Sunteți pe pagina 1din 35

MANAGEMENTUL CLINIC ŞI TERAPEUTIC AL

AFECŢIUNILOR PULPARE LA DINŢII


TEMPORARI
I. PREMISE

1) Conservă dintele afectat şi-i restaurează funcţiile până la erupţia


succesorului.
2) Terapia pulpară a dinţilor temporari aduce beneficii copilului prin
evitarea traumei extracţionale.
3) Păstrează rolul de menţinător de spaţiu al molarilor temporari.
4) Tratamentul pulpar reprezintă o manoperă stomatologică simplă.
5) Instrumentarul şi terapia medicamentoasă nu presupune dotări
excepţionale.
6) Succesul tratamentului pulpar reduce numărul de extracţii
neplanificate şi consecinţele acestora pe termen scurt şi mediu care pot
să apară.
II. CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR PULPARE

Status pulpar

Vital Nonvital

Normal Inflamat Necrotic

Inflamat Inflamat
reversibil ireversibil

III. CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR PERIAPICALE

Status periapical

Normal Inflamat

Periodontita Abces apical Periodontita apicală


apicală acută acut cronică
IV. PULPA DENTARĂ INFLAMATĂ ŞI INFECTATĂ

Caria dentară simplă particularităţi morfo-structurale ale dinţilor


superficială temporari
Caria dentară
agresiunea toxinelor bacteriene
profundă
la nivelul pulpei coronare o reacţie inflamatorie
Pulpite reversibile

• Expunere carioasă severă  inflamaţie ireversibilă şi


necroză tisulară imediat sub expunerea pulpară
• În absenţa tratamentului pulpar  bacteriile şi produşii
lor vor progresa:
•  inflamaţia ireversibilă
•  distrugerea ţesutului pulpar
•  inflamaţie graduală şi progresivă
•  ţesutul pulpar coronar şi radicular
Răspunsul ţesutului pulpar şi periapical la această
agresiune

Pulpopatie hiperplazică (polip


pulpar)

Abces palatinal consecutiv unei


leziuni carioase localizată la
nivelul m1 temporar

Resorbţie inflamatorie
internă
Succesul terapiei pulpare în dentaţia temporară depinde de:

 controlul eficient al inflamaţiei


 îndepărtarea ţesutului inflamat ireversibil
 tratarea adecvată a expunerii pulpare
 sigilarea coronară eficientă în timpul şi după tratament.
Când este recomandată terapia pulpară?
 Istoricul corect al durerii este util în deciderea stadiului probabil al implicării
pulpare, dar este adesea dificil de obţinut de la copil .

 Radiografiile preoperatorii sunt utile în evaluarea extinderii leziunii carioase


şi vecinătatea sa cu pulpa. Sunt de asemenea importante în determinarea
prezenţei patologiei periradiculare. Pot ghida deciziile de tratament.

 Clinic, implicarea pulpară poate fi adesea evaluată mai uşor după


îndepărtarea ţesutului cariat, când se observă atent dacă există expunere
pulpară. Sângerarea va fi prezentă la locul expunerii dacă ţesutul pulpar este
încă vital la nivel coronar.

 Dacă la locul expunerii nu este sângerare, atunci o parte dacă nu toată pulpa
este necrotică.
Evaluarea inflamaţiei pulpare
• Terapie pulpară vitală  presupune “afectarea” pulpei coronare în totalitate
• După amputarea pulpei coronare  natura sângerării pulpei radiculare  evaluarea
stării de inflamaţie
 dacă nu se poate face hemostaza  ţesutul pulpar radicular este influenţat ireversibil şi
tehnicile pulpotomiei vitale sunt contraindicate
 sângerare persistentă  pulpectomie corelată cu stadiul de dezvoltare al dintelui

Semne şi simptome care atestă inflamaţia pulpară

Semne:
• carie ocluzală care se întinde mai mult de 4 mm în
profunzime
• carie aproximală unde 2/3 din creasta marginală a fost Carie profundă complicată
distrusă
• leziunea carioasă este foarte aproape de coarnele
pulpare pe radiografie
• mobilitate sau sensibilitate la percuţie
• radiotransparenţă osoasă periradiculară Imaginea radiologică a unei carii
Simptome: durere profunde complicate

