Sunteți pe pagina 1din 21

CONTINUTURILE CURRICULARE

Structura
 
Sursele curriculare şi nevoile
educaţionale
Criterii de proiectare şi dezvoltare
curriculară
Provocari in elaborarea curriculara
Modalităţi de organizare curriculară
Anexa (facultativa)
- conţinuturi din curriculum să fie deschise
şi permeabile la noile elemente ale
cunoaşterii si experienţei umane.
-echilibru între ceea ce este constant, peren
şi general în cunoaştere şi ceea ce este
perisabil, efemer
-perenitatea şi consistenţa – prin concepte,
teorii, metodologii
-aplicabilitatea şi eficienţa – prin elemente
conjuncturale, contextuale...
- cunoştinţele acumulate din diverse surse: cărţi, căi
de cunoastere digitală (internet), diverse materiale si
texte editate de oamenii de ştiinţă, profesori specialişti
în diferite domenii ale cunoaşterii;
- conţinuturile şcolare din alte ţări europene,
structurate in spiritul dezvoltarii UE si care rezonează
cu sistemul nostru de învăţământ;
- documente semnificative privind viaţa socială,
economică, culturală, istorică (statistici, rezultate ale
unor anchete, reviste, producţii artistice etc);
- studii şi cercetări ale unor instituţii de profil;
- opiniile persoanelor calificate (oameni de
ştiinţă, cadre didactice etc)...
- studii sociologice, analize ale activităţii
profesionale care prefigurează tendinţele de
evoluţie socială şi profesională;
- rezultate ale cercetărilor (psihopedagogice)
asupra nevoilor si intereselor educationale
ale copiilor si tinerilor, ale indivizilor si
grupurilor sociale
Viaţa socială şi culturală
- comunicarea şi exprimarea prin cuvântul scris sau vorbit;
- utilizarea mijloacelor audiovizuale si digitale, multimedia (în
extindere);
- transmiterea patrimoniului social-cultural;
- afirmarea identităţii şi unităţii naţionale, in context european...
Viaţa individuală
- formarea capacităţilor intelectuale, a deprinderilor şi atitudinilor care
permit exercitarea unei profesii;
- protejarea sănătăţii fizice şi mintale, personale şi familiale – igiena
vieţii;
- realizarea unui echilibru între sănătatea fizică şi mintală, între muncă
şi loisir
- dezvoltarea creativităţii – condiţie a progresului individual şi colectiv
Dezvoltarea economică şi socială
- formarea resurselor umane şi a competenţelor
profesionale în diverse domenii sociale si economice;

Mediul
- cunoaşterea, protejarea şi amenajarea mediului natural;

Formarea permanentă
- continuarea propriei educaţii de-a lungul vieţii;
- perfecţionarea şi desăvârşirea profesională, adaptarea la
noi cerinţe;
- formarea adulţilor, în sectoare de activitate defavorizate.
- miscare si explorare
- dezvoltare prin joc si interactiune
- mediu securizant si afectuos
- stimulare
- adulti responsabili…
(EV)
 Nevoia de relaţii de îngrijire permanente
 Nevoia de protecţie fizică, siguranţă şi
ordine
 Nevoia de experienţe adaptate
diferenţelor individuale
 Nevoia de experienţe adecvate din punct
de vedere al dezvoltării
 Nevoia de stabilire a limitelor, de structură
şi de aşteptări
 Nevoia de comunităţi stabile şi suportive şi
de continuitate culturală
A. Criterii filosofice - o anumită concepţie asupra
asupra omului, locului şi destinului său în univers,
determinată de epoca social-istorică, de tipul de
societate, de cultura etc. In mod concret, perpectiva
filosofică este concretizată într-o anumita conceptie
despre educatie, cu deosebire privind idealul
educaţional şi scopurile (ca finalităţi cu caracter mai
general).
 
B. Criterii ideologice – legate de interesele şi
aspiraţiile celor care au puterea de a lua decizii la un
moment dat. La noi in aceasta perioada conceptia
ideologica despre educatie este obiectivata in
prevederi legale care stau la baza curriculum-ului
formal (oficial): Legea educatiei (nr.1/2011) in
planurile de guvernare si diversele reglementari
sectoriale (de invatamant).
C. Criteriile ştiinţifice si/sau epistemologice –
conceptia despre cultura, dezvoltata din punct de
vedere pedagogic - nivelul la zi al cuceririlor ştiinţifice şi
tehnice. Reflectarea ştiinţei în conţinutul învăţământului
se face prin disciplina de învăţământ. Unii autori
(Cristea S, 2003) disting doua tipuri (nivele) de cultura
generala care trebuiesc obiectivate in disciplinele de
invatamant:
cultura generala instrumentala (invatamantul primar);
cultura generala de baza (invatamantul secundar).

