Sunteți pe pagina 1din 46

Evoluția și

originiile limbii
române
Fekete Zsuzsanna
Kedei Ágota
László Sándor
Mátéfi-Takács Áron
XI. G.
Conținut
1.Limba română, o limbă romanică
2.Epoca de formare, procesul de romanizare, româna comună
3.Trăsături definitorii ale limbii române
3.1.Structura gramaticală (sistemul morfologic și sintaxa)
3.2.Vocabularul
– Constituirea limbii și a poporului român
– Dialectele limbii române
– Latinitatea limbii române
– Substratul dacic
– Influențe asupra limbii română
– Modernizarea limbii române prin neologisme
4.Evoluția limbii română literare
4.1.Originile scrierii românești
4.2.Perioada veche
– Sec. XVI
– Sec. XVII
– Sec. XVIII
4.3.Periada modernă
– Faza de tranziție spre Epoca modernă
– Sec. XIX
– Limba literară actuală
5.Concluzii
6.Bibliografie
1. Limba română, o limbă
romanică
• Limbile romanice sau neolatine sunt
toate limbile derivate din latina vulgară.
• Fiecare limbă romanică a moştenenit din
latină cam acelaşi număr de cuvinte (peste
2000).
• Dintre acestea, aproximativ 500 s-au
transmis tuturor limbilor romanice.
2. EPOCA DE FORMARE,
PROCESUL DE ROMANIZARE,
ROMÂNA COMUNĂ
• Limba română este limbă latină vorbită în
mod neîntrerupt în partea a Imperiului
Roman, cuprizând provinciile Dunărene
romanizate (Dacia, Panonia de sud,
Dardania), din momentul pătrunderii limbii
latine în aceste provincii și până în zilele
noastre.

• Aceasta limbă a suferit, însă, transformării


neîncetate, atât prin evoluția ei normală, cât
și prin influența exercitată de limbile cu care
a venit în contact.
• Procesul de romanizare a avut loc în trei etape:
– 1. Prima fiind cea preliminară, din secolul II î.Hr. Până în
106, în care autohtonii geto-daci au avut contacte
sporadice cu românii, adică românii atacau Nord
Dunarii, iar populația geto-dacă atacă la Sud de Dunăre.

– 2. A doua fază este romanizarea propriu-zisă din 106


care s-a făcut massiv. Romanizarea are loc nu numai în
Dacia, ci și în Moesia care cuprinde și Dobrogea
cucerită de români în anul 28 î.Hr. Dacii liberi intrau și ei
procesul de romanizare mai ales prin intermediul
comerțului. Aceștia ocupau centrul și Nordul Moldovei,
Nordul Transilvaniei.

– 3. Iar cea de-a treia etapă este după 271, după


retragerea Eureliană. Pe teritoriul Daciei a rămas o
populație puternic și ireversibil romanizată iar la Sud de
Dunăre s-au retras doar armata și administrația.
3.TRĂSĂTURI DEFINITORII ALE
LIMBII ROMÂNE

3.1.STRUCTURA GRAMATICALĂ

• Cea mai veche gramatică a limbii române este


Gramatica rumânească a lui Dimitrie
Eustatievici (1757).

• Gramatica a limbii române scrisă în limba


latină Institutiones linguae valachicae, era
alcătuită în jurul anului 1770.
3.2.Vocabularul
CONSTITUIREA LIMBII ȘI A POPORULUI
ROMÂN
-Limba română s-a format în ținutul carpato-dunăreano-
pontic.
-Formarea limbii și a poporului român a început odată cu
colonizarea și romanizarea provinciilor carpato-
dunărene.
-Elementul etnic de bază era civilizația și cultura romană
-Dacii au fost supuși procesului de romanizare, și au
contribuit la formarea unei culturi daco-romane.
-Romanizarea s-a petrecut în cursul celor 165 de ani de
stăpânire romană(106-271)
-Limba română s-a format până la secolul al VIII-lea.
• E dificil să stabilim cu precizie data
când latina populară daco-moesică s-a
transformat în română. Majoritatea
lingvistilor admit că limba română s-a
format până în secolul al VIII-lea. Există
dovezi, că limba română, datorită
condițiilor speciale de dezvoltare, s-a
format mai devreme decăt celelalte
limbi romanice (franceza, italiana,
spaniola, portugheza).
DIALECTELE LIMBII ROMÂNE

