Sunteți pe pagina 1din 14

Vocaţia şi talentul

pedagogic

Efectuat:Mocanu Ecaterina
Evaluat: Axentii Aurelia
“Meseria de profesor  este o mare şi frumoasă
profesiune, care nu seamană cu nici o altă, o meserie
care nu te parăseşte seara odată cu hainele de lucru. O
meserie aspră şi placută, umilă şi mândră, exigentă şi
liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă,
unde pregatirea exceptională este abia satisfacatoare,
o meserie care epuizează şi înviorează, care te
dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu
înseamna nimic fară emoţie, în care dragostea e sterila
fară forţă spirituală, o meserie când apasatoare, când
implacabilă, ingrată şi plină de farmec.” 
 
Nobila şi complexa profesiune didactică are ca misiune
formarea unor personalităţi autonome integrabile social,
cu capacitaţi de gândire creativă, profil moral autentic şi o
înaltă personalitate.
Platon consideră educaţia ,, arta de a forma bunele
deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru
virtute ale acelora care dispun de ele”. 
Potrivit acestei concepţii, oamenii aparţinători unei
caste , trebuie să fie educaţi pornindu-se de la “esenţele
ideale”, preexistente oricărei experienţe şi diferite de la o
casta la alta.
Vocaţia desemnează ,, chemarea “  către o anumită activitate
sau misiune socială prin care subiectul ,,simte“  ca îşi valorifică
propriile aptitudini, valorizându-le la maximum.
Psihologul C.Radulescu- Motru apreciază vocatia prin
prisma personalismului energetic, considerând-o ca fiind ,, o
sinteză de însuşiri care obligă la manifestări personale, originale,
creatoare de valori. “  Astfel, vocaţia include organizarea
ierarhica a rolurilor sociale prin care se exprimă o personalitate.
Cauzele profunde ale vocaţiei pedagogice au la bază un
ansamblu de predispoziţii şi aptitudini puternic integrat care
asigură canalizarea talentului pedagogic în cadrul unei activităţi
preoritar formative, la nivelul corelaţiei dintre subiectul şi
obiectul educaţiei. (Dicţionar de pedagogie)
Talentul este reprezentat de ansamblul dispoziţiilor
funcţionale, ereditare şi a sistemelor operaţionale
dobândite, care mijlocesc performanţe deosebite şi
realizări originale în activitate.( P.Popescu Neveanu, 1978 )
Talentul este o treaptă superioară a unei aptitudini,
asociindu-se cu originalitatea şi este efectul interacţiunii ,
intermodelării unor aptitudini diferite şi eterogene.
,, Orice creaţie, pentru a se desavarşi, trebuie mai intâi sa fie
afundată în timpul care va deveni “ ( Antoine de Saint-
Exupery).
,, Cel ce-şi domină poporul prin adevarul
cuvintelor sale, cu toate greutăţile şi
amărăciunile, va fi urmat (...).Ca şi cel
care făureşte sentimentul măreţiei .”
 ( Antoine de Saint –Exupery )
              A fi profesor înseamnă un risc asumat.Sa-i înveţi pe alţii cum să înveţe este
o operă care implică răbdare, incertitudine, multe ore de studiu, emoţie,
descurajare, surâs....Mai mult ca atât, rezultatul muncii unui profesor , nu se
poate masura cantitativ si calitativ, imediat.Profesorului nu este doar persoana
care propune conţinuturi, dă sarcini, cere conduite.....
El stimuleaza şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale,, le intăreşte încrederea în forţele proprii, îi ajută sa-şi
desăvârşească identitatea.
Din aceste motive, profesorul trebuie sa aibe calităţi şi competenţe necesare
centrării , cu precadere, pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.
Iată de ce ,Rene Hubert (1965) consideră ca principala calitate a profesorului
este vocaţia pedagogică, exprimată prin ,, a te simţi chemat, ales pentru această
sarcină şi apt pentru a o îndeplini » Trei elemente îi sunt caracteristice vocaţiei
pedagogice : iubirea pedagogica, credinţa în valorile sociale şi culturale,
conştiinţa responsabilitaţii faţă de copil ( faţă de patrie, întreaga umanitate ).
M.A.Bloch(1968 ) apreciază faptul că ,, arta pedagogică, ce este înainte de
toate arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le întelege
universul, de a le sesiza interesele care îi anima, se intemeiază în mare masură pe
un dar, vocatia pedagogica .” 
"Un profesor bun nu poate să se bazeze doar pe vocaţie.
El trebuie sa deprindă tehnologia predării, să înveţe sa-
şi cunoască elevii şi să se cunoască pe sine. Vocaţia
pedagogică înseamnă, de fapt, stiinţa, tehnică şi
artă",spune Ion-Ovidiu Pânişoară.
Profesorul trebuie să îndeplinească simultan mai
multe roluri în relaţia cu elevii. Trebuie să fie un
model, un susţinător al stimei de sine a elevilor, un
lider de grup, un înlocuitor de parinţi, un prieten, un
confident, un judecător, o sursă de cunoştinţe.
“Un bun profesor
trebuie să dovedească
un nivel dezirabil de
competenţe în toate
domeniile, pentru a
reuşi să transforme un
grup de solişti într-o
orchestră. ”
 
Cunoaşterea elevului reprezintă un demers extrem de
complex care presupune “a te apropia cu căldură de el,
înseamnă a-l întelege, a identifica motivaţiile intime ale
acţiunii sale, a stabili legaturi între formele concrete ale
conduitei si trasaturile sale generale de personalitate” (L.
Stan, A.Andrei, Ghidul tanarului profesor).
Profesorul actionând în şcoală nu pentru el însuşi, ci
pentru elev. Pentru ca actul educativ să fie eficient şi în
acelaşi timp plăcut, inegalitatea dintre profesor si elev
trebuie depaşită. Elevul vrea să găsească în profesorul sau
un sprijin.
Rolul profesorului este acela de a-l ajuta pe elev să
dobândească în şcoala un sistem de valori. Procesul de
structurare şi cristalizare a sistemului de valori,
specific copilului, se află în legatură cu relaţia dintre
acesta şi parinte.
Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe un profesor
trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de
a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii.
,, A fi educator nu înseamna a exercita o
meserie, înseamnă a îndepluni o misiune, a
face un apostolat” 
Vocaţia pedagogică nu se confundă cu tehnica
didactică.Un profesor care posedă vocaţia este mai
mult decât un profesionist, este un artist în meseria sa.
,,...nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta
competenţă, daruire şi umanism ca cea de educator
pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai
preţios, mai complicat şi mai sensibil decât este omul
în devenire...ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi
sondând dimensiunile posibile ale personalităţii,
educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează,
cultivă şi organizează, corectează, perfecţionează şi
evaluează neâncetat procesul formării şi desăvârşirii
calităţilor necesare omului de mâine”.
„Profesorul este fabricant de oameni.
Profesorul seamănă cu un tâmplar
care ia un lemn murdar din noroi, îl spală
 şi face din el mobilă de lux..”
(Petre Tutea)