FASOLEA (Phaseolus vulgaris L.

)
Engleză - common bean, kidney bean; Franceză - haricot commun;
Germană - Bohne, Gartenbohne; Rusă - fasoli; Italiană - fagiolo;
Spaniolă -judia.
GENERALITĂŢI
IMPORTANȚĂ
În ţara noastră, fasolea a ajuns spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului
următor.
Peste 500 milioane de oameni consumă curent preparate din boabe de fasole, fapt
datorat conţinutului ridicat în proteine (23-25%) de foarte bună calitate şi în glucide (48-55%).
Fasolea se consumă şi sub formă de păstăi verzi sau boabe verzi, fiind considerată o
legumă valoroasă, fiind consumate în stare proaspătă sau conservate.
Fasolea are şi importanţă medicinală, produsele având proprietăţi dietetice pentru
bolile de ficat, ceaiurile din teci au folosinţă terapeutică.
Făina de fasole în amestec cu făina de grâu în proporţie de 5-10 % se foloseşte la
fabricarea pâinii, iar în proporţie de până la 30% la fabricarea macaroanelor.
Vrejii de fasole se folosesc în hrana oilor şi a caprelor şi în stare verde frunzele de
fasole conţin peste 10% acid citric.
Unele specii de fasole se utilizează şi ca nutreţ (Phaseolus retusus) sau ca
îngrăşământ verde (Phaseolus semierectus).
Fasolea este o foarte bună premergătoare, cu precădere pentru cerealele de toamnă,
deoarece părăseşte terenul devreme şi-l lasă îmbogăţit în azot şi curat de buruieni.
 GENERALITĂȚI
COMPOZIȚIA CHIMICĂ
Este, relativ, diferenţiată de la specie la specie. Proteinele seminţelor de fasole
sunt constituite din cca. 20% albumine, cca 65% globuline şi cca 15% fracţia solubilă în alcalini.
Fasolea este bogată în acizii aminici cu mare valoare biologică, care variază între următoarele
limite procentuale: triptofan 0,8-2,5, lizină 2,2-7,9, arginină 4,3-8,4, tirozină 1,9-2,9, histidină
2,2-3,2, cistină 1,2-2,1, metionină 1,8 etc. Conţinutul de substanţe proteice este dependent atât
de factorii ereditari, cât şi de cei pedoclimatici şi tehnologici.
Compoziţia chimică în %din s,u. a principalelor specii de fasole
Specia S. proteice Extr. fără N Grăsimi Celuloză Cenuşă
Vulgaris 18,80-33,33 53,92-62,08 1,0-3,6 2,3-7,1 3,1-4,8
Coccineus 21,64-26,69 51,99-54,71 1,3-1,9 3,1-4,4 3,3-4,2
Lunatus 10,35-19,65 57,70-67,94 0,8-1,9 3,6-5,2 3,6-4,2
Acutifolius 20,30-24,51 60,14-65,55 1,5-1,5 3,7-3,8 4,0-4,6

Extractivele neazotate sunt constituite, în cea mai mare parte din amidon şi în mai
mică măsură din zaharoză (3-4%) şi glucoză (5%). Cea mai mare cantitate de celuloză (49-
56%) se găseşte în tegument, care reprezintă 7-15% din greutatea bobului.
 GENERALITĂȚI
Repartizarea în bobul de fasole a principalilor constituenţi chimici (% din s.u.)

Specificare Bobul întreg Cotiledoane Tegument

Proteine 20,8-26,5 24,0-27,0 3,0
Glucide 50,8-58,0 52,0-60,0 34,0-46,0
Lipide 0,8-1,5 1,0-1,6 0,1-0,9
Celuloză 5,2-7,9 1,0-1,7 46,0-59,0
Săruri minerale 2,1-2,3 2,1-2,3 2,1-2,3

