Sunteți pe pagina 1din 22

 

Cursul 7. Ipoteza ştiinţifică


Ipoteza ştiinţifică - definiţie
 
Cuvântul „ipoteza” vine din greacă: de la hipo = dedesubt si thesis = acţiunea de a pune –
însemnând „ceea ce se pune dedesubt, ca temelie".
Ipoteza este un enunţ care stă la baza interpretării faptelor sociale şi explicăriii prealabile
asupra proceselor sociale şi a relaţiilor dintre ele.
A creea ipoteze constă în a imagina necunoscutul pe baza cunoscutului. Astfel înţeleasă ipoteza,
apare ca o explicaţie verosimilă dar provizorie a faptelor, o construcţie destinată verificării.
Punctul de plecare în cercetarea ştiinţifică îl constituie o teză provizorie ce urmează a fi
verificată. Această ipoteză de plecare trebuie evaluată sub aspectul gradului de probabilitate;
operaţia este pur raţională.
Paşi în formularea ipotezei
 

2. cum putem
1. care este
pătrunde în
problema, ce ştim 3. pe ce cale o
intimitatea
şi ce nu ştim putem verifica?
faptelor pe care le
despre ea?
reflectă?

Formularea ipotezei presupune găsirea răspunsului la câteva întrebări corelate:


Noţiuni similare
 
Pentru a înţelege mai bine specificitatea ipotezei, se cuvine să o delimităm de alte enunţuri cu care se interferează.
principiul – enunţul care stă la baza unei deducţii şi oferă explicaţii pentru un număr mare de fapte, verificate
continuu. El are valabilitate din verificările empirice anterioare.
axioma – are mai ales o conotaţie matematică, adică ceea ce este adevărat prin definiţie şi are un înalt grad de
abstracţie. Ea nu este direct testabilă.
postulatul - este propoziţia al cărei adevăr a fost demonstrat anterior prin cercetări empirice.
presupunerea - este un enunţ care nu se identifică cu realitatea.
bănuiala - este echivalentul ipotezei la nivelul cunoaşterii comune. Din observaţiile spontane se deduc enunţuri
despre lagătura dintre fenomene.
Faţă de toate aceste forme ale gândirii ştiinţifice sau ale sistemului comun, ipoteza este un enunţ care trebuie
verificat.
Calităţile unei ipoteze „îndrăzneţe”
 
Dupa epistemologul Mircea Flonta, ipotezele trebuie să fie enunţuri cu un conţinut nou. Pentru
autorul citat, o ipoteză este îndrăzneaţă dacă are:
- un înalt grad de generalitate, dacă explică o mare varietate de fapte şi legi ştiinţifice
cunoscute, inclusiv între fapte între care nu s- vazut până acum nicio legătură.
- conţinut bogat, mult peste ce s-a spus până acum;
- descriere structurală a lumii, dincolo de aparenţe şi realitatea descrisă de această ipoteză;
- face predicţii despre evenimente şi fenomene observabile încă necunoscute.
- îndrăzneala şi caracterul ei riscant sporesc pe măsură ce cresc numărul, varietatea şi
exactitatea acestei predicţii ( Mircea Flonta, 1981, p34- 350).
Functiile ipotezei
 
1. trebuie să ghideze studiul, cercetarea;
2. să asigure un răspuns la problema studiată;
3. să uşureze analiza şi interpretarea datelor.
Pentru a formula o ipoteză este necesar ca:
 informaţiile cu privire la tema de studiu să fie corecte si complete;
 să fie cunoscute teoriile privind tema aleasă;
noile rezutate apărute în urma studiului temei să-şi găsească noul loc, în contextul informaţiilor teoretice
existente;
Ipotezele trebuie să conţină formulări clare, să arate variabile şi să descrie relaţiile care pot exista între aceste
variabile. Ipoteza este un răspuns temporar, provizoriu la problema pusă în discuţie şi are rol de ghid al studiului.
Cerinţe implicate în ipoteză:
 
