebări legate de ea înseamnă că
premisa lui este existența lui Dumnezeu. Huxley consideră
divinitatea o idee bazată pe emoție și sentiment,
neîntemeiată, o promisiune facilă care îl ajută pe om să își
găsească mântuirea dar care îi distruge contactele reale cu
lumea și îi formulează răspunsuri eronat care cel mai
adesea îi produc suferință.
Imbinarea ideii de mântuire
cu fluxul interior al conștiinței,
spune Huxley, ar putea avea
același rezultat: mântuirea. Însă
această mântuire este “o
extindere a miezului nostru
intim,” deci o armonizare în
spirit. Tind să îi susțin punctul
de vedere întrucât cred că
există o igienă spirituală care nu
este esențialmente divină și
poate fi atinsă prin frumosul
răspândit de noi înșine în jurul
nostru și totodată prin
receptarea esteticului și
prelucararea lui în ființa noastră
intimă.
În privința durerii, ideile sale nu corespund cu
modul meu personal de a privi lucrurile deoarece tind să
înțeleg lucrurile mult mai analitic, dintr-un unghi
subiectiv. Pentru mine durerea nu este pur fizică ci ea
are fundamente psihologice mai adânci. Durerea psihică
este ușor transimisibilă trupului, cu alte cuvinte trupul
reacționează pozitiv sau negativ în funcție de starea pe
care o avem. Atitudinea lui Huxley în privința durerii este
simplistă iar soluția pe care o dă de asemenea.
Răspunsurile pe care noi le căutăm nu sunt în ceilalți ci
mai cu seamă în noi înșine.
Sinele nostru
trebuie să fie întâi
de toate “primenit”,
vindecat de orice
boală l-ar fi cuprins:
disperare, tristețe,
incertitudine. Abia
mai apoi după ce ne-
am dat singuri
răspunsurile vom
avea curaj să privim
în jur și să împărțim
celorlalți din lumina
noastră.
Cu toate acestea, îi împărtășesc speranțele despre
viitorul istoric prin armonizarea diversității. Trebuie să
vindecăm înainte de a pedepsi, să iubim înainte de a
înțelege, să acceptăm înainte de a judeca. Progresul este
înainte de toate un atribut incontestabil al umanității. Este o
coordonată esențială, un flux care nu poate fi oprit, dar ceea
ce este mai important este faptul că noi putem schimba în
permanență direcția, îl putem orienta către latura pozitivă a
vieții, să îi dăm în toate o orientre optimistă.