Sunteți pe pagina 1din 71

ROCI ȘI MINERALE

Profesor: Craveț Ala


ROCILE
 Rocile magmatice se formează prin răcirea şi
solidificarea magmei ieşite la suprafaţă.
  Rocile sedimentare se formează prin
depunerea sedimentelor şi transformarea
ulterioară a acestora prin eroziune şi
dezagregare. 
 Rocile metamorfice se formează prin
transformarea rocilor sedimentare şi
magmatice, datorită temperaturii şi presiunii,
aceşti factori putând varia de la o rocă la alta.
ROCILE MAGMATICE
  sau magmatitele sunt
roci vulcanice care s-au
format prin solidificarea
prin răcire a magmei care
provine din mantaua
superioara (astenosfera) a
pământului.
Magmatitele alcătuiesc
una dintre grupele mari de
roci clasificate după
proveniență după cum
urmează:
ROCILE MAGMATICE
 Rocile magmatice, precum am menţionat şi
anterior, se formează prin solidificarea
magmei, ieşită la suprafaţa sau în straturile
superioare ale scoarţei terestre

prin solidificarea lavei vulcanice se formează rocile vulcanice efuzive


ROCILE VULCANICE
 se clasifică în roci efuzive (vulcanice)
şi intruzive (plutonice). Rocile efuzive
sunt acele roci, care se formează în
urma solidificării magmei la suprafaţa
scoarţei, de obicei se formează ca
urmare a erupţiilor vulcanice. Rocile
intruzive se formează ca urmare a
solidificării magmei în straturile
superioare ale scoarţei.
ROCILE VULCANICE
 roci efuzive  intruzive
(vulcanice) (plutonice).
 Rocile efuzive sunt  Rocile intruzive
acele roci, care se formează ca
formează în urma
urmare a
solidificării magmei
solidificării
la suprafaţa
scoarţei, de obicei magmei în
se formează ca straturile
urmare a erupţiilor superioare ale
vulcanice. scoarţei. se
 sunt roci care se formează din magmă la
adâncimi mari numite plutonice (denumire
după Pluto) cu un timp de răcire lent,
textura rocii fiind faneritica, cu cristale mai
mari.

 Aici se poate aminti granitul, dioritul, 


sienitul (syenit), gabroul.
 Rocile formate prin consolidarea magmei la
suprafata (lava) la suprafață, sunt
numite vulcanice, acestea functie de
continutul in apa pot avea un caracter mai
mult sau mai putin exploziv. In acest caz
timpul de răcire este scurt, rocile din această
categorie vor avea o granulație fină.

 Cele mai importante vulcanite sunt: bazaltul, 


andezitul
  și trahitul care iau naștere prin activitatea de
erupție unui vulcan .
ROCILE METAMORFICE
  iau naștere din alte roci, prin procese de
metamorfoză (transformare) produse la
presiuni sau temperaturi înalte, care atrag
după sine un schimb de elemente chimice.

Origine: termică
Granulaţie: fină-mare
Culoare: albă, roz, verde, brună, neagră
 Aceste pocese metamorfice au loc frecvent la adâncimi mari,
dar pot să aibă loc și aproape de suprafața scoarței pământului,
între plăcile tectonice, acolo unde există tensiuni mari. Astfel,
se poate distinge:
 metamorfismul dinamic unde predomină presiunile mari, care
determină formarea încrețiturilor de teren (munții de
încrețire), având loc și un fenomen de recristalizare, astfel de
roci metamorfice sunt șisturile.
 metamorfismul termic caracterizat prin transformarea rocilor
sub acțiunii predominante a temperaturilor înalte, sursă de
căldură putând fi magma vulcanelor care topesc rocile vecine
prin așa numita aureolă.
 prin acțiunea ambilor factori de presiune și de temperatură
(metamorfism regional) de grade diferite, la gradul înalt de
metamorfoză se formează gnaisurile, iar la cele mai
joase șisturile.
EXEMPLE DE ROCI METAMORFICE

 Gnais
 Eclogit
 Micașist
 Cuarțit
 Filit
 Marmură
ROCILE SEDIMENTARE
  sunt roci care frecvent se formează prin
procesele de eroziune, transport și
depunerea aluviunilor aduse de 
apele curgătoare.
Astfel de roci pot avea o formă de granule
nelegate între ele (nisipurile) sau o formă
masivă (gresiile).
PROPRIETATILE MINERALELOR

