Sunteți pe pagina 1din 22

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

Scoala Postliceala Sanitara ’’Carol Davila”


Localitatea Tg. Jiu, Judetul Gorj

  
INGRIJIREA PACIENTULUI CU LEUCEMIE
 

COORDONATOR:
DR. HORTOPAN RAMONA CRISTINA
INDRUMATOR:
AS. MED. RIGHITER LIGIOARA
 

ABSOLVENT:
BRUJAN NICULINA ELENA
MOTTO
 

„PRIMA BOGĂȚIE A OMULUI ESTE SĂNĂTATEA”


RALPH WALDO EMERSON
SCURT ISTORIC AL BOLII

• Leucemia este un tip de cancer care apare la nivelul măduvei osoase și care rezultă
într-o creștere anormală a numărului celulelor albe din sânge. A fost descoperită în urmă
cu mai bine de 200 de ani, în 1811, de către medicul scoțian Peter Cullen, dar cel care a
dat numele bolii (leukemia, de la cuvintele grecești leukos – alb și haima – sânge) și i-a
descris cu o mai mare acuratețe simptomele a fost chirurgul francez Alfred Velpeau, în
1827. Leucemia este un cancer al celulelor sângelui sau ale măduvei osoase caracterizat
printr-o creștere anormală a celulelor imature albe din sânge numite blaști (singular
blast). Leucemia este un termen care acoperă un spectru mai larg de boli. La rândul ei,
aceasta face parte din grupul mai larg de boli care afectează sângele, măduva osoasă și
sistemul limfoid, care sunt toate cunoscute ca tumori hematologice. În anul 2000
aproximativ 256.000 de copii și adulți din întreaga lume au dezvoltat o formă de
leucemie, iar 209.000 au murit din cauza ei. Aproximativ 90% din toate cazurile de
leucemie sunt diagnosticate la adulți
NOȚIUNI DE ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SÂNGELUI 
SÂNGELE

• Sângele este ţesut lichid care irigă toate organele şi ţesuturile. Cantitatea de sânge din organism este de 4 -
5 litri, din care o parte este sângele circulant, iar restul de depozit, care va fi aruncat în circulaţie la nevoie.
• Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate:
• eritrocite
• granulocite
• limfocite
• plasmocite
• monocite
• trombocite
• Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea de hematopoieză referindu-se la
procesele biologice care duc, în final, la formarea celulelor sanguine mature. În trecut, s-au emis mai multe
teorii în legătură cu acest proces de formare, în funcţie de numărul celulelor precursoare: monofiletică,
dualistă, pluralistă. Astăzi este cunoscut faptul că celulele sanguine derivă din mezenchim. Pe aria
vasculară a sacului vitelin apar precoce insule de celule, dintre care cele periferice formează vasele
sanguine, iar cele centrale, celulele stem-hematopoietice. Iniţial, aceste celule migrează, de pe suprafaţa
sacului vitelin, în ficat, splină, măduvă şi timus, unde formează rezervoare secundare. Din luna a II-a începe
faza hepatosplenică a hematopoiezei, iar din luna a V-a, faza medulară.
ERITROCITELE (hematii sau
globule roşii)
Eritropoieza are loc în măduva osoasă. Convenţional, se
descriu următoarele stadii de dezvoltare: proeritroblast,
eritroblast, bazofil, eritroblast policromatofil, eritroblast oxifil
şi eritrocit. Eritropoieza este reglată de un hormon
(eritropoietina), în formarea căreia joacă un rol anoxia renală.
Eritrocitul este o soluţie concentrată de hemoglobină situată
în interiorul unei membrane. Hb este alcătuită din globină o
proteină condiţionată genetic, din protoporfirină şi din fier.
Durata de viaţă a eritrocitului este în medie 120 de zile,
hemoliza fiziologică producându-se în splină (filtrul cel mai
sensibil pentru eritrocitele îmbătrânite) şi foarte puţin în
sânge.
LIMFOCITELE Şl
PLASMOCITELE
În trecut erau considerate două sisteme celulare distincte. Astăzi se ştie că sunt
strâns înrudite, plasmocitele fiind ultima fază de specializare a unor limfocite.
Plasmocitele, limfocitele şi macrofagele alcătuiesc sistemul imunologic.
Deşi limfocitopoieza la adult are loc în splină şi ganglionii limfatici, rezervorul de
celule stem se află tot în măduva osoasă. Organele limfatice se împart în centrale
(timusul şi bursa epitelială) şi periferice (ganglioni limfatici, splină şi limfocitele
circulante). Timusul, care joacă un rol capital în limfocitopoieza în timpul vieţii
embrionare, îşi menţine importanţa şi în timpul vieţii adulte.
După locul unde iau naştere, limfocitele se împart în limfocite T (timodependente),
localizate în zonele paracorticale din ganglionii limfatici şi pulpa albă splenică, cu
rol în imunitatea celulară (hipersensibilitatea întarziată, imunitatea de transplant,
reacţia grefă contra gazdă) şi limfocite B (bursodependente), localizate în centrii
germinativi, care se transformă în plasmocite şi au deci rol în imunitatea umorală
(plasmocitele secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline).
TROMBOCITELE

