ŢĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL

XIII
ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI
XIX
Regimul fanariot în Tara Romaneasca şi în Moldova:

1711 – începutul regimului fanariot în Moldova;

1716 – începutul regimului fanariot în Ţara Românească;

Primul domnitor fanariot a fost Nicolae Mavrocordat,

mai întâi în Moldova, apoi în Ţara Românească .
 Domnitorii erau numiţi de sultan dintre grecii din
carteirul Fanar al Constantinopolului, ce deţinuseră funcţii
importante în ierarhia Imperiului;
 Teritoriul Principatelor Române era considerat parte
integranta a Imperiului Otoman, prin urmare părţi din
teritoriu puteau fi înstrăinate în funcţie de interesele Porţii;
 Ţările Române nu aveau dreptul să întreţinâ o armată
proprie;
 Economia fiind subordonată Porţii otomane, au crescut
obligaţiile către turci şi s-a menţinut monopolul acestora
asupra economiei;
 Ţările Române nu aveau dreptul la o politică externa
proprie, în relaţiile cu alte ţări interesele acestora fiind
reprezentate de sultan.
Constantin Mavrocordat, a avut mai multe domnii în
Ţara Româneasca şi Moldova între 1730-1769. A luat
măsuri pentru reformarea administraţiei, justiţiei, finantelor.
- refoma fiscală: desfiinţarea dărilor şi înlocuirea lor cu
un impozit anual fix, ce putea fi plătit în 4 rate;
- reforma socială, înfaptuita în 1746 în Ţara
Românească şi în 1749 în Moldova, a constat în desfiinţarea
şerbiei şi a legăturii de pamânt a ţăranilor care se putea
răscumpara. Ei au devenit clacaşi, fiind obligaţi să presteze
zile de claca pe pamântul boierului (12 zile pe an în Ţara
Româneasca şi 24 în Moldova).

Alexandru Ipsilanti, domn în Ţara

Româneasca (1774-1782; 1796-1797) şi în
Moldova (1786-1788) a înfăptuit reforme în
învăţământ, finanţe şi justiţie (“Pravilniceasca
Condică”).
 Începutul secolului al XIX-lea s-a caracterizat printr-o miscare exceptionalã
pentru libertate socială, restructurări interne şi afirmare naţională.

La împlinirea unui secol de domnii fanariote, societatea românească era

împiedicată în dezvoltarea sa fireasca, de existenţa unor institutii si a unei clase
politice dominată de corupţie şi dorinţa de îmbogăţire rapidă prin jefuirea
resurselor Principatelor Dunărene, aceasta constituind o permanentã instabilitate.
Menţinerea de către Poartă a domniilor fanariote păstra un sistem de extorcare fără
egal în întreaga noastră istorie; cumpărarea domniilor costa sume enorme (exemplu
elocvent cele 3 milioane de piastri date de Mihail Suţu); banii se obţineau prin
venalitatea (vânzarea ) funcţiilor, orice slujbã având pretul său ; impozitele
indirecte (vămile şi ocnele de exemplu) intrau în vistieria domnului.

