MANAGEMENTUL

RELAȚIILOR PROFESOR-
ELEV ÎN SITUAȚII DE
CRIZĂ
Studenți: Ostafe Alexandra-Evdochia
Rusu Gabriela
Psihopedagogie Specială, An: 3, Grupa: 1
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Cuprins:

 Introducere
 Despre putere în relația profesor-elev
 Relația profesor-elev ca relație de autoritate
 Sursele autorității în relația profesor-elev
 Situațiile de criză ce pot apărea în relația profesor-elev
 Tehnici, mijloace și metode de management ale situațiilor de criză în relația
profesor-elev
 INTRODUCERE

Situațiile de criză constituie o componentă natural ă a oricărei clase func ționale, ele nefiind neap ărat un semn al
apariției de probleme întâlnite în managementul școlar. Acestea pot conduce deseori la disconfort, suscitând în rândul
membrilor clasei stări emoționale de retragere sau de atac (Johnson, 2006).

Managementul clasei poate fi descris ca un ansamblu de strategii și tehnici de gestionare a rela ției profesor-elev în
condiții date.
 Managementul clasei mai poate fi definit ca „setul de activități prin intermediul

cărora profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimin ă

comportamentul inadecvat, dezvoltă relații interpersonale bune și un climat socio-

emoțional pozitiv în clasă, stabilește și menține o organizare eficientă și productivă a

clasei”. (Tudorică, Roxana, 2007,p. 88)

 Managementul clasei de elevi se referă la o activitate de „orchestrare” sau de
coordonare a unui întreg set de secvenţe de învăţare astfel încât aceasta să fie cât
mai eficientă şi mai productivă. De multe ori, educatorii descriu un bun management
al clasei ca o acţiune de creare a unui mediu pozitiv de învăţare, şi nu doar în sensul
spaţiului fizic ci, prin extensie şi la ceea ce numim „sintalitatea” colectivului de elevi.
Despre putere în relația profesor-elev

Conceptul de putere este însoțit de o serie de controverse care nu fac decât s ă-i
evidențieze actualitatea. Pus în discuție, acesta prezintă fațete neobişnuite și noi
sfere de manifestare.
Dacă unele abordări se raportează la putere ca la un fenomen marginal, un produs al
derapajului autorității, altele studiază puterea ca pe o realitate inerentă
comunităților umane.
Într-o primă accepție, "noținea de putere servește de cele mai multe ori pentru a
desemna capacitatea unui actor dat de a ajunge la rezultatele urmărite și, în special,
de a realiza acțiuni eficiente." (1, p: 220) În acest sens, puterea este o caracteristic ă a
tuturor acțiunilor umane care se înscriu pe coordonatele eficienței.
 Încercând să surprindă relația puterii cu intenționalitatea umană Dennis
Wrong definește puterea ca: în ce măsură reușește profesorul să obțină efectele
scontate în raport cu elevul? Și dacă rezultatele nu se ridică la înălțimea
anticipărilor, cui se datorează acest lucru: profesorului, elevilor, lipsei resurselor,
conjugării acestor factori într-un mod nepotrivit?
Aceste interogări permit sublinierea altor caracteristici ale puterii:

 în primul rând, puterea poate fi concepută ca o substanță, subliniindu-se astfel mai

ales masivitatea ei, caracterul static, potențial (puterea în starea ei latentă);
 în al doilea rând, puterea poate fi concepută ca o relație; această perspectivă
pornește de la simpla constatare, explicitată în definiția lui Wrong, conform c ăreia
în viața socială și politică puterea ia, în general, forma unei puteri asupra altor
oameni sau, în cazuri limită, asupra unei persoane determinate; se subliniază astfel
caracterul dinamic, actualizat al puterii, puterea aflată în starea ei manifestă,
efectivă;
 în al treilea rând, nu există putere fără resurse: dacă e considerată capacitate,
puterea este legată de controlul asupra resurselor de natură foarte diversă, iar
dacă e luată drept exercitare, presupune exploatarea lor.
 Dennis Wrong definește puterea drept “capacitatea unor persoane de a
produce efecte scontate și prevăzute asupra celuilalt”.

În contextul câmpului educativ școlar este semnificativă și aserțiunea lui

Robert Dahl: „A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate determina pe
acesta din urmă să facă ce altminteri, nu ar face”.
Relația profesor-elev ca relație de autoritate

 Autoritatea este descrisă de Bochenski ca „o relație cu trei termeni care se instituie

între un purtător, un subiect și un domeniu.” (3, p.22)

 Purtătorul este cel care deține autoritatea,

 Subiectul este omul pentru care are purtrătorul autoritatea menționată,

 Domeniul reprezintă aria de probleme în interiorul căreia purtătorul deține

autoritatea în raport cu subiectul.