Cenuşa este bogată în potasiu şi fosfor, conţinând însă şi cantităţi reduse de

microelemente (Cu, B, Mo,etc.).
Vrejii conţin în medie 8,1 % substanţe proteice, 1,1% grăsimi, 31 % extractive
neazotate şi 36 % celuloză.
 GENERALITĂȚI
RĂSPÂNDIRE.
 Fasolea este cultivată în peste 90 de ţări, având o mare răspândire pe glob.
 Suprafaţa mondială cultivată cu fasole în ultimii ani a fost de peste 25 milioane
hectare, iar producţia medie mondială a oscilat între 660 kg/ha şi 809 kg/ha.
 Pe continente, cele mai mari suprafeţe se cultivă în Asia (11.393 mii ha), după care
urmează continentul american (7.734 mii ha), Africa (6.141 mii ha) şi Europa (240 mii ha).
 Ţările cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu fasole în anul 2009 sunt: India (6,0
milioane ha ), Brazilia (4,4 milioane ha), Mexic (1,2 milioane ha) şi China (0,9 milioane
ha).
 În România, în perioada 1934-1938, fasolea s-a cultivat pe o suprafaţă de 49 mii ha
în cultură pură şi 917 mii ha în cultură intercalată prin porumb. Suprafeţele cultivate cu
fasole în cultură pură au crescut, ajungând în perioada 1985-1989 la cca 170 mii ha , iar
cele în cultură intercalată la cca 1400 mii ha .
 GENERALITĂȚI
Dinamica suprafeţelor cultivate cu fasole în cultură pură şi a producţiei în
România
Anii 1961/1965 1971-1975 1989-1991 2000 2009
Suprafaţa mii ha 31,9 76,4 105 11,3 29,6
Recolta kg/ha 480 610 841 354 753

SISTEMATICĂ.ORIGINE.SOIURI.
După provenienţă deosebim două grupe mari de fasole:
 I. Specii de origine americană: Phaseolus vulgaris, Phaseolus multiflorus, Phaseolus
lunatus, acutifolius, Phaseolus caracalea, Phaseolus semierectus.
 II. Specii de origine asiatică: Phaseolus aureus, Phaseolus mungo, Phaseolus
angularis, Phaseolus calcaratus, Phaseolus acunitifolius, Phaseolus sublobatus.
În afară de speciile amintite, se mai găsesc încă circa 200 specii fără importanţă
practică. În afară de Ph. vulgaris mai este luată în cultură şi specia acutifolius Jacq, care se
găseşte în stare sălbatică în Mexic şi Arizona, este rezistentă la secetă, însă are o coacere
neuniformă, motiv care nu permite mecanizarea recoltării.
Ph. vulgaris L., fasolea obişnuită, este originară din Mexic şi Guatemala şi ar proveni
din Ph.arborigineus (KOOISTRA,1962). În stare sălbatică nu se găseşte (BRUCKER,1968).
 GENERALITĂȚI
Recolta înregistrată la Timişoara în ciclul experimental
Specia Recolta kg/ha % Diferenţa kg/ha Semnificaţia

Phaseolus vulgaris 2036 100

Phaseolus lunatus 1091 54 - 945 000

Phaseolus multiflorus 1056 49 - 980 000

Phaseolus aureus 953 47 - 1083 000

Phaseolus angularis 1078 53 - 956 000

DL 5%= 83; DL 1%= 151; DL 0,1%= 336

Comes împarte fasolea în 4 varietăţi după forma boabelor şi anume:
sphaericus, cu bobul rotund,
copressus, cu bobul reniform, având raportul lungime: lăţime: grosime = 1,5:1:0,5 până la
1,5:1:0,4,
oblongus, la care raportul dimensiunilor este aproximativ de 2:1:1
ellipticus, cu bobul de formă eliptică şi raportul de 1,5:1:1.
După culoarea seminţelor se deosebesc următoarele tipuri:
punctate (punctatus),
pătate (maculatus),
dungate (zebrinus)
unicolore, mai ales albe.
 GENERALITĂȚI
Soiurile de fasole, din punct de vedere ecologic,se împart în următoarele grupe:
de stepă,
de silvostepă
de pădure,

iar din punct de vedere al perioadei de vegetaţie în:

soiuri timpurii, cu perioada de vegetaţie de 70-80 de zile;
soiuri semitimpurii, cu perioade de vegetaţie de 80-90 de zile;
soiuri semitârzii, cu perioada de vegetaţie de 90-100 de zile;
soiuri târzii, cu perioada de vegetaţie de 100-120 de zile;
soiuri foarte târzii cu perioada de vegetaţie peste 120 de zile.

