Analiza sensului

Subiect si predicat
Sensul poate fi analizat (sau atribuit). Instrumentul
lingvistic de analiză a sensului este propoziţia.
Sensul se atribuie unei expresii numită subiect prin
intermediul unui predicat.
Subiectul conţine expresia al cărei sens este analizat,
iar predicatul conţine termenul prin care se analizează
sensul subiectului.
Analiza sensului numelor

Exemplu: Prin propoziţia „România este o ţară din

Estul Europei”, atribuim numelui „România” sensul
fixat prin termenul „ţară din Estul Europei”.
Analizăm sensul numelui „România” prin sensul
termenului „ţară din Estul Europei”.
Analiza sensului termenilor
Sensul unui termen (S) este analizat prin propoziții
cuantificate universal: „Toţi S sunt P”.
 
Exemplu: Prin propoziţia „Toţi studenţii au rezolvat
exerciţiile”, sensul termenului „au rezolvat exerciţiile”
este atribuit termenului „student”.
În cazuri precum „Pisica este un mamifer”, „Zahărul este
dulce” sau „Umanitatea se află pe marginea prăpastiei”,
cuantificarea universală este subînţeleasă.
Forme ale analizei sensului
a) Analiza logico-matematică a expresiilor;
b) Analiza chimică a substanțelor (termenilor de masă);
c) Analiza psihologică a stărilor subiective ale altcuiva
(imposibilă) etc.
Analiza starilor obiectelor
Prin atribuirea de sens expresiilor, atribuim calităţi,
proprietăţi sau relaţii obiectelor:
 
Exemplu:
„Ştefan cel Mare a fost scund”.
Atribuim calitatea de a fi scund lui Ştefan cel Mare.
„Zahărul este dulce”
Atribuim calitatea dulce substanţei zahăr.
Cunoaşterea şi opinia
Prin atribuirea de sensuri, dobândim cunoştinţe despre
lucruri.

Propoziţiile sunt utilizate pentru a analiza sensuri

numai când li se atribuie valoarea adevărat.
Atribuirea unei valori de adevăr pentru o propoziţie =
opinie
A avea o opinie cu privire la o propoziţie = a dobândi
cunoştinţe.
Exemplu
X crede că Ştefan cel Mare a fost scund. = X atribuie
valoarea adevărat propoziţiei „Ştefan cel Mare a fost
scund”.
X ştie că Ştefan cel Mare a fost scund. = X atribuie
calitatea de a fi scund lui Ştefan cel Mare.
Analiza sensului utilizând figurile semantice

Sensul rezultat prin utilizarea figurilor semantice se

numeşte sens figurat.
 
A) Utilizarea comparaţiilor pentru analiza sensului
Prin intermediul comparaţiilor, se disting nuanțe ale
sensului unei expresii.
Exemplu: „Ca un glob de aur Luna strălucea”
Utilizarea metaforelor în analiză
B) Metaforele scot la lumină sensuri care, altfel, ar
rămâne inexprimabile.
 
Exemplu:
„Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare”
Exemplu
Sara pe deal buciumul sună cu jale, …

La ora 17,30 p. m., un instrument muzical numit

bucium a emis sunete de 97 Db, pe un deal aflat
la 200 și 32 min longitudine estică și 470 și 40
min latitudine nordică.
Utilizarea metonimiilor în analiză
C) Prin metonimie atribuim sensuri relative
(sensuri care se presupun reciproc).
 
Exemple:
a) „Traian are un Luchian de care este mândru”
b) „Traian a băut două pahare”.
Utilizarea jocurilor de cuvinte pentru analiza
sensului
D) Jocurile de cuvinte sunt angrenate în atribuirea de
sensuri, îndeosebi pentru a obţine aforisme, epigrame
sau ghicitori.
 