• determinată de stimuli termici (pulpite reversibile)


• spontană şi care durează în timp (pulpite ireversibile)
Indicaţiile terapiei pulpare a molarilor temporari
În afară de semnele şi simptomele, indicaţiile în plus pentru terapia pulpară sunt:
 copii şi părinţi cooperanţi
 evitarea traumei psihologice a extracţiei
 condiţii medicale unde extracţia trebuie să fie evitată (hemofilie)
 absenţa succesorului permanent
 menţinerea unei arcade intacte în dentaţia temporară
Contraindicaţiile terapiei pulpare a molarilor temporari
menţinerea spaţiului în dentaţia mixtă

 lipsa cooperării copilului şi a părinţilor


 copii compromişi din punct de vedere medical cu risc de bacteriemie dentară
(imunocompromişi sau cu risc de a dezvolta endocardite infecţioase)
 Leziuni carioase multiple (3 dinţi sau mai mult cu implicare pulpară probabilă)
 ţesut coronar insuficient pentru a asigura sigilarea coronară posttratament
 carii implicând camera pulpară sau canalul radicular.

Anatomia radiculară a molarilor temporari


Pedodonţii în mod tradiţional au fost în favoarea pulpotomiei faţă de pulpectomie din
cauza unor dificultăţi legate de anatomia dentaţiei primare. Acestea sunt:
 canale ondulate (dificil de instrumentat)
 pereţii canalari subţiri (risc relativ crescut de perforare)
 multe comunicări laterale şi la nivelul furcaţiei (dificil de curăţat şi obturat)
 resorbţie radiculară apicală fiziologică (regiuni apicale larg deschise)
 proximitatea germenului dintelui permanent de apexul dintelui temporar (risc relativ de
afectare a dintelui succesor)
Tehnicile de terapie pulpară
Tehnicile de terapie pulpară de bază depind de extinderea inflamaţiei pulpare şi pot fi divizate în:
 coafajul pulpar – acesta implică două abordări; direct şi indirect. Coafajul pulpar direct nu se
utilizează de rutină în dentiţia primară.
 pulpotomia – aceasta poate fi realizată pe dinţi vitali, dar tehnica poate diferi în funcţie de alegerea
medicamentului sau de numărul de vizite cerute.
 pulpectomia – aceasta poate fi folosită pe dinţi non-vitali cu sau fără semne de infecţie. Extirparea
completă a pulpei dintelui temporar şi obturarea cu material resorbabil câştigă în popularitate.

Coafajul pulpar
De asemenea denumit terapie pulpară indirectă, acesta este folosit în dentaţia temporară pentru a
menţine vital ţesutul pulpar.

Coafajul pulpar indirect la molarii temporari


Implică plasarea unui liner pe dentina moale, profundă, pentru a elimina microbii şi a stimula dentina
secundară şi a menţine vitalitatea pulpară. Această tehnică este considerată a fi de succes în
Tehnica terapiei
tratamentul pulpare
pulpar indirecte:reversibile la dinţii temporari cu carii profunde în dentină.
al inflamaţiei
 dintele temporar trebuie să fie fără simptomatologie
 pereţii cavităţii trebuie să fie fără ţesut carios pentru a permite sigilarea marginilor cavităţii
 dentina moale, profundă poate fi lăsată pe podeaua cavităţii, dacă îndepărtarea sa riscă să expună
pulpa la un dinte asimptomatic
 camera pulpară să nu fie deschisă
 îndepărtarea ţesutului carios de pe pereţii cavităţii
 escavarea podelei cavităţii cu atenţie
 lăsarea dentinei moi, sau a unu strat subţire de
dentină dură, dar fără expunerea pulpei
 aplicarea hidroxidului de calciu sau a unui cement
glass-ionomer peste dentină
MANAGEMENTUL TERAPEUTIC ÎN DESCHIDEREA CAMEREI
PULPARE CU PREZENŢA SÂNGERĂRII
Deschiderea camerei pulpare cu prezenţa sângerării

amputaţie coronară expunere cu prezenţa


sensibilităţii

oprirea sângerării sângerare tratament antimicrobian şi


continuâ antiinflamator

pulpotomie vitală (cu pulpectomie


sulfat feric) pulpotomie (cu
sulfat feric)