În aceste condiţii, eforturile boierimii pământene pentru înlăturarea domnilor

fanarioţi şi întărirea instituţiei domniei, reprezintă dorinţa întregului popor pentru
afirmare natională, împotriva tendinţelor dominatoare ale unei clase impuse din afarã
si străină intereselor românilor.
Lupta de eliberare a popoarelor din Balcani si succesul unei asemenea actiuni era
condiţionată de sprijinul unei puteri antiotomane, Rusia ţaristă.
Elementul determinant al acestei actiuni a fost societatea grecească secretă Eteria
(Frăţia sau Societatea prietenilor), înfiinţată la Odessa în anul 1814 şi având în fruntea
sa pe Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti.
O astfel de acţiune se va desfăşura şi în Ţara Românescă în 1821 fiind condusă
de Tudor Vladimirescu.
 Conţinutul acţiunii politice româneşti de la 1821 este
ilustrat în programul revoluţiei alcătuit din textele
cancelariei lui Tudor.
"Proclamaţia de la Padeş" (Tismana, 23 ianuarie
1821), adresată locuitorilor Ţării Româneşti justifică
ridicarea la luptă prin dreptul de "rezistenţă la opresiune"
care decurge din principiul suveranităţii naţionale.
Proclamaţia exprimă gândirea politică a mişcării
naţionale, urmărind să atragă atenţia asupra situaţiei din
Principate.
Cel mai important document programatic al
revolutiei, cunoscut din februarie 1821 este "Cererile
norodului românesc" care cuprinde principiile de bază
ale unei noi ordini sociale.
Se cerea desfiinţarea privilegiilor boierimii şi
obligaţia domnitorului numit de către Poartă de a respecta
voinţa tuturor celor pe care îi conduce; accesul la funcţii în
stat trebuia să se facă doar pe bază de merite; se cerea o
largă reformă în domeniul justiţiei, administraţiei, şcolară,
armată (prin înfiintarea unei armate permanente); se solicita
desfiintarea vămilor interne.
Nu a fost cerută împroprietãrirea ţăranilor cu pământ
şi desfiintarea definitivă a obligaţiilor acestora fată de
boieri, pentru a menţine unitatea împotriva asupritorului
străin.
Tudor va încheia un acord cu reprezentanţii Eteriei (căpitanii Iordache şi
Farmache ) care prevedea colaborarea sa cu acesta societate “cu scpoul de a ne elibera de
jugul apăsător al barbarilor”.
 Alexandru Ipsilanti trece Prutul şi prezintă la Iaşi o Proclamatie (28
februarie 1821) în care afirma obiectivele Eteriei, garanta pacea şi securitatea
Moldovei si făcea cunoscut că în eventualitatea unei intervenţii otomane, Rusia va
"pedepsi această îndrăzneală". Astfel a fost compromisă încă de la început mişcarea
lui Alexandru Ipsilanti; ambasadorul rus Stroganof de la Constantinopol si tarul
Alexandru I care se afla la Congresul Sfintei Aliante de la Laybach (Liubliana,
Slovenia) au dezavuat atât Eteria cât si actiunea lui Tudor Vladimirescu.

