Sunteți pe pagina 1din 13

CONSTELAȚIIL

Scutelnic Felicia
 O constelație este una dintre cele 88 de zone în care este
împărțită bolta sau sfera cerească, uneori făcându-se referire doar
la o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie
imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc.
Pentru majoritatea constelațiilor vizibile din emisfera nordică a
Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele
din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și
astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea
aceste constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul,
Mașina Pneumatică etc.
Cine a inventat constelațiile?

Este imposibil de spus cine a inventat primele


constelații. Avem informații că babilonienii, indienii,
grecii, romani, chinezii, amerindienii. Cei de mai sus
locuiau in emisfera nordica și de aceea au creat
constelațiile vizibile din această parte a planetei
noastre. Ptolemeu, astronomul greco-egiptean care a
trăit în al doilea secol era noastră, a catalogat mai mult
de 1022 de stele și a menționat existența a 48 de
constelatii în lucrarea sa Almagesta (150 e.n.). Aceste 48
de constelații sunt numite „constelații antice” și o parte
se folosesc chiar în prezent. 
 Ptolemenu nu a inventat constelațiile antice (în afară de
câteva) ci le-a menționat pe cele care se foloseau în zilele sale. 
Constelațiile lui Ptolemeu (anul 150 e.n.)
24. Gemini: Gemenii
1. Ursa Minor: Ursa Mică
25. Cancer: Racul
2. Ursa Major: Ursa Mare
26. Leo: Leul
3. Draco: Dragonul
27. Virgo: Fecioara
4. Cepheus: Regele Etiopei
28. Libra: Balanța
5. Bootes: Boarul
29. Scorpius: Scorpionul
6. Corona Borealis: Coroana Boreală
30. Sagittarius: Săgetătorul
7. Hercules: Hercule
31. Capricornus: Capricornul
8. Lyra: Lira
32. Aquarius: Vărsătorul
9. Cygnus: Lebăda
33. Pisces: Peștii
10. Cassiopeia: Regina Etiopiei
34. Cetus: Balena
11. Perseus: Perseu; tine capul Meduzei
35. Orion: Orion, vânătorul
12. Auriga: Vizitiul
36. Eridanus: Rîul
13. Ophiuchus: Omul cu Șarpele (Esculap)
37. Lepus: Iepurele
14. Serpens: Șarpele .
38. Canis Major: Câinele Mare
15. Sagitta: Săgeata
39. Canis Minor (Procyon): Câinele Mic
16. Aquila: Vulturul
40. Argo: Nava argonauților; în prezent este
17. Delphinus: Delfinul
divizată în trei constelații (Carina, Puppis și Vela)
18. Equuleus: Calul mic sau Mânzul
41. Hydra: Hidra, șarpele de apă
19. Pegasus: Pegas, calul înaripat
42. Crater: Cupa
20. Andromeda: Andromeda, prințesa Etiopiei
43. Corvus: Corbul
21. Triangulum: Triunghiul
44. Centaurus: Centaurul
22. Aries: Berbecul
45. Lupus (Bestia): Lupul sau Bestia
23. Taurus: Taurul
46. Ara: Altarul
47 Corona Australis: Coroana Australă
 La începutul secolului XVI
navigatorii europeni au
început să exploreze emisfera
sudică și pe lânga animale și
locuri ne mai vazute, au Constelatiile lui Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de
întâlnit și stele necunoscute. Houtman (1597) plus Peter Plancius (1600)
Nevoia de orientare precisă a 1. Antila: Pompa pneumatică 
dus la catalogarea stelelor și la 2. Caelum: Dalta
creearea de noi constelații. 3. Carina: Carena (navei Argo)
Așa au apărut constelațiile 4. Circinus: Compasul
emisferei sudice care au nume 5. Fornax: Cuptorul
mai tehnice.  6. Horologium: Orologiul
7. Mensa: Platorul (muntele din Cape Town)
8. Microscopium: Microscopul
Doi navigatori olandezi aveau
9. Norma: Echerul
să compună câteva constelații
10. Octans: Octantul
în anul 1597. Pieter Dirkszoon 11. Pictor: Pictorul
Keyser și Frederick de 12. Puppis: Pupa (navei Argo)
Houtman au realizat un 13. Pyxis: Compasul
catalog de 303 stele și au creat 14. Reticulum: Reticulul
12 constelații pe cerul sudic. 15. Sculptor: Sculptorul
Finanțatorul celor doi, Petrus 16.Telescopium: Telescopul
Plancius, a încropit alte nouă 17. Vela: Velele (navei Argo)
constelații dintre care în
prezent se folosesc doar trei:
Camelopardalis (Girafa),
Columba (Porumbelul) și
La începutul secolului XVII, astronomul Johann Bayer a creat alte 12 constelatii
sudice iar compatriotul său Jakob Bartsch a alte trei. Marele astronom
Johannes Hevelius, în 1687,  a inventat alte șapte constelații.

Constelatiile lui Hevelius (1690)

1. Canes Venatici: Câinii de vânătoare


2. Cerberus: monstru cu trei capete (în Hercules)
3. Lacerta: Șopârla
4. Leo Minor: Leul Mic
5. Lynx: Linxul
6. Mons Maenalus: Muntele Mainalo (în Bootes)
7. Musca: Musca
8. Scutum: Scutul lui Sobieski al treilea
9. Sextans: Sextantul
10. Triangulum minor: Triunghiul Mic (lângă Triangulum)
11. Vulpecula: Vulpea
În urma unei calatorii în Africa de Sud, Nicolas-Louis de Lacaille a creat încă 14 constelații și a catalogat
10,000 de stele. Aceste noi constelatii sunt cunoscute sub numele de „constelatii moderne”. Temele
constelațiilor lui Lacaiile nu erau mitologice ci moderne. Inspirat de mișcarea renascentistă, astronomul
francez crează constelații care redau descoperirile științifice ale perioadei.