 
D. Criterii psihologice – conceptia despre invatare –
valorifica teoriile psihologice despre invatare, mai ales
teoriile care evidentiaza rolul activitatii elevului; aici
este de semnalat si cerinţa asigurării unor niveluri de
conţinut corespunzatoare, în raport cu particularităţile
de vârstă ale elevilor, cu capacităţile lor de asimilare a
informaţiilor.
E. Criterii etice si deontologice – prevenirea si evitarea
elementelor curriculare care sa pericliteze echilibrul mintal,
atitudinal, aspirational etc al copiilor/elevilor/studentilor
 
F. Criterii pedagogice - ilustrează nevoia de selectare şi
structurare a curriculum-ului în scopul:
de a se asigura un echilibru între cultura generală şi cea de
specialitate, în raport cu nivelul şi tipul de şcoală;
de a se asigura continuitatea şi accesibilitatea în învăţare;
de a organiza predarea-învăţarea în spirala a cunoştinţelor
(revenirea periodică pe traseul şcolarităţii asupra unor
cunoştinţe fundamentale)
de a realiza selecţia conţinutului în funcţie de valoarea, de
relevanţa formativă şi de puterea explicativă şi aplicativă a
acestuia;
asigurarea unei analogii funcţionale între logica didactică şi
cea ştiinţifică.
Provocari in elaborarea curriculara
  
Transpozitia didactica – asa cum am aratat deja (in
sensul trecerii de la curriculum-ul prescris la cel
realizat - se refera si la traducerea elementelor
cunoasterii stiintifice in elemente de continut
didactic, care urmeaza a fi predate si invatate in
scoala.

 Acest proces (didacticizare, dupa Cucos, 2002) sau


transinformatie (Neacsu, I.) se regaseste atat in
faza de elaborare a documentelor curriculare
(planuri de invatamant, programe, manuale etc) –
transpozitia externa - cat si in etapa de predare-
invatare efectiva (amprenta subiectivitatii
profesorului, elevilor, efectele interactiunilor
contextuale etc). – traspozitia interna...
Schema de realizare a transpozitiei
didactice dupa Develay (1992)

Cunostinte Practici sociale de


savante referinta
(stiintifice)

Munca celor care concep programele


scolare
- didacticizarea (transpozitia
externa)

Cunostinte de Munca profesorului


invatat
 Necesitatea educatiei interculturale - sa
reflecte diversitatea etnoculturala a spatiului
scolar concret...
 Raport adecvat intre cunoasterea stiintifica
(savanta) si una comuna (chiar banala) a
noului, pe multiple planuri si canale de
cunoastere...
 Cunoasterea stiintifica de tip clasic – ca o stofa
sau panza de paianjen, tesuta in forme
regulate, ordonate (Cucos, 2009)...
 Cunoasterea moderna - ‚mozaicata’, care
include o mare doza de aleatoriu (similara cu
textura pâslei)…
 Organizarea logica – se pleaca de la logica
stiintei care este transpusa intr-o disciplina
scolara. Nu in toate situatiile logica unei stiinte
se poate adecva corespunzator la nivel didactic.

 Organizarea lineara – continuturile se


prezinta intr-o succesiune, care se afla in relatie
si se preconditioneaza – cele anterioare le
predetermina pe cele prezente. Este specifica
acestei modalitati abordarea o singura data a
unei cunostinte, fara a se mai reveni ulterior, in
alte clase (exemple: psihologia, clasa a Xa,
filosofia etc...).
 Organizarea concentrica – structurarea
cunostintelor in asa fel incat se revine ulterior cu
imbogatirea sau aprofundarea lor, pe diferite
trepte de invamant. Prin combinarea acestui
mod cu cel anterior (linear) se ajunge la o
structura spiralata a predarii-invatarii.

