P

ASAMBLARI ELASTICE
•Asamblările elastice se realizează prin interpunerea pieselor numite arcuri între două
sau mai multe componente mecanice.
•Arcurile sunt organe de maşini care realizează o legătură elastică între anumite piese
sau subansamble ale unei maşini. Ele au capacitatea de a se deforma sub acţiunea unei
forţe exterioare, preluând lucrul mecanic al acesteia şi înmagazinându-l sub formă de
energie de deformaţie. La dispariţia sarcinii exterioare, energia înmagazinată este
restituită sistemului mecanic din care face parte arcul.

Scopul utilizarii arcurilor:

- amortizarea energiei de soc si a vibratiilor (ex: arcuri vehicule - la suspensiile
autovehiculelor, cuplaje elastice , arcuri montate sub fundatii, );
- acumularea unei energii ce trebuie cedate treptat sau în timp scurt (ex: arcurile
ceasurilor, supapelor motoarelor cu ardere interna);
- exercitarea unor forte elastice permanente (ex: la cuplajele de siguranţă prin fricţiune,
ambreiaje prin fricţiune);
- limitarea fortelor, reglare (ex: la prese, ambreiaje automate, robinete de reglare);
- masurarea fortelor si momentelor prin utilizarea dependentei dintre sarcina exterioara
si deformatie arcului – (la cântare, chei dinamometrice, standuri de încercare).
- schimbarea frecventelor proprii ale unor organe de masini/ sisteme mecanice.
 Clasificarea arcurilor
•După forma constructivă, se deosebesc: arcuri elicoidale, arcuri bară de
torsiune, arcuri spirale plane, arcuri în foi, arcuri inelare, arcuri disc şi arcuri bloc.
•După modul de acţionare a sarcinii exterioare, clasificarea se face în: arcuri de
compresiune, arcuri de tracţiune, arcuri de torsiune şi arcuri de încovoiere.
•După solicitarea principală a materialului, se deosebesc arcuri solicitate la
torsiune, la încovoiere şi la tracţiune-compresiune.
•După natura materialului din care este executat arcul, se deosebesc arcuri
metalice şi arcuri nemetalice.
•După variaţia rigidităţii, arcurile pot fi cu rigiditate constantă sau cu rigiditate
variabilă (progresivă sau regresivă).
•După forma secţiunii arcului, se deosebesc arcuri cu secţiune circulară, inelară,
dreptunghiulară, profilată sau compusă
 Materiale si tehnologie
•Materialele utilizate în construcţia arcurilor se aleg astfel încât să
îndeplinească o serie de condiţii generale, cum sunt:
•rezistenţă ridicată la rupere,
•limită ridicată de elasticitate
•rezistenţă mare la oboseală (uneori şi rezistenţă la temperaturi înalte,
rezistenţă la coroziune, lipsa proprietăţilor magnetice, dilataţie termică redusă,
comportare elastică independentă de temperatură etc.).
 Materialele neferoase se folosesc, de regulă, la arcuri
care lucrează în câmpuri electrostatice, pentru care se doreşte
lipsa proprietăţilor magnetice. Cele mai utilizate materiale
neferoase pentru arcuri sunt alama şi bronzul, dar şi anumite
aliaje speciale (Monel, Inconel etc.).
Elastomerii sunt frecvent folosiţi datorita proprietăţilor elastice. Un dezavantaj
important al acestor materiale este comportamentul vâsco-elastic care generează o
caracteristică neliniara si cu histerezis. Proprietăţile lor mecanice variază foarte mult în
funcţie de compoziţia chimica si de tehnologia de fabricare.
Materialele nemetalice utilizate la arcuri sunt cauciucul, masele plastic si pluta etc.
Fluidele se utilizează la amortizoare – sisteme tehnice care realizează o amortizare
rapidă a vibraţiilor decât o pot face arcurile, la care pierderile prin frecare sunt
insuficiente.

Principalii parametri
1. caracteristica elastică a unui arc reprezintă dependenţa dintre sarcina exterioară
( forţă sau moment de torsiune) care acţionează asupra sa şi deformaţia elastică
(săgeată sau rotire) pe direcţia sarcinii.
2. rigiditatea c a arcului, reprezinta panta caracteristicii arcului, care se determină
cu relaţia
F
c  tg  ;

3. energia de deformaţie acumulată, egală, în absenţa frecărilor, cu lucrul mecanic al
forţei care a provocat deformaţia.

