Metoda grilei de interviu

George Kelly

Curs 5
 Grila de interviu
Grila de interviu este un instrument
destinat capturării dimensiunilor şi
structurii înţelesului personal.
Scopul ei este de a descrie modalităţile
prin care oamenii atribuie înţeles propriei
lor experienţe, în termeni personali.
Nu este un test în sens convenţional, ci un
interviu structurat destinat să identifice
acele constructe cu ajutorul cărora
persoana îşi organizează propria lume mai
explicit.
Modul în care noi cunoaştem şi
interpretăm mediul în care trăim, pe noi şi
pe ceilalţi, este ghidat de o teorie implicită
ce rezultă din concluziile pe care noi le
tragem din propria experienţă.
Grila de interviu este o metodă utilizată
pentru a explora structura şi conţinutul
acestor teorii implicite şi înţelesurilor
personale prin care noi percepem lumea şi
pe baza cărora acţionăm în viaţa de zi cu
zi.
Grila de interviu este o metodă centrată
pe persoană, destinată studiului teoriilor
personale ale individului.
Acest gen de testare se mai numeşte şi
diagnostic constructivist, deoarece nu
urmăreşte să clasifice individul în categorii
teoretice prestabilite, ci îşi propune să
exploreze constructele personale ale
acestuia.
Cu alte cuvinte, tehnica este mai puţin
preocupată de „lumea reală” a subiectului
şi mai mult de modul în care acesta îşi
construieşte lumea personală.
Metoda este aplicabilă în orice
domeniu al psihologiei, de la
psihologia clinică şi psihoterapie
(diagnosticul tulburărilor psihice,
diagnosticul conflictelor familiare,
evaluarea intervenţiilor terapeutice
etc.) până în educaţie şi consultanţă
organizaţională.
 Metoda grilei de interviu
are patru etape:

1. designul
2. administrarea
3. analiza matematică
4. interpretarea
 1. Etapa designului
Designul unei grile de interviu implică o
fază de planificare generală care este
determinată de obiectivele cercetătorului.
Intrarea în această fază necesită o bună
cunoaştere a modului în care grila de
interviu este administrată şi analizată,
deoarece cercetătorul trebuie să ia o serie
de decizii care vor determina scopul grilei.
Tehnica grilei de interviu nu este una
complet standardizată, ci se adptează
tipului de măsurare pe care dorim să o
realizăm şi scopului general al cercetării.
 O grilă de interviu constă din:

1. o serie de elemente care sunt

reprezentative pentru fenomenul studiat;
2. un set de constructe personale pe care
subiectul le utilizează pentru a compara
aceste elemente;
3. un sistem de scorare care evaluează
elementele pe baza unui aranjament
bipolar pentru fiecare construct.
 parametrii
Ca urmare, parametrii care
trebuiesc stabiliţi în faza de design
a grilei sunt:
a. selectarea elementelor şi
constructelor;
b. sistemul de scorare;
c. numărul de grile administrate.
Aceste decizii vor determina tipul
de informaţie ce va fi obţinută.
 Selectarea elementelor