Etapele de evoluţie a trombocitelor sunt: megacarioblast,


promegacariocit, megacariocit granulat şi megacariocit trombocitogen.
Trombocitele sunt fragmente granulate de megacariocite, iar viaţa lor
durează 10 zile.
Trombocitopoieza are loc în măduvă (celule stem) şi se află sub
controlul trombocitopoietinei. 2/3 din trombocite se află în sânge şi 1/3
în splină. Trombocitele sunt mici celule anucleate, cu granulaţii şi
echipamente enzimatic bogat. Ele joacă un rol important în hemostază,
protejează endoteliul vascular, formează cheagul alb primar, contribuie
şi la coagularea plasmatică şi produc retracţia cheagului
(trombostenina). Se găsesc în număr de aproximativ 250 000/mm3.
Scăderea numărului apare în leziuni medulare, splenomegalii, factorii
imunologici iar creşterea în trombocitoze şi trombocitemie. Există şi
alterări calitative ale trombocitelor (trombastenii).
FUNCŢIILE SÂNGELUI
• Funcţia circulatorie prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele contribuie la menţinerea şi reglarea presiunii sanguine.
• Funcţia respiratorie. Sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la ţesuturi, asigurând aportul de oxigen necesar
desfăşurării normale a proceselor energetice tisulare. La nivel tisular, cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de
carbon rezultat din respiraţie şi transportarea sa către zona de eliminare alveolocapilară.
• Funcţia excretorie se realizează prin faptul că sângele este principalul transportor al cataboliţilor de la nivel tisular la nivel de
organe excretoare.

• Funcţia nutritivă. Sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între ţesuturile şi organele de absorbţie a principiilor
alimentare.

• Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic. Una din condiţiile fundamentale ale homeostaziei organismului – menţinerea
echilibrului hidroelectrolitic între cele trei compartimente ale mediului intern – se realizează cu intervenţia sângelui.

• Funcţia de termoreglare. Menţinerea temperaturii constante a organismului (homeotermia) reprezintă un element de bază al
homeostaziei generale, condiţionând viteza şi randamentul reacţiilor metabolice.
• Funcţia de apărare. Sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice. Această funcţie se realizează prin
intermediul unor proteine specifice (anticorpi), precum şi prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).
• Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului. Sângele intervine, prin proprietăţile sale fizicochimice şi prin substanţele
active conţinute, în reglarea funcţiilor circulatorii, digestive, excretorii, etc. Asigurarea unităţii organismului realizând o cale de
legătură directă între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune a
organelor şi sistemelor, simultaneitate ce condiţionează adaptarea la condiţiile mediului ambiant.
•  
•  
HEMATOPOIEZA