Tipuri de arcuri
1.Arcuri elicoidale
Arcurile elicoidale se obţin din sârme sau bare de diverse profile, înfăşurate pe o
suprafaţă directoare.
• După forma secţiunii spirei, arcurile elicoidale pot fi cu secţiune rotundă, cu
secţiune pătrată sau dreptunghiulară, cu secţiune profilată;
• După forma suprafeţei directoare, arcurile elicoidale se împart în arcuri
cilindrice, arcuri conice, arcuri dublu conice, paraboloidale, hiperboloidale,
prismatice etc.
• După modul de acţionare a sarcinii, se deosebesc arcuri elicoidale de
compresiune, de tracţiune şi de torsiune.

•Arcuri elicoidale de compresiune se

monteaza in stare comprimata, cu clesti
manuali, cleme cu surub, dispozitive speciale
cu parghii si dispozitive speciale de
strangere cu suruburi. Pot fi cu capete
inchise sau deschise, cu capete prelucrate
sau neprelucrate.
 Arcuri elicoidale cilindrice de tracţiune (fig.)
– se asambleaza prin intindere cu mana sau cu
ajutorul unor parghii. Fixarea lor se face prin prindere
urechilor de piesele care se asambleaza. Aceste
arcuri preiau o sarcină axială care tinde să le întindă.
Sarcina se aplică prin intermediul unor ochiuri de
prindere, de forma unor cârlige realizate prin
deformarea spirelor de capăt ale arcurilor (fig. - a, b, c
şi d) sau prin intermediul unor piese separate (fig. - e
şi f).

Arcuri elicoidale cilindrice de torsiune

•preiau un moment de torsiune aplicat pe direcţia axei arcului. Forma

acestor arcuri este asemănătoare cu a arcurilor elicoidale cilindrice de
compresiune, diferenţa fiind dată de construcţia spirelor de capăt,
îndoite astfel încât să permită fixarea la un capăt şi aplicarea
momentului de torsiune la celălalt capăt.
Arcurile multiple
- sunt sisteme de arcuri în montaje în serie (fig .
a), paralel (fig.b) sau mixt. Astfel de sisteme/
ansambluri permit obţinerea unei anumite
caracteristici elastice într-un gabarit (radial sau
axial) dat.

Arcuri spirale plane

– sunt benzi subţiri cu secţiunea dreptunghiulară, care
sunt înfăşurate multiplu pe un arbore, iar capetele sunt
fixate unul pe arbore, iar celălalt într-o carcasă

Arcurile inelare
Arcurile inelare sunt compuse dintr-un număr de inele exterioare şi
interioare, care au suprafeţe comune de contact conice,
Solicitarea principală a acestor arcuri este cea de compresiune.
Sunt utilizate la tampoane de vehicule, amortizoare la macarale,
amortizoare de vibraţii la ciocane mecanice etc.
 Arcurile bară de torsiune
- sunt bare drepte sau curbe cu secţiunea constantă pe toată lungimea. Capetele arcului
pot avea formele:
- capătului barei: canelat/zimţat - caneluri triunghiulare ; profilat, teşit,
•secţiunii barei circulară - bare cilindrice; dreptunghiulară; bare cilindrice multiple, lamele
suprapuse

Arcurile cu foi - sunt compuse din una sau mai multe

foi. Din acest punct de vedere există două grupe tipice de
arcuri cu foi:
- arcurile lamelare (cu o foaie);
- arcurile cu foi multiple.
Aceste arcuri sunt utilizate ca arcuri de apăsare sau
de suspensii, cele cu foi multiple – la suspensiile de
autovehicule.

Arcurile din cauciuc - se execută în variantele armate şi nearmate

Se utilizeaza :
•la diferite amortizoare de vibraţii sau şocuri;
•la suspensiile sistemelor tehnice (maşini, aparate etc.) în raport cu fundaţia;
•la cuplaje de compensare a abaterilor dimensionale între două capete de arbori.
 BIBLIOGRAFIE

•facultate.regielive.ro/.../asamblari_elastice-72847.html

•facultate.regielive.ro/.../lagare_cu_alunecare-13671.html

•www.didactic.ro/files/13/cap.asamblarielastice.pdf

•www.scritube.com/.../ASAMBLARI-ELASTICE251021623.php

•Drobota, V., Atanasiu, M., Stere, N., Manolescu, N., Popovici, M. – “Organe de
masini si mecanisme”, Ed. Didactica si pedagocica, Bucuresti, 1994

•Lichiardopol, G., Ghita, E.A., Mustata, I., Ghita, V., Pisleaga, F., Pisleaga, I –
“Manual pentru pregatirea practica. Domeniul mecanic”, Ed. Aramis, 2004