 Organizarea interdisciplinara a continuturilor


deriva din domeniul cercetarii stiintifice se
reflecta in domeniul educatiei scolare sub doua
aspecte:
- conceperea continuturilor in aceasta maniera
(interdisciplinara);
- organizarea proceselor didactice in maniera
respectiva.
 Multidisciplinaritatea – primul nivel de
conexiune – inseamna juxtapunerea, combinarea
unor elemente ale diverselor discipline, fara
evidentierea elementelor comune;

 Pluridisciplinaritatea – nivel superior de


integrare disciplinara, bazat pe o comunicare
simetrica, ca modalitati explicative;
- se centrează pe conţinuturi/ cunoştinţe;
- se realizează prin învăţare tematică;
- se axează pe conexiuni între conţinuturi.
Interdisciplinaritatea – o forma de conexiune mai avansata,
duce la convergenta intre discipline, cu referire la o problematica
care nu poate fi rezolvata de nici una dintre disciplinele
respective;
- se centrează pe competenţele generale;
- se realizează prin învăţarea bazată pe probleme;
- se axează pe formarea şi perfecţionarea unor competenţe
transferabile.
 
Transdisciplinaritatea – nivelul cel mai inalt de conexiune -
intrepatrunderea mai multor discipline, din care pot rezulta in
timp noi discipline sau domenii de cunoastere; trebuie sa existe
axiome si concepte comune...
- se centrează pe valori şi atitudini;
- se realizează prin învăţarea bazată pe proiect;
- se axează pe soluţii la probleme ale vieţii reale.
 Se refera la structurarea continuturilor in moduli
didactici, respectiv seturi de cunostinte, situatii didactice,
activitati de invatare delimitate, corespunzatoare cerintelor
si posibilitatilor unor grupe sau clase de elevi.
 Cursurile modulare presupun optiunea prealabila si intr-
un fel selectia elevilor, in functie de capacitatile si interesele
lor. Aceste cursuri sunt complementare celor comune,
desfasurate pe baza planului cadru, al disciplinelor
fundamentale, obligatorii (trunchi comun sau curriculum de
baza).
 Modulii didactici pot fi diferiti din punct de vedere al
gradului de dificultate, al nivelului si ritmului de lucru.
 Pot exista moduli de recuperare (ratrapare) pentru
elevii cu dificultati sau de aprofundare pentru elevii care
invata mai repede.
 Legea Educatiei Nationale (Nr.1/2011) prevede in
acest sens posibilitatea ca in aplicarea programelor scolare
cadrele didactice sa aiba la dispozitie pentru asemenea
activitati diferentiate (ratrapare si aprofundare) 25% din
timpul de predare-invatare alocat.
  
Are in vedere asamblarea unor elemente de
continut particulare in noi discipline (structuri
explicative) – de pilda ‚Stiintele naturii’, ‚Stiintele
socioumane’, ‚Trebuintele omului’, ‚Jocurile sociale’ etc
Integrarea continuturilor se poate face pe mai
multe criterii de polarizare:
- in jurul unui pol stiintific – (seturi de concepte,
scheme operatorii, metodologii etc);
- catre un pol practic – precum centrele de interes ale
lui Ovide Decroly – hrana, securitate, afiliatie etc;
- spre un pol social – aspecte economice, politice,
religioase etc;
- inspre un pol personal – iubire, familie, boala etc.
Integrarea curriculara se face si prin alternative
educationale, de tip Step by Step, in activitatea din
invatamantul prescolar, mai recent la clasa
pregatitoare si clasele I-II...
 Selectivitatea - selectarea şi stabilirea unor priorităţi
informative şi formative, în funcţie de multiple criterii, de
finalitati educationale si conditii contextuale, de varietatea
surselor si a necesitatilor/ nevoilor educationale ale unor
diverse grupuri tinta.
 Dinamica si constanta - nevoia de schimbare continuă a
curriculum-lui, datorită progresului accelerat al cunoaşterii
umane, dar si de stabilitate, perenitate…
 Accesibilitatea - cunoştinţele selectate, pe diverse
criterii, sunt prezentate, explicate, demonstrate pentru a
putea fi asimilate de copii/elevi (combinarea logicii ştiinţifice
cu logica didactică).
 Existenţa unor posibilităţi multiple de structurare –
logic, linear, concentric, monodisciplinar, interdisciplinar (cu
variantele: multidisciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar,
transdisciplinar), modular, integrat…
 Este foarte importanta transpozitia didactica –
proiectarea si implementarea curriculara, atat in etapa de
elaborare a documentelor curriculare oficiale cat si in procesul
efectiv de instruire scolara (predare-invatare-evaluare)…