Elementele selectate pentru grilă

depind de aspectele pe care
cercetătorul doreşte să le evalueze.
Ele pot fi extrase fie prin identificarea
relaţiilor de rol, fie prin centrarea pe
o arie particulară de interes.
Să luăm cazul unui interviu clinic
În domeniul clinic constructele centrale sunt de
regulă legate de sine şi de alţii.
Tipul de grilă care se utilizată este cunoscută sub
numele de Grila Sine-Ceilalţi, care are scopul
de a selecţiona cele mai importante persoane cu
care subiectul se interrelaţionează şi cu care
interacţionează şi problema subiectului: subiectul,
părinţii, fraţii, partenerul prezent, partenerul
anterior (dacă e semnificativ pentru problemă),
doi sau trei prieteni, un coleg de serviciu, un
superior (dacă problema este relaţioată cu
serviciul) şi un individ pe care subiectul îl
cunoaşte şi îl antipatizează (persona non grata).
De asemenea, sunt extrem de importante
elementele legate de self: selful ideal (sau
„eu aşa cum aş dori să fiu”), selful social
(sau „eu aşa cum sunt văzut de alţii”),
selful dinaintea problemei, selful la
terminarea terapiei, selful peste un an de
la terminarea terapiei.
Se iau în consideraţie şi alte roluri
importante cum sunt selful ca părinte,
selful ca soţ, selful ca angajat, etc.
De asemenea, se ia în consideraţie
problema prezentă: selful consumator de
droguri, selful ieşit din control etc.
Selecţia elementelor pentru un interviu
clinic implică de asemenea cunoştinţe
legate de istoricul problemei individului.
De aceea se realizează de regulă un
interviu extins (anamneza) înaintea
administrării grilei, pentru a culege toate
informaţiile necesare.
Este utilă şi schiţarea arborelui familiei.
 Alte elemente utilizate:
pentru analiza relaţiilor din familie, meta-
elemente ca: „Cum o vede mama pe Elena” sau
„Cum se vede Elena pe ea însăşi”;
elemente relaţionale – pot fi utilizate pentru a
descrie modul în care se relaţionează cei doi
parteneri unui cu celălalt: „Mihai cu Elena” sau
„Elena cu Mihai”;
elemente situaţionale – examinează modul în
care subiectul construieşte anumite situaţii:
„acasă”, „la şcoală”, „cu prietenii”.
Pentru a asigura validitatea designului trebuie să
luăm în consideraţie următoarele aspecte:
elementele trebuie să fie omogene –
să fie situate în acelaşi domeniu de
interes;
elementele să fie reprezentative
pentru zona sau populaţia studiată;
elementele să fie uşor de înţeles de
către subiect, să fie coerente şi în
concordanţă cu cele pe care subiectul
le utilizează deja.
 Selectarea constructelor
Când selecţionează constructele ce urmează a fi
utilizate, cercetătorul trebuie să decidă dacă
utilizează constructe selecţionate anterior sau pe
cele obţinute direct de la subiect.
Acest lucru se stabileşte în funcţie de scopul
cercetării. Astfel, în diagnosticul clinic individual
folosim constructele date de subiect, deoarece
scopul nostru este de a identifica constructele lui
personale.
Dacă însă cercetătorul doreşte să descopere
aspecte comune într-un grup de subiecţi, atunci
va furniza el constructele, pe care fie le identifică
în urma unui studiu-pilot, fie le defineşte pe bază
pur teoretică.
 2. Etapa administrării
Pentru administrarea grilei de
interviu s-au realizat foarte multe
programe computerizate: PEGASUS
(Thomas , Shaw, 1977), FLEXIGRID
(Tschudi, 1995), REPGRID (Shaw,
1989), G-PACK (Bell, 1987) etc.
În domeniul clinic se preferă însă utilizarea
unui interviu structurat care să implice
interacţiunea client-terapeut.
Se crează o atmosferă relaxată, în care
clientul să se poată exprima liber, fără a
se simţi judecat. El este încurajat să
privească testarea ca o oportunitate de a-
şi exprima punctele personale de vedere.
În general, orice tip de interviu implică un
grad de potrivire între sistemele de
constructe personale ale celor două
persoane care participă (subiectul şi
cercetătorul).
Acestă interacţiune scoate în evidenţă
atitudinile cercetătorului.
Scopul cercetătorului este de a reduce
interferenţa sistemului său de constructe
personale la minim.
Administrarea grilei de interviu este
un proces care implică trei etape:

a. extragerea elementelor;
b. extragerea constructelor;
c. scorarea.
În psihoterapie cea mai utilizată este
Grila Sine-Ceilalţi.
Pentru administrare se utilizează un
protocol, care are rolul de a
înregistra elementele, constructele şi
scorurile.
 a. Extragerea elementelor

