UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREŞTI
 FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA: CONTROLUL ȘI EXPERTIZA ALIMENTELOR
ECOLOGICE, HALAL ȘI KOSHER

 
 

VÂNĂTOAREA ÎN TRADIȚIA MUSULMANĂ

Coordonator ştiinţific:
Conf. Univ. Dr. Georgescu Bogdan

Student:
MOISE ALINA
 
BUCUREȘTI
-2019- 
 Islamul – noțiuni generale

Islamul este a doua religie în lume după

numărul de adepți (monoteistă). Sensul general
al cuvântulu islam este supunere și pace față de
Allah, cel care a creat toate lucrurile.
Religia a fost fondată în Peninsula Arabă
(actuala Arabie Saudită), în secolul al VII-lea,
de către profetul Muhammad ultimul profet si
mesager al lui Allah. Textul religios este
cunoscut sub numele de Coran.
 De-a lungul timpului,
musulmanii s-au răspândit
în Europa, Asia și Africa
de Nord, dar cea mai mare
pondere o au în Indonezia,
Pakistan, India,
Bangladesh, China, Rusia
și Europa.
 Centril religios se află în
orașele sfinte Mecca și
Medina. Mecca este locul
unde s-a născut profetul
Mahomed, fiind leagănul
islamului, de aceea este și
loc de pelerinaj.
 Coranul a fost păstrat prin memorarea
întregului text, cuvânt cu cuvânt, fiind relevat
profetului Mahomed de către îngerul Gabriel în
numeroase ocazii. Însoțitorii lui Mahomed
memorau revelațiile acestuia, uneori notându-
șe chiar pe pergamente, pietre și omoplați de
cămilă. După moartea acestuia, primul calif a
strâns și a înregustrat toate versetele autentice
ale Coranului, alcătuind un exemplar model,
care azi poartă denumirea de Coran. Din
respect față de profetul Mahomed, musulmanii
venerează Coranul, îl înfășoară în pânză
curată, fiind păstrat pe un raft înalt al camerei.
 Cultura culinară
 Orice musulman trebuie să știe regulile și tradițiile impuse de
Coran, astfel încât să aprecieze singur ce mâncăruri sunt permise
sau nu. O tradiție foarte importantă pentru ei este aceea de a mânca
două treimi din capacitatea lor și să împartă cu cei din jurul lor,
indifernt că sunt cunoscuți sau nu. Se obișnuiește ca femeile să
gătească astfel încât să nu rămână mâncare după masă. Dacă nu se
folosesc tacânuri, mesenii sunt obligați să mănânce cu mâna
dreapta, stânga fiind considerată murdară. Mâncarea permisă se
numește halal, iar dacă nu este specificat ca fiind interzisă (haram),
atunci respectiva mâncare este permisă.
 Conform Coranului, lista de mâncăruri interzise include:
1. Porcinele, animalele patrupede care își prind prada cu gura,
păsări de pradă care vânează cu ghearele, și orice produse
rezultate din acestea, precum gelatina din porc sau enzime
folosite la prepararea brânzei. Dacă sursa unui produs este
incertă, se evită consumarea sa.
2. Animalele sacrificate necorespunzător. Un animal trebuie să fie ucis într-un mod
similar cu cel descris de legile iudaice, și anume prin tăierea părții din față a
gâtului, în zona venei jugulare, a arterei carotide și a traheii. Sângele este apoi lăsat
să se scurgă din corp. Unii musulmani nu se feresc să mănânce carne provenită de
la animale sacrificate de către evrei sau creștini, atâta vreme cât au respectat
respectivul ritual, în timp ce alții refuză.
3. Animale carnivore cu colți, precum leii, tigrii, câinii sau lupii.
4. Sângele și produse din sânge.
5. Băuturile alcoolice și drogurile (dacă nu sunt necesare din punct de vedere
medical). De asemenea, sunt incluse în această categorie orice mâncăruri care au
început să fermenteze. Consumarea de stimulente, precum cafeaua este
nerecomandată, la fel și țigările, însă doar musulmanii foarte devotați țin seama de
acest considerent.
6. Broaștele și alte animale terestre, precum șerpii.[4]
Un musulman poate consuma mâncăruri din lista celor interzise, în cazuri
particulare, precum atunci când este pus în pericol de moarte – din cauza unei boli
sau de foame – sau când este forțat. Termenul pentru un produs despre care nu se
știe exact dacă este permis sau nu este mašbūh <‫مشبوه‬. Când există această îndoială,
se recomandă a fi evitat. În zonele unde populația islamică este minoritară, există
centre comerciale care semnalează corespunzător mâncarea de tip ḥalāl.[5]
 Vânatul conform legii islamice
 Musulmanii au voie să vâneze animalele și păsările permise
consumului, care, de regulă, nu pot fi ușor prinse și sacrificate,
printre care și animale necarnivore, precum cerbii și iepurii
sălbatici.
 Pentru vânătoarea animalelor sălbatice, trebuie să fie
îndeplinite un număr de condiții, incluzând următoarele:
 Vânătorul trebuie să fie în totalitatea facultăților mintale,
musulman sau dintre oamenii Cărții, și să intenționeze să
efectueze acest act în scopul menționat. Prin urmare, vânatul
prins de un păgân sau de o persoană nebună nu este îngăduit
consumului (halāl).
 Vânatul trebuie să aparțină categoriei de animale care nu pot fi
ușor sacrificate, deoarece ele tind să fugă de oameni. Dacă,