Soiurile de fasole de câmp înregistrate în România în anul 2011

Soiul Perioada de vegetaţie Tipul de creştere Poziţia tulpinii MMB
(zile) la maturitate (g)
Ami 83 semideterminant semierectă 200-280
Avans 81 nedeterminat semierectă 280-430
Aversa 85 nedeterminat semierectă 340-470
Delia
Florena
Lizica 92 nedeterminant erectă 220
Starter 81 semideterminant erectă 200-280
 GENERALITĂȚI
PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE
Rădăcina fasolei este pivotantă, foarte ramificată, cu nodozităţi de formă ovală. Adâncimea
rădăcinii principale poate ajunge într-un sol lutos mijlociu până la 92 cm, însă numărul maxim de
rădăcini este răspândit până la 25-31 cm.
Tulpina poate fi scundă (30-50 cm) şi puternică, cum este fasolea oloagă (Ph. vulgaris, var.
nanus Insl. Mart.) sau poate fi lungă şi volubilă, ca la fasolea urcătoare (Ph. vulgaris, var.
communis Asch.). Între aceste două tipuri de tulpină există forme intermediare. În condiţii de
umbrire uneori soiurile oloage se transformă în soiuri urcătoare, datorită absenţei razelor
ultraviolete, fenomen ce adesea are loc în culturile mixte.
Frunzele bazale sunt simple şi ovale, iar cele superioare trifoliate, de formă ovală, ascuţită la
vârf. Numărul de stomate este de 40 pe faţa superioară şi 281 pe faţa inferioară.
Florile de culoare diferită, sunt grupate în raceme câte 2-6 perechi. Fasolea obişnuită este
autogamă, însă poate avea loc şi polenizarea străină în proporţie de 0,8-1,3 %. Există şi specii
alogame, ca Ph. coccineus L. Înflorirea este de lungă durată, 20-25 zile la fasolea urcătoare sau
chiar mai mult.
Fructul este o păstaie. La unele soiuri pe linia de unire a valvelor se găsesc încă în stare
tânără, atât sus cât şi jos, două bande de ţesut sclerificat, denumit popular aţe, iar către peretele
inferior al păstăii, în ţesut parenchimatic, un strat pergamentos format din 3-4 straturi de celule.
Numărul de seminţe în păstaie este variabil, obişnuit sunt 5-8.
Forma şi culoarea boabelor constituie caracter de soi, cele cu bobul mic au MMB sub 250 g,
cu bobul mijlociu între 250-500g şi cu bobul mare peste 500 g.
 GENERALITĂȚI
CERINȚELE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL.
Temperatură.
Temperatura minimă de germinare este de 8-100 C. Germenii sunt sensibili la
temperaturi coborâte, fiind distruşi la minus 0,5-1,0 0C. Se citează însă că unele soiuri rezistă
până la minus 300 C. În cursul vegetaţiei fasolea cere o climă moderată. Transportul substanţei
elaborate din frunze în diferite zone de creştere se intensifică până la 20 0C, după care rămâne
constant până la 300C şi se diminuează dacă temperatura depăşeşte această limită.
Temperatura minimă, necesară înfloriri, este de 150C, iar cele mai bune rezultate se obţin însă
când în cursul îmbobocirii şi înfloririi temperatura este cuprinsă între 20-28 0C. La temperaturi
prea ridicate 37-400C, însoţite şi de secetă, are loc fenomenul de cădere a bobocilor florali şi
nici fecundarea nu are loc. Fasolea nu suportă nici schimbările bruşte de temperatură diurnă,
care duc la micşorarea capacităţii de fructificare, exceptându-se speciile Ph. aureus şi Ph.
calcaratus. La arşiţă prezintă rezistenţă ridicată speciile: Ph. acutifolius, Ph. aureus, Ph.
calcaratus, precum şi speciile tropicale şi subtropicale. Suma de temperatură variază între
1800-22000C.
Umiditate.
Faţă de umiditate, fasolea este pretenţioasă, mai ales în perioada îmbobocirii,
înfloririi şi umplerii boabelor. De la răsărit la începutul înfloririi consumă 28% din total, de la
începutul înfloririi la sfârşitul înfloririi 38%, iar apoi până la maturitate 33%.
Seceta solului este mai uşor suportată ca cea atmosferică, care determină avortarea
în masă a florilor şi scăderea recoltei.
Coeficientul de transpiraţie variază între 682-733. Excesul de umiditate are rezultate
negative, favorizând atacul de antracnoză.
 GENERALITĂȚI
Lumină.
Faţă de lumină cele mai multe soiuri se comportă ca plante de zi scurtă, făcând
posibilă cultura mixtă, existând şi soiuri care se comportă indiferent faţă de lungimea zilei. Numai
la Ph. coccineus şi Ph. polystachyus s-au găsit forme de zi lungă.

