VIRUSURI

PARTEA GENERALA
 Definitii
 VIRION: particula matura, infectioasa =
“ünitate integrata ca structura si functie, dotata
cu proprietati de infectiozitate”
 Reprezinta faza extracelulara a ciclului
infectios al virusului.
 Contine una sau mai multe molecule de DNA
sau RNA.
 VIRUS: include pe lânga virion si ARNm,
proteinele virale care pot lipsi din structura
virionului, dar si alte proteine sau structuri.
 Definitii
 Virusurile sunt microorganisme strict parazite
intracelular.
 Conţin un singur tip de acid , fie ADN,fie ARN,
protejat de un înveliş proteic.
 Invelisul proteic poate fi dublat de o anvelopă
(membrană lipoproteică care deriva din membrane
ale gazdei, modificate prin insertia de peplomere).
 Sunt lipsite de enzime producătoare de energie si de
capacităţi de biosinteză.
 Nu se divid, ci sunt replicate de celulele vii pe care
le parazitează.
 Definitii
 Lwoff (1957): “virusurile sunt entitati potential
patogene care au o faza infectioasa, poseda un
singur tip de acid nucleic, multiplica sub forma
de material genetic, nu cresc, nu se divid ”…
 Luria (1959): “virusurile sunt elemente de
material genetic care pot sa determine in
celulele in care se reproduc biosinteza unui
aparat specific in vederea propriului lor
transfer in celule”.
 STRUCTURA VIRIONILOR
 Capsida
 Genom