DESCHIDEREA CAMEREI PULPARE FĂRĂ PREZENŢA


SÂNGERĂRII

Deschiderea camerei pulpare fără sângerare

pulpă necrotică pulpă necrotică + patologie


periapicală

pulpectomie (într-o şedinţă) într- pulpectomie în 2 timpi (şedinţe)


un timp
Coafajul pulpar direct la molarii temporari

 Aplicarea unui agent direct pe o expunere pulpară traumatică mică pentru a stimula formarea
unei bariere calcificate la locul expunerii. Aceasta acţionează prin protejarea ţesutului pulpar
adiacent barierei. Această abordare nu trebuie niciodată să fie folosită într-o expunere carioasă.

 Un coafaj pulpar direct trebuie să fie folosit doar pentru expuneri punctiforme cauzate de
instrumentaţie. În stomatologia pediatrică, aceasta poate apare uneori (deşi rar) dacă un copil
muşcă pe neaşteptate pe o freză în timpul preparării cavităţii.

 Dacă un dinte temporar are o expunere carioasă, metoda preferată de tratament este pulpotomia
deoarece pulpa coronară inflamată ireversibil şi infectată trebuie să fie îndepărtată. Dacă există o
arie mică de contact între coafajul pulpar direct cu hidroxid de calciu şi pulpa inflamată acesta va
fi ineficient, având ca rezultat persistenţa inflamaţiei, necroza pulpei şi adesea resorbţia internă.
Când hidroxidul de calciu este folosit ca agent de coafare directă peste o expunere mică de ţesut
sănătos el poate stimula depunerea unei bariere de dentină.
Tehnica de coafaj pulpar direct

 Hemostază se obţine prin presiune uşoară cu bulete de vată umezite în soluţie salină (0,9%)
plasate peste expunere 1-2 minute
 Plasarea uşoară a unui strat subţire de hidroxid de calciu peste expunere şi extinderea
acestuia pentru a acoperi dentina adiacentă
 Plasarea unui strat de eugenat sau glass-ionomer peste coafaj
 Restaurare permanentă
Pulpotomia la molarii temporari

În dentaţia temporară, amputaţia pulpară sau pulpotomia implică îndepărtarea porţiunii


coronare a pulpei, lăsând rezidual ţesutul pulpar in situ în canalele radiculare.

Pulpotomia vitală cu sulfat feric

Clasic, aceasta implică îndepărtarea ţesutului pulpar coronar inflamat ireversibil şi


infectat, lăsând ţesutul neinflamat radicular in situ. Clinic, pulpa coronară va sângera
abundent deoarece este hiperemică - aceasta este amputată, lăsând pulpa radiculară
vitală, care sângerează uşor, hemostaza instalându-se după 2-3 minute. Dacă hemoragia
se opreşte, ţesutul se presupune că posedă capacitatea de aşi reveni atât după insulta
carioasă cât şi după amputaţie. Dacă hemoragia nu se opreşte există o inflamaţie
ireversibilă şi pulpectomia trebuie făcută.

Aplicare soluţiei de formocrezol (chiar în forma diluată de 20%) nu permite ţesutului


radicular pulpar să se vindece, dar în loc survine fixarea răspândită conform cu
gradientul, care este cea mai mare lângă punctul de aplicare. Unele studii au arătat că
ţesutul pulpar vital poate rămâne apical. În ciuda acestora, tehnica care utilizează
formocrezol trebuie să fie clasată ca una care duce la pulpă radiculară non-vitală. Sulfatul
feric (formula de 15,5%), o alternativă la formocrezol care a câştigat în popularitate, a
arătat rate de succes clinic bune. Când sunt aplicaţi pe ţesut sângerând ionii feric şi sulfat
aglutinează cu proteinele din sânge formând o barieră mecanică la capătul vaselor
sanguine tăiate. Nu posedă proprietăţi fixatoare şi antimicrobiene.
Tehnica pulpotomiei cu sulfat feric într-o şedinţă

 În procedurile de pulpotomie este importantă îndepărtarea ţesuturilor cariate şi evaluarea gradului


de distrucţie coronară înainte de a face amputaţia. O dată ce accesul la pulpă a fost realizat, este de
asemenea importantă folosirea instrumentelor şi soluţiilor de irigaţii sterile.