Sol.
Solurile cele mai indicate pentru fasole sunt cele argilonisipoase sau nisipoargiloase,
bogate în substanţă organică. Cele mai mari recolte se obţin pe cernoziomuri şi aluviuni, cu pH
cuprins între 6,0-7,5.
Fasolea reuşeşte şi pe soluri uşor acide, însă aciditatea pronunţată reduce numărul
nodozităţilor. Nu dă bune rezultate pe soluri grele, argiloase, cu apă în exces şi pe solurile sărace.
Pe solurile uşor sărăturate se pot cultiva numai unele specii de origine asiatică.

ZONELE ECOLOGICE
Zonele de cultură cele mai favorabile pentru cultura fasolei se întâlnesc în luncile
râurilor din vestul ţării, în centrul Transilvaniei pe valea Mureşului, văile celor două Târnave şi
mare parte din nordul Moldovei.
Zona favorabilă ocupă partea de şes şi regiunea colinară din vestul ţării, Câmpia
Transilvaniei şi depresiunea Sibiului, în lungul Siretului şi depresiunea Jijiei, precum şi porţiuni din
Oltenia, pe valea Oltului şi Jiului.
Zona mai puţin favorabilă se află în zona nisipurilor,lunca Călmăţuiului, jumătatea
nordică a Dobrogei şi în Podişul Bârladului, caracterizate prin lipsa de precipitaţii, mai ales în
timpul înfloritului. Prin irigare însă şi în zona nisipurilor se pot realiza recolte ridicate, în jur de
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
ROTAȚIA
Fasolea merge bine după orice plantă. Se poate cultiva singură sau în amestec cu
porumbul (cultură mixtă), mai ales soiurile de zi scurtă, când se realizează recolte de cca 300-350
kg/ha. Dă bune rezultate şi în monocultură de scurtă durată, dar nu se recomandă cultura după ea
însăşi, din cauza atacului de antracnoză, rugini etc.
Se recomandă cultivarea în asolamente de 3-5 ani, după cereale păioase sau culturi
prăşitoare bine întreţinute (porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, ş.a.).
Fasolea este o bună premergătoare pentru toate culturile din cadrul rotaţiei.
Cerealele de toamnă, cultivate după fasole, dau rezultate cu atât mai bune, cu cât toamna este
mai lungă. În Dobrogea grâul cultivat după fasole, pe un teren neîngrăşat, comparativ cu cel
cultivat după porumb, a dat un spor de recoltă de 970 kg/ha.
Nu se recomandă cultura după:
porumb erbicidat cu erbicide Triazinice;
după floarea-soarelui datorită atacului de Sclerotinia;
după alte leguminoase, la intervale mai scurte de trei ani .
Se va evita cultura fasolei în arături de primăvară.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
FERTILIZAREA.
Fasolea este o plantă care pretinde soluri cu fertilitate ridicată. Pentru 1.000 kg boabe
are nevoie de 40-92 kg azot, 14-39 kg fosfor şi 23-70 kg potasiu.
Fasolea extrage cea mai mare cantitate de substanţe nutritive din sol până la formarea
păstăilor, interval care durează 50-60 zile de la răsărit pentru soiurile timpurii şi 60-70 de zile la
soiurile semitardive.
Ritmul de absorbţie al elementelor nutritive în %