 Invelis
 Morfologii
 Cilindru sau bastonas, rigid sau flexibil (VMT,
fagii filamentosi, V. Ebola).
 Sferica (Parvoviridae)
 Sferoidala (v. gripal, adenovirusurile)
 Paralepipedica (Poxvirusurile)
 Obuz (V rabiei – Rhabdovirusuri)
 Spermatozoid (fagii cu coada din seria T par ai
E coli).
Forma cilindrica (ex. Virus gripal)
Forme sferice – V Epstein Barr
Forma sferica - rotavirusurile
Forma sferoidala: virusul gripal
Forma paralepipedica: poxvirusurile
Forma de obuz sau cartus: V rabic
Forma de obuz sau cartus: V rabic
Bacteriofagi
Bacteriofagi - ME
 Dimensiuni
 20 – 300 (400) nm
 Tehnici de determinare:
- ME;
- Ultracentrifugare (determinarea dimensiunilor
pe baza ratei de sedimentare);
- Filtrarea prin membrane cu grade de porozitate
cunoscute.
 CAPSIDA
 Este un perete proteic compus din unităţi structurale
repetitive, identice sau diferite.
 Unitatea structurală cea mai simplă compusă dintr-o
unitate proteică se numeşte PROTOMER.
 Grupuri de protomere formează CAPSOMERUL
care este unitatea structurală de bază a virusului.
 Un anumit număr de capsomere (în funcţie de
mărimea şi morfologia virionului) asezate într-o
ordine precis determinată, se asamblează formând
CAPSIDA.
 FUNCTIILE CAPSIDEI
 Protejează genomuil viral de acţiunea distructivă a
unor factori de mediu.
 Conferă forma caracteristică virionului.
 Fixează virionul pe receptori celulari specifici şi
iniţiază astfel penetrarea acestuia în celulă.
 Conţine determinanţii antigenici faţă de care
gazda vertebrată infectată reacţionează prin răspuns
imun, inclusiv formare de Ac specifici, care în cazul
virusurilor neînvelite (nude) au rol protector;
 Prin reacţiile Ag-Ac, folosind seruri imune
cunoscute putem identifica un virus pe baza
structurii antigenice a capsidei.
 NUCLEOPCAPSIDA
 CAPSIDA
 GENOMUL VIRAL: ARN sau DNA , m.c. sau
d.c., circular sau linear, unic sau segmentat
(e.g. rotavirusuri, virusurile gripale) .
 Genom cu polaritate pozitiva (notata “+”) sau
negativa (notata “-”).
 Polaritatea (+): genomul are functie de ARNm.
 FUNCTIILE GENOMULUI
 Purtătorul informaţiei genetice necesară pentru
sinteza unui nou virus; se realizează prin devierea
metabolismului gazdei în direcţia sintezei de noi
genoame şi ai celorlalţi constituienţi ai virionilor
progeni.
 Acizii nucleici sînt determinanţii infecţiozităţii
virusului; fără acid nucleic capsida rămasă goală nu
este infecţioasă.
 Genomul viral poate suferi mutatii: în timpul
replicării pot apare virioni descendenţi diferiţi de
cei parentali; la rîndul lor mutanţii pot să producă
descendenţi modificaţi genetic.
ORGANIZAREA GENOMULUI
ORGANIZAREA GENOMULUI
Tipuri de simetrie ale nucleocapsidei
 Simetrie icosaedrică
- Acidul nucleic condensat este cuprins într-o
capsidă cu forma unui icosaedru (figură geometrică
cu faţete triunghiulare echilaterale, 30 muchii şi 20
vîrfuri) de unde forma aparent sferică a nucleo-
capsidei).
- Pot fi nude sau au anvelopă. Ex: Picornaviridae
 Simetrie helicală
- Capsomerele înconjură spirala de acid nucleic într-
o teacă helicală.
- Exemple: ortho- şi paramixovirusurile, rhabdo-
virusurile.
- Au anvelopă.
Tipuri de simetrie ale nucleocapsidei
 Simetrie binară: fagii din seria T au
nucleocapsidă icosaedrică, coada helicală.
 Organizarea complexă a poxvirusurilor: miez
biconcav, doi corpi laterali şi o membrană
externă din microtubuli dispuşi lateral.
Simetria icosaedrica
Simetrie icosaedrică – VHA in ME
Simetrie helicală: V. rabic
Simetrie complexă
Simetrie binară
 Invelisul viral (peplos = manta)
 Derivă din sistemul membranar al celulei gazdă
(membrana citoplasmică, reticul endoplasmic).
 Poate prezenta spiculi glicoproteici virali ce apar
pe suprafaţă cu:
- funcţie de ligand (e.g. hemaglutinina);
- funcţie enzimatică (e.g. neuraminidază).
 Lipsită de regiditate apare cu diferite forme în
microscopia electronică:
• cele mai multe sunt sferice;
• rhabdovirusurile au formă de glonţ;
• virusul gripal are formă sferică sau filamentoasă.
• Unitatea structurala: PEPLOMERUL
Virusuri învelite - HIV
Virusuri învelite – HIV (me)
 Funcţiile invelisului viral (1)
 Unele dintre proiecţiile invelisului au funcţia de
atasare la receptorii celulei gazdă mijlocind
pătrunderea virionului în celulă; ex: hemaglutinina
v. gripal mijloceşte atasarea de receptorii de
suprafaţă ai hematiilor şi produce aglutinarea lor;
 altele posedă activitate enzimatică: neuraminidaza
clivează acidul neuraminic din glicoproteinele
celulei gazdă; lizează glicocalixul eucariot;
favorizează penetrarea barierelor epiteliale şi
tisulare;
 Functiile invelisului viral (2)
 Fiind de natură proteica peplomerele sunt
imunogene;
 Ac-ii specifici rezultaţi pot inhiba:
• atasarea la receptorii celulari (neutralizarea
infecţivităţii);
• la receptorii hematiilor (inhibarea
hemaglutinării);
• anula activitatea enzimatica (inhibarea
neuraminidazei).
 Enzime virale
 Neuraminidaza:
• hidrolizează legăturile galactoză - acid N-
acetilneuraminic şi extremităţile oligozaharidice;
• rol probabil în eliberarea virionilor din celula care
i-a format.
 ARN polimerază.
 ADN polimerază ARN dependentă, numită
transcriptază reversă (reverstrancriptază – RT;
o regăsim la retrovirusuri (transcrie ARNm.c. în
ADNd.c.: ADN transcris se integrează în genomul
celulei gazdă).
REPLICAREA VIRUSURILOR
 ATASAREA
 PENETRAREA
 DECAPSIDAREA
 SINTEZA COMPENENTELOR VIRALE
(TRANSCRIPTIA SI TRANSLATIA,
REPLICAREA GENOMULUI)
 MORFOGENEZA
 ELIBERAREA
ETAPELE REPLICARII
 ADSROBTIA
 Receptor specifică: structuri virale (liganzi)
interacţioneaza cu receptori celulari specifici.
 Specifictatea de receptor explica:

- spectrul de gazde (nu orice virus poate infecta o gazda);

- tropismul de organ, tesut sau celulaă:

- virusul gripal recunoaste glicoproteine ale mucoasei
respiratorii ce contin acid sialic;
- virusull rabic recunoaste receptorii de acetil colin ă ;

- virusul polio recunoaste enterocitele si neuronii SNC;

- HIV se ataseaza pe celule CD4 (+).