Reprezintă ansamblul mecanismelor care asigură producţia tuturor


elementelor figurate sanguine pornind de la celula stem.
Hematopoieza cuprinde câteva etape importante:
autoreînnoirea celulelor stem ;
angajarea celulelor stem în procesul de diferenţiere şi orientare spre o
anumită linie celulară, trecând prin etapa celulelor progenitoare;
proliferarea, diferenţierea şi maturarea celulelor progenitoare conducând
spre un anumit tip celular matur.
PREZENTAREA TEORETICĂ A
LEUCEMIEI
 
DEFINIȚIE. GENERALITĂȚI
 

Leucemia este un cancer al celulelor sângelui. Celulele din sânge


sunt produse în măduva osoasă, care este un țesut prezent în
majoritatea oaselor. În leucemie, măduva osoasă începe să producă
prea multe leucocite (celulele albe) și uneori acestea nu-și mai
îndeplinesc funcțiile. Aceste celule se înmulțesc în continuu, când ar
fi normal să se oprească din acest proces. Ele pot avea o diviziune
celulară mult mai rapidă decât celelalte celule. În timp, aceste celule
anormale ajung să înlocuiască celulele normale - leucocitele,
hematiile și trombocitele. Leucocitele au rolul de a ajuta organismul
să lupte cu infecțiile. Hematiile au rolul de a asigura o bună
oxigenare la nivel celular, necesară pentru o bună funcționare a
organismului, iar trombocitele ajută în oprirea sângerărilor. În
momentul când aceste celule leucemice le înlocuiesc pe cele
normale, sângele nu-și mai poate îndeplini funcțiile. Ca urmare se pot
produce sângerări și echimoze (vânătăi) cu ușurință, poate exista o
stare de oboseală continuă sau persoanele în cauză se pot îmbolnăvi
frecvent.
FACTORI DE RISC
•  
• Un factor de risc este acel lucru ce poate crește șansa de a avea această afecțiune. Totuși, majoritatea oamenilor
cu leucemie nu au nici unul din factorii de risc cunoscuți. Factorii de risc pentru apariția leucemiei sunt:
• - fumatul: 20% dintre persoanele cu leucemie mieloidă acută fumează sau folosesc produse ce conțin tabac
• - expunerea la nivele crecute de radiații: persoanele care au fost aproape de zonele exploziei bombelor atomice
din Japonia, din timpul celui de-al doilea război mondial sau persoanele din Ucraina care au fost în zona unde a
avut loc accidentul nuclear de la Cernobîl, au un risc foarte mare de a face leucemie
• - expunerea la substanțe chimice, cum ar fi benzenul sau formaldehida: uneori această expunere se realizează la
locul de muncă
• - chimioterapia și radioterapia utilizate în tratamentul cancerului
• - boli genetice, cum ar fi sindromul Down (afecțiune congenitală determinată de prezența unui cromozom
supranumerar la nivelul perechii 21 de cromozomi)
• - infecția cu virusul HIV
• - alte boli ale sângelui, cum ar fi sindromul mielodisplazic
• - transmiterea genetică, în special în cazul formei de leucemie cronică mieloidă.
CLASIFICARE

• Sunt patru tipuri principale de leucemie. Starea de sănătate în leucemia acută se poate
agrava rapid. Pacienții cu leucemie acută de cele mai multe ori se resimt imediat. La cei cu
forma cronică evoluția este una lentă și de multe ori simptomele nu sunt vizibile decât atunci
când boala este avansată. Aceste două forme – acută și cronică – împart fiecare din tipurile
de leucemie. Aceste tipuri sunt în func ție de celula afectată – limfocitul sau mielocitul.
• Astfel există:
• leucemie limfoblastică acută (ALL): este frecventă la copii, dar poate apărea și la adul ți
• leucemie mieloidă acută (AML): poate afecta atât adul ții cât și copiii
• leucemie limfoidă cronică (CLL): este cea mai frecventă formă de leucemie a adultului,
afectând în special bătrânii; copiii fac foarte rar această formă, de obicei afectând
persoanele de peste cincizeci de ani
• leucemie mieloidă cronică (CML): această formă apare în special la adul ți
SIMPTOME
 