Fazele de N P2O5 K2O CaO Fazele de N P2O5 K2 O CaO

vegetaţie vegetaţie
Până la 3 frunze 8 10 15 20 În cursul 50 70 75 50
înfloritului
Până la 30 30 40 50 La folosirea 75 95 90 100
începutul păstăilor
înfloritului
La coacere 100 100 100 100
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Fasolea se aprovizionează cu azot în cea mai mare parte cu ajutorul microorganismelor
simbiotice în proporţie de 85 % şi numai restul din sol.
În zona cernoziomului din Câmpia Banato-Crişană, prin fertilizare cu N50 a obţinut o
creştere a recoltei cu 204 kg/ha. Prin dublarea dozei la N100, sporul de recoltă a fost de 34%.
Aplicarea azotului la fasole trebuie făcută cu atenţie, pentru a preveni efectuarea unor
cheltuieli inutile, plantele putându-şi asigura 80 % din necesar prin intermediul bacteriei Rhizobium
phaseoli.
Dozele de azot la fasole în funcţie de dezvoltarea nodozităţilor

Numărul de nodozităţi Plante cu nodozităţi N kg/ha

>5 >80 % 25-30
1-5 >50% 30-40
Lipsă 0 40-60

Stabilirea dozelor de îngrăşăminte cu fosfor se recomandă să se facă în

funcţie de conţinutul solului în fosfor mobil:
sub 2 mg P2O5 /100 g sol – 40 -60 kg/ha P2O5
între 2-5 mg P2O5 /100g sol-30-40 kg/ha P2O5
peste 5 mg P2O5 /100 g sol – 0-30 kg/ha P2O5
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Cantitatea de microelemente extrase de fasole la o recoltă de 1.000 kg boabe
Specificare Bor Mangan Cupru Zinc Cobalt
În mg/ha de substanţă uscată 11,0 110,0 14,0 53,0 0,91
În g/ha pt.1.000 kg boabe şi 11,4 114,0 14,2 54,0 0,94
1.050 vreji

Borul se recomandă a se administra în zona de cernoziom sau în cazul utilizării

amendamentelor cu calciu pe soluri acide, dându-se 0,4 - 0,5 kg element activ la ha.
Manganul se utilizează pe diferite soluri, în doze de 2-3 kg/ha, pe soluri acide, însă
după DOBEREINER (1966), manganul ar avea un rol inhibitor asupra lui Rhizobium,
atunci când s-a administrat în proporţie de 40 %.
Cuprul dă cele mai bune rezultate pe solurile turboase, administrându-se odată la 4-5
ani, 5-6 kg element activ etc.
Molibdenul, dat sub formă molibdat de amoniu, în concentraţie de 0,5-2,0 % prin
înmuierea seminţelor şi împreună cu administrarea gunoiului, a sporit recolta şi a mărit
numărul de nodozităţi pe rădăcini (KAREAGHIN şi colab.,1968 PETERBURGSKI şi
NICOLOV, 1969 ).
În privinţa zincului HENKES (1969) menţionează sporuri de până la 1.400 kg/ha prin
utilizarea extraradiculară a 1 kg/ha sulfat de zinc.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
LUCRĂRILE SOLULUI
După cereale se face arătura de vară şi o arătură din toamnă, dar după prăşitoarele
târzii se execută numai arătura din toamnă. Fasolea, având o înrădăcinare mai slabă,
reacţionează mai slab la arătura adâncă, totuşi pe soluri mai grele se obţin sporuri de recoltă.
Arătura se nivelează primăvara timpuriu cu grapa şi până la semănat se lucrează cu ajutorul
cultivatorului plus grapă, ori de câte ori este nevoie.

SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL
Sămânţa îşi păstrează germinaţia timp de 3-4 ani. O sămânţă bună trebuie să aibă
puritatea de cel puţin 97 % şi germinaţia 90%. Bune rezultate se obţin prin expunerea seminţei
la soare timp de 5-6 zile, tratament care micşorează atacul de bacterioză (Xanthomonas
phaseoli).
Înainte de semănat sămânţa se tratează cu Nitragin, 4 flacoane în 2 litri apă,
pentru sămânţa care revine la ha, sau pulverizarea suspensiei bacteriene în sol, concomitent cu
semănatul, cu ajutorul unui dispozitiv cu diuze montat pe semănătoare.
Epoca optimă
Semănatul fasolei se face odată cu porumbul.
Temperatură
Temperatura minimă de germinaţie fiind de 8-10 0 C.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Influenţa epocii de semănat asupra producţiei de fasole
Localitatea 10-13.IV 20-23. IV 29.IV-2.V 5-14.V 14-19.V 19-25.V

M. Domnească 1001 910 1002 981 - 749

Studina 1025 1121 - - 1175 -
Iaşi 1286 1360 1309 - - 1182
Suceava - 1236 1273 1527 - -

Cantitatea de sămânţă trebuie astfel calculată, încât să realizăm o desime de 35-

50 seminţe germinabile/m2.
Influenţa desimii de semănat asupra producţiei

Boabe Staţiunea Dobrogea Staţiunea Turda

germinabile pe
Kg/ha % Kg/ha %
metru pătrat

30-40 2083 100 1025 100

50-60 2086 100 1096 106
70-80 1976 95 1121 109
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
La solurile cu talia mai joasă şi în condiţii favorabile de vegetaţie este indicat a se
merge spre limita superioară.
Cantitatea de sămânță.
Variază între 60-90 kg/ha pentru soiurile cu sămânţă mare.
Distanța de semănat.
Se execută în benzi la 45-60-45-45-45-60-45 cm sau la 50 cm între rânduri.
Densitatea de semănat.
Mărirea densităţii de la 40 b. g/m2 la 60 b. g/m2 a înregistrat o creştere a recoltei cu
4%. Mărirea densităţii peste această limită a condus la pierderi de recoltă.
Adâncimea de semănat
În condiţii normale este de 3-5 cm. În solurile uşoare şi uscate, adâncimea de
semănat se poate mări la 5-7 cm.

LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE
Combaterea buruienilor
Prima praşilă se execută imediat ce plantele au două frunzuliţe, a doua după cca 10-
15 zile, iar a treia înainte de înflorire, la cca 40-50 zile de la semănat.
Creşterea lentă a plantelor în primele frunze de vegetaţie obligă la combaterea
intensă a buruienilor cu ajutorul unor erbicide adecvate, nepoluante, asociate cu lucrări
mecanice.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Erbicide utilizate în cultura fasolei

Erbicide
U.M Doza Acţiunea de combatere Obs.
preemergente
Treflan l/ha 2 Monocotiledonate Încorporate la
8-10 cm
Treflan 24 EC l/ha 4 Monocotiledonate Încorporate la
8-10 cm
Ttriflurex 48 CE l/ha 2 Monocotiledonate Încorporare la
8-10 cm
Lasso 48 CE l/ha 5 Monocotiledonate Încorporate la
8-10 cm
Stomp 330 CE l/ha 5 Monocotiledonate anuale şi Încorporate la
parţial dicotiledonate 8-10 cm
Alanex 48 EC l/ha 4-6 Monocotiledonate parţial 2-3 cm
(asociat) dicotiledonate
Dual 50 CE l/ha 5 Monocotiledonate anuale şi 4-5 cm
parţial dicotiledonate
Lexone 75 WP kg/ha 0,3 Monocotiledonate anuale şi Nu se încorporează
parţial dicotiledonate
Guardian l/ha 2,5 Monocotiledonate anuale şi Nu se încorporează
parţial dicotiledonate
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Erbicide
U.M Doza Acţiunea de combatere Obs.
preemer-gente
Agil 10 CE l/ha 1 Monocotiledonate
Basagran Forte l/ha 2 Dicotiledonate anuale
Galaxy l/ha 2 Dicotiledonate anuale
Gallant Super l/ha 1,5 Monocotiledonate perene
Pivot 100 LC l/ha 0,8 Dicotiledonate anuale
Fusilade Super l/ha 2 Monocotiledonate perene
costrei şi anuale
Lexone 75 WG Kg/ha 0,3 Monocotiledonate perene
costrei şi anuale
Targa Super 5 l/ha 1 Monocotiledonate perene
EC costrei şi anuale
Gallant 125 EC l/ha 2,5 Monocotiledonate perene
costrei şi anuale
Nabu 5 l/ha 5 Monocotiledonate perene
costrei şi anuale
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Dominator l/ha 1-2 Anuale şi perene
Focus Ultra l/ha 3-4 Monocotiledonate anuale şi
perene
Touchdown l/ha 2 Monocotiledonate şi
dicotiledonate anuale şi perene
Select Super l/ha 0,6-1 Monocotiledonate anuale
1,5-2 Sorghum halepense