Adsorbtia- receptor specifica (polio)
ADSORBTIA (e.g. HIV)
 Penetrarea
 Virusurile nude (si rar cele invelite) patrund prin
pinocitoza (receptor dependenta) cu includerea
virionilor in endozomi.
 Picornavirusurile si papovavirusrile pot intra prin
translocarea directa a membranei citoplasmatice
(viropexie).
 Virusurile invelite patrund prin fuziune si eliberarea
NC direct in citoplasma.
 Virusurile invelite pot penetra si prin endocitoza,
fenomen insotie de decapsidare.
Penetrarea
Penetrarea - HIV
 Decapsidarea
 Are loc sub actiunea enzimelor lizozomale sau direct
in citoplasma.
 Genomul ajunge la sediul replicarii pentru a deveni
accesibil transcriptiei (producerea de ARNm sub
actiunea transcriptazei virale sau cea furnizata de
catre gazda).
 Translatia: atasarea ARNm la ribozomii celulei
gazda si dirijarea sintezei proteice specificate de
virus, adica proteine functionale (nestructurale – de
regula enzime) si proteine structurale.
 Sinteza componentelor virale
 Include: replicarea genomului,
 Sinteza de ARNm si sintezele proteice.
 REPLICAREA:

- Sediul: in citoplasma pentru virusurile ARN

(cu exeptia virusului gripal) si in nucleu,
pentru cele ADN (cu exceptia poxvirusurilor,
care se replica in citoplasma).
- Se desfasoara diferit, in functie de tipul de
genom (clasificarea Baltimore).
Clasificarea Baltimore (VII clase)
 Clasa I: virusuri ADN d.c. (adenovirusuri,
papovavirusuri, herpesvirusuri, poxvirusuri)
 Formarea ARNm se realizează prin transcriere
asimetrică – este transcrisă o singură catenă.
 Virusurile ADN dublu catenar
(e.g. herpesvirusurile).
 Decapsidarea finală realizată în nucleu, nu în citoplasmă.
 Sinteza de ARNm controlată de ARN polimeraza II a gazdei
cu participarea de factori virali.
 Faza precoce si tardivă a sintezei proteice bine definite.
 Transcrierea genelor precoce în nucleu si traducerea ARNm
precoce în citoplasmă cu sinteza proteică precoce (enzime
sau proteine care se leagă de ADN ori inhibă sinteza
proteică a gazdei).
 Replicarea ADN viral si transcrierea genelor tardive şi
sinteza tardivă: proteine si glicoproteine structurale.
 Asamblarea şi maturarea virionilor.
Virusurile ADN dublu catenar
(e.g. herpesvirusurile)
Clasificarea Baltimore (clasa a II-a)
 Virusuri mici, ADNm.c., cu polaritate pozitivă,
deci indentică cu cea a ARNm corespunzători
(parvovirusurile).
 Sinteza ARNm presupune formarea unei
catene ADN complementare (numită şi
antigenom), cu polaritate (-).
 Această catenă va deveni prin transcriere,
ARNm.
Clasificarea Baltimore (clasa a III-a)
 Virusuri cu genom ARN d.c., segmentat
(reovirusurile).
 Ca si la cele ADN, transcrierea este asimetrică
(se copiază o singură catenă) pentru a forma
ARNm.
 Prin convenţie, catena transcrisă este cea (-).
 Virusurile ARN genom d.c. ( - ),
segmentat (rotavirusuri)
 Are loc sinteza de catene pozitive care intervin
ca tipar (matriţă) pentru sinteza de noi catene
(-);
 acestea restaureaza catena dubla.
Clasificarea Baltimore (clasa a IV-a)
 virusuri cu genom ARN cu sens (+) m.c.,
continuu sau segmentat (picornavirusuri,
flavivirusuri).
 Genomul ARN are caracter infectant în stare
chimic pură.
 Replicarea: Virusuri cu genom cu sens (+)
(picornavirusuri, flavivirusuri)