Implică realizarea unei liste de roluri

interpersonale şi unul sau două roluri
ale sinelui.
Aceste elemente se notează pe
cartonaşe separate.
 Instrucţiunile pentru etapa
extragerii elementelor sunt:
„Notează pe fiecare dintre aceste cartonaşe
numele oamenilor sau rolurilor pe care eu le voi
descrie. Pe primul cartonaş notează numele tău.
Pe al doilea cartonaş notează numele mamei tale,
sau cum îi spui tu. Continuă în acest fel pentru
fiecare membru al familiei tale... Scrie numele
unui prieten pe care îl cunoşti bine, spre exemplu
cel mai bun prieten al tău. Etc.”
Pe măsură ce clientul completează cartonaşele,
terapeutul completează capul de coloană pentru
coloanele verticale din foaia de protocol.
2. Extragerea constructelor
Se cunosc multe proceduri structurate de extragere a
constructelor personale, însuşi Kelly descriind nu mai puţin
de şase. Toate constau în a-i pune întrebări clientului cu
privire la asemănările sau diferenţele dintre elementele
extrase anterior. Motivele pentru care subiectul spune că
două sau trei elemente sunt similare sau diferite sunt
constructele sale personale.
Un construct este de regulă exprimat printr-un adjectiv
(ex: onest, disagreabil etc.) sau printr-o frază descriptivă
scurtă (ex: „vorbeşte prea mult” sau „nu este de
încredere”).
În această fază se utilizează cartonaşele realizate în prima
etapă.
 Proceduri de extragere a
constructelor personale:
1. Extragerea constructelor
folosind triade de elemente.
2. Extragerea constructelor
folosind diade de elemente.
3. Extragerea constructelor
personale folosind elementele
individual.
 1. Extragerea constructelor
folosind triade de elemente.
Este o metodă originală utilizată de Kelly. Implică
prezentarea a trei elemente urmate de
întrebarea: „Prin ce se aseamănă două dintre
aceste elemente şi în acelaşi timp diferă de al
treilea element?”; iar apoi: „Cum este al treilea
element diferit de celelelte două?”. Cercetătorul
trebuie să decidă câte triade va prezenta în acest
fel şi ordinea prezentării triadelor. Kelly
sugerează că triadele trebuiesc prezentate
secvenţial, schimbând doar câte un singur
element. În fiecare prezentare trebuie să apară
cel puţin un element legat de self, pentru a
asigura relevanţa personală a constructului ce se
va obţine.
 2. Extragerea constructelor
folosind diade de elemente.
În 1971, Epting, Schuman şi Nickeson susţin ideea că
putem obţine poli contrastanţi mult mai expliciţi dacă
folosim doar două elemente în acelalşi timp.
Această procedură implică o întrebare iniţială de tipul „Vezi
aceste persoane mai asemănătoare sau mai diferite?”. Apoi
se continuă cu întrebarea: „Prin ce se aseamănă cele două
persoane? Ce caracteristici au ele în comun?” şi „Prin ce
diferă cele două persoane?”.
Explicaţia pe care clientul o dă legată de diferenţe duce
imediat la o pereche de opusuri, fiecare element fiind
descris de polul unui construct.
De asemenea terapeutul selecţionează ce diade prezintă şi
în ce ordine. Este evident că vor avea prioritate diadele
relevante. Terapeutul trebuie să se asigure că fiecare
element extras anterior apare cel puţin într-o diadă
prezentată. Întotdeauna trebuie să includă elementul self în
diadă cu elementele mamă, tată, soţ, persona non grata.
3. Extragerea constructelor personale
folosind elementele individual.
Este cunoscută şi sub denumirea de
extragere monadică şi este foarte
asemănătoare cu o conversaţie informală.
I se cere clientului să descrie cu propriile
cuvinte personalitatea sau felul de a fi al
fiecărui element prezentat. Terapeutul se
limitează la a nota constructele pe măsură
ce ele apar şi de a pune întrebări legate de
polul opus.
3. Etapa analizei matematice
Odată grila administrată, rezultă o matrice
de date a cărei mărime depinde de
numărul final de elemente şi constructe
extrase.
Aceste date reprezintă răspunsuri la tot
atâtea întrebări, câte căsuţe sunt în
matrice.
Cercetătorul are în această fază o foarte
mare cantitate de informaţii, pe care
trebuie să le sintetizeze.
În „The psychology of personal constructs”, Kelly
a propus primul sistem de prelucrare a datelor
obţinute prin grila de interviu, utilizând scoruri
dihotomice.
Acesta presupune o analiză factorială non-
parametrică ce poate fi realizată şi de mână
(Kelly, 1955).
În 1964, fiul său, J.V. Kelly, a realizat un program
computerizat pentru acest model de analiză, dar
programul nu este operabil pe computetele
moderne.
Deşi acest model de analiză are o mare valoare
istorică, el este limitat datorită scorării
dihotomice a grilei.
În 1964, Bannister propune o foarte simplă
analiză de cluster numită metoda ancorei,
bazată pe calculul coeficientului de corelaţie al lui
Spearman (rho) între constructe.
Într-o versiune ulterioară a acestei metode este
utilizat coeficientul de corelaţie Pearson (r)
pentru a analiza grilele cu date ordinale, pe
intervale sau dihotomice. Procedura constă în
găsirea constructului care corelează cel mai mult
cu celelalte constructe (prima componentă sau
primul factor) şi utilizarea lui ca axă orizontală.
Axa verticală este constructul următor din punct
de vedere al nivelului de varianţă, dar care nu
corelează semnificativ (la un prag de .05) cu
constructul ales ca axă orizontală. Constructele
rămase sunt plasate în grafic în funcţie de
coordonatele date de corelaţiile cu constructele-
axă (după Fransella, Bannister, 1977).
Contribuţia cea mai semnificativă din punct de
vedere istoric la analiza grilei de interviu este cea
a lui Slater cu programul computerizat INGRID
(Slater, 1972). Programul implică aplicarea
analizei componentelor principale la datele
din grila de interviu cu scoruri pe intervale.
Practic, această procedură transformă un număr
de variabile (elemente sau constructe) într-un
număr mai mic de variabile ipotetice
(componente sau factori) care explică varianţa
maximă posibilă. Componentele care rezultă pot
fi utilizate ca axe pe care sunt plasate
constructele.
În prezent, analiza datelor din grila de interviu se
face utilizând programe computerizate care fac
analize statistice complexe. Se merge de regulă
pe analiză de clusteri two-way, pe linii şi pe
coloane.
4. Etapa interpretării datelor
Interpretarea datelor obţinute din
grila de interviu se realizează prin
perspectiva teoriei constructelor
personale.
Criteriile de interpretare se referă
la măsurătorile self-ului.
Se calculează şi se interpretează
trei indici de corelaţie:

