Evoluția stelelor.

Diagrama ,,spectru-luminozitate’’.
Stelele nestaționare
 Evoluția
stelelor. Acest fenomen schimbă încet
compoziţia chimică şi, implicit, şi
celelalte proprietăţi ale
acestora. În final, nu va mai
exista combustibil nuclear şi
Evoluţia stelară presupune orice astfel vor muri.
modificare apărută la nivelul
stelelor, începând cu naşterea
acestora, de-a lungul vieţii lor
îndelungate şi până la moarte,
de la ,,Forţele” gravitaţionale ale
stelelor la energia radiantă.
Pentru a compensa această
pierdere de energie, stelele
produc energie prin procese de
fuziune nucleară a unor
elemente uşoare în altele mai
grele.
 Diagrama ,, spectru-luminozitate ‘’

La începutul secolului al XX-lea, astronomul danez Hertzsprung și

astrofizicianul american Russell au stabilit că există o dependență între
spectrul stelei și luminozitatea stelei.

Această dependență poate fi reprezentată sub forma unei diagrame in care o

axă este clasa spectrală sau temperatura stelei, iar o altă axă este
luminozitatea stelei.

Diagrama astfel construită este numită diagrama spectru-luminozitate sau

diagrama Hertzsprung-Russell.
Cele mai multe stele sânt
dispuse pe diagonala numită
secvența principală care
pleacă din colțul stâng de sus
spre colțul drept de jos al
diagramei.

În partea de sus a secvenței

principale se află stelele cele
mai fierbinți, iar în partea de
jos-cele mai reci, care sânt
stele pitice.

În partea dreaptă de sus a

diagramei se găsesc stelele
gigante și super gigante
strălucitoare. Mai jos de
secvența principală. Paralel cu
ea, este dispusă seria stelelor
subtipice.
• Diagrama spectru-luminozitate
este un instrument foarte
important de studiere a stelelor.

• Poziția stelei într-un punct de pe

diagramă este determinată de
proprietățile fizice și stadiul de
evoluție al ei.

• Analiza diagramei arată că există

grupuri de stele cu proprietăți
fizice asemănătoare.

• Ea permite, de asemenea, să se
stabilească o dependență între
caracteristicile stelelor.
Cercetările arată că în istoria unei stele există mai
multe faze şi anume:

1. Contracţia gravitaţională.
2. Stadiul de stea a secvenţei principale.
3. Stadiul de stea gigantă.
4. Stadii tarzii în evoluţia stelelor.
TIPURI DE STELE
elele duble și stelele variab
Stelele duble
*Pe cer pot fi observate deseori
două sau mai multe stele situate
aparent foarte aproape una de
alta.

*Un sistem de două stele

separate printr-o distanță
unghiulară foarte mică este
numit stea dublă.În Calea-
Lactee, aproape jumătate din
stele formează sisteme duble sau
multiple.
Unele stele se proiectează aparent
pe sfera cerească ca un sistem
dublu, însă în realitate ele se află
la distanțe enorme una de alta
nefiind legate prin forțe de
atracție gravitațională. Astfel de
stele poartă numele de stele
În cazul când două stele sînt legate prin forțe
de atracție gravitațională și se rotesc în jurul
unui centru comun de masă, formînd un
sistem dinamic, ele poartă numele de stele
duble fizice sau stele binare.

Dacă planul orbitei sistemului binar conține

și raza vizuală, stelele componente se pot
eclipsa reciproc.

Aceste binare se mai numesc și variabile cu

eclipsă. Sistemele de stele binare sînt
importante în astrofizică pentru că din
observații asupra orbitelor acestora se pot
determina masele lor.
 Stelele variabile
Strălucirea unor stele variază cu timpul
datorită proceselor fizice care se produc în
interiorul sau în atmosferele lor. Procesele
respective sînt însoțite de variații ale
parametrilor fizici ai stelelor.

Stelele de acest tip sînt numite stele variabile

fizice.
 Stele variabile

- Pulsante – stele a căror rază se contractă și se dilată

alternativ datorită proceselor naturale de evoluție a stelelor.

- Eruptive – stele pe suprafața cărora se produc erupții,

cum ar fi protuberanțe sau ejectări de materie.

- Explozive – stele care își schimbă proprietățile în urma

unor cataclisme, cum se întîmplă cu novele și
supernovele.
 Stele variabile pulsante
La aceste stele variatia luminozitatii se explica prin pulsatiile stelei
in jurul unei stari de echilibru.

In acest proces de pulsatie steaua se contracta si se dilata periodic,

de aici rezultand variatia periodica a parametrilor fizici ai stelei:
raza, temperatura, luminozitatea, densitatea etc.

Cercetarile au aratat ca pulsatiile apar intr-o anumita faza de

instabilitate in evolutia ei.
 Principalele tipuri de variabile pulsante sunt:
cefeidele, variabilele de tip RR Lyrae si variabilele
lung periodice.
Steaua polara
Steaua polara
 Stele variabile eruptive
La aceste stele, variatia stralucirii aparente se
explica prin eruptia materiei din invelisurile
superficiale ale stelei.

Uneori aceasta eruptie poate lua forma unei

explozii grandioase prin care invelisurile stelei sun
expulzate in spatiu.