 Genomul viral este a macromoleculă gigantă de

ARNm tradusă direct genă cu genă.
 Replicarea ARN: când se acumulează suficientă
ARN- polimerază.
 Catena pozitivă este copiată în catenă negativă.
 Catena negativă serveşte ca matriţă pentru catene
pozitive progene.
 Asamblarea virionilor prin incorporarea ARN în
capside iniţial goale.
 Eliberarea explozivă a numeroşi virioni prin liza
celulei.
Replicarea virusului poliomielitei
 Clasificarea Baltimore (clasa a V-a)
 Virusurile ARN cu genom m.c. (-), unic sau
segmentat (orthomixovirusuri, paramixo-
virusuri, rhabdovirusuri).
 ARN polimeraza virală transcrie catena ARN
(-) în catenă ARN (+) (ARNm).
 Sinteza proteinelor virale.
 Asamblarea nucleocapsidelor.
 Eliberarea virusului prin înmugurire.
Virusurile ARN cu catenă m.c. “ - “
Clasificarea Baltimore (clasa a VI-a)
 Virusuri ARN m.c., cu sens (+), dar care se
replică diferit comparativ cu virusurile din
clasa a IV-a;
 Prezintă o reverstransciptaza virală.
 Replicarea retrovirusurilor
 După decapsidare, genomul viral ARNm.c.
(+) este transcris de RT virală, în catenă
ADNmc (-).
 Formarea ADNd.c. care:
- poate servi ca matriţă pentru transcrierea
asimetrică de ARNm si ARN viral progen;
- Sau se poate integra ca provirus în genomul
celulei gazdă cu eventuală maturare tardivă.
Replicarea retrovirusurilor
Replicarea HIV
Clasificarea Baltimore (clasa a VII-a)
 Virusuri ADN cu genom parţial d.c. (Hepadnaviridae - VHB).
 O ADN-polimeraza a virionului completeaza catena mai
scurta chiar din citoplasma (inainte ca genomul sa ajunga in
nucleu).
 In nucleu, genomul este transcris de catre o transcriptaza
celulara pentru a sintetiza o molecula intermediara de ARN
m.c.
 O RT virala va sintetiza una dintre cele doua catene ADN,
ulterior pe cea de a doua.
 Sinteza catenei (+) este stopata (fenomen legat de morfogene-
za precoce a capsidei virale) si, de aceea, in final catena (+) va
fi mai scurta.
Replicarea la Hepadnaviridae (VHB)
 Morfogeneza
 La sfârsitul perioadei de sinteza, începe
asamblarea intracelulara de virioni (asocierea
acidului nucleic la capsomerele sintetizate,
pentru a forma nucleocapside).
 Eliberarea
 Virusurile nude sunt eliberate prin liza celulei
gazda.
 Virusurile invelite sunt eliberate progresiv,
NC-le inmuguresc prin zone ale membranei
celulare in care au fost inserate glicopr oteinele
virale.
 Virusurile care înmuguresc la nivelul membra-
nelor intracitoplasmatice pot fi eliberate prin
liza sau prin exocitoza.
Ciclul de replicare al unui virus nud
sau invelit
Ciclul de replicare al HIV
 Relatia virus – celula gazda
 Celule permisive: realizeaza integral toate etapele
ciclului replicativ.
 Celule semipermisive: replica numai mici cantitati de
virus.
 Infectia virala a celor doua tipuri de celule realizeaza o
infectie productiva.
 Celule nerpermisive: adsorb, endociteaza si replica
genom viral, dar numai pina la un anumit stadiu al
maturarii si eliberarii (realizeaza infectii neproductive).
 Infectii productive
 Infectii citocide
 Infectii productive neletale transfor -

mante
 Infectii productive persistente.
 Infectii productive
 Infectii citocide: virusul introduce in
celula gazda informatia genetica
completa.
 Realizeaza infectii acute, manifeste