1. noncontradicţia - să fie în acord cu teoria, faptele, cu practica;
2. să aibă capacitate explicativă;
3. să sugereze un cât mai mare număr de consecinţe care pot fi verificate;
4. să aibă un bun conţinut ca informaţie;
5. să permită previziuni de noi evenimente şi fapte. 
Caracteristicile ipotezei:
 
1. ipoteza se naşte dintr-o problemă care se vrea rezolvată;
2. implică un proces de gândire şi reflectare asupra fenomenului pus sub observaţie;
3. are un caracter probabil;
4. justeţea posibilă şi amploarea presupunerii rezultă din integritatea ipotezei într-un sistem de
cunoştinţe şi transformarea ei în explicarea fenomenului. 
Faze ale unui proces de dezvoltare a
ipotezei
 

1. observarea
fenomenului,
faptului, 3. analiza
2. elaborarea
problemei ipotezei,
unei 4. verificarea
pentru care examinarea
legături/conj ipotezei
încă nu există consecinţelor
ecturi;
o explicaţie ipotezei;
satisfacătoare
;
Faze ale unui proces de dezvoltare a
ipotezei
 
• când ipoteza nu contrazice principiile
verificarea logice
ipotezei are • când concordă cu datele experienţei şi
loc în
ale ştiinţei
următoarele
• când nu este contrazisă de datele
condiţii
anterioare deja demonstrate

Ipoteza, până la verificarea ei completă şi


transformarea ei în adevar cert, indubital rămâne
o probabilitate. 
Dezvoltarea ipotezei
 
Pentru a conduce la rezultate valide, ipoteza de cercetare trebuie să fie:
1. operaţională - să precizeze operaţiile concrete care trebuie efectuate în sensul valid.
2. riguros ştiintifică - să nu se facă precizări cantitative cu privire la evoluţia unor variabile în
timpul studiului.
3. originală - să surprindă relaţii noi între variabile;
4. să fie validabilă - să poată fi confirmată pe parcursul studiului.
1. generalitatea
• reprezintă calitatea ipotezei de a reflecta procese şi fapte sociale generale, relaţia Johan Galtung
dintre ele variabile fiind adecvate, dincolo de condiţiile spaţio-temporale. Ex: Cu
cât calitatea vieţii politice este mai mare, cu atât participarea politică este mai (1967) a
mare – se referă la toate grupurile şi persoanele, indiferent de caracteristicile precizat zece
socio – demografice. condiţii pe
care trebuie să
2. complexitatea
• se referă la gradul de cuprindere a problematicii studiate le satisfacă o
ipoteză pentru
3. specificitatea a fi validă:
• vizează numărul de valori. De preferat sunt ipotezele în care variabilele au trei
valori.
4. determinarea
• reprezintă delimitarea cu rigoare a procesului sau fenomenului social ce trebuie
relectat. Ipotezele cu un grad mai mare de determinare sunt preferabile celor
înalt probabilistice
5. falsificabilitatea
• este o dimensiune a ipotezei ca un criteriu de demarcaţie între enunţurile
adevărate şi cel false. K. Popper ( 1981, p.83) ”un sistem al ştiinţelor empirice
trebuie să poată eşua în confruntarea cu experienţa”. El spune că în cercetările
empirice sunt reţinute numai ipotezele testabile.

Dimensiunile ipotezei
6. predictibilitatea
Johan Galtung
• se referă la funcţia de descriere şi explicare a proceselor şi fenomenelor sociale (1967) a
precizat zece
7. comunicabilitatea condiţii pe
care trebuie să
• virtutea ipotezei de a transmite specialiştilor şi nespecialiştilor o imagine cât mai
adecvată despre procesele sau fenemonele sociale cercetate
le satisfacă o
ipoteză pentru
a fi validă:
8. reproductibilitatea
• indică necesitatea ca ipoteză să ofere posibilitatea repetării cercetării şi decelării
aceloraşi concluzii.