Principalele tipuri de variabile eruptive sunt novele

si supernovele.
 Stelele nove
In fazele tarzii de evolutie, unele stele sufera explozii
puternice, prin care invelisurile de la suprafata stelei sunt
expulzate in spatiu.

O asemenea explozie are consecinte catastrofale pentru stea,

care nu mai poate reveni, dupa explozie, la starea anterioara
de echilibru. In timpul exploziei luminozitatea creste de zeci de
mii-sute de mii de ori.

Dupa una sau mai multe explozii steaua se transforma intr-o

pitica alba. Observatiile arata adesea ca novele sunt
componente ale unor sisteme binare stranse
In prezent se cunosc peste 300 de nove, din
care aproximativ 150 se gasesc in Galaxia
noastra si peste 100 in galaxia din
Andromeda. Cele sapte nove recurente
cunoscute au produs vreo 20 de explozii.
 Stelele supernove
Sunt stele variabile explozive asemanatoare novelor, dar explozia are un
caracter mult mai violent si nu se mai repeta.

Fenomenul de supernova este rar, el apare odata la 350-400 de ani intr-o

galaxie. Asemenea explozii pot suferi, in stadiile tarzii de evolutie, stelele
cu masa initiala mare. Dupa explozie nucleul stelar se transforma intr-o
stea neutronica sau intr-o gaura neagra 

In Galaxia noastra o explozie remarcabila de acest fel a avut loc, dupa

cronicile chineze, in anul 1054. Resturile ei se observa astazi sub forma
unei nebuloase in expansiune cu viteza de 1000 km/s, cunoscuta sub
numele de nebuloasa Crabul in constelatia Taurul. In centrul nebuloasei s-
a descoperit un pulsar, adica o stea neutronica.
Dintre supernovele cunoscute (observate) in Galaxia noastra, pe langa
supernova care a produs nebuloasa Crabul, mai mentionez novele din 1572,
observata de Tycho Brahe (in constelatia Cassiopeia) si din 1604 observata de
Kepler (in constelatia Ophiucus).
Fenomenele care se produc în ultimele stadii ale evoluției stelelor
masive, cu masele mai mari de8 mase solare, se incheie cu
contracția gravitațională catastrofală, urmată de o explozie
termonucleară a întregii stele, după care ea se transformă în stea
neutronică sau gaură neagră.
Stelele nestaționare

În stadiile
finale de
evoluție,
stelele se
transformă în
obiecte cu
proprietăți
neobișnuite:
pitice albe,
stele
neutronice și
găuri negre.
Piticele albe reprezintă stele foarte compacte având
masa de ordinul masei Soarelui, însă raza de 100 de ori mai
mică. Din această cauză ele au densități enorme, care ating
mai multe tone pe cm3. Piticele albe au temperaturi înalte
care ating 70000K, însă luminozitatea lor e slabă datorită
dimensiunilor mici.

În diagrama Hertzsprung-Russell ele se situeaza în partea

stângă jos. Piticele albe sînt lipsite de surse termonucleare
de enrgie și de aceea se răcesc lent pentru că radiază
energia termică stocată în adîncurile lor la etapele
anterioare de evoluție.
 Masa piticelor albe nu
Masa minimă a stelelor
poate depăți valoarea de
neutronice este de 0,1 mase
1,46 mase solare. Dacă
solare. Procesele de
transformare a materiei masa stelelor trece peste
stelare în neutroni devin această limită, ele devin
dominante la densități foarte instabile și trec în starea de
mari fiind însoțite de radiația contrcție rapidă, numită
de neutrini. colaps, care în unele cazuri
se sfîrșește cu apariția unei
Deoarece raza stelei cu masa stele neutronice.
dată este de circa 200km,
densitatea ei constituie cca
2*1017kg/m3, adică
aproape de densitatea
materiei nucleare. Studiile
teoretice arată că stelele
neutronice nu pot avea
mase mai mari de 2-2.5
mase solare.
Viteza parabolică pe stea
devine egala cu viteza luminii
in vid, c. Dacă raza obiectului
este mai mică decît raza
gravitațională, lumina nu mai
poate părăsi obiectul, el nu mai
radiază si deci nu poate fi
observat. Aceste corpuri
cerești prezise pe cale teoretică
sînt numite găuri negre.
În cazul cînd masa unei stele este
de câteva ori mai mare decât
masa Soarelui, forțele de
presiune interioară nu se mai pot
opune forțelor gravitaționale.
Contracția gravitațională
(colapsul) a stelei continuă pînă
cînd raza stelei se apropie de
valoarea critica numită raza
gravitationala Schwarzschield,
Rgrav = 2GM/c2, unde G este
constanta gravitațională, M –
masa stelei.
În interiorul găurii negre și în apropiere de suprafața ei
exterioară legile fizicii clasice ale lui Newton nu mai sînt
valabile. În acest caz este necesară aplicarea legilor
teoriei relativității generalizate a lui Einstein.
 Știați că...
Eta Carinae este una dintre cele mai mari stele din galaxie.

Culoarea unei stele poate arăta care este masa acesteia,

gradul de luminozitate, dar și alte date interesante.

Stelele care sunt cele mai mari, au o durată mai scurtă de

viață.

Stelele au de obicei o „vârstă” între 1 și 10 miliarde de ani.

Stele neutronice se rotesc cel mai rapid dintre toate obiectele

cunoscute din univers

O lingură de stea neutronică cântăreşte aproximativ un miliard

de tone