IDEI ŞI REGIMURI AUTORITARE

ŞI
DEMOCRATICE
ÎN SECOLUL AL XX-LEA
În ce context a apărut statul?
Statul a apărut ca o necesitate a evoluţiei comunităţilor umane, asigurând
mijloacele de apărare şi de bunăstare a tuturor.

Ce este statul de drept?

Statul de drept este statul care se fundamentează pe lege, funcţionează şi îşi
exercită prerogativele pe baza acestuia.

Ce este statul totalitar?

Statul totalitar este orice regim politic ce-şi propune să exercite asupra întregii
societăţi şi la toate nivelurile ei o dominaţie exclusivă. Această dominaţie nu
ţine cont de public sau privat şi nu se opreşte la acţiunile indivizilor, ci se
extinde şi asupra minţii lor.
 Idei şi regimuri autoritare şi democratice în
secolul al XX-lea
Scopul acestei lecţii este acela de a comunica, sistematiza, fixa,
verifica cunoştiinţele privind ideile şi regimurile autoritare şi
democratice, de a forma priceperi şi deprinderi de lucru cu
ajutorul vocabularului, documentelor şi hărţilor istorice.
La sfârşitul acestei activităţi didactice, elevii vor fi capabili să
prezinte ideile şi teoriile privind totalitarismul şi democraţia, să
identifice caracteristicile fascismului, nazismului,
comunismului şi statului de drept, să compare democraţia cu
totalitarismul, să descopere formele regimurilor politice
democratice, să-şi dezvolte deprinderi de lucru cu resursele
necesare studiului istoriei, să conştientizeze importanţa ideilor
totalitare şi democratice.
Sistemele politice din secolul al XX-lea pot fi
clasificate în regimuri constituţionale
(democratice) şi regimuri neconstituţionale
(autoritare, totalitare).
Criza ce a urmat primului război mondial (1914-
1918) a cuprins şi sistemul democratic şi a făcut
posibilă renaşterea unor noi forme de
autoritarism, precum şi apariţia ideologiilor şi
regimurilor extremiste: fascismul, nazismul şi
comunismul
 FASCISMUL
Cuvântul fascism provine de la fascie, un
mănunchi de nuiele, cu o secure legată la mijoc ce
simboliza puterea în Imperiul Roman.
A apărut în Italia pe fondul umilinţei naţionale
(italienii nu fuseseră mulţumiţi de tratatele de pace
de după primul război mondial deoarece pretenţiile
lor teritoriale nu fuseseră îndeplinite) şi a
pericolului comunismului.
Partidul Naţional Fascist a fost întemeiat şi condus
de Benito Mussolini. În rândurile partidului intrau
foşti militari, marii proprietari de pământ,
industriaşi şi unii intelectuali naţionalişti.
În 1922, printr-un Marş asupra Romei, Benito
Mussolini preia puterea în Italia, fiind numit
de către regele Victor Emmanuel al III-lea
prim-ministru.
Mussolini a organizat statul pe baze
corporatiste, adică societatea italiană era
organizată în grupuri profesionale, numite
corporaţii, care grupau muncitorii şi patronii.
Astfel, sindicatele libere au fost desfiinţate.
Această organizare trebuia să ducă la
prosperitatea cetăţenilor.
Se urmărea, de asemenea, printr-un
naţionalism exacerbat, măreţia naţiunii
italiene comparabilă cu gloria Imperiului
Roman.
Libertatea presei a fost suprimată, activitatea
partidelor politice a fost înăbuşită.
Regimul îi pedepsea pe cei ce se opuneau
fascismului.
Propaganda şi cultul pesonalităţii lui
Mussolini (IL DUCE) au ajuns la cote imense.
Regimul s-a bucurat de o oarecare
popularitate internă (lupta împotriva
abuzurilor şi corupţiei ) şi externă, fiind
acceptat de occidentali.
Antrenarea Italiei în agresiuni externe
(războiul împotriva Etiopiei şi alianţa cu
Germania nazistă) a dus la pierderea
sprijinului popular şi la înlăturarea
fascismului de la putere în iulie 1943.
 Nazismul (naţional-socialismul)
Nazismul, ideologia Partidului Naţional-Socialist al
Muncitorilor Germani (NSDAP), se întemeia pe ideile
expuse de Adolf Hitler, conducătorul partidului, în cartea sa,
Mein Kampf (Lupta mea).
Acestea erau: naţionalism exacerbat, rasism şi antisemitism.
La fel ca în Italia, germanii erau nemulţumiţi de prevederile
tratatelor de pace de după primul război mondial.
Hitler considera că are nevoie de un spaţiu vital necesar
germanilor, care sunt de rasă superioară, ariană.
Se urmărea crearea unei Germanii Mari care să cuprindă
toată populaţia germană, inclusiv cea din teritoriile altor
state.
Evreii erau găsiţi vinovaţi de toate relele
societăţii germane şi de aceea naziştii susţineau
că trebuie exterminaţi.
Nazismul a ajuns la putere pe cale legală, Adolf
Hitler fiind ales cancelar (prim-ministru) al
Germaniei în 1933.
După moartea preşedintelui Germaniei,
Hindenburg, Hitler preia şi această funcţie,
intitulându-se Fuhrer (conducător).
Toate partidele politice, cu excepţia celui nazist,
au fost interzise, sindicatele desfiinţate, au fost
eliminaţi adversarii din propriul partid.
S-a înfiinţat o poliţie politică Gestapo care
supraveghea întreaga societate.
Propaganda a fost folosită foarte eficient de
Goebbles.
Au fost înfiinţate lagărele de concentrare în care
erau trimişi adversarii politici, evreii, ţiganii,
