TEHNICI DE ARGUMENTARE IN

REZOLVAREA CONFLICTELOR
 CURS 2
ARGUMENTARE
UTILIZAREA ARGUMENTARII
 Argumentarea e folosită în viața reală in: a) negocierea
comercială : cumpărați produsul nostru, fiindcă e mai ieftin. b)
predica religioasă : evitați comportamentul C, fiindcă e un păcat.
c) discurs publicitar : cumpărați produsul Z, care este excelent.
d) discurs judiciar : achitați-l pe acuzatul A, fiindcă probele
sugerează că e nevinovat.
 Prima parte a argumentului este a) un sfat sau un ordin
imperativ, dat unei persoane, individuale sau colective, reale sau
potențiale - cititorii unei broșuri religioase, de exemplu) b) sfat
sau ordin în urma căruia va rezulta fie cîștig material, fie cîștig
moral (etic, religios, social) pentru primitorul sfatului. Partea a
doua exprimă sau subînțelege o generalitate care se presupune
a fi înțeleasă de interlocutor.
TEORIA ARGUMENTARII. LOGICA
 Teoria argumentării trebuie distinsă de
logică.
 Logica e știința raționamentelor corecte.
Un silogism sau demonstrarea unei teoreme
matematice schimbă cunoștințele, dar nu
comportamentul unei persoane.
 Un argument e menit să determine a lua o
decizie practică, în viața reală, a face o
acțiune sau a o evita.
DEFINITIA ARGUMENTARII
 În sens larg (psiho-logic), argumentarea
reprezintă operaţia mentală ce asigură
fundamentarea validităţii
aserţiunilor (enunţurilor, propoziţiilor),
 deciziilor, scopurilor, faptelor (pronunţate, luate,
urmărite, comise de anumite persoane)
 În sens restrâns (logic), argumentarea
reprezintă operaţia mentală ce asigură
fundamentarea valorilor de adevăr ale
judecăţilor, propoziţiilor logice.
ARGUMENTAREA – FORMA
GENERALA DE FUNDAMENTARE
 Fundamentarea (întemeierea) reprezintă procedura
prin care sunt aplicate diverse cunoştinţe, norme,
directive, obiective  pentru a admite, a accepta, a
aproba anumite acţiuni, aprecieri valorice, decizii
acţionale.
  Fundamentarea (întemeierea) este operaţia prin
care se indică temeiul; temeiul este o propoziţie sau
un şir de propoziţii din care se poate deriva o
aserţiune pe baza unui procedeu logic valid
 Cele mai importante forme de întemeiere,
fundamentare sunt demonstraţia şi combaterea
ARGUMENTARE -
DEMONSTRATIE
 Demonstraţia este procedeul logic prin
care se fundamentează, în mod complet şi
riguros, adevărul unei propoziţii logice în
baza altor propoziţii logice
 Combaterea este procedeul logic prin care
se fundamentează, în mod complet şi
riguros, falsitatea unei propoziţii logice în
baza altor propoziţii logice
STRUCTURA DEMONSTRATIEI
 Teza de demonstrat (demonstrandum): elementul principal,
scopul demonstraţiei; reprezintă o idee concretă, o propoziţie
sau un ansamblu de propoziţii, adevărul căreia trebuie
fundamentat (întemeiat);
 Fundamentul demonstraţiei  (principia demonstrandi); este
ansamblul de propoziţii (argumente) cu ajutorul cărora se
întemeiază adevărul sau falsitatea tezei; 
 Procedeul demonstraţiei: propoziţia sau ansamblul
propoziţiilor prin care se obţine legătura dintre argumente şi
teză; reprezintă inferenţa sau sistemul de inferenţe prin care
conchidem teza din argumente (premise); trecerea de la
fundamentul demonstraţiei (argumente) la teză se obţine cu
ajutorul inferenţelor (silogismelor, inferenţelor ipotetice,
disjunctive
VALOAREA DE ADEVAR A
TEZEI
 Valoarea de adevăr a tezei de demonstrat depinde
de potenţialul argumentativ al premiselor
(fundamentului de demonstrat) şi de conclusivitatea
inferenţelor procedurii demonstraţiei.