Deplasarea de la Iasi către Bucuresti a lui Alexandru Ipsilanti,

primejduia si actiunea românească. În această situaţie, Tudor Vladimirescu
părăseşte în grabă Oltenia şi se-ndreaptă către Capitala Tării Românesti; prin
Proclamatia dată la 20 martie 1821 de la Cotroceni, unde se afla tabăra sa,
conducătorul revolutiei insistă asupra cauzelor care au determinat ridicarea la arme:
pierderea drepturilor de către români si jafurile de nesuportat. Prin acordul cu
"boierii patrioti" (23 martie) - în virtutea căruia avea dreptul de a exercita
"vremelnica stăpânire" se legimitează acţiunea lui Tudor.
Deşi la 18 mai, la Golesti s-a ajuns la o întelegere între Tudor si eteristi, acestia au
hotărât sã-l îndepărteze de la conducerea pandurilor cu ajutorul unor căpitani-panduri,
nemulţumiţi de severitatea cu care pedepsea Tudor pe cei indisciplinati. În dimineata
zilei de 21 mai 1821, mai multi eteristi au păstruns la Tudor, care izolat, a fost scos din
tabără, înconjurat de arnăuti, şi dus la Târgoviste, unde a fost ucis în noaptea de 26/27
mai 1821; trupul sãu a fost spintecat si aruncat într-o fântână.
Desi înăbusită în sânge, unul din obiectivele revolutiei de la 1821, revenirea
domnilor pământeni (autohtoni) a fost obtinut, în 1822 domnile fanariote fiind înlocuite
cu domniile pământene, deşi primii domni au fost numiţi de Poartă Ionită Sandu Sturdza
-Moldova şi Grigore Dimitrie Ghica -Tara Românească.
Mişcarea de emancipare din
Transilvania
1. Unirea cu Biserica Romei
2. Răscoala lui Horea, Cloşca şi
Crişan
1. Unirea cu Biserica
3. Şcoala Ardeleană
Romei
Instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania a fost însoţită de măsuri ce
vizau integrarea provinciei în Imperiu.
O astfel de măsură este – convertirea la catolicism (românii erau majoritari, iar
trecerea lor la catolicism ar fi permis Bisericii Romei să controleze din nou provincia).
Printr-o patentă imperială din 1692 se promitea clerului ortodox scutiri şi privilegii cu
condiţia unirii cu Biserica Romei.
În 1697, mitropolitul Teofil în fruntea unei părţi a clerului ortodox, acceptă
unirea religioasă, iar în 1698 mitropolitul Athanasie Anghel şi 38 de protopopi aderă
la noua confesiune greco-catolică, în cadrul Sinodului de la Alba-Iulia.
Concesiile făcute de ortodocşi:
- acceptarea supremaţiei Papei de la Roma;
- trei modificări dogmatice
Ritualul şi calendarul rămâneau cele ale Bisericii Ortodoxe.
 Ioan Inocentie Micu-Klein
Episcop unit între anii 1728-1711, a adresat
numeroase memorii guvernatorului Transilvaniei, Dietei
şi împăratului. În ele episcopul cerea:
“să nu se hotărască nimic despre noi ,fără noi şi în
abşenţa noastră ”
Ioan Micu-Klein şi-a bazat cererile pe argumentele
romanităţii şi vechimii românilor în acest teritoriu.
În 1744 înaintează Curţii de la Viena petiţia
“Supplex Libellus ” în care erau cuprinse toate cererile
românilor din Transilvania :
- recunoaşterea românilor ca naţiune politică egală în
drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania,
- reprezentarea românilor potrivit ponderii lor în organele
administrative, legislative şi juridice ale principatului.
La cererea Imperiului Ioan Inocenţie Micu –Klein va
fi chemat în capitala Imperiului şi apoi exilat la Roma.
2. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan
Situaţia românilor şi în special ţăranilor iobagi s-a agravat, prin sporirea
obligaţiilor faţă de nobilime şi împărat.
În 1784, în zona Munţilor Apuseni a izbucnit o răscoală, condusă de Horea, Cloşca
şi Crişan.
Horea a fost trimis la Viena, la împăratul Iosif al II-lea, pentru a cere dreptate.
La 28 oct. 1784, el declanşează răscoala.
Momentul culminant l-a constituit atacul asupra cetăţii Devei.
După câteva confruntări victorioase, răsculaţii sunt înfrânţi decisiv la Mihăileni, la
7 decembrie 1784.
Horea, Cloşca şi Crişan au fost întemniţaţi la Alba-Iulia.
Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost executaţi prin
frângere cu roata.
În 1785, iobăgia a fost desfiinţată printr-o patentă imperială.

Horea Cloşca
(Nicolae Ursu) (Ion Oargă) Crişan
(Marcu Giurgiu)
 3. Şcoala
Definiţie
Ardeleană
Curent cultural iluminism transilvănean care a contribuit la
afirmarea conştiinţei şi luptei de emancipare a românilor din
Transilvania.
Reprezentanţi Gheorghe Şincai
Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai-
Deleanu , Ioan Piuariu- Molnar etc.
reprezentanţii Şcolii Ardelene vor prelua ideiile lui Ioan
inocenţie Micu- Klein , astlel în anul 1791 a fost înainta
Curţii de la Viena documentul “ Supplex Libellus
Valachorum ” prin care se cerea :„naţiunea română să fie Petru Maior
repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare
(restituirea drepturilor istorice vechi medievale)“„ca numirile
odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între stări
şi alte de acest fel, care ca nişte pete din afară, au fost
întipărite fără drept şi fără lege (pe fruntea naţiunii române),
acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate“ .
Documentul a înaintat împăratului Leopold al II lea , care l-a
trimis Dietei de la Cluj care la respins pe motiv că
recunoaşterea sa ar fi dus la răsturnarea ordinii constituţionale
a Transilvaniei