clinic sau subclinic (e.g. gripa,

rujeola, enterovirozele, etc).
 Infectii productive
 Infectii productive neletale transformante :
sunt determinate de ambele tipuri de virus.
 Oncornavirusurile sunt retrovirusuri care
inmuguresc prin MC, fara efect citocid;
integrarea ADN viral in genom, are efect
transformant.
 VHB determina hepatite cronice si, uneori,
dupa 20-40 de ani,carcinom hepatocelular.
 Infectii productive
 Infectii productive persistente:
- Adenovirusurile infecteaza celule fibroblastice
ale tesutului adenoidian (celule semipermisive);
sunt replicate persistent fara alte efecte (“celule
purtatoare ce virus”).
- Sindromul rubeolic congenital: copiii elimina
virus fara efect citopatic (steady state infection),
eliminind virus prin secretii, orofaringe, urina,
fecale, etc. timp îndelungat.
 Infectii neproductive
 Infectii letale
 Infectii abortive
 Infectii integrate latente
 Infectii cu genom integrat
(a) infectii lente
(b) infectii transformante
 Infectii inaparente
 Infectii neproductive
 Infectii letale: unele virusuri (e.g. V. vaccinei)
determina raspuns celular apoptotic in absenta
oricareii replicari cu producere de virus progen.
 Infectii abortive: virusul are acces în celulă,
dar aceasta moare înainte de a elibera virioni
maturi.
 Sunt celule nepermisive sau marginal permisive.
 Infecţii abortive pot surveni şi când un virus
infectează celule permisive pretratate cu IFN.
 Infectii neproductive
 Infectii integrate latente: spre deosebire de
infecţiile persistente unde producţia de virus
poate fi importantă, infecţia latentă se însoţeşte
de eliminarea sporadică de virus matur.
 Desi replicarea virală începe, aceasta este
stopată în stadiile tardive.
 Infectii neproductive
 Infecţiile latente sunt caracteristice doar pentru
unele virusuri DNA, mai exact cele herpetice.
 Genomul lor (DNA d.c.) este integrat in cel al
celulelor gazdă:
- neuronii din ggl nervilor spinali sau trigemen – pentru
VHS sau VVZ,
- in limf T (VCM),
- limf B sau celule faringiene (VEB).
 Printr-un mecanism încă neexplicat pe deplin,
infecţiile persistente se pot reactiva, determi-nând
infecţii ciclice, neprogresive.
 Infectii neproductive
 Infectii cu genom integrat: virusuri ADN sau cópii
ale unor virusuri ARN (retrovirusuri) se pot integra ca
provirus în genomul celulei gazda unde poate persis-
ta timp îndelungat, fără exprimarea genelor virale
(genom viral represat).
 In funcţie de virus, in timp, se pot produce următoa-

rele evenimente:
(a) manifestarea infecţiei după o perioadă îndelungată
ca în cazul infecţiilor lente, cum este infecţia cu HIV;
 Infectii neproductive
 (b) Infectii transformante: genomul viral integrat in
nucleul celulei gazdă interferează cu reglarea normala
a diviziunii celulare, celulele pierd inhibiţia de
contact şi determină apariţia de tumori, cel mai
frecvent maligne
 se considera ca este posibil ca virusul sa introducă si
sa exprime o asa numită genă transformantă sau
virusul oncogen poate modifica exprimarea unor
gene preexistente in celule.
 Ex., virusuri oncogene umane sau animale cum sunt
papilomavirusurile, virusul Epstein Barr (VEB),
virusul hepatitei B şi C, HTLV I şi II.
 Infectii neproductive

 Infectii inaparente: prezenţa virusului este dificil

de evidenţiat.
 Ca exemple sunt virusurile BK şi JC.
 Virusul BK infectează indivizii încă din adolescenţă
şi induc o infecţie inaparentă, în focare, a rinichilor,
unde se presupune că determină o infecţie inapa-
rentă dar persistentă a creierului, asociată cu leziuni
de leucoencefalopatie progresivă multifocală.
 Virusul se replică la niveluri atât de reduse încât nu
poate fi decelat prin teste de laborator clasice.
 Virusul JC este un papovavirus asemănător cu v BK.
 GENETICA VIRALA
 Mutatiile apar prin substitutia unei pb intr-un codon
(mutatii punctiforme) sau prin deletii.
 Rata mutatiei:
 Virusurile ARN – 10 - 4
 Virusurile DNA – 10 - 6 .
 Exemple:
 Mutante conditionat letale – sunt replicate numai in anumite
conditii de temperatura, de gazda, etc.
 mutante reci: replicate optim la 25º C;