• Simptomele depind de cât este de avansată boala și pot include:


• febră și transpirații nocturne
• infecții frecvente și neobișnuite
• astenie și fatigabilitate (oboseală)
• cefalee (durere de cap)
• apariția de echimoze (vânătăi) pe corp și sângerări la nivelul gingiilor și la nivelul rectului
• creșterea în dimensiuni a abdomenului, dureri în partea stângă a acestuia sau în umărul drept,
datorită splinei mărite
• tumefierea nodulilor limfatici de la nivelul axilei, gâtului sau la nivelul canalului inghinal
• scăderea poftei de mâncare și scăderea în greutate deoarece există senza ția de plenitudine.
• Formele cronice de leucemie, de cele mai multe ori, nu dau nici un simptom decât când boala este
avansată.
INVESTIGAȚII
• Dacă medicul suspectează un diagnostic de leucemie, îl va interesa și trecutul medical al pacientului. Va efectua și un
examen fizic și va căuta ganglioni măriți de la nivelul axilei, gâtului și de la nivelul canalului inghinal și va palpa splina și
ficatul, pentru a vedea dacă acestea au depă șit limitele normale.
• Medicul va cere și analize de sânge, cum ar fi o hemogramă completă și un profil sangvin. Aceste teste vor oferi informa ții
foarte importante despre celulele din sânge. Aceste examene se fac atunci când o persoană acuză oboseală, febră, echimoze
sau scădere în greutate.
• Medicul mai poate recomanda și alte teste, cum ar fi:
• - radiografie pulmonară, pentru a vedea dacă nu cumva o infec ție la nivel pulmonar reprezintă cauza tusei persistente, a
tusei cu expectorație sangvină, a durerilor toracice sau a dificultă ților în respira ție
• - CT (tomografie computerizată) la nivelul toracelui și abdomenului, pentru a afla dacă leucemia s-a extins până la acest
nivel
• - puncție lombară, pentru a vedea dacă celulele modificate specifice leucemiei, se află și în LCR (lichidul cefalorahidian)
• - RMN (rezonanța magnetică nucleară) la nivelul sistemului nervos central, pentru a găsi cauza manifestărilor de genul
confuziei, paraliziei, amețelilor, afectării vederii, paresteziilor (amor țeli), cefaleei (dureri de cap). Aceste simptome pot
sugera că leucemia a diseminat până la nivelul sistemului nervos central.
• Aspirația de măduvă osoasă și biopsia sunt necesare pentru a determina tipul de leucemie, în următoarele cazuri: leucemie
acută limfoblastică, leucemie acută mieloidă, leucemie mieloidă cronică. Aspira ția nu este necesară în cazul leucemiei
cronice limfoide, deoarece testele de sânge sunt suficiente. O dată ce medicul știe tipul de leucemie, datorită biopsiei
măduvei osoase, el poate oferi toate informa țiile în legătură cu tratamentul necesar. În completare, o biopsie a unui ganglion
limfatic sau din alt țesut, poate fi făcută pentru a căuta celule canceroase.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN
ÎNGRIJIREA ȘI TRATAREA BOLNAVULUI CU
LEUCEMIE
 
• ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL CLINIC
•  
• Anamneza – este metoda prin care asistentul va obţine date de la pacient (anturaj sau aparţinători) cu privire la
starea de sănătate şi de boală, precum şi mediul ambiental în care evoluează acesta.
• Asistentul medical va permite pacientului să-şi exprime suferinţele şi îl va asculta fără să îl întrerupă, apoi va
pune întrebări (închise şi deschise) şi în tot acest timp va observa pacientul, va afla datele biografice ale
pacientului (vârsta, sexul, locul naşterii, condiţii de viaţă şi muncă), motivele internării (2-3 simptome de ordin
general sau local), APF (antecedente personale fiziologice) se face la femei şi se va urmări: menarha,
succesiune şi durata ciclului menstrual, durata fluxului, numărul de naşteri şi de avorturi, tulburări ale ciclului
menstrual şi menopauza.
• APP (antecedente personale patologice) va urmări: boli infecţioase, BTS şi alte boli organice.
• AHD (antecedente heredo-colaterale): boli de care au suferit rude de gr. I, decesul rudelor la vârste tinere, boli
ereditare, boli determinate de coabitare şi altele semnificative. Iar la final se va încheia cu întrebări legate de
condiţiile de viaţă şi muncă.
•  
MĂSURAREA FUNCŢIILOR VITALE
 