9. testabilitatea
• enunţul despre un proces sau fenomen social să fie testat permanent

10. utilitatea
• relevă rolul ipotezei în cercetarea empirică

Dimensiunile ipotezei
Tipuri de ipoteze
• reflectă interpretările noi date
Ipoteze proceselor şi fenemenelor sociale şi sunt
teoretice indirect testabile

• sunt enunţuri direct testabile de către


cercetările empirice.
Ipoteze • De exemplu: cercetătorii caută să explice
de lucru de ce delicvenţa se manifestă mai
puternic la vârsta adolescenţei.
Tipuri de ipoteze
Madeleine Grawitz a elaborat o clasificare a ipotezelor de lucru:
1. ipoteze despre supoziţia uniformităţii cazurilor cercetate. Ex: se încearcă verificarea ipotezei că rata
divorţurilor este mai mare la categoriile socilae cu venituri mai ridicate.
2. ipoteze care confirmă corelaţii empirice. Dacă rămânem la exemplul cu divorţialitatea, se pot formula
multe ipoteze: relaţia dintre alcoolism si divorţialitate; comportament agresiv – divorţialitate.
3. Ipoteze care reflectă relaţiile dintre variabilele analitice. Ele presupun un efort de elaborare mai amplu
pentru stabilirea unor relaţii probabile între variabilele complexe: nivel economic – divorţialitate, religie –
divorţialitate.
Tipuri de ipoteze
Din punct de vedere al numărului de variabile implicate în formularea unei ipoteze deosebim:

 a. ipoteza cu doua variabile:


"cu cât participarea civică este mai mare, cu atât gradul de dezvoltare a unei societăţi este mai mare”

 
 b. ipoteza cu trei variabile
apare când la ipoteza cu două variabile se mai adaugă şi variabila ”timp": "cu cât participarea civică este mai
mare şi pe o perioadă mai mare de timp, cu atât gradul de dezvoltare a unei societăţi este mai mare." 
Modalităţi de elaborare a ipotezelor
 1. deducerea ipotezelor din teorie
Din ştiinţa sociologică se pot extrage ipoteze cu nivel intermediar de generalitate şi, din acestea, ipoteze de
lucru testabile prin cercetări empirice. De exemplu: „Toate societăţile cunosc procese de stratificare socială”
este o ipoteză cu un nivel maxim de generalitate. Din aceasta ipoteză se pot deduce ipoteze de lucru: „în
anumite condiţii istorice diferenţele dintre grupurile sociale sunt mai mici”.

 2. experienţa directă
Cunoaşterea realităţii prin contactul nemijlocit îi oferă cercetătorului posibilitatea de a constata legături între
procese sociale. Septimiu Chelcea ( 1998, p 48) afirma că „în stabilirea legăturilor dintre variabilele cercetate se
pleacă de la ceea ce este <vizibil cu ochiul liber>, evidenţiindu-se diferenţele <care strigă> pentru ca apoi, pe
măsura cunoaşterii, să se caute diferenţele <care şoptesc>”.
Modalităţi de elaborare a ipotezelor
 3. Analogia
Unul dintre întemeietorii sociologiei, E. Durkheim, remarca că analogia „este singurul mijloc practic de care
vom dispune pentru a ajunge să facem lucruri inteligibile”. O ipoteză formulată într-un anumit domeniu al
ştiinţei poate să ajute la elaborarea altei ipoteze dintr-o altă ştiinţă. Vilfredo Pareto, prin analogie cu ipoteza din
ştiinţele economice despre homo oeconomicus, a emis ipoteza despre homo sociologicus. „Analogismul poate
constitui însă un pericol pentru orice ştiinţă, în măsura în care poate facilita reducţionismul şi transferul ilegitim
al paradigmei unei ştiinţe la domeniul altei ştiinţe” ( S. Rădulescu, 1994, p.10).
 