 Luciul este determinat de modul în care mineralul


reflectă lumina. Luciul este strălucirea suprafeţei
 unui mineral. Înfăţişarea obişnuită a unei suprafeţe,
gradul de reflecţie a luminii, împrăştierea luminii
 prin scurgeri microscopice sau incluziuni, adâncimea
până la care penetrează lumina – acestea sunt
 multe alte trăsături responsabile de producerea
luciului.
 Luciul mineralelor poate fi împărţit în două grupe:
metalic şi nemetalic. Cele care au luciu metalic, au
 de obicei o compoziţie metalică clară. Exemple
edificatoare: cristale de galenă, pirită, stibi
 Proprietatile mineralelor
 Luciul este determinat de modul în care mineralul
reflectă lumina. Luciul este strălucirea suprafeţei
 unui mineral. Înfăţişarea obişnuită a unei suprafeţe,
gradul de reflecţie a luminii, împrăştierea luminii
 prin scurgeri microscopice sau incluziuni, adâncimea
până la care penetrează lumina – acestea sunt
 multe alte trăsături responsabile de producerea
luciului.
 Luciul mineralelor poate fi împărţit în două grupe:
metalic şi nemetalic. Cele care au luciu metalic, au
 de obicei o compoziţie metalică clară. Exemple
edificatoare: cristale de galenă, pirită, stibi
METEORIŢII
 e lângă cele trei categorii de
roci descrise anterior,
magmatice, metamorfice şi
sedimentare pe Terra există şi
roci provenite din spaţiul
cosmic, meteoriţii. Meteoriţii
sunt alcătuiţi din rocă, metal
sau rocă combinată cu metal.
Mărimea lor variază de la cea a
unui fir de praf până la cea a
unor agregate masive, grele de
sute de kilograme. Meteoriţii
conţin peste 310 minerale, unele
dintre acestea neexistând pe
Terra.
ORIGINE: INTRUZIVĂ, GRANULAŢIE: MARE,
CULOARE: GRI-NEGRU
 O trăsătură caracteristică a sedimentelor, este structura
stratificată, un strat formându-se într-un timp relativ scurt
la suprafața pământului.
 Rocile sedimentare sunt singurele roci ce pot să conțină 
fosile
 Spre deosebire de rocile magmatice și cele metamorfice, ele
nu se formează în prezența unor temperaturi și presiuni
mari.
 Rocile sedimentare se formează sub acțiunea agenților
externi ce acționează la suprafața pământului ca hidrosfera, 
atmosfera și biosfera proces numit eroziune.
 Milieu (factorii de mediu) și Faciesul (caracteristicile rocii)
sunt specifici fiecărei regiuni de formare a rocilor
sedimentare.
 [modificare]Clasificare
BAZALTUL
 Origine: intruzivă şi efuzivă
Granulaţie: fină
Culoare: gri-negru până la negru

Bazaltul este cea mai comună rocă magmatică de la


suprafaţa Terrei, formând cea mai mare parte a fundului
oceanic. Este alcătuit în principal din olivină, piroxeni şi
oxizi de fier-titan, precum magnetitul. Conţine frecvent
şi bule de gaz, denumite vezicule, care pot fi umplute cu
diverse minerale. Sub acţiunea vremii îşi poate schimba
culoarea în verde-pal, brun sau gri, posibil roşu când se
oxidează. Cel mai des apare ca rocă etruzivă, dar apare şi
sub formă de dykuri. Când se răceşte poate forma
coloane unite, cu o formă distinctivă. Granitul a fost
folosit încă din Egiptul antic ca piatră ornamentală.
CARACTERISTICI