 Dacă argumentele sunt cert adevărate, iar
procedeul demonstraţiei aparţine tipurilor de
inferenţe demonstrative (deducţiei, inducţiei
complete), atunci teza este valoric determinată
univoc (adevărată, falsă); în caz contrar, valoarea
de adevăr a tezei va fi nedeterminată.
FORMELE DEMONSTRATIEI
 Demonstraţie directă: Demonstraţia în care fundamentul
demonstraţiei (argumentele) şi procedeul demonstraţiei
sunt îndreptate nemijlocit către teza de demonstrat
^T– teza de demonstrat;
^ a1, a2,…, an – fundamentul demonstraţiei
(argumentele);
^ ®– procedeul demonstraţiei.
 Demonstraţia indirectă: demonstraţia care alaturi de teza
de demonstrat mai conţine vreo propoziţie (A) spre care
nemijlocit sunt îndreptate argumentele şi procesul
demonstraţiei
REGULILE TEZEI DE
DEMONSTRAT
 1. Teza să fie o propoziţie clară, precis formulată (să
nu conţină ambiguităţi, termeni polisemantici ş. a.).
 2. Teza să rămână identică cu sine (invariabilă) pe
tot parcursul demonstraţiei, adică să nu fie
modificată, reformulată, substituită cu alta în
procesul demonstraţiei.
 3. Teza să fie cel puţin o propoziţie probabilă şi nu o
propoziţie infirmată (caz în care ar fi deja
demonstrată negaţia ei), să existe deci fapte care s-
o confirme, dar nu fapte care s-o infirme
REGULILE FUNDAMENTULUI
 1. Fundamentul (propoziţiile din care inferăm teza
de demonstrat) trebuie să conţină doar propoziţii
adevărate, deoarece din adevăr decurge în mod
logic valid numai adevăr; în caz contrar, argumentul
va demonstra atât adevărul, cât şi falsitatea tezei
(adevărul antitezei).
 2. Demonstraţia fundamentului (argumentelor) să fie
independentă de demonstraţia tezei, să nu se
sprijine pe adevărul tezei.
 3. Fundamentul trebuie sa fie o ratiune suficienta
pentru teza. Pentru demonstrarea tezei, fundamentul
trebuie sa fie suficient, adica sa nu avem nevoie de
elemente din afara acestuia.
REGULI PRIVITOARE LA
PROCEDEUL DEMONSTRATIEI
 Aceste reguli reies dintr-o condiţie
fundamentală: demonstraţia să fie corectă, adică
teza să decurgă din argumente conform cu
principiile, regulile logice. Una dintre reguli
este: teza să rezulte necesar din fundament, adică
odată ce fundamentul este admis, teza trebuie să
derive cu necesitate. Încălcarea acestei reguli
implică erori (sofisme sau paralogisme) de tipul  “nu
urmează (cu necesitate)”.
ERORI IN TEZA DE DEMONSTRAT
 1. Argument la persoană (argumentum ad hominem). Această eroare se prezintă sub diverse
forme şi constă în invocarea calităţilor persoanei spre a justifica sau a respinge o teză. De
exemplu, avocatul intenţionează să demonstreze că inculpatul nu este vinovat, demonstrând
calităţile (erudiţia, profesionalismul, integritatea, onestitatea) inculpatului. 
 2. Argument relativ la popor (argumentum ad populum). Acest argument, frecvent utilizat în
disputele publice, justifică anumite fapte, pretenţii, făcând apel la sentimentele poporului,
adeziunea mulţimii de oameni. De pildă, justificarea consumului băuturilor alcoolice se consideră
adevărată, deoarece este acceptată de majoritatea oamenilor.
 3. Argument relativ la milă (argumentum ad misericordiam). Este o argumentare falsă care invocă
consecinţele grave, greu de suportat, ale acceptării tezei pentru persoana în cauză. Avocaţii
recurg la acest argument atunci când vina inculpatului este evidentă, iar ei nu dispun de alte
mijloace retorice..