– Discrepanţa self-ideal.
– Discrepanţa sine-alţii.
– Discrepanţa ideal-alţii.
 Discrepanţa self-ideal.
– Coloana legată de definiţia self-ului cuprinde o
listă de constructe care au scoruri extreme,
fapt ce ne ajută să identificăm constructele
cele mai reprezentative şi implicit modul în
care se vede subiectul pe el însuşi. Coloana
următoare arată discrepanţele percepute între
self şi ideal. Spre exemplu, clientul se poate
vedea pe sine ca „anxios”, dar în acelaşi timp
ar vrea să fie „relaxat”, „responsiv”,
„înţelegător” şi „fericit”. În context terapeutic,
aceste constructe descriu schimbările pe care
clientul ar dori să le facă şi în consecinţă pot fi
considerate importante scopuri terapeutice.
Pentru discrepanţa self-ideal se
calculează corelaţia liniară între
elementele „self” şi „ideal”. Discrepanţa
dintre self şi ideal poate fi considerată o
măsură a stimei de sine, cum se
evaluează subiectul în proprii săi termeni
(după Norris, 1976). Acest mod de
evaluare a stimei de sine se pare că este
mai valid decât scalele tradiţionale, în care
subiectul este cotat în funcţie de itemi
selectaţi anterior de către investigator.
 Discrepanţa sine-alţii.
Modul în care individul se vede pe
sine este strâns legat de modul în
care îi vede pe ceilalţi. Din acest
motiv, procesarea informaţiilor
legate de ceilalţi implică şi un anumit
grad de comparaţie automată cu
sine. Aceasta este o măsură a
izolării sociale percepute, un
indicator al cât de singur se simte
subiectul (după Norris, 1976).
 Discrepanţa ideal-alţii.
– Corelaţia dintre „ideal” şi „alţii” este o
măsură a adecvanţei percepute la
ceilalţi. Astfel, o corelaţie negativă
indică faptul că subiectul nu este
satisfăcut de oamenii care îl înconjoară,
în timp ce o corelaţie pozitivă indică
faptul că îi percepe pe toţi din jurul său
ca fiind „grozavi”.
Prin combinarea celor trei indici se obţin
patru profile generale care descriu
construcţia self-ului:
Corelaţie pozitivă self-ideal,
corelaţie pozitivă self-alţii, corelaţie
pozitivă ideal-alţii.
Corelaţie pozitivă self-ideal,
corelaţie negativă self-alţii, corelaţie
negativă ideal-alţii.
Corelaţie negativă sine-ideal,
corelaţie pozitivă sine-alţii, corelaţie
negativă ideal-alţii.
Corelaţie negativă sine-ideal,
corelaţie negativă sine-alţii.
Corelaţie pozitivă self-ideal, corelaţie pozitivă
self-alţii, corelaţie pozitivă ideal-alţii.

