Competitie si selectie în sisteme

biologice.Tipuri de interactiuni
intre celulele microorganismelor
 Ecosistemul sau sistemul ecologic reprezintă unitatea
organizatorică şi funcţională fundamentală a ecosferei. El
conţine atât sistemele vii cât şi pe cele nevii dintr-un
anumit mediu. Conceptul de ecosistem poate fi aplicat la
unităţi de diferite mărimi. Structura unui sistem cuprinde
atat elementele  sale componente, cât şi relaţiile spaţiale
şi temporale dintre ele.

 Studiul structurii biocenozei implică înregistrarea cât

mai completă a speciilor care o alcătuiesc, pe cele trei
mari grupe funcţionale- producători, consumatori de
diferite ordine şi reproducători (descompunatori).

 Nu  toate speciile (populaţiile) au aceeaşi importanţă in

viaţa biocenozei.
Sistemul este unitatea organizatorica a materiei.

Sistemul-ansamblu de elemente identice sau diferite unite

prin conexiuni intr-un intreg.

Din punct de vedere al relatiilor cu mediul,exista trei categorii

de sisteme:
-izolate
-inchise
-deschis
Sistemele deschise - sisteme care au atat schimburi
energetice cat si schimburi materiale cu mediul. Includ: cele
mai multe sisteme lipsite de viata si toate sistemele
biologice.
• Factorii biotici se refera la interacţiunea intre organismele
aceleaşi specii sau de specii diferite, relaţia omului cu
vieţuitoarele.
La  randul lor şi aceşti factori  se impart in:
• relaţii intraspecifice:
se realizeaza intre indivizii aceleaşi specii in baza
traiului comun;
• relaţii interspecifice:
au loc intre indivizii de specii diferite din cadrul
 aceleaşi biocenoze, astfel de relaţii
asigurand reglarea numarului populaţiei, menţinerea
echilibrului biocenotic;

Relaţiile intraspecifice sunt relaţiile intrapopulaţionale,

dintre indivizii aceleiaşi populaţii. Aceste relaţii sunt
antagoniste şi unitare în acelasi timp, determinând
organizarea şi funcţionarea populaţiei în ecosistemul dat.
Relaţiile intraspecifice sunt antagoniste, pentru ca este
vorba de competiţie, pentru hrană şi pentru reproducere, ca
şi în privinţa apărării contra atacatorilor sau variaţiilor
condiţiilor fizice, adică a supravieţuirii.

Tot aici intră şi relaţiile dintre generaţii, grija pentru

descendenţi şi canibalismul.

În evoluţie au câştig de cauză acei indivizi care asigură cel

mai bine perpetuarea populaţiei în ecosistemul dat.

Sunt unitare, deoarece au ca rezultat tocmai cea mai bună

adaptare a populaţiei la mediul biotic şi abiotic în care exisă.
O populaţie a aceleiaşi specii, pusă în condiţii diferite poate
să-şi dezvolte alte caracteristici în acelaşi scop al adaptării
optime la condiţiile date, deosebirile putând evolua în timp
până la apariţia unor specii noi.
  Relaţiile intraspecifice
La anumite specii relaţiile intraspecifice inregistreaza doua
tendinţe fundamentale:

Repulsive care se manifesta prin agresivitate şi care

explica diversele antagonisme mergand de la simpla
concurenţa pana la canibalism;

Atractive care au drept rezultat gruparea indivizilor sau

intalnirea  partenerilor in vederea reproducerii. (Petre, N.-
1974).
Relaţia de concurenţa intraspecifica  este generata de
pretenţii identice ale indivizilor populaţiei pentru spatiul
vital, se manifesta atunci cand densitatea creste peste
limita, depasind capacitatea de mediu si are ca rezultat
dominanţa indivizilor mai viguroşi asupra celor firavi.

Atunci cand densitatea nu este exagerata concurenţa

intraspecifica se face in folosul speciei prin reglarea
numarului de indivizi, ducand la supravieţuirea celor mai
valoroase genotipuri.
Competiţia intraspecifica are diferite forme de manifestare:
la plante se face in mod pasiv prin intrecerea pentru apa şi
lumina (se apreciaza densitatea prin biomasa pe unitatea lor
de aer).