 Prepararea accesului la cavitate, extinderea pentru a asigura îndepărtarea completă a plafonului


camerei pulpare. O freză fără capăt tăietor (freza Batt) evită perforarea planşeului subţire al camerei
pulpare.

 Amputarea pulpei coronare cu escavatoare sau freze sferice din oţel la viteză redusă. Evitarea
perforării planşeului pulpar subţire şi îndepărtarea în întregime a ţesutului pulpar coronar.

 Irigarea cu ser fiziologic 0,9% sau apă sterilă.


 Aplicarea cu presiune uşoară pe bonturile pulpare a unei bulete mici de vată umezită în ser
fiziologic pentru 3-4 minute.

 Dacă sângerarea se opreşte în 3-4 minute, continuaţi. Dacă nu, luaţi în considerare îndepărtarea în
continuare a ţesutului pulpar cu un escavator sau pulpectomia. Hemoragia persistentă este un
semn de inflamaţie ireversibilă.

 Plasarea unei bulete de vată într-o picătură de soluţie de sulfat feric 15% şi uscarea ei pe vată sau
tifon. Buleta de vată nu trebuie să fie plină (pentru a evita difuzarea în gingie) ci doar umezită în
sulfat feric.

La incisivii temporari, se plasează un con mare de hârtie (umezit în manieră similară) în contact cu
bontul pulpar.

 Plasarea buletei cu sulfat feric în contact uşor cu bonturile pulpare 15 secunde.


 Restaurare cu un start de eugenat şi apoi restaurare permanentă care să asigure o bună sigilare
coronară (coroane preformate).
Pulpotomia cu hidroxid de calciu
Indicaţii
 dintele trebuie să fie fără simptome
 pulpa trebuie să fie vitală
 amputaţia coronară trebuie să fie realizată înainte ca pudra să fie plasată în contact cu ţesutul
pulpar
 hemoragia din bonturile pulpare amputate nu trebuie să fie abundentă şi prelungită.
Tehnică
 se aplică un strat bine condensat de pudră de hidroxid de calciu direct peste bonturile pulpare.
Pudra poate fi aplicată cu un portamalgam retrograd
 se presează pudra bine folosind bulete de vată sterile, uscate
 se adaugă un strat de eugenat cu priză rapidă direct peste stratul de calciu
 se restaurează ca anterior
Formarea punţii de dentină
Hidroxidul de calciu este cunoscut că favorizează depunerea de dentină dacă este plasat pe o pulpă
care nu este inflamată ireversibil. Formarea punţii de dentină ca răspuns la hidroxidul de calciu poate fi
observată după folosirea sa ca agent de pulpotomie la dinţii temporari expuşi prin carie. Aceasta indică
că pulpa s-a apărat cu succes de efectele iritante ale hidroxidului de calciu. Ţesutul pulpar de sub
bariera de dentină îşi poate menţine vitalitatea. Prin urmare pulpotomia cu hidroxid de calciu caută să
permită vindecarea în pulpa radiculară mai degrabă decât să fixeze pulpa aşa cum s-a văzut la
formocrezol.
Precauţii
Prezenţa punţii de dentină sub pulpotomia cu hidroxid de calciu la un molar temporar nu indică
vindecarea per se. Pulpotomia poate eşua chiar în prezenţa unei bariere de dentină. Studiile de
microscopie electronică au arătat că barierele de dentină sunt poroase şi prin urmare nu sunt
adevărate bariere faţă de agresiunea microbiană. Hidroxidul de calciu este înalt alcalin şi astfel va irita
celulele pulpare. Pulpa trebuie să i se permită să reacţioneze la această insultă şi să rămână vitală sub
stratul de dentină reacţionară sau „iritată”.
 la pulpa vitală, succesul managementului şi rezultatul tratamentului este dependent de
diagnosticul corect.
 pulpotomia însăşi nu duce la resorbţie patologică, dar tehnica incorectă , slaba sigilare
coronară sau deficitul amputaţiei poate potenţa aceasta.
Pulpotomia prin desensibilizare/desensitizare