 O trăsătură caracteristică a sedimentelor, este structura


stratificată, un strat formându-se într-un timp relativ
scurt la suprafața pământului.
 Rocile sedimentare sunt singurele roci ce pot să conțină 
fosile
 Spre deosebire de rocile magmatice și cele metamorfice,
ele nu se formează în prezența unor temperaturi și
presiuni mari.
 Rocile sedimentare se formează sub acțiunea agenților
externi ce acționează la suprafața pământului ca 
hidrosfera, atmosfera și biosfera proces numit eroziune.
 Milieu (factorii de mediu) și Faciesul (caracteristicile
rocii) sunt specifici fiecărei regiuni de formare a rocilor
sedimentare.
ROCILE SUNT COMBINAŢII DE
MINERALE
 formate în interiorul pământului. Rocile, aşa
cum reiese din definiţie, sunt de obicei
alcătuite din mai multe minerale, dar se pot
întâlni şi roci monominerale,
 constituite dintr-un singur mineral.
 Există trei tipuri diferite de roci, fiecare cu
proprietăţi caracteristice.
 Cele trei tipuri – vulcanice, sedimentare şi
metamorfice.
MINERALELE SUNT SUBSTANŢE
ANORGANICE
 (lipsite de viaţă), de obicei în formă solidă
(excepţie făcând mercurul care, la
temperatură obişnuită, este lichid), găsite în
mod natural în pământ ele au compoziţie
chimică determinată şi sunt omogene – orice
parte a acestora este identică cu celelalte.
 părţi. Atomii elementelor chimice sunt
dispuşi în reţele tridimensionale distincte şi
regulate care
 alcătuiesc cristalele – figuri geometrice cu
feţele plane dispuse simetric.
SCHIMBĂRI METAMORFICE AU LOC ÎN
CONDIŢII DE PRESIUNE ŞI TEMPERATURĂ
ADECVATĂ
 . Câteva exemple interesante:
 - calcarul devine marmură;
 - argila şistoasă se transformă în ardezie,
apoi în filit, şist, gnais;
 - gresia se transformă în cuarţit;
 - granitul devine gnais;
 - cărbunele devine din turbă lignit, apoi
bitum, antracit;
 - bazaltul devine şist amfibolic.
 După metamorfozare, rocile devin mai tari
Mineralele
sunt definite
ca substanțe
anorganice
(lipsite de
viata).
Are culoarea verde -tare Are culoarea galbenă

MINERALE IDIOCROMATICE - CELE CARE AU


O CULOARE DE DIAGNOSTIC, DUPĂ CARE
POT FI IDENTIFICATE.
Mineralul Malahit Mineralul Sulf
 Mineral-element sau
compus ce se găsește
în natură, avînd o
compoziție chimică și
o structură bine
definită.
 Cu excepția
mercurului, lichid la
temperatura camerei,
mineralele sunt solide.
Oamenii de știinta
au identificat circa
3.000 de minerale,
dintre care doar
100 sunt frecvente.
Mulți folosesc termenul mineral
pentru orice se află in scoarta
pamantului. Astfel, ei includ in
randul mineralelor și combustibilii
fosili, precum cărbunele, insa
mineralogii (oamenii care se ocupa
de studiul mineralelor) susțin ca
petrolul, gazele naturale si
carbunele sunt substanțe organice
(odinioara vii); ele nu sunt
minerale, pentru că s-au format
din resturi de plante si animale.
Piatra și "data nașterii"

Lună Piatra Prețioasă

Ianuarie Granat

Februarie Ametist

Martie Acvamarin

Aprilie Diamant

Mai Agat sau Smarald

Iunie Perlă sau Piatra lunii

Iulie Rubix sau Onix

August Cornalină sau Peridot (Olivină)