 4. prin deductie
- raţionament deductiv condiţional: „dacă A este adevărat şi B este adevărat” ;
- raţionament deductiv disjunctiv: „ori A ori B este adevărat”; 
- raţionament deductiv relaţional: „ce relaţie este între x şi y în condiţiile z?”;
- raţionament deductiv .... : "cu cât .... cu atât”.
Modalităţi de elaborare a ipotezelor
În procesul elaborării ipotezei, studiul:
 trece în revistă un număr mare de cunoștințe;
 le compară, le confruntă;
 le organizează descoperind similarități dintre ele.
Astfel ipoteza elaborată va servi drept ghid în organizarea studiului propriu-zis.
În afara acestei modalităţi logice, ipoteza mai poate fi exprimată prin:
 afirmaţii;
 negaţie;
 naraţie, povestire, punerea problemei în multiplele ei variante.
Dar din toate acestea trebuie să reiasă "ceva"care nu este cunoscut şi se vrea cunoscut pentru a găsi cauzele
fenomenului respectiv. După formularea ipotezei urmează verificarea ei prin experiment, prin calcul statistic
prin parametrii de bază, iar apoi prin teste statistice specifice: test t, z, F.
Modalităţi de elaborare a ipotezelor
Dar din toate acestea trebuie să reiasă "ceva"care nu este cunoscut şi se vrea cunoscut pentru a găsi cauzele
fenomenului respectiv. După formularea ipotezei urmează verificarea ei prin experiment, prin calcul statistic
prin parametrii de bază, iar apoi prin teste statistice specifice: test t, z, F.

Ipotezele empirice iau forma unor implicaţii logice :


*„dacă X atunci Y”;
* Cu cât creşte (descreşte) X, cu atât creşte ( descreşte) Y”. Prin ipoteze se pot formula explicaţii cauzale sau
funcţionale.
Specificul ipotezei şi tipul de cercetare
Modul de formulare a ipotezelor implică realizarea de tipuri de cercetări specifice pentru a obţine informaţii
relevante.
De exemplu pentru testarea ipotezei : „Cu cât pregătirea şcolară este mai înaltă, cu atât mai frecvent
persoanele respective tind să utilizeze metode mai sofisticate de perfecţionare profesională” poate fi folosită o
simplă analiză corelaţională pe datele obţinute într-o anchetă. În schimb, pentru testarea ipotezei: „Cu cât
creşte gradul de expunerea la mesaje comerciale, cu atât creşte şi frecvenţa comportamentului de această
factură în rândul populaţiei” este nevoie de montarea unui experiment, prin care să se urmărească relaţia
dintre informaţia comercială şi schimbarea atitudinal – comportamentală.
In plus, dat fiind specificul ipotezelor, prima are şanse de a fi confirmată pe colectivităţi relativ mari, ceea de-a
doua are şanse să fie confirmată doar pentru anumite grupuri de populaţie.
Septimiu Chelcea ( 1998, p. 53) afirmă că elaborarea ipotezelor depinde de o serie de factori, între care
menţiona: condiţiile praxiologice, nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi calităţile personale ale cercetătorului.
Validitatea ipotezelor
Verificarea ipotezei se face prin procedee empirice şi/sau teoretice.
Procedeele empirice reprezinta confruntarea ipotezelor cu faptele, cu realitatea empirică.Principiile teoretice
reprezintă verificarea concordanţei logice a ipotezei cu celelalte componente ale teoriei.
Procedeele empirice de verificare a ipotezei sunt:
- observaţia naturală, realizată pe baza experienţei de zi cu zi;
- observaţia ştiinţifică, care presupune culegerea sistematică a datelor empirice relevante- experimentul
ştiinţific reprezintă încercarea de a determina realitatea pentru a se comporta în condiţiile preconizate de
ipoteza de la care s-a pornit.  
Procedeele teoretice: 
- precedee intra-teoretice - care presupun compararea ipotezei cu celelalte elemente ale teoriei;
- procedee inter-teoretice - adică compararea ipotezei dintr-o ştiinţă cu teoria din ştiinţe învecinate, limitrofe.
Ipoteza se verifică prin cazuri particulare. Se recomandă verificarea pe cât mai multe cazuri, în condiţii cât
mai variate, pentru a oferi un nivel mai ridicat de încredere în ea.
Verificarea ipotezei poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se face prin observaţie şi/sau experiment.
Verificarea indirectă se face prin intermediul altor mijloace de cercetare.