Constelatiile lui Lacaille (1750)

1. Canes Venatici: Câinii de vânătoare


2. Cerberus: monstru cu trei capete (în Hercules)
3. Lacerta: Șopârla
4. Leo Minor: Leul Mic
5. Lynx: Linxul
6. Mons Maenalus: Muntele Mainalo (în Bootes)
7. Musca: Musca
8. Scutum: Scutul lui Sobieski al treilea
9. Sextans: Sextantul
10. Triangulum minor: Triunghiul Mic (lângă Triangulum)
11. Vulpecula: Vulpea
O constelatie, trei viziuni

Constelatia Orion in trei ipostaze: in imaginea din stanga observam constelatia asa
cum se vede ea pe cer; in mijloc se vede figura constelatiei (stelele unite cu linii) si
granita ei (liniile drepte); in dreapta se vede figura mitologica a eroului Orion,
suprapusă peste stelele din constelatie.
Cea mai strălucitoare stea a Scorpionului a
fost numită de arabi şi Qualbu'l-Agrab -
"Inima de Scorpion" din cauza poziţiei sale.
Una peste alta, Capricornul este o
constelaţie destul de discretă pentru că
numai două dintre stelele sale sunt mai
strălucitoare decât clasa de mărime 3.
Vulpea, mai exact Vulpița (în latină: Vulpecula), este
numele unei constelații din emisfera nordică a 
bolții cerești.

Constelația Vulpea se află situată


între constelațiile Lebăda (Cygnus)
și Săgeata (Sagitta). Cea mai
strălucitoare stea din Vulpea nu
depășește magnitudinea 4.
Prin Vulpea trece Calea Lactee, cu
numeroasele ei stele și alte obiecte
cerești. Printre acestea interesant
de observat sunt Norul Planetar M
27 (Norul Halterei) precum și
aglomerația deschisă (roiul
deschis) de stele Collinder 399
numită și Umerașul (Coathanger
Cluster)
 Orion, cunoscut și drept Vânătorul, este o 
constelație în emisfera nordică, fiind una
dintre cele mai cunoscute[1]. Ea este vizibilă
în perioada noiembrie – aprilie. Prin
mijlocul constelației trece ecuatorul ceresc,
ceea ce face ca această alăturare de stele sa
fie vizibilă din orice punct al Terrei, fapt
care a făcut din această constelație una din
cele mai cunoscute constela ții în toate
culturile antice. Și în prezent, această
constelație continuă să fascineze mulți
oameni, din diverse civilizații.
 Cea mai strălucitoare stea a constela ției
este β Ori sau Rigel, urmată de α
Ori sau Betelgeuse.În constelația Orion se
regăsesc șase stele din cele mai
strălucitoare cincizeci și una de stele de pe
bolta cerească, Rigel, Betelgeuse, Bellatrix, 
Alnilam, Alnitak A și Saiph.
 Constelația Orion mai este cunoscută ca
fiind gazdă a celebrei Nebuloasei Orion,
unul dintre cele mai spectaculoase obiecte
cerești, vizibilă cu ochiul liber.
Constelații „speciale”

 Constelații zodiacale (prin care trec planetele, Soarele și Luna): Aquarius, Aries, Auriga, Cancer,
Capricornus, Cetus, Corvus, Crater, Gemini, Hydra, Leo, Libra, Ophiucus, Orion, Pegasus, Pisces,
Sagittarius, Scorpius, Scutum, Sextans, Taurus, Virgo.
 Constelații circumpolare  (care nu apun): Ursa Major, Draco, Ursa Minor, Cepheus, Cassiopeia,
Camelopardalis, Lynx (parțial), Lacerta (par țial), Perseus (par țial), Cygnus (par țial), Auriga (par țial),
Hercule (parțial).
 Constelații prin care se deplasează polul nord  ceresc, folosind granițele actuale ale acestora: Ursa
Minor (între 478 î.e.n. și 2236 e.n.), Cepheus (2236-9080), Cygnus (9080-12380), Lyra cu Vega stea
Polară (12380-14332), Hercules (14332-18900), Draco (18900-19190), Bootes (19190-19380), Draco cu
Thuban stea Polară (19380-22686y), Ursa Minor (22686-22910), Draco (22910-23530), Camelopardalis
(23530-26720). Polul ceresc face o rota ție completă pe cer la fiecare 25.800 de ani. În viitor
constelațiile se vor modifica și la fel și granițele. Nu garantăm că în anul 20.000 constela țiile vor mai
avea numele de azi
 Constelațiile prin care trece Calea Lactee . Urmăriți în orice anotimp brâul luminos al Căii Lactee
prin aceste constelații. Este recomandat să le observa ți prin binoclu dintr-un loc lipsit de lumini
artificiale (veți vedea forte multe stele): Monoceros, Canis Minor, Orion, Gemini, Taurus, Auriga,
Perseus, Camelopardalis, Cassiopeia, Lacerta, Cepheus, Cygnus, Lyra, Sagitta, Vulpecula, Aquila,
Ophiucus, Sepens Cauda, Scutum, Sagittarius, Scorpius, Corona Australis, Lupus, Norma, Ara,
Centaurus, Circinus, Triangulum Australe, Crux, Musca, Carina, Vela, Puppis, Pyxis, Canis Major.
 Forme pe cer - stele strălucitoare grupate în forme u șor de identificat:

S-ar putea să vă placă și