Sunteți pe pagina 1din 30

Luceafarul

Mihai Eminesc
Aparitie
„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii ale lui
Mihai Eminescu, începută încă din 1873, dar scrisă și finisată
de-a lungul multor ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în
Almanahul societății studențești România Jună din Viena. După
publicarea la Viena, poemul a fost reluat apoi în același an în
revista Convorbiri literare și în final în volumul princeps intitulat
„Poesii” sub îngrijirea lui Titu Maiorescu, publicat în anul 1884.

 Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a


anunțat în ianuarie 2009 că „Luceafărul” este cel mai lung
poem de dragoste scris vreodată.
Schema epică rezultă din
prelucrarea unui basm
popular cules din Muntenia
de germanul Richard Kunish,
Fata din grădina de aur ( Das
Madchen im goldenen
Garten) ,și publicat în anul
1861.
Titlul
Luceafărul poate fi ființa singuratică
și nefericită,opusă omului
comun,geniul în starea sa cea mai
pură,cea mai de neatins. El poate fi
strălucirea planei Venus dar poate
reprezenta și unica stea din mantaua
obscură a nopții ( transfigurarea florii
de lotus din credintele indiene,ce
inseamna strălucirea noptii sau
floarea noptii ).
Teme si motive
Poemul este,în esentă,o meditatie
de natură filozofică asupra sorții
omului de geniu. Iubirea
Tematica :
Cosmo
sul

Natura
Timpul

Folclorul
Motive :
Marea-infinitul,portal între lumi
Castelul-spațiul nobiliar al fetei de împărat
Stelele,cerul,luna,soarele-cadrul în care
există Luceafărul

Codrul-spațiul veșnic,ocrotitor al
îndrăgostiților

Visul-fata de împărat comunică cu Hyperion


prin vis
Îngerul și Demonul-întrupările Luceafărului
Zborul cosmic-mijloc de transport
atemporal ce coincide cu momentul nașterii
lumilor.
Structura
Tablou
3

Tablou 2
Tablou 1 98 strofe

Tablou
4
Primul tablou
Îmbină planul cosmic cu cel terestru
Prima parte debuteaza cu o formula
specifica basmului ("A fost odata ca-n
povesti"),care introduce cititorul in
universul imaginatiei eminesciene.
Cadrul de desfasurare al povestii de
iubire este unul romantic,imbinand
elemente cosmice si terestre:steaua apare
"sara",luminand " negrul castel"in care se
afla
Ceifata.
doi indragostiti apartin unor lumi diferite.Luceafarul,care
inglobeaza ratiunea deplina ("recile-i scantei") si iubirea
absoluta ("o mreaja de vapaie")i se poate revela fetei doar in
vis (motiv romantic) si prin oglinda,intr-o dubla
reflectare.Precum Zburatorul din literatura populara,el o
e două întrupări ale Luceafărului :
Uşor el trece ca pe prag
Înger Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voievod


Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Din negru giulgi se desfăşor


Demon Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi


Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
Înger Demon
 În cadrul celor două întâlniri fata refuză
iubirea Luceafărului din frică și din ignoranță
căci ea,muritoare,nu este capabilă să înțeleagă
sau să supraviețuiască în lumea lui atemporală.
Fiind un simbol al opozitiei, al conflictului,
numarul doi semnifica realizarea echilibrului.

Numarul doi poate fi,de


asemenea,atat germenele unei evolutii
creatoare, cat si al unei involutii
dezastruoase.
 Iubirea Luceafarului depaseste sfera comunului
si de aceea ,in numele ei,accepta conditia
inferioara de muritor:"Da,ma voi naste din
pacat,/Primind o alta lege,/Cu vecinicia sunt
legat,/Ci voi sa ma dezlege."
Al doilea tablou
 Tabloul al II-lea se desfasoara in plan
terestru si prezinta idila dintre Catalin si
Catalina, idila care simbolizeaza repeziciunea
cu care se stabileste legatura sentimentala
intre reprezentantii lumii inferioare.
 Avem aici o atmosfera familiara, eroina
nu mai este o prefrumoasa fata de imparat, ea
devine Catalina,  o fata ca oricare alta.
 Tanarul Catalin se afla in antiteza cu
Luceafarul intrucat acesta era un om obisnuit,
iar ceea ce-I putea oferi era doar iubirea
pamanteana, fata de Luceafarul care-i oferea
 Se observa in aceasta
scena de dragoste un
limbaj comun, obisnuit,
popular, adecvat unei
scene de dragoste
obisnuite, trecatoare,
aventuroase.
Catalina la inceput este retrasa, mai retinuta
si ii marturisete baiatului dragostea pe care i-o
poarta Luceafarului.