Un exemplu foarte cunoscut este cel al plantelor cultivate-

atunci cand densitatea este mare, randamentul este mic .

Competiţia indirecta la animale se face prin excluderea

indirecta asigurata de comportamentul ierarhizarii in
populaţia de indivizi, eliminare de substanţe in mediul de trai.

Competiţia directa are loc prin intoleranţa indivizilor, in

cazuri extreme prin canibalism intalnit la multe specii, mai
ales la insecte.
Relaţii interspecifice.
Intre populaţiile ce coexista intr-o biocenoza se stabilesc
conexiuni (relaţii interspecifice) ce determina atat
structura, cat şi  funcţiile biocenozei ca suprasistem
integrator.

Intrucat domeniul spaţio-temporal in care işi desfaşoara

activitatea populaţiile componente variaza, majoritatea 
populaţiilor nu interacţioneaza deloc sau foarte puţin .

Atat populaţiile de microorganisme

(bacterii, ciuperci, protozoare), cat şi cele de
macroorganisme realizeaza concomitent interrelaţii
multiple, fiind dependente unele de altele in grade diferite,
direct sau indirect.

In funcţie de efectul direct al relaţiilor interspecifice, in

natura  pot avea loc interacţiuni cu semnificaţie
pozitiva(+), negativa(-) sau neutra(0) (Barbu, V.,
Margineanu, L.-1986).
Relaţiile interspecifice posibile intre doua specii sunt:
neutralism, protocooperare, mutualism (simbioza),
comensalism, amensalism (antibioza), competiţie,
pradatorism şi parazitism.

Rolul ecologic al acestor relaţii este de reglare a numarului,

in menţinerea echilibrului biocenotic (Gomoiu, T., M., 2006).
Neutralismul: populaţiile celor doua specii nu se afecteaza
reciproc, au preferinţe diferite de hrana, adapost.

Protocooperarea: este o relaţie interspecifica bilateral

pozitiva(+ +), in care ambele specii  sunt avantajate.

Convieţuirea este de scurta durata, nefiind obligatorie.

Unele plante işi asigura fie polenizarea, fie o dispersie la

distanţa mare a seminţelor, oferind in schimb animalelor ce
asigura transportul ţesuturi nutritive, cel mai adesea
grupate in jurul florii sau al seminţei.
 Tipuri de
interacţiuni
intre doua + - 0
specii

(+ +) mutualism, (- +) parazitism, (+ 0)
protocooperarea pradatorism comensalism
+

(+ -) parazitism, (- -) competiţia (0 -)
pradatorism amensalism
-

(0 +) (- 0) (0 0)
comensalism amensalism neutralism
0
 Mutualism (simbioza): este o relaţie obligatorie, ambele
populaţii profitand de pe urma convieţuirii si sunt
obligatoriu dependente una de alta.

Practic, cele mai multe specii se afla in relatii de

mutualism cu una sau mai multe specii.

Astfel in simbioza dintre ciuperci  şi radacinile plantelor

superioare (micoriza) se intalnesc diferite grade de
dependenţa, de la micoriza peritrofa, unde ciuperca nu vine in
contact intim cu radacinile, simbionţii se influenţeaza totuşi
reciproc prin metaboliţii pe care ii elibereaza in mediu, pana la
micoriza endotrofa care este obligatorie pentru ambii
parteneri.
Convietuirea dintre ciuperci (micorize) si arborii de padure
este esentiala pentru dezvoltarea arborilor.

In acesta convietuire structura radacinilor este modificata,

iar complexul radacina-ciuperca este eficient in absorbtia
sarurilor minerale din sol.

Ciuperca utilizeaza hidrati de carbon si substante de

crestere produse de arbori.

Exempul clasic il constituie lichenii, organisme ce au luat

naştere ca rezultat al relatiilor de mutualism dintre o 
ciuperca si o alga.

Exista numeroase cazuri de simbioza  intre animale

(protozoare, celenterate, viermi, moluşte) şi alge, acestea din
urma  furnizand partenerilor importante cantitaţi de
substanţe organice nutritive realizate in procesul de
fotosinteza (Barbu, V., Margineanu, L.-1986).
Tot in categoria relatiilor de mutualism(+ +) se incadreaza
si convietuirea adesea obligatorie dintre unele plante cu
flori si anumite specii de insecte care le polenizeaza.