• Funcţiile vitale includ: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura. Ele sunt frecvent utilizate ca indicatori ai
stării de sănătate sau de boală.
• Rolul asistentului medical în măsurarea funcţiilor vitale:
• • Să pregătească material şi instrumentar corespunzător şi în stare de funcţionare;
• • Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic (poziţie corespunzătoare şi în acelaşi timp comodă);
• • Să pregătească psihic pacientul, explicându-i tehnica;
• • Să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale (linişte, temperatură, umiditate
corespunzătoare);
• • Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale în funcţie de vârstă;
• • Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise;
• • Să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea pacientului;
• • Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.
•  
ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR SPECIFICE PACIENTULUI CU
LEUCEMIE. EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI PROFILAXIA BOLII

• ÎNGRIJIRI IGIENICE
•  
• Confortul – Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare care să le asigure bolnavilor
maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică. Secţiile cu paturi, cu ceea ce intră în dotarea lor: saloane, coridoare,
trebuie să aibă un aspect plăcut. Salonul bolnavilor va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă, cerinţele estetice şi de confort.
• Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest. Paturile distanţate, astfel ca bolnavii
să nu se deranjeze unii pe alţii, dau posibilitatea respectării cubajului indicat de normele de igienă (30 – 40 metri pătraţi
pentru un bolnav).
• Aerisirea - Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după tratamente, vizita medicului, după
mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul. Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.
• Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55 – 60%, este absolut obligatoriu să se facă, pentru că o atmosferă
prea uscată irită căile respiratorii superioare.
• Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin o pătrime din suprafaţa salonului. Lumina
solară are şi rolul de a distruge agenţii patogeni, dar uneori trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul
bolnavului. Lumina artificială indirectă, difuză contribuie la starea de confort a bolnavilor.
• Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează continuu cu termometre de cameră, pentru a se
realiza: în saloanele de adulţi o temperatură de 18-19ºC şi în saloanele de copii 20 – 23ºC.
ÎNGRIJIRI DIETETICE

• Dieta - respectarea unor reguli de alimentaţie şi administrarea de remedii naturale sunt foarte
importante pentru a ajuta pacientul pe perioada evoluţiei bolii.
• - Regim cu puţine purine (compuşi organici ai acidului uric întâlniţi în alimente în subproduse de carne,
conserve, ficat, creier sau afumături). De asemenea, se va înlocui zahărul din alimentaţie cu miere.
• - Vitamine - se vor da foarte multe vitamine cu ajutorul sucurilor de fructe şi legume, în special de sfeclă
roşie, morcov şi ţelină.
• - Lăptişorul de matcă - se va administra zilnic câte 1 g de lăptişor, în cure de câte 20 zile, cu 7 zile
pauză.
• - Polenul de albine conţine o substanţă numită rutină care este un antitumoral de excepţie. În plus
polenul previne infecţiile şi asigură organismului o serie de vitamine şi oligoelemente naturale necesare
organismului. Se recomandă câte 20 g pe zi înainte de mese.
• - Tinctura de propolis se va folosi pentru evitarea infecţiilor. Se iau câte 2 picături la fiecare 5 kg corp
de 3 ori pe zi înainte de mesele principale. Picăturile se pun pe un miez de pâine, se mestecă bine şi se
înghit.
ÎNGRIJIRI TERAPEUTICE
• Administrarea tratamentului în leucemii presupune o atenție deosebită prin natura toxică a medicamentelor folosite. Administrarea
se face de regulă prin perfuzie dar se administrează şi oral. 