Fata constientizeaza asemanarea sa cu cel


din plan terestru, Catalin, stabilind departarea
uriasa de Luceafar: "Si guraliv si de nimic,/ Te-
ai potrivi cu mine".

Catalin gaseste remediul: "Hai si-om fugi in


Tabloul al III-lea

Luceafarul face o calatorie interstelara de cu


noastere si autocunoastere, la inceputul lumii, la
origini,pana la Demiurg,creatorul absolut,cel care
cunoaste misterele si numele Luceafarului.
In dialogul cu Demiurgul,
Luceafarul insetat de viata
obisnuita, de stingere, este
numit Hyperion. Intocmai ca
fata de imparat in idila cu
Catalin, este numita
Catalina, iar Luceafarul, in
momentul in care vrea sa
Demirugul îi ofera alte solutii in schimbul
mortii "pamantu-n lung si marea-n larg/ Dar
moartea nu se poate". Îi atrage Atentia ironic,
asupra inutilitatii sacrificiului: "Si pentru cine
vrei sa mori/ Si vezi ce te asteapta".. Tonul
Demiurgului este profetic ceea  ce anticipeaza
infidelitatea fetei si dezamagirea Luceafarului.
Ca ultim argument,
Demiurgul il indeamna pe
Hyperion sa priveasca spre
pamantul ratacitor spre a
vedea ce îl asteaptă.
Ultimul tablou
 În acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care
contrastează cu pastelul cosmic din partea a 3-a. Luceafărul
descoperă pe cărările din cringuri sub siruri lungi de tei doi tineri
indragostiti care sedeau singuri. Fata iî vede si îl cheamă să-i
lumineze norocul. Oamenii sint fiinte trecătoare. Ei au doar stele
cu noroc în timp ce Luceafărul nu cunoaste moarte. Mihnit de
cele ce vede, Luceafărul nu mai cade din înaltul la chemarea
fetei ci se retrage in singuratătea lui vesnică.

'Ce-ti pasa tie chip de lut


Daco-i fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru strimt
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece'.
Luceafarul - BASM
Eminescu plasează acţiunea într-un illo
tempore, punând accent pe frumuseţea
ieşită din comun a fetei de împărat: „A
fost odată ca-n poveşti, / A fost ca
niciodată, / Din rude mari împărăteşti, /
O preafrumoasă fată.

La prima metamorfozare a


astrului celest, acesta îi apare
fetei ca personaj de basm: „Şi
ţine-n mână un toiag/
Încununat cu trestii.// Părea
un tânăr voievod/ Cu păr de
Invitaţia pe care i-o face fetei de
împărat de a-l urma în lumea lui
ţine de acelaşi fond de basm:
„Acolo-n palate de mărgean/ Te-oi
duce veacuri multe, / Şi toată
lumea-n ocean/ De tine o s-asculte.”
Şi a doua metamorfozare a
astrului are însemn al regalităţii:
„Pe negre viţele-i de păr/
Coroana-i arde pare”
Ultima invocaţie adresată de Cătălina către
Luceafăr e făcută din perspectiva unui personaj de
basm ce are nevoie de un adjuvant: „- Cobori în jos,
Luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n
casă şi în gând,/ Norocu-mi luminează.”

