Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ-BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE


RURALA
SPECIALIZAREA-AGROTURISM

AZUGA

Mitrea Georgiana
Grupa 8316
Aşezare
Este situat pe valea
superioară a Prahovei, la
poalele munților Bucegi, la
60 km NV de Ploiești si 136
km de București.

Vecini:
•nord- Predeal
• nord-est-Săcele 
•sud-est-Valea Doftanei
•sud și vest-Bușteni
 
Acces stațiune
 Localitatea se află pe DN1 (E 60),
porțiunea ce leagă orașele Ploiești și
Brașov.

 Pe cale ferată Ploieşti-Braşov,


există gara Azuga.
Istorie
Întemeiată în anul 1830, localitatea Azuga a fost declarată oraș in
1948 și până în anul 1881 s-a numit "Între prahove". 

Primii locuitori ai zonei Văii


Prahova sunt păstorii de vite, iar
primul locuitor care s-a stabilit în
actualul oraș Azuga a fost
ciobanul Gheorghe Zangor, care
avea în jur de 500 de oi, acesta
construindu-și prima casă în jurul
anului 1800
Conform recensământului
efectuat în 2011, populația
orașului Azuga se ridică la
4.440 de locuitori, în scădere
față de recensământul
anterior din 2002, când se
înregistraseră
5.213 locuitori. Majoritatea
locuitorilor
sunt români (94,57%). Pentru
4,17% din populație,
apartenența etnică nu este
cunoscută.
Caracteristici climatice
•Climat de munte, cu ierni reci şi veri răcoroase temperatura medie anuală: 4,5°
C (iulie:15° C, ianuarie: -4,5° C)
•Nebulozitatea medie anuală: 6 zecimi

•Numărul mediu anual de zile cu cer senin este 60, iar cel de zile cu cer acoperit,
110
•Durata de strălucire a soarelui însumează anual circa 1.900 ore
•Cantitatea medie de precipitaţii: 900 mm/an
•Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii: 145
•Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă: 100
•Grosimea medie cea mai mare a stratului de zăpadă se înregistrează în prima
decadă a lunii februarie: de 30 cm
•Nivelul aeroionizării: 990 ioni pozitivi şi negativi / cm3, din care 500 ioni –/cm3
şi 490 ioni +/cm3, coeficientul de unipolaritate este de 0,98.
Rezervații naturale:

- Rezervația naturală botanică - Poiana cu Narcise - Clabucetul Azugii 18,5 ha;


- Rezervația naturala botanică - Poiana cu Narcise - Unghia Mare 18,22 ha;
- Rezervația naturala complexă - Valea Turcului 113,75 ha;
- Rezervația naturala complexăI - Unghia Mare 42 ha;
- Rezervația naturala complexăII - Unghia Mare 50 ha;
- Rezervația naturala complexă III - Unghia Mare 78,75 ha;
- Rezervația naturală complexă - Valea Cazacului 257,75 ha;
- Rezervația naturală geologică și geomorfologică - Unghia Mică 139,75 ha.
Monumente ale naturii

- Fagul Secular din curtea Ocolului Silvic


- Arborele Mamut
- Bradul alb aflat pe poteca spre Gârbova la 3 km, în Șeaua Mare.
 

Rețeaua hidrografică este


reprezentată de râul Prahova si
pârâul Azuga. Există, de
asemenea, o serie de pâraie
colectate de Azuga: Valea
Urechea, Valea Sitei, Valea
Glodului, Valea Casariei, Valea
Mărului sau Limb
 
Vegetația specifică aparține celor două
zone cunoscute în aria montană,
respectiv zona forestieră și zona alpină.
Vegetația forestieră aparține subzonei
fagului și subzonei molidișului și se
întinde cam pâna la 1400–1500 m
altitudine.

Zona alpină se dezvoltă dincolo de limita


superioară a pădurii, de la 1.600–1.650 m
altitudine în sus pâna la cele mai mari
înălțimi, cu tufișuri de ienupăr, anin. Sunt
frecvente fânețele și pășunile alpine.
Fauna este bogată și variată din punct de vedere al efectivelor. Sunt de
remarcat exemplare de cerb carpatin, căprior, urs, mistreț, lup, vulpe,
jder, bursuc, dihor, vidra, iepure, rîs sau cocoș de munte.
Obiective turistice

Castelul Peles-Sinaia

Munţii Bucegi (Sfinxul, Babele)


Casa Azugeana
Pensiunea este situata la 400 de metri de
partia de schi. Ofera turistilor opt camere
duble, intr-o constructie din 2003, cu
instalatii si mobilier moderne, incalzire
centrala si apa calda non-stop, fiecare nivel
avand bucatarie complet echipata.

 Hotel “Larisa”
Hotelul este situat in Orasul Azuga,la o
distanta de 50m de partia de ski
“Sorica”.Este un hotel cu toate tipurile de
camere,disponibile tuturor categoriilor de
turisti.
Structura hotelului – 29 de camere : – 12
camere duble
- 4 camere twin
- 2 apartamente cu 2 camere
- 11 garsoniere
Hotel Cautis
Hotel “CAUTIS” Azuga****
Hotelul Cautis, clasificat la categoria de 4 stele,
este o destinatie ideala pentru turismul de
afaceri si vacante si ofera oaspetilor
urmatoarele dotari:
35 de spatii de cazare(70 locuri):- 26 camere
duble cu 2 paturi
- 8 apartamente
- 1 apartament VIP

Pensiunea Flora Alpina (****)


Pensiunea Flora Alpina a fost construita in anul
2008 in stil austriac, fiind situata intr-o
pitoreasca pozitie, la 1110 m altitudine, in
imediata apropriere a partiilor de schi si a
mijloacelor de transport pe cablu.

Pensiunea “Casa Coca”


Casa Coca se afla situata in mirificul decor al
Vaii Prahovei, la poalele masivului Bucegi, in
localitatea Azuga.
Pârtii de ski

1. Pârtia Cazacu Teleski – Lungime 400m 2. Pârtia Cazacu – Variantă – Lungime 1920m
(dificultate: medie, diferenta de nivel 115m) (dificultate: medie, diferenta de nivel 530m)

3. Babyski Cazacu – Lungime 150m (foarte


usoara, pentru cei care invata sa skieze)

4. Pârtia Sorica – Lungime 2100m (dificultate:


medie, diferenta de nivel 561m)

5. Pârtia Sorica Teleski (finalul Pârtiei Sorica) –


Lungime 700m (dificultate medie, instalatie
iluminat nocturn)
TURISM
 
Din punct de vedere turistic, Azuga este o
componentă de sine stătătoare a celei mai
importante şi mai cunoscute zone turistice din
România – Valea Prahovei, unde fiinţează de
fapt şi singurele oferte montane consacrate pe
piaţa internaţională de profil: Sinaia, Buşteni,
Predeal, alături de Poiana Braşov.
Orasul Azuga face parte din grupa oraselor Văii
Prahovei cu puternic potențial turistic, fiind
declarat stațiune montană de interes național
prin H.G. nr. 421/2003, și este traversat de axa
nord-sud, fiind prima localitate la intrarea în
județul Prahova dinspre Brașov.

S-ar putea să vă placă și