Septembrie Crisolit sau Safir

Octombrie Beril, Turmalină sau Oval

Noiembrie Topaz

Decembrie Turcoază sau Zircon
Ele de obicei sunt in stare solida, cu
exceptia argintului viu.
Multi folosesc termenul mineral
pentru orice se afla in scoarta
pamantului. Astfel, ei includ in randul
mineralelor si combustibilii fosili,
precum carbunele, insa mineralogii
(oamenii care se ocupa de studiul
mineralelor) sustin ca titeiul, gazele
naturale si carbunele sunt substante
organice (odinioara vii); ele nu sunt
minerale, pentru ca s-au format din
resturi de plante si animale.
Mineralele au o
compozitie chimica
bine determinată.
Ele sunt de
asemenea omogene
- adica orice parte
a lor este identica
cu toate celelalte
Aceste proprietati deosebesc mineralele de
roci.
Majoritatea rocilor sunt de fapt formate din
mai multe minerale.
Mineralele sunt compuse din elemente
-substante care nu pot fi divizate in alte
substante prin mijloace chimice.
Din cele 107 elemente cunoscute, doar 90 apar
in stare naturala in scoarta terestra.
Unele elemente, numite elemente naturale,
apar in stare pura sau aproape pura.
Aceste proprietati deosebesc mineralele de roci. Majoritatea
rocilor sunt de fapt formate din mai multe minerale. Mineralele
sunt compuse din elemente –substanțe care nu pot fi divizate in
alte substante prin mijloace chimice. Din cele 107 elemente
cunoscute, doar 90 apar in stare naturala in scoarta terestra.
Unele elemente, numite elemente naturale, apar în stare pura
sau aproape pura. Exista 22 de elemente naturale, incluzand
aurul, argintul si diamantul, o forma a carbonului, insa
majoritatea mineralelor sunt combinatii de doua sau mai
multe elemente. Scoarta terestra Doua elemente, oxigenul si
siliciul, reprezinta 74% din masa scoartei terestre. Alte sase
elemente (aluminiul, fierul, calciul, sodiul, potasiul si
magneziul) reprezinta alte 24,27%. Luate la un loc, aceste opt
elemente reprezinta aproape 99% din scoarta terestra.
 Mineralele sunt
ordonate pe scara Mohs
(numita dupa un
mineralog austriac)
de la 1 la 10.
Talcul, un mineral
moale, este pe pozitia
1 pe aceasta scara, in
timp ce diamantul, cea
mai dura substanta
naturala, ocupa pozitia
10. 
Talcul (arab. talq) (in
farmacie: Talkum) este un 
mineral cu duritatea 1 pe 
scara Mohs, fiind mineralul cu
duritatea cea mai mică
(moale). Are un luciu mat alb,
cristalizând în sistemul
monoclinic având compoziția
chimică: Mg3Si4O10(OH)2.
Este un mineral gras la pipăit
Utilizare:
Talcul este un mineral foarte utilizat în
industria hârtiei, vopselelor, lacurilor, 
materialelor plastice, cauciucului și
ceramicii. La fel este utilizat în farmacie ca
pudră de talc, rezistența mineralului la
temperaturi înalte facând posibilă folosirea
talcului în industria ceramicii.
Ghipsul este un mineral incolor de
culoare, până la alb, având formula
chimică: CaSO4 • 2 H2O (sulfat de calciu).
Roca cu conținut ridicat în ghips se
numește tot ghips.
Ghipsul este ușor solubil în apă, are o
duritate mică (2), cristalizează în, lasă o
"urmă" albă
Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale
incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau
cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (ghips
fibros). În unele cazuri poate forma cristale
transparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua
, Mexic s-au găsit cristale cu lungime de 15 m!!!