Particularizând, identificăm profesorul cu purtătorul autorității, elevul cu subiectul

acesteia, iar domeniul este constituit din obiectul de studiu pe care îl predă
profesorul respectiv.
 Profesorul este un expert într-un domeniu strict delimitat, care-și pune
competențele în domeniul respectiv la dispoziția elevilor.
Pentru desfășurarea optimă a procesului instructiv–educativ profesorul trebuie:
 să prelucreze cunoștințele de specialitate
 să creeze o dispoziție aperceptivă pentru obiectul de studiu respectiv
 să creeze și să mențină ordinea inițială, pe fondul căreia se va desfășura procesul
instructiv-educativ.
 să diminueze dificultățile legate de notare
 Analiza lui Bochenski relevă că subiectul autorității este întotdeauna individul,
chiar și atunci când aceasta se excercită asupra unui grup: căci atunci când vrem
să spunem că profesorul este o autoritate pentru întreaga clasă, atunci vrem s ă
spunem, de fapt, că el este o autoritate pentru primul elev și pentru al doilea elev și
așa mai departe.

Autoritatea poate fi contestată ( ceea ce presupune o luare de poziție din partea

elevului) sau ignorată ( ceea ce presupune că deși elevul ignoră autoritatea
profesorul, nu-l interesează domeniul sau profesorul respectiv, el nu face public acest
lucru).
Sursele autorității în relația profesor-elev
O altă problemă este și aceea a sursei autorității. Bochenski evidențiază în analiza sa dou ă
tipuri de autoritate:
Autoritatea epistemică
 Este a știutorului, a celui care este
competent într-un domeniu; și este
sincer în ceea ce spune.
Autoritatea deontică
 Este a superiorului, a celui care prin
poziție poate da directive care trebuie
să fie ascultate.
 Întemeierea autorității deontice se
bazează pe două componente:
 1) Existența unui obiectiv practic, a unui
scop încă nerealizat care se află în
viitor și este dorit de subiect.
 2)Existența unei convingeri.
Profesorul trebuie să posede nu doar autoritatea empirică, ci și cea deontică.

Abuzul de autoritate în școală se produce nu numai prin generalizare ilicit ă (necinstit ă) –mai
precis, dacă este autoritate într-un domeniu, profesorul crede c ă este autoritate în orice domeniu;
abuzul de autoritate se produce ci și în virtutea unei autorit ăți deontice – nu numai pentru c ă
profesorul știe prea multe, ci și pentru că este învestit cu această autoritate, pentru c ă acesta
consideră că are întotdeauna dreptate.

Astfel se ajunge de la o relație de autoritate la una de putere - ce de ține consecin țe negative în

dezvoltarea personalității elevului.

Mulți profesori cred că este de la sine înțeles să li se recunoasc ă autoritatea de c ătre elevi și
nu cred că trebuie să facă anumite lucruri în acest sens.
O altă problemă este aceea că mulți elevi nu sunt dispuși să accepte întotdeauna autoritatea.
Situațiile de criză ce pot apărea în relația profesor-elev

 O privire ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflict.

 Chiar dacă s-au stabilit de la început reguli ale clasei, rutine, o rela ţie foarte deschis ă cu
elevii, este normal să apară şi comportamente problematice. Chiar şi într-un mediu pozitiv
de învăţare adulţii stabilesc limite care nu sunt pe placul elevilor.

 Relațiile interpersonale din clasă generează cele mai multe st ări tensionate, de asemenea
comunicarea didactică, evaluarea subiectivă a cunoștin țelor, atitudini ce favorizeaz ă
subiectiv pe unii elevi.
 Cele mai frecvente cauze ce duc la situații de criză sunt:

• oboseala,
• suprasolicitarea cu sarcini nediferențiate, corelată cu evaluarea incorect ă a celor
anterioare,
• stresul,
• abandonul școlar, consumul de substanțe, absenteismul,
• lipsa de motivare a clasei,
• teama față de formele de testare,
• neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate ale elevilor,
• recurgerea la argumentul autorității în rezolvarea unor probleme,
• nestăpânirea propriilor nemulțumiri cauzate extern, dar prelungite în clasă,
• nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecințelor neparticipării, indisciplinei în
activitate.
• diferențierea făcută de profesori asupra elevilor, (favoritismul)..
 În interiorul clasei de elevi, pot apărea crize:

• între elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice şi psihice care au implicat
mai mulţi elevi ai clase şi au condus la divizarea grupului.