• PERFUZIA

• Perfuzia - introducere pe cale parenterală (intravenoasă), picătură cu picătură, a soluțiilor medicamentoase pentru reechilibrarea
hidroionică și volemică a organismului.

• Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin canule de material plastic ce se introduc
transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau chirurgical, prin evidențierea venei în care se fixează o canulă de
plastic ce se menține chiar câteva săptămâni (denudare venoasă).

• Scop: hidratarea și mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care se urmărește un efect prelungit; depurativ -
diluând și favorizând excreția din organism a produșilor toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentație
pe cale parenterală.

• Pregătirea psihică și fizică a bolnavului - I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.


• Pregătirea materialelor necesare:
• tava medicală acoperită cu un câmp steril;
• trusa pentru perfuzat soluții ambalată steril;
• soluții hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc și armătură metalică sau în pungi originale de material plastic, riguros
sterilizate și încălzite la temperatura corpului;
PLANURI DE ÎNGRIJIRE A
PACIENȚILOR CU LEUCEMIE
CAZUL A Examen clinic:
• Interviu Stare generală: febrilă 39 grade, talie 170 cm, greutate:
45kg,
• NUME: E.R.
Stare de nutriţie: alterată
• Sex:M
Stare de conştienţă: păstrată
• Varsta :45 ANI
• Motivele internării: inapetenta, scadere in greutate, stenie Facies: simetric.
fizica si psihica, Ap superficiala, Anxietate, Tegumente: palide, uscate, fierbinţi, urme de godeu.
Hepatomegalie
Mucoase: normal colorate.
• Diagnostic : suspect de leucemie
Fanere: normal implantate.
• Antecedente
Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezentat; edeme, godeu.
• Heredo-colaterale: nesemnificative
Sistem ganglionar: superficial, palpabil.
• Personale: în 2002 internat la Spitalul Militar cu otită
seroasă; fost fumător cronic 20 ani : 5-10 țigări/zi Sistem muscular: normoton, normotrof, normokinetic.

Sistem osteo-articular: aparent integru.


Epicriza cazul A

• Pacient în vârstă de 45 de ani, se prezintă în cadrul clinicii pentru investigaţii.


Examenul clinic general completat cu examenele de laborator (hlg, puncţie
osoasă) confirmă diagnosticul de Leucemie cronică. Pe parcursul internării s-a
administrat tratament cu citostatice.
• Recomandări la externare:
• regim alimentar variat bogat în fructe şi legume
• efort fizic limitat
• revine la control peste o săptămână
• METROTEXAT 1 cp/ zi
•  
CONCLUZII

• Leucemia este indiscutabil una din marile probleme ale medicinii moderne. Contrar prejudecăţilor care mai
dăinuie în rândul populaţiei şi chiar în anumite cercuri medicale, această boală este curabilă şi, în multe
cazuri, chiar vindecabilă. Prognosticul depinde de mai mulţi factori, dintre care cel mai important este
prevenirea sau profilaxia, urmat de diagnosticul precoce şi de tratamentul corespunzător, competent şi cu
mijloace clinice moderne.
• Apariţia cancerului poate fi determinată de numeroşi factori endogeni şi de mediu. Să amintim doar câţiva:
poluarea aerului, apei şi solului, expunerea necontrolată la radiaţiile solare, obiceiurile nesănătoase
(fumatul, alcoolul, alimentaţia neadecvată),
• În procesul de prevenire a cancerului un rol important îl are şi profilaxia secundară (controalele periodice
după o anumită vârstă: col uterin, sân, rect, prostată). Nu mai puţin importantă este educaţia sanitară a
populaţiei.
• Al doilea element în această luptă este diagnosticul precoce. Tratamentul propriu-zis, care şi el trebuie să
fie instituit cât mai repede, trebuie să fie condus de specialişti în oncologie, care să dispună de aparatură
modernă, cu toată gama de iradieri şi medicaţie de ultimă oră.
•  
•  
•