 mutante calde: replicate la temperaturi mai mari decit cele

ale gazdei.
 GENETICA VIRALA
 Mutantele dependente de gazda: selectate prin
pasaje repetate pe alte gazde (tulpina mutanta devine
mai putin virulenta).
 Practic: o mutanta rece a virusului gripal, utilizata ca
vaccin.
 Mutante rezistente la antivirale: presupun asocierea
de antivirale (e.g. terapia HIV infectiei).
 Mutante antigenice: mai frecvent eludeaza raspunsul
imun al gazdei.
 Mutante cu dimensiunea plajelor modificate: mai
mici sau mai mari decit tulpini initiala.
 Mutante interferferent defective: apar prin deletii.
 Virusuri defective
 Sunt virusuri lipsite de unele gene necesare
pentru un ciclu complet infecţios (mulţi sunt
mutanţi prin deleţie) si necesită un alt virus,
numit virus helper, care sa compenseze funcţia
pierdută
 Virusuri defective
 Exemple de virusuri defective:
 unele parvovirusuri încadrate in genul Dependo-
virus (sau AAV = adeno-associated virus) care nu
posedă informaţia genetică suficientă pentru repli-
carea în celula gazdă.
 Ca urmare, aceste virusuri necesită un virus
ajutător, respectiv co-infecţie cu un adeno-
virus;
 au fost izolate din MF, de la nivel ocular sau
probe respiratorii, etc., de la pacienţi cu
infecţii simultane cu adenovirusuri.
 Virusuri defective
 AAV se integrează în genomul celulei gazdă şi
se replică în paralel cu el.
 Nu sunt patogene pentru om.
 Semnificaţie biologică: pot fi utilizate ca
vectori pentru terapia genică (în stadiu latent
poate fi carrier pentru gene recombinante).
 Virusuri defective
 virusul Delta, un virus ARN circular (asemănător cu
viroizii de la plante, dar care codifica o proteină,
respectiv, Ag Delta);
 necesita funcţia de ajutător a VHB care îi oferă
AgHBs pentru a fi învelit si eliberat din hepatocit si
astfel devine infecţios.
 Semnificaţie biologică: determină agravarea unei
hepatitie B sau induce o hepatită la un purtător de
AgHBs (prin supra- si respectiv coinfecţie; vezi curs
hepatite).
 INTERACTIUNI GENETICE
(1) Reasortarea de fragmente genomice
(2) Recombinarea genetica
(3) Reactivarea genetica
(4) Complementarea
 INTERECTIUNI GENETICE
 (1) Reasortarea de fragmente genomice:
caracteristica pentru virusurile cu genom segmentat
(rotavirusuri, v. gripale). Determina variatia
antigenica majora (virus gripal A)
 (2) Recombinarea genetica: ruperea si reunirea de
fragmente cu omologie structurala.
 Virusul recombinant este stabil si genereaza progeni
identici.
 (3) Reactivarea genetica- varianta a recombinarii.
Are doua variante:
 salvarea de marker
 reactivarea prin multiplicitate
 INTERACTIUNI GENETICE
(a) Salvarea de marker
(b) Reactivarea prin multiplicitate

(c) Salvarea de marker: coinfectia cu un virion activ

şi un virion cu genom partial inactivat.
Recombinarea poate duce la salvarea de frag-
mente genetice apartinind virionului inactiv;
in acest fel progenul care poarta markeii genetici
salvati este genetic stabil, dar nu este identic cu
parentalul inactivat.
 INTERACTIUNI GENETICE
(b) Reactivarea prin multiplicitate: infectia
determinata de o suspensie virala concentrata
astfel incât numarul virionilor care infecteaza
o celula este mai mare.
Acest tip presupune infectia cu un numar mare
de virioni, dar care sunt afectati de un agent
mutagen.
Dupa recombinare se poate ajunge la un genom
viral care se poate replica, deoarece acizii
nucleici lezati au fost inlocuiti.
 INTERACTIUNI GENETICE
(4) Complementarea: fenomen genetic intre doua
virusuri dintre care care cel putin unul este
defectiv.
- Rezulta replicarea unui virus sau a ambilor.
- In absenta acestui fenomen replicarea
virionului defectiv nu este posibila.
- Prin complementare virusul defectiv capata
gene de la celalalt virus.
 INTERACTIUNI NEGENETICE