Combaterea bolilor și a dăunătorilor

Tratamente în vegetaţie
Produsul U.M Doza Agentul patogen Obs.
Bavistin 50 WP kg 0,25 Antracnoză
(Colletotrichum lini)
Benlate 50 WP kg 0,4
Ronilan 50 WP kg 1
Konker kg 0,5
Merpan 50 PU kg 1
Tiuran 75 PU kg 1
Fundozol 50 kg 2
Turda Cupral sau Oxiclorură de kg 4
Cupru
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Sinoratox 35 CE 1 1,5 Gărgăriţa (Acanthoscelides
obtectus)
Carbetox 37 CE 1 1
Sulfură de Carbon l/t 1
Proctoxin sau Delicia g/t 45-60

Împotriva putregaiului alb (Sclerotimia sclerotionum) şi a putregaiului cenuşiu

(Botrytis cinerea) se recomandă Procimidon (Sumilex 50 PU, 0,1%, Sumilex 50 WP, 0,1%).

Irigarea culturii.
Consumul de apă, în funcţie de soi şi zona de cultură este între 3.400-4.400 m 3/ha.
După semănat pentru o bună germinare şi răsărire este necesară o udare cu 250-300 m 3/ha. De-a
lungul vegetaţiei este necesar ca în sol, pe adâncimea 0-60 cm să asigurăm un plafon minim de
50% din intervalul umidităţii accesibile. În condiţiile ţării noastre, în perioada înfloririi şi umplerii
boabelor se aplică 1-2 udări, cu norme de 600-800 m 3 apă/ha.
Irigarea se poate realiza prin aspersiune sau brazde.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
RECOLTAREA.
Maturitatea tehnică se apreciază după culoarea păstăilor şi consistenţa boabelor.
Se consideră că fasolea se poate recolta, când majoritatea păstăilor s-au îngălbenit, iar
boabele au devenit consistente. Soiurile cultivate pentru boabe, cu stratul pergamentos
puternic, se recoltează mai din timp, deoarece la maturitate păstăile crapă şi se scutură uşor.
Fasolea zaharată (ţucară) se scutură mai puţin.
Recoltarea se face manual sau mecanic.
Recoltarea mecanică se poate face şi în două etape, tăindu-se plantele iniţial cu
ajutorul cultivatorului, prevăzut cu lame în formă de L, la adâncimea de 3-4 cm, apoi se adună
cu grebla rotativă în valuri şi se treieră după 2-3 zile. Pentru ca recoltarea să se execute în
bune condiţiuni este necesar ca piesele cultivatorului să fie bine ascuţite. Pentru a preveni
spargerile în timpul treieratului, se reduce turaţia tobei de la combină.
La înmagazinare se tratează seminţele cu bromură de metil 10 -15 g, Delicia –
Gastoxin, o tabletă la 300 kg produs sau sulfură de carbon 1%, chiar dacă s-a făcut tratarea
contra gărgăriţei în lan. Păstrarea recoltei se face în bune condiţiuni la umiditate de 13-14
%. Cantitatea de boabe reprezintă 45 - 50% din recolta totală, însă variază foarte mult în
raport de condiţiile de vegetaţie, la însămânţările timpurii putând ajunge până la 60%, ca să
scadă la 27% la semănatul târziu.
Producţiile care se obţin sunt cu mult sub potenţialul biologic al soiurilor, variind
între 1000-2000 kg/ha şi de 2500-3500 kg/ha, în condiţii de irigare.