TULBURĂRILE DE

LIMBAJ

Ciubotaru Natalia, lector universitar

 Delimitări conceptuale:
 În categoria tulburărilor de limbaj se
cuprind toate deficienţele de înţelegere
şi exprimare orală, de scriere şi citire, de
mimică şi articulare. Prin tulburările
limbajului înţelegem toate abaterile de la
limbajul normal. Tulburările de limbaj
vizează atît pronunţia cât şi articulaţia
sunetelor.
 Tulburările de pronunţie și
articulație:

 Dislalia - o tulburare de limbaj caracterizată prin

incapacitatea parţială sau totală de a emite şi de a
articula corect unul sau mai multe sunete izolate sau în
combinaţii fluente ale vorbirii, dislalia este acea
tulburare de pronunţie care se caracterizează prin
deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi
inversarea sunetelor.
 Rinolalia - termenul de rinolalie derivă din cuvintele
“rhia, rhinos”= nas si “lalie”= vorbire, deci rinolalia
înseamnă “vorbire pe nas”. Prin rinolalie se înțelege
nazalizarea suplimentară sau insuficiență a vorbirii la
persoanele cu deficiență de includere şi distribuție a
rezonanței nazale.
 Dizartria – este articularea defectuoasă a
sunetelor şi cuvintelor, apare în afectări ale
nervilor care iau parte la articularea cuvintelor
şi în alterări ale sistemelor ce menţin tonul şi
coordonează aparatul periferic al vorbirii.
 Din categoria tulburărilor de pronunție face
parte si disartria, care este cea mai gravă dintre
tulburările respective, fiind cauzată de
afecțiunea căilor centrale și ale nucleilor
nervilor care participă la articulare. Ea se
caracterizează pe lînga prezența fenomenelor
dislalice, printr­-o vorbire confuză, disritmică,
disfonică, cu rezonanța nazală şi pronunție
neclară. La disartrici, apar și o serie de
 Tulburări de ritm şi fluenţă

 Bîlbîiala (balbism) – o dereglare a tempoului şi ritmului

organizării şi structurării vorbiri, determinată de starea
convulsivă a muşchilor aparatului articulator.
 Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe
la începutul şi mijlocul cuvîntului, cu prezentarea unor pauze
între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apariția
spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator.
 Logoneuroza - este strîns legată de bâlbâiala, atât
prin natura, cât si prin forma ei. Bâlbâiala se
transforma în logonevroza, atunci când exista sau
apare un fond nevrotic ca urmare a constientizării
tulburării și a trăirii acesteia ca o dramă, ca un
moment de frustrare a posibilităților pe care le are
individul.
 Tahilalia (,, tachys” – rapid, ,,lalein” - vorbire) -
este o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii care
constă într-o vorbire prea accelerată. În cazul
vorbirii tahilalice tulburările lexico-gramaticale
sunt reduse, cu excepţia formelor grave.
 Bradilalia (,,bradys” – încet, ,,lalein”- a vorbi) –
tulburare de ritm şi fluenţă ce constă într-o
vorbire anormal de lentă, cu intervale mari între
cuvinte, greu de urmărit.
 Bradilalicii vorbesc foarte rar, încet abia deschid
gura. Pronunţia sunetelor este neclară, confuză,
iar articularea incompletă.
 Aftongia constituie o tulburare de vorbire
asemănătoare bâlbâielii, datorată apariţiei unui
spasm tonic de lungă durată la nivelul muşchilor
limbii.
 Tulburări ale limbajului scris-citit

 Alexia - constituie imposibilitatea însuşirii şi înţelegerii

limbajului citit. În funcţie de gradul tulburărilor se asociază
des cu agnozia simbolurilor grafice.
 Alexia – agrafia sunt tulburări grave ale citit – scrisului
produse de leziuni cerebrale ori de insuficienţa de dezvoltare
a sistemelor cerebrale.
 Dislexia – disgrafia constituie o incapacitate parţială
sau persistentă a însuşirii citit–scrisului, o incapacitate de a
elabora scheme motorii sau perceptive suficient de
diferenţiate care să permită identificarea grafemelor în citire
şi identitatea grafemelor în scriere. Ea se manifestă prin
apariţia unor frecvente confuzii între grafemele
asemănătoare, inversiuni, adăugiri şi substituiri de cuvinte,
 Tulburări de voce
 Afonia - este cea mai gravă tulburare de voce. Ea apare în
îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui cum sunt parezele
muşchilor sau procese inflamatorii. Vocea, în astfel de situaţii, dacă
nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza
nevibrării coardelor vocale. Iniţial vocea se manifestă prin
răguşeală, scăderea în intensitate, şoptirea ca în final să dispară
complet.
 Disfonia – lipsa parţială a vocii. Ea apare în urma tulburărilor
parţiale ale muşchilor laringelui, ai coardelor vocale şi a anomaliilor
constituite prin noduli bucali şi polipi. În această situaţie vocea
este falsă, bitonală, monotană, nazală, tuşită, scăzută în
intensitate, timbru inegal.
 Fonastenia - este o tulburare a vocii de obicei funcţională, gradul
ei variînd de la o disfonie neînsemnată până la o afonie totală. Ea
se caracterizează prin scăderea intensităţii vocii, pierderea
calităţilor muzicale, tremurul şi oboseala rapidă a vocii. Este
determinată de folosirea incorectă şi abuzivă a vocii şi de laringite.
Tulburările polimorfe ale limbii

 Alalia (greces. ,,alalos” – fără vorbire, muţenie)

– constă în incapacitatea subiectului de a-şi
folosi vorbirea ca mijloc de comunicare; în unele
cazuri uşoare pot fi emise anumite sunete şi
cuvinte simple. Este afectată atât latura
expresivă a vorbirii, cât şi parţial, cea impresivă.
 Afazia - constă în pierderea parţială sau totală
a capacităţii de comunicare orală şi scrisă
datorită unor accidente sau paralizii cerebrale.
Apare mai des la adulţi şi bătrâni, fiind produsă
de leziuni vasculare.
 Tulburări de dezvoltare a limbajului

 Mutismul se află la graniţa dintre neuropsihiatrie şi

logopedie. El se manifestă prin refuzul parţial sau total,
din partea copilului, de a comunica cu unele persoane,
iar în forme grave, acest refuz se extinde asupra
înţelesului mediului înconjurător. Este vorba de
instalarea unei inhibiţii totale, în anumite condiţii a
capacităţii de exprimare verbală deşi copilul posedă
limbajul, datorită unei blocări emoţionale grave. Deşi
nu comunică, copii cu mutism înţeleg vorbirea şi nu
manifestă deficienţe intelectuale.
 Retard verbal sau întârzieri în dezvoltarea generală a
vorbirii se pot întâlni la acei subiecţi care nu reuşesc să
atingă nivelul de evoluţie a limbajului conform vârstei.
 Tulburări ale limbajului
bazate pe disfuncţii
psihice
 Dislogii – se manifestă printr-o vorbire
incoerentă (lipsită de logică, de gîndire).
 Ecolalii – se manifestă prin repetarea
automată a sunetelor auzite la alţii.
 Jargonofazii – se caracterizează printr-o
exprimare neinteligibilă, cu sunete fără
semnificație.
 Bradifazii – faptul de a vorbi cu o
încetineală anormală.