Exemple: „Adevărul e divin, dar izvorăşte din vin”;
„Scaunul se lucrează cu pila, dar se obţine cu pile”;
„În Seara de Ajun, copiii colindă ca să colinde” etc.
Atribuirea de conotaţii
Propoziţiile sunt utilizate şi pentru a atribui conotaţii.
Conotația unui termen este în relație cu valorile etice,
bine sau rău. Termenii utilizați prin conotația lor
joacă rolul de epitete.
Atribuirea conotațiilor este utilă în formarea
atitudinilor.
Exemplu
“Traian Băsescu a întrerupt pe neaşteptate seria politicii
fără orizont. Băsescu e, de departe, cel mai important
personaj politic al ultimilor 20 de ani.” – conotaţie
pozitivă.
(Traian Radu Ungureanu)
 
“Traian Băsescu a primit cu deferenţă slugarnică decizia
omologului său de la Paris de a expulza cetăţeni români,
de etnie romă, în dispreţul reglementărilor comunitare.” -
conotaţie negativă.
(Valentin Stan)
Exemplu
…Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi
s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele
tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul
meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule,
roşcovanule, boboşatule, umflatule…

(Tudor Arghezi, Baroane)

Exprimarea eliptica
Interlocutorii care împărtăşesc aceleaşi convenţii
semiotice, sociale, culturale, care au cunoştinţe
comune, opinii şi atitudini similare, recurg la
exprimări eliptice deoarece o dezvoltare mai amplă a
expresiilor ar fi redundantă.
Exemplu
Când tânărul îi spune prietenei sale: „Hai la concert!”
în loc de:
„Te invit la concertul de muzică instrumentală care va
avea loc mâine la ora 19 la stadionul de lângă
benzinăria de la ieşirea din oraş”
avem de-a face cu o exprimare eliptică, prin care
tânărul presupune că prietena sa este la curent cu
locul, ora, tipul concertului etc.
Subînțelesul
Partea rămasă neexprimată reprezintă subînţelesul
exprimării eliptice. În cazul de mai sus, sunt
subînţelese:
-tipul de concert;
-ora şi data concertului etc.
Orice propoziţie are subînţeles deoarece este imposibil
să fie explicitate toate componentele unui sens.
Exprimarea codata
Dacă emitentul doreşte ca mesajul său să poată fi
înţeles numai de către destinatari, recurge la codarea
lui, cu ajutorul unei chei a codării.
Emitentul nu transmite textul originar, care poartă
înţelesul autentic, ci un alt text, rezultat în urma
codării – textul codat.
Pentru ca înţelesul autentic să fie desluşit, trebuie ca
textul originar să fie reconstituit pornind de la textul
codat, prin aplicarea inversă a cheii codării.
Tipuri de coduri
a) codurile de extracţie: din textul iniţial, sunt
eliminate părţi mai mult sau mai puţin întinse
sau sunt adăugate alte elemente.
b) codurile de substituţie, care pot fi la nivel de
literă, de cuvânt, de propoziţie sau de
fragmente din text. Unele elemente din textul
iniţial sunt substituite prin litere din diferite
alfabete, cifre, elemente grafice etc.
c) codurile de combinare, aranjare sau
anagramare se obţin prin schimbarea locului
firesc al elementelor care compun un text.
Lucrare de alchimie (cod de
substitutie)
Cod de extractie (codul biblic)
Codul lui da Vinci
Masina “Enigma”
Exprimarea starilor subiective
Spre deosebire de stările altor obiecte, care sunt atribuite,
stările proprii, interne, sunt constatate (sau ne sunt date).
Asupra acestora nu ne putem înşela.
Stările interne sunt exprimate prin atribuirea de sens
expresiei „eu”:
-„Eu simt durere.”
-„Eu văd roşu.”
-„Eu cred că mâine va ploua.”
Datorita faptului că sensurile privind stările proprii sunt
constatate, emitentul are posibilitatea să mintă. Falsitatea
unor asemenea propoziţii este echivalentă cu minciuna.
Reprezentari ale durerii (1)
Reprezentari ale durerii (2)
Reprezentari ale durerii (3)
Aplicații
1) Utilizaţi o comparaţie pentru a analiza viteza
trenurilor pe căile ferate din România.
2) Analizaţi decizia Guvernului României de a mări
pensiile utilizând un termen cu o conotaţie pozitivă şi
un termen cu o conotaţie negativă.
3) Utilizaţi o metaforă pentru a analiza starea în care vă
aflaţi acum.
4) Reconstituiţi textul original şi indicaţi codul folosit:
 
crslltsfrştuuauaâi