 Mixajul fenotipic: coinfecţia cu virusuri

strîns înrudite duce la un mozaic proteic
capsidal.
 Mascarea fenotipică: genomul unui virus
cuprins în capsida codificată de alt virus.
 Pseudotipuri: genomul unui serotip cuprins în
învelişul altui serotip.
 Interferenta
 INTERACTIUNI NEGENETICE
 Infecţia mixtă a unei celule in vivo sau in vitro
care determină inhibarea unui virus este
cunoscută sub numele de interferenţă.
 Interferenţa virală este de fapt o stare de
rezistenţă a celulei, ţesutului sau organului
respectiv (numit inductor) faţă de infecţia cu
un alt virus (numit virus interferat).
 INTERFERENTA
 omogenă, numită si autointerferenţă sau homotipică
este mediată de particule virale defective care au
proprietatea de a interfera cu replicarea virionului
complet;
 acest tip de interferenţă apare frecvent în timpul
infectivităţii virale sub forma fenomenului de
prozonă: animale inoculate cu concentraţii mai mici
de virus dau un procent de letalitate mai mare,
comparativ cu animalele inoculate cu virus nediluat
 Interferenta
 interferenţa heterogenă extrinsecă sau interferenţa
indusă prin producţia de interferon;
 în acest caz, virusul interferent nu determină direct
modificări în celula gazdă, ci prin intermediul unui
factor difuzibil în mediu, interferonul.
 Interferonii s-au dovedit nu doar mediatorii
fenomenului de interferenţă, ci proteine celulare
purtătoare de mesaje multiple la nivel celular.
 Interferenta
 Interferenţa heterologa intrinsecă reprezintă
inducerea de către un virus heterolog a unei
stări antivirale care previne suprainfecţia cu
virusul prototip sau cu alte virusuri înrudite ( se
deosebeşte de cea extrinseca prin IFN deoa-
rece nu este dependentă de sinteza ARN celu-
lar.)
 S-au descris 4 mecanisme prin care un virus
poate inhiba creşterea altuia :
 Interferenţa heterologa intrinsecă
 competiţia pentru receptori celulari sau distrugerea
acestora, astfel încât cel de al doilea virus să nu se
poată adsorbi;
 inhibarea penetrării unui virus deja adsorbit;
 datorita acţiunii mecanismelor de sinteză
intracelulară;
 prin modificări apărute în faza multiplicării
virionului.
Ex. de virusuri care pot induce interferenţa
heterologa intrinsecă: virusul rubeolic, West Nile,
citomegalovirus, poliomielitic şi unele
orthomixovirusuri.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Integrarea în genom, exclusiv la virusurile

ADN.
 După integrare, genomul viral se poate
transmite orizontal şi infecta alte celule, dar şi
vertical.
 În ultima situaţie induce infecţii persistente cu
minima implicare a răspunsului imun.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Propagarea directă de la o celulă la alta, cu

formare de sinciţii şi celule gigante multinucleate
(herpes virusuri, HIV, paramixovirusuri).
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Infectarea celulelor lipsite de CMH I (ex.

neuronii), care face ca sistemul imun să nu poată
recunoaşte peptidele virale din complexele pe
care le realizează cu membranele celulelor
gazdă.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Inhibarea expresiei complexelor peptid

viral – CMH I: transportul acestui complex
către suprafaţă presupune existenţa unor
proteine de transport.
 Unele virusuri perturbă acest proces si previn
recunoasterea celulei infectate de către
celulele Tc.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Variaţia antigenică, ca în cazul HIV, este

rezultatul unor erori induse de RT în timpul
sintezei ADN pe matriţa ARN.
 Mutaţiile induc modificarea gp 120 la nivelul
unor structuri faţă de care apăruseră anterior
Ac specifici care nu mai sunt capabili să
recunoască noua variantă Ag.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun
 Modularea antigenică, cum ar fi pierderea
Ag implicate în recunoaşterea celulelor
infectate, mecanism care pare implicat în
PESS.
 Acesti pacienţi prezintă Ac în titruri mari faţă
de Ag diferite ale virusului rujeolei, dar
acestea nu pot fi recunoscute la nivelul
celulelor nervoase.
 Celulele infectate ale creierului nu exprimă
Ag virale la nivelul membranei, desi în cito-
plasmă există mari cantităţi de polipeptide şi
glicopeptide virale.
 Mecanisme de eludare a răspunsului imun

 Inhibarea efectorilor sistemului imun:

a) multe poxvirusuri produc asa numiţi viroreceptori
sau molecule solubile, omologi ai receptorilor
pentru IFN si TNF, care ar bloca efectul antiviral al
citochinelor;
b) VHB induce sinteza unor mari cantităţi de AgHBs de
către celulele infectate.
- Acest Ag circulant blochează Ac antivirali înainte
ca ei să ajungă la celulele infectate viral, acţionând
ca un „scut reflector” care deviază Ac si protezează
celulele infectate.
 Imaginele nu aparţin autorului acestui curs.
 Pentru preluarea lor, va trebui să solicitaţi
acordul în scris al autorilor.