O pastă cu antibiotice steroidale (Ledermix) este plasată uşor peste locul expunerii. Aceasta
poate inactiva microbii şi reduce inflamaţia. Cu cât mai mare este expunerea, cu atât mai profund va
fi efectul de reducere a sensibilităţii pulpare.
Indicaţii
 un dinte cu expunere a pulpei vitale, dar la care pulpotomia cu sulfat feric nu poate fi realizată
deoarece copilul nu va accepta analgezia locală
 alternativ, analgezia locală a fost administrată dar nu este adecvată starea pulpei pentru amputaţie
(pulpă hiperalgezică)
Tehnica pulpotomiei prin desensitizare în două etape

Prima vizită

 se irigă locul expunerii cu ser fiziologic (0,9%) şi se usucă uşor cu bulete de vată
 se expune pulpa după îndepărtarea ţesutului cariat. Pulpa este vitală şi foarte sensibilă –
pulpotomia vitală nu poate fi încercată
 se plasează o buletă mică de vată înmuiată în pastă direct peste locul expunerii. Nu se plică
presiune în exces, căci aceasta va precipita durerea
 se fixează buleta cu un material pe bază de hidroxid de calciu
 se realizează o obturaţie temporară pentru 7 – 14 zile

A doua vizită

 dacă locul iniţial al expunerii era mare, ţesutul pulpar (cel puţin cel coronar) trebuie să fie mai puţin
sensibil. Se practică analgezia locală şi se face pulpotomia cu sulfat feric
Pulpectomia

Indicaţii
 inflamaţie ireversibilă evidentă în pulpa radiculară, arătată prin persistenţa sângerării la nivelul
bonturilor radiculare după amputaţia coronară
 pulpa radiculară complet non-vitală cu sau fără semne de infecţie
Tehnica pulpectomiei

Există două metode de abordare a pulpectomiei, depinzând de faptul dacă pulpa radiculară este
inflamată ireversibil (sângerare abundentă chiar după îndepărtarea sulfatului feric) sau non-vitală (fără
sângerare). Aceasta poate fi evaluat doar după amputarea pulpei coronare.

Pulpectomia într-o şedinţă: pulpite radiculare ireversibile


(doar debridarea canalară)

Aceasta este indicată pentru pulpa radiculară la care sângerarea nu se opreşte şi este inflamată
ireversibil. Procesul implică curăţarea canalelor radiculare fără încercarea de a le modela.

 identificarea canalelor radiculare

 irigarea cu o soluţie de irigare eficientă, ca hipocloritul de sodiu (0,5-1%) sau clorhexidină (0,4%)
pentru a curăţa debridusurile. Se inseră ace mici (nu mai mari de 30) în canale, păstrându-le la 2
mm de apexul radiologic. Se curăţă pereţii canalelor uşor, se irigă din nou pentru a îndepărta
debridusurile. Nu se îndepărtează dentina pentru că canalele sunt foarte subţiri

 se usucă canalele cu conuri de hârtie măsurate înainte (rămân la 2 mm de apex)