Comensalism: in natura exista numeroase specii care se

hranesc  fie permanent, fie ocazional cu resturile de alimente
de la indivizii altei specii sau ii folosesc pe aceştia ca
adapost. In cadrul acestei asociaţii una dintre specii
beneficiaza de pe urma celeilalte, fara insa a o influenţa.

Cazuri frecvente de comensalism s-au inregistrat intre

sipunculide şi alte nevertebrate: corali, polichete, moluşte.

Amensalism:(- 0) Relatia nu este obligatorie pentru nici unul

din componenti.

Dar, cand se produce interactiunea, ea consta in faptul ca un

component (amensalul) este inhibat in cresterea sau
dezvoltarea sa de catre unele produse elaborate de partener.
De exemplu, unele plante elimina substanţe toxice ce 
inhiba creşterea altor plante (alelopatie), acest lucru
conferindu-le  un avantaj competiţional.

Acesta este cazul nucului ale carui frunze cazute prin

descompunere genereaza compuşi toxici pentru alte
specii de plante aflate in jurul lui.

Competiţia: se refera la interacţiunile dintre doua sau mai

multe organisme, populaţii sau specii ce utilizeaza aceeaşi
sursa (habitat sau hrana) disponibila in cantitaţi limitate.

Este un factor determinant in evoluţia speciilor.

Competiţia poate avea loc între indivizii aceleiaşi specii

(competiţie intraspecifică), sau între indivizi aparţinând la
specii diferite (competiţie interspecifică).
- Pentru supravieţuirea unei populaţii într-un ecosistem
competiţia interspecifică joaca un rol special.
- Principala competiţie se dă pentru asigurarea hranei.
- Dacă două sau mai multe populaţii au aceeaşi sursă de
hrană, într-un caz limită se poate instala un echilibru,
populaţiile menţinându­şi mărimea pe o perioadă mai lungă
de timp.

Pradatorism şi parazitism: este o relaţie obligatorie,

benefica pentru pradator(+) şi daunatoare pentru prada(-).

Indivizii din populaţia pradatorului consuma membrii

populaţiei prada ca hrana.

Acest tip de relatie se deosebeste de parazitism, deoarece

parazitul, de obicei, nu-şi  omoara gazda.

Are un rol important in reglarea numarului de indivizi din

ambele populaţii şi sta la baza reţelei trofice din  cadrul
biocenozei.
Interactiuni numerice in relatia prada-pradator
Interactiunea este de natura numerica si vizeaza dinamica
populatiilor partenere implicate in relatie.
Rezultatul interactiunii: oscilatii numerice (cicluri periodice)
ale efectivelor populatiilor.

Legi:
Legea ciclului periodic: in conditii constante efectivele
populatiilor oscileaza; perioada oscilatiei e aceeasi pentru
ambii parteneri si depinde de ratele de crestere
populationale.
Legea conservarii valorilor medii: efectivele medii ale
populatiilor se mentin constante daca ratele de crestere si
coeficientul de atac raman constante.
Legea perturbarii valorilor medii: echilibrul dintre prada si
pradator este perturbat de interventia factorilor externi. Ex.
combaterea chimica- efect dublu negativ asupra
pradatorilor.
Efectul mediu asupra relatiei prada-pradator: Experimentul
lui Gause:
Prada: Paramecium caudatum
Pradator: Didinium nasutum
1. In mediu omogen: scade efectivul Paramecium caudatum
ulterior scade si efectivul Didinium nasutum.
2. In mediu heterogen (seminte de ovaz): Didinium nasutum
captureaza paramecii accesibili din masa apei, Didinium nasutum
scade, populatia de Paramecium caudatum se reface pe baza
indivizilor ascunsi printre seminte.
3. In mediu heterogen cu reintroduceri periodice de pradatori:
oscilatii periodice.
Efectele pradatorului asupra gazdei
La nivel individual sunt negative.
La nivel populational sunt pozitive prin inlaturarea indivizilor mai
slabi si realizarea selectiei naturale.
La nivel biocenotic: reglarea efectivelor populationale.
- Prin parazit se inţelege un organism care depinde in mod
necesar şi direct de o alta fiinţa vie, numita gazda, de la
care işi procura substanţele necesare construirii propriei
sale fiinţe. 
- Relaţiile dintre cei doi  parteneri sunt unilateral pozitive şi
unilateral negative (+ -), paraziţii aducand intotdeauna
prejudicii gazdelor.
Parazitismul este un fenomen foarte raspandit in natura:
virusurile sunt in totalitate parazite; ele nu se pot inmulţi sau
reproduce fara ajutorul componentelor celulei gazdei; printre
micoplasme, bacterii, ciuperci şi nevertebrate parazitismul
este foarte frecvent.
- Paraziţii, animale de mai mici dimensiuni decât victimele, se
hrănesc din corpul vicimelor, instalându-se fie la suprafaţa
tegumentului, ectoparaziţi (ex. fungii), fie în interiorul acestuia,
endoparaziţi (lamblii, trichinella, tripanosomi, etc).
- Pentru unii paraziţi interni organismul gazdă reprezentă habitatul
iar aceştia reprezintă echivalentul unei populaţii.
- Întrucât majoritatea speciilor au mai multe specii de paraziţi
vorbim de comunităţi de paraziţi într-un organism gazdă, paraziţii
interacţionând la rândul lor unii cu alţii.
Tipuri de interacţii între celule sau tipuri de microorganisme