• între profesori şi elevi, determinate de: evaluări incorecte, solicitări peste prevederile
programelor şcolare, atitudini jignitoare, certuri, amenințări, violență fizică, etc;
Tehnici, mijloace, metode de management ale situațiilor de criză în
relația profesor-elev

 Pentru rezolvarea acestora un bun manager urm ăre şte: interven ţia direct ă,
admonestarea elevilor care creează probleme de disciplină şi folosirea tehnicilor
interviului.
 Un management eficient se fundamentează pe negocierea sistemului de reguli care
funcţionează în clasă. Negocierea presupune implicarea elevilor, activarea lor, într- un
câmp esenţial pentru individ, acela al exerciţiului democratic. Regulile pot fi impuse de
către profesor sau pot fi negociate cu elevii; ele pot funcţiona în favoarea profesorului
sau îi pot submina autoritatea, obligându-l să recurgă la acte care ţin de sfera puterii. 
 Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil s ă realizeze schimb ări profunde în
cultura, climatul şi instrucţia tuturor copiilor, indiferent de naţionalitate, în direc ţia
fundamentării tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, să introduc ă noi
strategii instrucţionale care să încurajeze colaborarea, toleranţa, sporirea încrederii în
forţele proprii şi îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor, să realizeze şi să
utilizeze în procesul didactic proiecte ale clasei.
 Recompensarea sistematică a comportamentelor adecvate: Acordarea unui zâmbet,
adresarea unei laude sincere, o examinare atentă a produselor elevilor, acordarea
unui feed-back sau planificarea unor situaţii în care elevul să experienţieze
succesul sunt exemple de acţiuni care pot stimula comportamentele dezirabile.

 Ignorarea unor comportamente inadecvate minore, numai în condiţiile în care este

dublată de întărirea unor comportamente adecvat.

 Un climat pozitiv motivează sau angajează elevii în activităţile din clasă. Stabilirea
unor relaţii bazate pe respectul reciproc şi pe acceptarea necondiţionaată
constituie un pas important în dobândirea încrederii în sine a elevilor.
Un cadru didactic trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

•Să înţeleagă cum se explică apariţia şi menţinerea comportamentelor dezirabile sau cele
problematice ale elevilor;
•Să dezvolte o atitudine profesională asupra problemelor de disciplină care să susţină aplicarea
metodelor şi principiilor gestionării clasei de elevi;
•Să anticipeze răspunsurile comportamentale ale elevilor și să-şi adapteze propriul
comportament acestora;
•Să adopte o poziţie strategică în situaţiile de disciplinare întâlnite la clasă astfel încât să
promoveze succesul, dezvoltarea socială şi emoţională a elevilor;
•Să dobândească metode practice de acţiune pe care să le folosească imediat în situaţii concrete
de management al comportamentului;
•Să identifice soluţii de rezolvare a unor probleme disciplinare întâlnite zi de zi.
Dintre competențele de management într-o situație de criză, cele mai regăsite și utilizate
sunt:
 Folosirea metodelor și tehnicilor de autocontrol psiho-comportamental;
 Adoptarea unor atitudini eficiente pentru depășirea situațiilor de criză;
 Manifestarea unei conduite reflexive asupra propriilor activități didactice;
 Asimilarea cunoștințelor de tip organizațional;
 Evaluarea și proiectarea propriilor activități didactice pentru atingerea unui obiectiv
educațional eficient;
 Instrumentarea și gestionarea procesului educațional în vederea realizării unei evoluții
la nivelul clasei.
Strategii rezolutive:

 1. Ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict, apelând la empatie pentru a

le înțelege
 2. Identificarea motivului real, generator al st ărilor de tensiune
 3. Analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse
 4. Găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în
construirea soluțiilor
 5. Discuția individuală, cu fiecare în parte, pentru a completa informa țiile cauzale
 6. Sugerarea punerii în situația celuilalt
 7. Discuția la nivelul grupului, ca studiu de caz
 8. Arbitrajul, implicarea unei părți neutre/medierea, consultan ța, consilierea
 9. Punerea în situații de comunicare, variatăpentru mai mare deschidere
 10. Punerea în situații de exprimare emoțională
 11. Utilizarea sistemului recompenselor
 12. Organizarea de discuții de grup
 13. Antrenarea părților în conflict în proiecte comune
 14. Cererea de scuze în mod direct, cu explicația necesară
 15. Raportarea în comun la situații mai dificile, obstacole, amenințări
 16. Imaginarea a cât mai multor consecințe pozitive și negative și analiza lor comparativ ă
de către părțile individuale
 17. Schimbarea grupului sau reconstruirea după alte criterii
 18. Apelul la factori de specialitate (psihologi, asisten ți sociali) în cazul abaterilor și
devierilor grave de comportament
 19. Utilizarea sistemului de sancțiuni și pedepse.
 Bibliografie
• Emilian Stan, 2009, Managementul clasei, Institutul European, Iași, pp. 109-118
• https://www.academia.edu/12222654/Managementul-clasei-gestionarea-situatiilor-de-c
riza-suport-de-curs
• Visan Niculina Ionica, 2018, MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI: O CONTINUĂ
PROVOCARE.
• https://edict.ro/gestionarea-situatiilor-de-criza-in-clasa-de-elevi/
• CONF. DR. CIPRIAN CEOBANU, Managementul clasei de elevi.
• Lect. Univ. Dr. Monica Pocora, 2012, Managementul clasei- gestionarea situațiilor de
criză., Capitolul IV Gestionarea situațiilor de criză.
• https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/managementul-relatiei-profesor-elev-
in-gestionarea-situatiilor-de-criza
• Nicoleta Laura Popa, SUPORT DE CURS Managementul clasei de elevi.