 se obturează cu pastă cu priză lentă (ZOE cu priză lentă) folosind un ac spiralat sau impactând-o
cu capătul bont al unui con de hârtie
Pulpectomia în două şedinţe: dinţi non-vitali
Această tehnică este cel mai bine indicată acelor dinţi care sunt non-vitali dar care pot de
asemenea avea asociată o fistulă cronică (infecţie). Curăţarea iniţială şi obturaţia servesc la
tratarea oricărei infecţii care poate fi prezentă.
Prima vizită (extirpare, curăţare şi obturare)
 paşii sunt identici ca pentru pulpectomia intr-o şedinţă
 se obturează dintele cu o pastă de hidroxid de calciu fără priză şi se sigilează cu o buletă de vată
şi un cement ZOE. Se ia în considerare prescrierea unui antimicrobian sistemic.
Vizita a doua (obturarea şi restaurarea coronară)
Dacă vindecarea s-a obţinut paşii implicaţi sunt identici cu stadiile ulterioare ale pulpectomiei
într-o şedinţă. Dacă vindecarea nu survine, extracţia este indicată.
O dată ce terapia pulpară a fost realizată este esenţial ca copilul să fie monitorizat regulat, atât
clinic cât şi radiologic. După tratamentul pulpar, aparţinătorii trebuie să fie sfătuiţi să se
Rezumat clinic
reîntoarcă dacă apare orice simptom la dintele copilului.
Dintele trebuie să fie monitorizat clinic poate o dată pe lună postoperator, apoi la intervale de 6 luni.
Succesul clinic poate fi marcat de:
 dinte tratat pulpar fără durere
 absenţa oricărui semn sau simptom de infecţie periapicală ca:
- sensibilitate la percuţie
Rezumat- radiologic
sensibilitate sau tumefacţie vestibulară/orală
- formarea unei fistule asociată cu mobilitate.
În general, se recomandă ca orice dinte care a fost trata endodontic să fie evaluat folosind
radiografii anuale (bitewing vor fi suficiente). Succesul radiologic poate fi marcat de :
exfolierea normală a dintelui pulpotomizat
absenţa patologiei periradiculare
absenţa resorbţiei interne
Controversa formocrezolului a luat sfârşit

 Medicamentul care a fost utilizat până în iunie 2004 pentru aplicarea pe bonturile
pulpare radiculare în pulpotomia vitală sau non-vitală a fost formocrezolul Buckley diluţie
1:5. Această soluţie a fost de asemenea folosită în timpul procedurilor de pulpectomie.

 Formocrezolul conţine formaldehidă, care este un agent antimicrobian potent şi fixează


ţesuturile. De asemenea conţine tricresol, care este antimicrobian, astfel rolul
formocrezolului este neclar.

 Tehnica terapiei pulpare vitale a fost folosită la dinţii temporari încă din anii 1950 cu
mult succes. Soluţia diluată a fost recomandată în anii 1970 şi este la fel de eficientă ca
soluţia nediluată. Au fost raportate rate de succes de 80-100%.

 A existat o preocupare în creştere asupra siguranţei chiar a diluţiei de 1:5, contrată pe


constituenţii săi, formaldehida care este solubilă în apă, înalt reactivă şi metabolizată
rapid. Următoarele efecte au fost citate la cazurile umane, animale de laborator sau pe
celule de cultură.
Efecte locale

 arderea ţesuturilor moi


 Afectarea dezvoltării succesorului a germenului dintelui (raportat la cazuri umane)
 tulburarea erupţiei succesorului permanent (raportat la cazuri umane)
Efecte generale

 Formocrezolul are o distribuţie sistemică rapidă (raportată la studiile pe primate şi


câini) şi este cunoscut că are potenţial mutagenic şi carciogenic (raportat la studii pe
primate, celule de cultură şi sobolani) ca şi potenţial embriotoxic şi teratogenic (studii
pe embrioni de pui).