Organism
Tip interacţie
A B
Neutralism 0 0
Comensalism 0 +
Naturalism + +
“Vânător – pradă” + -
“Vânător – pradă” - +
Amensalism 0 -
Amensalism - 0
Competitiv - -
(+) efect benefic, pozitiv asupra creşterii;
(-) efect negativ, în detrimentul creşterii;
(0) efect neutru, nu influenţează creşterea.

Aceste mecanisme pot fi exemplificate şi prin scheme

cinetice, cu săgeţi continue (pentru sinteză) şi săgeţi
întrerupte (pentru inhibiţie).
 Neutralism S1 A

S2 B
Comensalism

A A
S2 P2(0) S2 P (+)
B
S1 B P1(+) S1 S2(0)

(nitrificare, digestie
anaerobă metanogenare)
Mutualism
A S 1 + PB A PA(+)
S2 P2(+)
B B
S1 S2(+) S 2 + PA PB(+)

“Vânător-pradă” Amensalism Competiţie

A (-) A (-) A PA(-)

S A S2 PA
S
B B
A B(+) S1 PB(0) B
PB(-)
Competiţie şi selecţie
 
Sistemele biologice interacţionează la diverse nivele, de la
macromoleculele implicate în reacţii biochimice, până la
interacţii între populaţii de microorganisme.

Dacă interacţiile sunt structurate (nivel celular, subcelular),

ele sunt incluse în cinetica proceselor metabolice.

Deoarece interacţiile sunt determinate de evenimente

aleatoare (coliziuni), intensitatea interacţiilor este
determinată de concentraţiile componentelor şi de motilitatea
lor competiţie

 acelaşi nivel trofic

simbioză

prădător-pradă

 nivele trofice diferite

parazit-gazdă
 Selectia pe baza competitiei
Modelul Chernavskii
– consideră două specii (X, Y) competitoare care se
suprimă una pe alta când se ciocnesc şi au aceeaşi
viteză de proliferare;
d X
 d t a X bXY


d Y  a Y  b X Y
 d t
Conform acestui model
• o specie dispare, iar cealaltă proliferează la infinit
(dacă vitezele de suprimare reciproce sunt mai mari
decât cele de autoreglare)
• coexistenţa celor două specii care ajung la
stabilitate (se introduce o limitare de viteza prin S,
de tip Monod, sau de alt tip).
 Selectia pe baza competitiei
Sistemul Jacob-Monod de sinteză a două enzime (P1, P2) prin
co-reprimare (sistem bistabil)
Produsii de reactie se reprimă (reciproc), prin blocarea
sintezei mRNA şi deci, împiedicarea expresiei (E1, E2) genelor
(G1, G2). Deoarece sistemul este mai intens reglat (la viteză
mare) decât viteza reacţiilor de sinteză, sistemul este stabil.
G1
Reg 1 operon 1 m – coeficientul
(mRNA)
alosteric de
E1 inhibare cu
P1 S1
proteinele P1 , P2
P2
E2
S2 (presupuse a se
găsi din
operon 2 (mRNA) abundenţă).
Reg 2 G2