Basm cu final sucit

Refuzul Luceafărului, formulat în finalul poemului


(„- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?//
Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece, /
Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.”), ar
constitui – din perspectiva celor arătate până aici – o
abatere de la retorica basmului, ştiut fiind că
adjuvantul facilita, prin acţiunea sa, devenirea unuia
Masti ale eului liric
Tudor Vianu identifică trei măsti lirice,care se
aplică celor trei ipostaze ale eului liric :

 Ipostaza muritorului : Cătălin si Cătălina

 Ipostaza geniului, a Luceafărului din înalturi

 Ipostaza Demiurgului – simbol al


perfectiunii,al plinătătii cunoasterii si al
vesniciei
Luceafarul - POEM
ROMANTIC
 tema condiţiei omului de geniu; -relaţia geniu-societate;
-alternarea planului terestru cu cel cosmic; -amestecul
speciilor (meditaţie, elegie, idilă, pastel).
        sursele de inspiraţie populare şi filosofice;
       motive literare romantice: motivul incompatibilităţii
(Luceafărul şi fata de împărat aparţin unor lumi diferite),
marea călătorie a Luceafărului printre sferele cereşti, noaptea,
castelul, luna, stelele,  codrul, florile de tei, marea etc.

       antiteza, ca procedeu romantic: Luceafărul coboară pe


pământ în două ipostaze : angelică
O, eşti frumos cum numa-n vis
Un înger se arată
 şi demonică:  O, eşti frumos cum numa-n vis / Un demon se
arată.
Limbajul textului poetic
 Farmecul limbajului poetic eminescian este în consonantă cu
miscarea ideilor si tumultul sentimentelor.

 Muzicalitatea elegiacă,meditativă,este dată de


particularitătile prozodice : măsura versurilor de 7-8 silabe
,ritmul iambic ,rima încrucisată.Sunt prezente asonantele si
rima interioara ( una-luna , zare-răsare , plec-împle )

 Metaforele au o mare incarcatura simbolica : "sfera mea",


"lumea mea", expresii elocvente ale spatiului infinit si ale
cunoasterii absolute, pe cand "stele cu noroc" si "prigoniri
de soarte" desemneaza fericirea si nenorocul de care au
parte muritorii in existenta lor limitata.tele
 Procedeul stilistic de baza este alegoria. Intreg poemul
este o alegorie pe tema conditiei omului de geniu
(reprezentat prin Luceafar si Demiurg), in antiteza cu soarta
omului comun (reprezentat de fata de imparat si de
Cătălin). Al doilea procedeu stilistic ca importanta este
antiteza, procedeu specific romantic. Eminescu insusi
credea ca "antitezele sunt viata". Antiteza releva in primul
rand incompatibilitatea dintre lumea geniului si lumea
omului comun.

 Limbajul este familiar, colocvial, plin de expresii


populare, regionalisme si diminutive ("batu-l-ar vina",
"cu obrajori ca doi bujori de rumeni, bata-i vina", "mai nu
vrea, mai se lasa") sugerand farmecul conditiei umane DAR
el este si solemn, elevat, neologic : "nemurire", "nimb",
"chaos", "lumea", "palate de margean". Cele mai multe
parti de vorbire devin simboluri care definesc lumea
Semnificatia numelor
Luceafărul Hyperion

Isus era numit și


Lucifer, dovada o găsim în
Este unul dintre titani,
imnul "carmen aurorae"
considerat tatăl tuturor
dar și în numele unor sfinți
aștrilor, dar uneori
creștini ca de exemplu
Hyperion era identificat cu
Lucifer din Cagliari, dar și
soarele însuși. De cele mai
în faptul că Isus Christos a
adesea, era socotit tatăl
fost slăvit timp de peste o
lui Helios (Soarele) și a
mie de ani în toate
zeițelor Eos (Dimineața) și
bisericile creștine, cu
Selene (Luna)
numele de Lucifer.
După Hesiod, Hyperion, divinitate simbolică, era fiul Cerului,
tatăl Soarelui și al Lunii, un titan ucis din invidie de alți titani.
După Homer, Hyperion este Soarele însuși.[2]
Hyperion a fost unul dintre cei patru titani care îl ținu pe tatăl
lor în timp ce Cronos îl castră.[4] După războiul cu titanii,
acesta a fost încuiat în Tartar alături de ceilalți titani

Catalina

Originea şi semnificaţia numelui rămân încă


nesigure; explicat prin greacă, Ekaterine a fost
considerat femininul lui Hekaterós )atestat le
Hesiod, prin Strabon, ca supranume pentru satiri
şi nimfe, sau la Plutarh, ca nume al unui
macedonean), înrudit cu numele zeiţei
subpământene al lui Apolo, Hékatos (folosit chiar
de Homer în Iliada şi explicat prin hekatebólos
„care loveşte de la distanţă)”, fie cu numele zeiţei
Sfârsit