 Formaldehida a fost identificată sistemic în următoarele ţesuturi la câini după


pulpotomii multiple cu formocrezol:
 ligamentul periodontal, os, dentină şi pulpă
 ficat, plămâni, rinichi
 creier.
 Totuşi, în stomatologia pediatrică, decizia abandonului folosirii fromocrezolului a fost
luată de IARC în iunie 2004. acest document spune că vaporii de formaldehidă sunt
carcinogeni la copii. Un studiu mare, sistematic a concluzionat din câteva studii extinse
de cohortă că formaldehida are o corelaţie pozitivă cu carcinomul nasofaringian şi
posibil alte locuri ale tractului respirator superior ca mucoasa nazală şi sinusurile
paranasale.laAgentul
Alternative alternativ pe care unele centre de învăţământ au început să-l
formocrezol
folosească este sulfatul feric.
Câteva tehnici/agenţi au fost evaluaţi ca alternative posibile la pulpotomia vitală cu
formocrezol. Acestea includ:
 paste, cementuri şi pudre de hidroxid de calciu
 electrochirurgia
 lasere
 sulfatul feric
Instrumente şi medicamente
Procedura Instrument/medicament
Deschiderea cavităţii şi îndepărtarea ţesutului  freze diamantate mici la viteză mare (fissure sau sferice)
carios  freze din oţel mici la viteze reduse (sferică nr 1 sau 2)

Îndepărtarea plafonului camerei pulpare  diga


 freză fissure fără capăt tăietor (freza Batt)
Amputarea pulpei coronare  escavatoare ascuţite sterile
 freză din oţel sferică sterilă (nr 2)
Oprirea sângerării bonturilor radiculare  bulete mici de vată sterile
 ser fiziologic sau apă într-o seringă endodontică
Instrumentarea canalului radicular (pulpectomie)  ace endodontice mici cu opritoare pentru a controla lungimea de lucru
 soluţie de irigare (hipoclorit sau clorhexidină) într-o seringă endodontică
 conuri de hârtie (măsurate la lungimea de lucru)

Obturarea canalului radicular (pulpectomie)  cement pur ZOE cu priză lungă


 ace spiralate sau introducerea pastei cu capătul bont al conului de hârtie

Restaurarea camerei pulpare  cement ZOE cu priză rapidă

Restaurarea intracoronară  cement glass-ionomer sau compomer cu agent bonding adecvat

Restaurarea extracoronară  coroană preformată cu cement glass-ionomer

Medicamente
Soluţia de sulfat feric 15%
 Astringent – sulfat feric 15% în vehicul apos
 Soluţii mai concentrate sunt disponibile dar nu sunt indicate pentru terapia pulpară. Poate fi
aplicat folosind o buletă de vată sau un aplicator special.
Ledermix - 1 gram pastă conţine:
 ingredienţi activi: Triamcinolone acetonide (steroid) 10 mg
Demeclocycline (antimicrobian) 30 mg
Sfaturi practice
Motivele de eşec se află în una sau mai multe din categoriile:
 alegerea greşită a dinţilor
 amputarea pulpară inadecvată
 slaba sigilare coronară

 Radiografiile trebuie realizate înainte de a lua decizia realizării terapiei pulpare.

 Analgezia locală trebuie să fie administrată ori de câte ori este posibil. La
mandibulă, infiltraţiile pot fi folosite până la erupţia primului molar permanent.

 Un loc comun de expunere este cel mai înalt corn pulpar mezial.

 Se foloseşte un escavator mic ascuţit pentru a îndepărta ultimele fragmente din


ţesutul pulpar coronar. Se evită folosirea frezelor pe planşeul camerei pulpare; el
este subţire şi susceptibil de perforare.

 Se usucă buleta de vată îmbibată în sulfat feric înainte de amplasarea sa peste locul
amputaţiei. Se plasează o buletă de vată uscată peste aceasta pentru a preveni
disiparea în ţesuturile moi, chiar dacă este plasată diga.

 Se plasează o bună restaurare coronară de lungă durată după tratamentul pulpar,


ideal o coroană preformată.
90% 70% 60%
vitală devitală non-vitală
Rata succesului în pulpotomii

0%
70%
coafajul indirect coafajul direct
Rata decesului în coafajul pulpar

pulpotomia vitală ideală pulpotomia vitală are un prognostic nefavorabil


într-o astfel de situaţie
Inflamaţia reversibilă a Inflamaţia ireversibilă
pulpei coronare a pulpei coronare
I Linia de
Linia de
amputaţie
amputaţie
Ţesut radicular sănătos – Persistenţa sângerării din
la nivelul zonei de bonturile pulpei radiculare
amputaţie sângerarea se indică prezenţa inflamaţiei
va opri ireversibile