Ghipsul se formează prin cristalizare din soluții


suprasaturate în sulfat de calciu din apa de mare,
sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra rocilor
calcaroase.
Zăcăminte mai importante de ghips se află în Mexic
, Algeria, Spania, Germania.
Utilizare:
Prin calcinare pierde apa de cristalizare;
pulberea obținută absoarbe din nou apă,
solidificându-se. Această proprietate este
folosită în industria de construcții. Creta
folosită în școli provine la fel din ghips.
În medicină este utilizat pentru fixarea
fracturilor de oase, ca bandaj de ghips, în
stomatologie ca mulaj.
În arheologie, paleontologie și în artă, ca
statui din ghips curat sau în amestec cu alte
minerale
Calcit este un mineral din clasa carbonaților,
foarte frecvent întâlnit în natură, cu 
refracție dublă (cum se poate observa în
imaginea alăturată), în sistemul de
clasificare a mineralelor fiind un 
carbonat de calciu nehidratat. Cristalizează
romboedric are formula chimică Ca[CO3] și
alcătuiește diferite forme de cristale,
respectiv agregate, cu un habitus de la
incolor, alb lăptos, cenușiu, care după natura
impurităților poate fi galben, roz, roșu,
verde, albastru, brun, până la negru. Din
punct de vedere chimic, calcitul este ca și
cristalele cu care se poate confunda, 
aragonit, vaterit, un carbonat de calciu (o 
sare a calciului cu acidul carbonic).
Marmora este un material
de construcție foarte
prețuit, calcitul mai este
folosit, la fabricarea
cimentului, la producerea
îngrășămintelor și
amendamentelor chimice,
sau ca înveliș protector al
metalelor. La fel în
industria optică este
utilizat cristalul de calcit.
Fiind cunoscută și sub denumirea
de fluorit, fluorina este un mineral din
clasa halogenidelor, cu formula
chimică CaF2. Este un fluorid de calciu,
care cristalizează în sistemul cubic,
fiecare ion de calciu fiind legat de 2
ioni de fluor. Fluorina are duritatea 4
pe scara Mohs, cu o varietate de culori
mare, mai frecvent verde și violet.
Culoarea mai închisă a cristalului
provine din zăcămintele de uraniu,
care determină și caracterul
fluorescent la lumina ultravioletă.
Fluorina se formează prin răcirea rocilor magmatice
, asociate frecvent cu mineralele: Baryt (Baritina), 
Quarz (Cuarț), Topaz, Calcit, Galenita și Blendă.
Mineralul apare în cantități mai mari ca parte
componentă a rocilor vulcanice, granite,pegmatite.
Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile
vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmată de China, 
India, Africa de Sud și SUA. „Blue John” este o mină
de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puțin
însemnate se găsesc în Franța,Germania.
Utilizare
În industrie la producerea fluorului
În industria optică la producerea
lentilelor, cristalele mai mari sunt
produse artificial
Este o piatră prețioasă apreciată
Proprietăți
În stare pură cuarțul este
incolor, impuritățile din cristal
determină culoarea
mineralului. Cuarțul
cristalizează frecvent în goluri
existente în roci numite geode.
Clivajul este inexistent în
spărtură având o culoare  mineral răspândit în scoarța
terestră, care are compoziția
sidefie, are valoarea 7 pe scara chimică SiO2 cristalizând în 
durității lui Mohs. sistemul trigona
Înainte de descoperirea
proprietății sale piezoelectrice,
cuarțul a fost utilizat ca piatră
în bijuterii.
Varietăți de cuarț
Cristalele pure de cuarț sunt
incolore, transpatrente, prin
incluziuni de gaze sau lichide,
cristalul devine de o culoare
lăptoasă, la fel impuritățile
determină schimbarea culorii,
sau prin iradiere se produce un
fenomen ionizare care schimbă
culoarea cristalului
Ametist: varietate violetă de cuarț prin prezența
ionilor de fier, sau iradiere cu raze gamma
Citrin: varietate galbenă de cuarț folosit ca
bijuterie
Ametrin varietate rară cu zone de ametist și citrin
Prasiolith: varietate verde de cuarț transparent
Cuarț fumuriu sau (Morion): varietate de cuarț de
culoare cenușie, brună până la negru (prin iradiere
cu raze gama)
Cuarț roz varietate roză de cuarț prin prezența
ionilor de fosfo
Utilizare
proprietatea piezoelectrică presiunea pe cristal la un anumit
punct produce polarizarea electrică a acestuia, important în
producerea semiconductorilor, tactul de frecvență la computer,
televiziune, celulă solară.
proprietatea de deviere a luminii polarizate o deviație de
27,71°/nm.ca prisme optice lentile.
proprietatea de a nu reacționa cu acizii (excepție acidul
clorhidric) se folosesc ca vase pentru reactivi.
la fel utlizat la producera instrumentelor de precizie ca de
exeplu cântar cu fir de torsiune.
folosit în acustica electronică, sau lampa de cuarț.
foarte frecvent folosit ca bijuterie, sunt varietățile colorate ale
cuarțului .
o varietate a sa a fost si inca este folosit in societatile umane
primitive ca si unealta.
în amestec cu caolin și feldspat este folosit la obținerea 
porțelanului.
Portretul
împăratului roman 
Caracalla gravat in
Amethyst
Diamantul este un mineral nativ și în același timp o 
piatră prețioasă. Din punct de vedere chimic este
una din formele de existență ale carbonului pur,
celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și 
fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic
și poate atinge duritatea maximă (10) pe 
scara Mohs, duritatea variind însă în funție de
gradul de puritate a cristalului. Din cauza durității
ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai
cu pulbere de diamant și din fulerită.
Denumirea de diamant provine din limba
greacă "adamas" αδάμας, ce se traduce
prin :"de neînvins", "indestructibil". În
latina clasică Plinius atribuie o denumire
asemănătoare safirului. Denumirea
diamantului era bine cunoscută în
antichitate. cuvânt ce definea tot ceea ce
era dur. Arabii îi spuneau "al-mas" - adică
"cel mai dur", de unde vine și denumirea
slavă de "almaz" (diamant).
Caractere
     

Structura cristalină cubică a diamantului. Fiecare atom de carbon


are o legătură uniformăcovalentă stabilă cu ceilalți patru atomi de
carbon învecinați.
Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând
cu 0,200 grame.
Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se pot
întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite Lonsdaleit, unii
consideră, aceste diamante s-au format în medii nefavorabile.
Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă
simetrică dintre atomii de carbon.
Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o temperatură de
720 °C, iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon.
Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt,crom,
titan, platină, paladium și alte metale asemănătoare. Pe motivul
reactivității reduse (datorată structurii stabile) a suprafeței
cristalului, prin iradiere cu neutroni crește gradul lui de duritate.
Formare
     

Chondrit carbonic
Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi
(1200-1400 °C) și presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului
sunt Peridotit și Eklogit sau in vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite
 și Lamproite; acestea transportă la erupția vulcanului și diamant (topit) sau
fragmente din mantaua scoarței pământului. Formându-se în aceste
condiții, grafitul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul de
răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoțitoare prin minerit de
exemplu Namibia, Africa de sud sau se separă din aluviunile (depunerile)
apelor curgătoare (deșertul, sau țărmul african).
Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților mari pe Pământ (ex.
craterul Barringer), creându-se condițiile necesare pentru formarea
diamantului, prin existența unor presiuni și temperaturi ridicate și prezența
dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante
vechi de peste 3 miliarde de ani, dar și diamante mai noi, care au vârsta de
câteva sute de milioane de ani.
Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de
filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la un cristal cu tăietura
specifică, de un carat.
Criterii de evaluare
Criteriile de bază ale evaluării diamantelor,
denumite "Cei 4 C"( dupa ințialele cuvintelor din
limba engleză), sunt:
1.Greutate în carate
2.Culoare (color)
3.Claritate (Clarity),
4.Tăietura (Cut)
Sistemul celor patru C a fost stabilit în anii ’50
de Institutul American de Pietre Prețioase
(Gemological Institute of America – GIA) și este
acceptat ca atare de gemologi și oameni de
afaceri.
Greutate în carate
Greutatea în carate definește mărimea unui diamant.
Termenul "carat" provine din greaca veche unde
"keration" era denumirea sâmburilor de roscovă,
folosiți în trecut ca și greutăți etalon pentru cântărirea
în balanțe a diferitelor mărfuri de greutăți relativ mici,
inclusiv metalele prețioase. Aceste semințe au rara
proprietate de a avea toate aceeași greutate și
dimensiune.
La începutul anilor 1900 "caratul" este standardizat ca
unitate de măsură internațională pentru diamante,
echivalând cu 1/5 dintr-un gram, sau 0,20 grame. 
Caratul are ca subdiviziune "punctele". Asfel 1 carat
 este format din 100 de puncte.
Culoare
În funcție de culoare diamantele sunt împărțite în două grupe
principale: colorless (incolore) si fancy. Cele mai des folosite în 
bijuterii sunt diamantele incolore. Acestea au diferite nuanțe
începând cu "D" care este cel mai puțin colorat dintre toate
până la "Z" care este "cel mai" galben saumaroniu. Orice
diamant care are o nuanță mai închisă decât "Z" este considerat
ca fiind de tipul "fancy". Diamantele incolore sunt mai rare în
natură si din acest motiv sunt mai valoroase. Clasificarea culorii
conform standardelor GIA (Gemmological Institute of America)
începe cu litera D, urmând valorile descrescătoare din alfabet.
După litera J, diamantul capătă o nuanță gălbuie. Diferențele
între fiecare literă este foarte mică, iar compararea culorilor
diamantelor se face sub lumină specială. Atunci cand sunt
privite frontal, orice persoană tinde să "clasifice" diamantele ca
fiind între I si J.
Răspândire pe glob
Țările unde se găsesc diamante în cantități
mai importante sunt: 
Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, 
Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra Leone
, Ghana, Tanzania și Brazilia.

În Europa s-au găsit diamante în Arhanghelsk


.
Cultură de diamante
Diamantele sintetice pot fi produse în 
laborator supunând carbonul unor
presiuni și temperaturi foate înalte.
Poate fi folosit aproape orice material
bogat în carbon, inclusiv zahărul și
alunele.

Primele diamante sintetice de înalta


calitate au fost produse în 1970.
Cel mai mare diamant descoperit
vreodată, cu greutatea de 3 106 carate
 (621,2 g), numit "Cullinan", i-a fost
oferit regelui Angliei, Edward al VII-lea,
de catre guvernatorul Transvaal-ului. A
fost tăiat în mai multe pietre
încorporate în coroana regală britanică.

Koh-i-Noor (Muntele Luminii) a făcut
parte inițial din comoara capturată de la
moguli de șahul Iranului, în 1739.
Recucerit către Sikhs, a fost luată de
Anglia când a cucerit Punjabul.
Cele mai
cunoscute
pietre prețioase
sunt: 
diamantul, 
rubinul, 
safirul și 
smaraldul.