 4. Argument relativ la ignoranţă (argumentum ad ignorantium). Această argumentare cunoaşte
diverse forme. Eroarea constă în luarea ca argument, în formarea unei teze, incapacitatea
(cuiva) de a demonstra contradicţia ei. Un exemplu de astfel de argument este următorul:
„Imunitatea faţă de pericolul răspândirii variolei este sigură, deoarece nu au fost înregistrate
cazuri de îmbolnăviri.”
 5. Argumentul bastonului (argumentum ad baculum) este încercarea de a impune, de a persuada
o idee prin constrângeri nelogice: ameninţări, invocarea forţei (fizice, psihologice, morale ş. a.).
 Alte tipuri de argumente sofistice, de pildă, argument relativ la modestie (argumentum ad
verecundiam), argument prin trecere sub tăcere (argumentum ex silentio) etc.,
ERORI IN FUNDAMENTUL
DEMONSTRATIEI
 Fundamentul fals este o eroare ce constă în a recurge la
premise false prezentate drept adevărate. Analiza logică este
următoarea: dacă fundamentul demonstraţiei sau argumentul
(antecedentul) este fals, atunci teza de demonstrat
(consecventul) poate fi adevărată sau falsă, deci nu este nici
demonstrată, dar nici înlăturată..
 Fundamentul nedemonstrat (petitio principii) este o eroare ce
„constă în a lua ca argumente propoziţii care cer ele însele să fie
demonstrate” adică teza (de demonstrat) este presupusă (direct
sau indirect) de argumentele invocate în sprijinul ei.
 Fundamentul inconsistent (petitio de contrari) se manifestă în
invocarea argumentelor contradictorii, incompatibile
(fundamentul inconsistent reprezintă o varietate a argumentului
fals, deoarece dacă dispunem doar de două argumente
contradictorii unul obligatoriu este fals).
ERORI IN PROCEDEUL
DEMONSTRATIEI
 1. demonstraţie corectă, dar concluzie irelevantă (non sequitur);
 2. demonstraţie incorectă: teza nu derivă din argumentul propus, deoarece
între fundament şi teză există o legătură pur verbală, naivă.
 3. saltul în argumentare (saltus in concludendo): se ajunge la concluzie fără
ca aceasta să fie suficient justificată, lipsind verigi intermediare (este o
concluzie pripită).
 regulă: premisele trebuie să alcătuiască condiţia suficientă a
concluziei  deci concluzia să derive necesar din premise.
 4. sofismul accidentului (fallacia accidentis). Această eroare constă în
confuzia dintre proprietăţile esenţiale şi cele accidentale, adică se confundă
ceea ce ţine de principiul cu ceea ce ţine de circumstanţe.
INDICATORII LOGICI AI
ARGUMENTARII
 INDICATORI LOGICI DE PREMISĂ – introduc
propoziţiile temei (premise): deoarece, pentru
că, întrucât, dat fiind că, presupunând că, pe
baza faptului că, datorită (faptului că), fiindcă,
pornind de la ideea că etc.
  INDICATORI LOGICI DE CONCLUZIE –
introduc teza (concluzia) unei argumentări: deci,
prin urmare, rezultă că, aşadar, în concluzie, în
consecinţă, (de aici) decurge (că), deducem că,
concluzionăm (că); nu poate…, nu trebuie… etc.
EXEMPLE DE ARGUMENTE
 Ai luat notă mică (concluzia) pentru că (indicator logic de
premisă) nu ai învăţat (premisa).
 Şoferul a trecut pe roşu (premisa). Prin urmare (indicator
logic de concluzie) va primi amendă (concluzia).
 Având în vedere că (indicator de premisă) echipa a
câştigat toate partidele, rezultă că (indicator de concluzie)
ea se va califica pentru faza următoare a competiţiei.
 Ai rămas corigent la trei discipline (premisa), de aceea vei
repeta anul (concluzia).
 Colegul meu este criticat mereu de către profesori. Uită
întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare.