Sunteți pe pagina 1din 11

Educația copiilor cu nevoi speciale în

România; Atitudini și experiențe


-Alois Gherguț-

International Conference on Education and Educational Psychology


(ICEEPSY 2010)

Procedia Social and Behavioral Sciences 12 (2011) 595-599. Articol


disponibil online pe www.sciencedirect.com
În această lucrare sunt prezentate atitudinile și experiențele
cu privire la strategiile din sistemul educațional românesc în
ceea ce privește educația specială.

Metodele de cercetare se bazează pe studierea documentelor


și a studiilor de caz cu privire la schimbările din politicile
sociale și educaționale pentru copiii cu dizabilități care sunt
incluși în învățământul românesc.
Implicațiile tranziției socio-economice din România după
regimul comunist pentru copiii cu nevoi speciale:

-o atitudine deschisă față de noile metode de predare și


preocuparea de a construi o societate mai „umană” a condus
la acțiuni în favoarea integrării copiilor cu dizabilități în
învățământul de masă;

-punerea accentului pe concurența academică și pe


selectivitatea în școlile de elită, în asociere cu un curriculum
rigid creează un mediu nefavorabil pentru copiii cu nevoi
speciale
Puncte principale în procesul de dezvoltare a incluziunii în
sistemul educațional românesc

-din 1993Ministerul Educației, cu sprijinul UNICEF, a întreprins


o serie de inițiative în ideea de a oferi alternative pentru
încurajarea dezvoltarea mai multor practici incluzive

-Declarația de la Salamanca asupra educației cerințelor


speciale, adoptată la conferința mondială „Acces și calitate”
organizată de UNESCO și Ministerul Educației din Spania, 1994

-Legea învățământului: LEGE nr.84 din 24 iulie 1995

-după 1997 s-a extins numărul de parteneriate între școli și


organizațiile naționale și internaționale din domeniu
(RENINCO, UNICEF, UNESCO etc.)
-în 2001 18.000 de copii cu dizabilități din școlile speciale au fost transferați în școlile de masă

-Iunie 2003-Decembrie 2003: Programul Național „O școală pentru toți”

-2004-2007: Planul național de acțiune privind educația pentru copiii cu cerințe educaționale speciale

-Decretul guvernamental nr.1251 din 2005

-completarea legislației cu norme, metodologii și reglementări elaborate și aprobate prin ordin de ministru de către Ministerul Educației (MEC)
Aspecte pozitive, negative și priorități în acțiune

Aspecte pozitive:

-educația persoanelor cu dizabilități este, în principal, reglementată de legi


scrise în conformitate cu dispozițiile internaționale

-integrarea elevilor cu cerințe speciale în școli se poate face prin: școli


speciale, grupe și clase speciale în școli și grădinițe de masă, școli de masă,
inclusiv unități cu predare în limbi minoritare

-educația specială este parte integrală a sistemului educațional național

-sunt dezvoltate parteneriate între ONG-uri și autorități sau școli pentru


abordarea educației speciale
-focusarea pe activități flexibile, individualizate și diversificate la clasă
care să îi includă pe copiii cu nevoi speciale

-diversificarea serviciilor educaționale care permit accesul la școală


pentru copiii și adolescenții cu dizabilități, fără a-i separa de familiile lor

-„A face” școlile incluzive cu ajutorul serviciilor extinse,


adiționale,furnizate de școlile speciale și de școlile de masă

-organizarea unui centru de resurse pentru a se putea gestiona


schimbările metodologice și de predare astfel încât școlile de masă să
devină incluzive

-optimizarea identificării nevoilor educaționale speciale în vederea


eficientizării serviciilor de recuperare, compensare și de asistență
educațională
Aspecte negative:

-prezența multor bariere birocratice și cooperarea ineficientă


în programele de interes comun

-numărul necunoscut al copiilor și adulților care ar trebui să


beneficieze de măsurile implementate

-școala promovează abilitățile intelectuale, concurența și


succesul individual

-lipsa programelor și procedurilor de identificare și


diagnosticare timpurie a dizabilităților, lipsa programelor de
monitorizare pentru integrarea școlară a persoanelor cu
dizabilități
-implicarea scăzută a familiei în programele educaționale în
care sunt incluși copiii cu dizabilități

-informare insuficientă pentru părinți, profesioniști și societate


asupra dizabilității, valorii umane și a posibilităților de
recuperare

-relații precare de cooperare și comunicare ineficientă între


beneficiarii și furnizorii serviciilor educaționale
Priorități:

-creșterea conștientizării asupra echității și non-discriminării în școli

-înțelegerea și dezvoltarea politicilor pentru educație incluzivă la nivelul


școlilor

-training pentru profesori cu privire la gestionarea diversității în clasă

-sprijin pentru progresul individual al persoanelor în școli

-încurajarea parteneriatului școală-familie-comunitate

-utilizarea opiniilor părinților în construirea și încurajarea politicilor


școlilor

-respectarea „vocilor” copiilor în școală


Concluzii

Politicile educaționale și strategiile naționale pentru incluziune


trebuie să răspundă la câteva întrebări cheie, precum:

Este școala un loc pentru toți copiii, diferiți dar egali (având nevoi
egale) sau un loc pentru selecție și încurajarea elitismului?

Este școala un loc pentru interacțiune socială și dezvoltare socială sau


doar un loc pentru învățare teoretică?

Este școala un loc pentru învățare și pentru practicarea echității și


democrației prin colaborare sau un loc pentru competiție și excludere
pentru unii elevi?