persoanele cu nevoi speciale.
Politica expansionistă a
regimului nazist a dus la
declanşarea celui de-al doilea
război mondial. Regimul
nazist se prăbuşeşte în 1945, o
dată cu pierderea războiului
de către Germania. Din
păcate, pe fondul Marii Crize
Economice (1929-1933) şi în
alte state s-au instaurat
regimuri extremiste.
 Comunismul
Marx este cel care pune bazele comunismului prin teoria luptei de clasă.
Noua societate, comunismul se baza pe muncitorime (proletariat) care
trebuia să lupte împotriva burghezilor (deţinătorii de capital). Burghezii
dominau viaţa economică şi socială, exploatau muncitorii pentru a se
îmbogăţi.
Comunismul nu se putea edifica sub capitalism, iar soluţia găsită era
ajungerea la putere pe cale revoluţionară.
Comunismul promitea o nouă societate, fără clase sociale, egală şi dreaptă.
Prima etapă a construirii acestei societăţi era cea socialistă, cu o dictatură
a proletariatului care să lupte împotriva duşmanilor (burghezii, ţăranii
înstăriţi şi intelectualii care se opuneau regimului).
A doua etapă era construirea societăţii comuniste.
Comunismul s-a instaurat pentru prima oară în Rusia,
după Revoluţia bolşevică (comunistă) din octombrie-
noiembrie 1917.
După scoaterea ţării din primul război mondial în 1918,
ţara s-a confruntat cu un război civil (intern) între
susţinătorii democraţiei (Albii) şi cei ai comunismului
(Roşii). Au învins comuniştii care au schimbat în 1922
numele statului în Uniunea Republicilor Socialiste
Sovietice (URSS sau Uniunea Sovietică).
Regimul din URSS se intitula dictatură populară, însă,
în realitate nu era decât o dictatură a Partidului
Comunist.
 Marx Lenin Stalin
Noua societate a fost teoretizată de Marx, revoluţia bolşevică a fost condusă de Lenin, iar bazele
sistemului totalitar au fost puse de Stalin.
În fapt, teroarea şi violenţa au ţinut loc de politică de stat.
Ideologia dominantă, partidul unic şi represiunea presupuneau întreţinerea unui aparat de propagandă
şi represiv numeros. Orice manifestare a opoziţiei trebuia eliminată. Proprietatea privată era
desfiinţată, se folosea o economie planificată.
Libertatea şi iniţiativa individuală erau anihilate.
Controlul staului asupra societăţii era total.
 Idei şi regimuri politice democratice
Cuvântul democraţie provine din limba greacă: demos
înseamnă popor, iar kratos, putere. Democraţia este
înţeleasă ca putere a poporului. Aceasta poate fi
exercitată direct sau indirect.
Democraţia directă este eficientă doar în comunităţile
puţin numeroase, din zone puţin întinse. De aceea, în
epoca modernă s-a impus democraţia reprezentativă, în
cadrul căreia exercitarea puterii politice se face de către
reprezentanţi aleşi, cu acordul şi pe baza unui control al
puterii poporului, realizat pe diferite căi.
Democraţia a apărut în secolul V î.Hr. în Atena.
Grecii antici credeau în egalitatea tuturor cetăţenilor
în faţa legii şi în dreptul tuturor de a se exprima în
Adunarea Poporului. Democraţia antică era una de tip
direct, dar şi limitată: cetăţenii reprezentau doar 10%
din populaţie (străinii, femeile şi sclavii erau excluşi).
În epoca modernă, democraţia s-a adaptat, fiind
introduse mai multe principii: existenţa unei legi
supreme (Constituţia), egalitatea în faţa legii, alegeri
libere pe baza votului universal, pluralism politic,
respectarea separării puterilor în stat, drepturi şi
libertăţi individuale şi colective.
În perioada interbelică regimurile democratice au rezistat cu greu, doar
în câteva ţări cu tradiţie, Marii Crize Economice şi ascensiunii
regimurilor totalitare. După al doilea război mondial, în Centrul şi Estul
Europei s-au instaurat regimuri comuniste asemănătoare celui sovietic.
Procesul de democratizare a acestei zone a început după prăbuşirea
comunismului în 1989.
Regimurile politice democratice cunosc trei forme:
a. Regimurile politice parlamentare. Se întâlnesc în monarhii şi
republici (Marea Britanie, Germania, Grecia, Italia etc.). Parlamentul
deţine un rol mai important, numind şefi de guvern sau stat,
controlând activitatea Guvernului. Şeful statului are un rol simbolic;
b. Regimuri politice prezidenţiale. Şeful statului are largi atribuţii
(numirea membrilor guvernului, iniţiativă legislativă, comandant
suprem al armatei). Exemple: SUA, Franţa, Rusia etc.
c. Regimuri politice semiprezidenţiale. Prezintă un element de echilibru
între Parlament şi Guvern, Preşedintele fiind un moderator (fostele
state comuniste din Europa).
 Concluzii
• Ideile şi regimurile autoritare au îngrădit drepturile
şi libertăţile omului; acoperite de dorinţa de a crea o
societate nouă, au comis crime împotriva umanităţii.
• Democraţia departe de a fi perfectă este cea mai rea
formă de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte
dovedite a fi mult mai rele (Winston Churchill);
regimurile democratice capătă o pondere tot mai
mare în viaţa politică a tuturor ţărilor, de aceasta
fiind legată respectarea drepturilor omului.