 d P1 A1 Pentru m = 2, există
 dt  m
 q1 P1 trei stări QSS,
 B1  P2
 sistemul competitiv
 d P2  A2
 q 2 P2 evoluând între cele

 dt B 2  P1m
3 stări.
Astfel de sisteme bistabile apar în ciclurile celulare, când
trecerea dintr-o stare în alta este provocată de
(i)adăugarea unui anumit raport de substraturi (S1, S2),
(ii)variaţia parametrilor prin creşterea celulară.

În acest fel o stare QSS poate deveni instabilă, cauzând

trecerea sistemului către o altă QSS.

P1
a

P2
Modelul pradă – prădător (Lotka – Volterra) de interacţii competitive

A  exces mare 
 X 
 Y 
 B
d X
 d t  k 0  k1 X Y
 X – pradă
d Y Y – prădător
  k1 X Y  k 2 Y
 d t
d B
  k2 Y
 d t

Pentru anumite valori ale parametrilor, sistemul evoluează

către o stare stabilă.

Y, X Y
X

X
Exista perechi de valori ale parametrilor pentru care starea
staţionară este oscilantă.
Competiţia între speciile X (pradă) şi Y (prădător), se face prin
intermediul vitezei de consum a lui X (bXY), comparativ cu
viteza de sinteză a lui X (aX) şi cea de preluare a prăzii de către
Y (cXY).

d X
 d t a XbXY


 d Y  c X Y  dY

 dt

X
Y

t
Modele de interacţii de tip prădător – pradă şi parazit
– gazdă
Kolmogorov generalizat
• k1(X), k2(X), L(X) - k1, k2, L - funcţii continue
• dk1/dx < 0 (în absenţa prădătorului, k1 scade datorită limitărilor în
substrat)
• dk2/dx < 0, k2 (x=0) < 0 < k2 (x=∞) , (cu creşterea prăzii, k2 creşte,

trecând de la k2  0 (nimic de mâncat), la k2  0)

• L(0) = 0 si L(x) > 0, pentru x > 0.
d x
 d t  k1  x   x  L x   y

 x – pradă
d y
  k  x  y y – prădător
2
 d t
Sistemul este
• stabil oscilant dacă y este limitat de prezenţa prăzii x
• stabil neoscilant dacă x este limitat de
 prezenţa hranei abundente
 dacă y este limitat şi de alţi factori, cum ar fi existenţa
unui refugiu pentru prada
Modelul Bazukin

Intensitatea interacţiunilor dintre specii este proporţională cu

produsul concentratiilor acestora.
Prada joacă rol de substrat, iar prădătorul de microorganism.

d x B x  y 2
dt  A x   E x
 1 p x

d y   C y  D  x  y  M y2 x – pradă
 d t 1 p x y – prădător

În absenţa prădătorilor (y), prada (x) va prolifera exponenţial.

Prădătorul (y), în absenţa pradei (x) va muri (va dispărea)
exponenţial.
Sistemul poate evolua în funcţie de valorile x, y şi ale
parametrilor:
• sistem stabil QSS (cu xQSS, yQSS),
• sistem stabil oscilant autoîntreţinut,
• sistem cu oscilaţii amortizate.
 BIBLIOGRAFIE

1. BARBU, V., MARGINEANU, L.- “Relaţii in lumea vie”,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986
2. COGALNICEANU, D.-Note de curs “Principiile ecologiei”:
Structura biocenozei-2006
3. GOMOIU T., M.-Note de curs “Sisteme
supraindividuale”:Interacţiuni populaţionale-2006
4. NEACSU , P.- “Ecologie generala “(lecţii de sinteza),
Universitatea din Bucureşti -1974
5. NICOLAE, B.-“Ecologie”, Editura didactica şi  pedagogica,
Bucureşti

6.www.RegieLive.ro.INFLUENŢA_MEDIULUI_BIOTIC_ASUPRA_
STRUCTURII_BIOCENOZEI_INTERACŢIUNI_SPECIFICE

7. www.didactic.ro/files/13/interactiuni.ppt

8. www.scribd.com/doc/7023324/relatii