totuși, acesta poate fi sacrificat, cum sunt, spre exemplu, oile și
găinile, atunci nu este permisă vânarea lui.
 Arma de vânătoare trebuie să omoare prada cu
ascuțimea ei, cum este, spre exemplu, o săgeată sau
un glonț. Carnea de la animalele care sunt ucise de
orice altceva, cum ar fi, spre exemplu, greutatea unei
pietre, nu este îngăduită pentru consum, cu excepția
cazului în care vânătorul reușește să înjunghie
vânatul înainte ca acesta să moară.
 Numele lui Allah Preaînaltul trebuie pomenit înainte
ca focul să fie tras.
 În cazul în care vânatul rămâne în viață, acesta
trebuie să fie sacrificat imediat.
 Vânătoarea este permisă în islam doar atunci când
acest lucru este necesar pentru hrană. Luarea vieții
unui animal ca sport, fără intenția de a mânca din el,
este interzisă.
 Este obligată evitarea actului de a mânca sau a bea din vase de aur și de
argint sau din vase placate cu aur. Aceasta este o formă de extravaganță
care frânge inima oamenilor săraci. Spălarea mâinilor înainte și după masă
acest lucru devine cu atât mai necesar în cazul în care mâinile sunt
murdare sau există unele reziduuri de mâncare pe ele.
 Rostirea numelui lui Allah Preaînaltul (spunând Bismi-Llah) înainte de a
mânca sau de a bea, însemnând „Caut binecuvântarea lui Allah şi Îl invoc
pe El!”. Dacă, totuși, cineva uită să menționeze Numele lui Allah
Preaînaltul la începutul mesei și își amintește că nu a spus acest lucru în
timp ce mănâncă deja, el trebuie să spună atunci când își aduce aminte:
Bismi-Llahi awwalihi wa ākhirihi (În Numele lui Allah, la început și la
sfârșit).
 Este recomandat să nu mâncăm sau să bem stând în picioare. În cazul în
care o bucată a căzut pe jos, este recomandat să o curățăm, să ștergem
orice urmă de murdărie de pe aceasta și să o mâncăm, astfel încât să nu
risipim mâncarea. Mâncarea nu trebuie criticată în nicio circumstanță.
Evitarea mâncatului excesiv, pentru că acest lucru provoacă, în general,
boli și lene. Moderația este cea mai bună cale în acest sens.
 Carnea : carnea de miel și de pui sunt cele mai utilizate, iar carnea
de vită și cea de cămilă sunt folosite într-o măsură mai mică.
Carnea de porc este complet interzisă, pentru arabii musulmani,
fiind un tabu cultural și interzisă în conformitate cu legea islamică;
mulți arabi creștini evită, de asemenea, consumul de carne de porc,
deoarece nu au dobândit un gust pentru ea, deși acest lucru nu este
universal valabil, de multe ori, ca în cazul Libanului, se consumă
mezeluri cu șuncă frecvent, mai ales, în cartierele creștine.[1]
 Produsele lactate : produsele lactate sunt utilizate pe scară largă, în
special, iaurt și brânză albă. Untul și smântâna sunt, de asemenea,
utilizate frecvent.
 Ierburile aromatice și condimentele : menta si cimbrul (de multe ori
într-un amestec numit za'atar) sunt pe scară largă și aproape
universal folosite; condimentele sunt folosite mult mai puțin decât
în bucătăria indiană, dar cantitatea și tipul, în general, variază de la
regiune la regiune. Cele mai folosite ierburi și condimente sunt:
susanul, șofranul, curcuma, usturoiul, chimenul, scorțișoara și
sumacul. Unele amestecuri de condimente includ și baharat.
 Băuturile: bauturile calde sunt utilizate mai mult decât cele reci, cafeaua, fiind în
partea de sus a listei, mai ales în țările din Golf. Cu toate acestea, ceaiul este servit,
de asemenea, în multe țări arabe. În Egipt și Iordania, de exemplu, ceaiul este o
băutură caldă mai importantă decât cafea.
 Cerealele: orezul este utilizat pentru cele mai multe feluri de mâncare ca și
garnitură, iar grâul este principala sursă de pâine. Grisul este, de asemenea,
utilizate pe scară largă.
 Leguminoasele: lintea este utilizate pe scară largă, precum și fasolea și năutul.
 Fructele și legumele: preparatele din bucătăria arabă favorizează, de asemenea,
unele legume, cum ar fi castraveții, vinetele, zucchinii (dovlecei), bamele, ceapa și
unele fructe (în primul rând citricele), care sunt adesea folosite drept condiment
pentru măsline, alte fructe foarte populare sunt și smochinele sau rodiile.
 Nucile: migdalele, nucile de pin, fisticul, nucile si alunele sunt foarte populare.
 Verdețurile: pătrunjelul și menta sunt populare drept condiment în multe feluri de
mâncăruri proaspete, în timp ce spanacul și mulukhiyah (frunze de plante de
Corchorus), sunt folosite în mâncăruri gătite.
 Sosurile: Sosurile cele mai populare includ diferite combina ții de ulei de măsline,
suc de lămâie, pătrunjel, usturoi, tahini (pasta de susan) amestecate adesea cu iaurt.
 Multe dintre condimentele folosite in bucataria arabă sunt, de asemenea, cele din
bucătăria indiană. Acesta este un rezultat al legăturilor istorice dintre cele două
regiuni și, de asemenea, deoarece mulți expatria ții din Asia de Sud trăiesc în statele
arabe din Golf.