Este un profil pozitiv care indică o

imagine de sine şi legată de alţii
pozitivă şi lipsa conflictelor. El nu se
asociază însă cu ideea de sănătate
psihică, deoarece aceasta presupune
o balanţă între percepţiile pozitive şi
negative şi nu o eliminare a
negativului.
Corelaţie pozitivă self-ideal, corelaţie negativă
self-alţii, corelaţie negativă ideal-alţii.
Deşi stima de sine înaltă face de regulă
diferenţierea între sănătatea psihică şi
suferinţă, ea poate fi şi indicativul unui
profil de superioritate dacă se asociază
cu ideea că individul este diferit de alţii,
iar ceilalţi nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
În această situaţie, un examen clinic
extins poate releva o tulburare de
personalitate (personalitate narcisistă sau
antisocială) sau o problemă legată de
comportament social dezadaptat (consum
de droguri, delicvenţă etc.).
Corelaţie negativă sine-ideal, corelaţie pozitivă
sine-alţii, corelaţie negativă ideal-alţii.
Sugerează un profil negativ sau o
tendinţă spre pesimism, deoarece atât
propria persoană cât şi celilalţi oameni
sunt percepuţi negativ.
Cum însă imaginea de sine nu este diferită
de imaginea celorlalţi, acest profil nu
indică o suferinţă psihică.
El indică doar un anumit grad de depresie
şi slaba motivaţie a subiectului de a se
schimba.
Corelaţie negativă sine-ideal, corelaţie
negativă sine-alţii.
Acesta este un profil al izolării depresive şi
indică suferinţă psihică. Pot fi două
variante ale acestui profil:
– Cu corelaţie pozitivă ideal-alţii –
corespunde persoanei depresive care are o
imagine de sine negativă şi în acelaşi timp
crede că el este singura persoană din lume rea
sau bolnavă;
– Cu corelaţie negativă ideal-alţii –
corespunde persoanei depresive care crede că
şi ceilalţi sunt la fel de dezadaptaţi.