- Dialectul este varietatea teritorială au


unei limbi ale cărei trăsături
caracteristice o deosebesc de limba
comună.
- Limba română vorbită pe actualul
teritoriu a țării noastre este dacoromână,
în opoziție cu aromâna, meglenoromâna
și istroromâna.
• Limba română vorbită pe actualul teritoriu al
țării noastre este numită dacoromână, în
opoziție cu aromâna, meglenoromâna și
istroromâna. Între aceste ramificații lingvistice
teriroriale se înregistrează diferențe evidente
de fonetică, vocabular, morfologie și sintaxă.
Și în cadrul dacoromânei există o ramificare
teritorială. De exemplu palatalizarea
consoanelor labiale ”b”,”p” urmate de i și
pronințate chi și ghi( ghine=bine;
chișor=picior) specifică vorbirii moldovenești.
Datorită acestor fapte și altora se vorbește de
subdialecte muntean, molvovean,
maramureșean, crișean, bănățean.
LATINITATEA LIMBII ROMÂNE

• În epoca latinei clasice romanii foloseau doar 23 de


litere: A, B, C, D, E, F, G, H, I, K, L, M, N, O, P, Q, R, S,
T, V, X, Y, Z. Scriau doar cu majusvule și fără semne
de punctuație.
• Între scrierea și rostirea în limba latină și română nu
sunt diferențe importante, se scriu în general cum de
citesc, prin urmare ambele limbi sunt fonetice. Nu
cunoașteau sunetul ”v”, iar pentru ”u” foloseau ”v”.
În vremea renașterii merile opere ale scriitorilor antici
au fost transcrise și s-au adăugat alfabetului latin
literele u,j, precum și literele mici pentru cele 25 de
majuscule.
• Vocalele limbii latine sunt cinci, pe care le cunoaștem
din limba română, în realitate romanii aveau vocale
lungi și scurte. Limba română s-a dezvoltat din limba
latină populară, vorbită pe teritoriul vechii Dacii, dar
și-a creat un sistem vocalic mai închegat, alcătuit din
șapte vocale prin adăugarea vocalelor ”ă” și ”î”.
Modificarea unor sunete:
-trecerea lui á (accentuat) în poziție nazală la â:
campus=câmp
-transformarea ljui a în e, când este precedat de
consoanele k,g sau de vocala i: clavis=cheie
-trecerea lui e la i, cănd este urmat de consoanele n sau
m: bene=bine
-transformarea lui o în u cănd este urmat de n:
bonus=bun
-transformarea secvențelor ct,cs,gn în pt, ps, și mn:
coxa=coapsă
-schimbarea lui l intervocalic în r: gula=gură
-modificarea lui d, s, t urmate de i în (d)z: decem=zece

Dispariția unor sunete


-dispariția a unei consoane inițiale: fossatum=sat
-dispariția consoanelor b și v intervocalice: caballus=cal
-dispariția unor consoane finale: bonus=bun, lupus=lup
SUBSTRATUL DACIC

-În limba romțnă există și cuvinte din limba


dacă, slavă, maghiară, greacă, turcă,
germană.
-denumiri de persoană
-hidronime de origine dacă: Argeș, Dunăre,
Olt, Mureș, Prut, Sirett. Tisa
-Din sec. a III-a limba română a suferit
influențe din partea altor limbi.
INFLUENȚE ASUPRA LIMBII
ROMÂNĂ

INFLUENȚA SLAVĂ
-Împrumuturile slavă datorează din sec.
al VIII-lea și denumesc elemente
lexicale comune
-Împrumuturile slave cărturești sunt
termeni bisericești și de administrație:
boier, diacon
INFLUENȚA MAGHIARĂ
se manifestă între secolele X-XIII
sunt împrumutate cuvinte din viața politică și socială
sufixele: : -aș, -ău, -ișag, -șug, -ălui, ca exemplu:
sabău, meșteșug
nu se manifestă în sistemul fonetic și fonologic

INFLUENȚA GREACĂ
se manifestă în trei etape:
perioada latinei dunărene (sec I-IV)
epoca bizantină (sec VII-XV)
epoca fanariotă (sex XVIII-XIX)
42cuvinte împrumutate
Sufixul –isi (-esi)
INFLUENȚA TURCĂ
se manifestă între secolele XV-XIX
sufixele –giu, -iu,- lâc
termenii de origine turcă s-a păstrat mai ales în
Muntenia și Moldova

INFLUENȚA GERMANĂ
Se ramarcă în secolul XIII.
Împrumuturile germane au un caracter
regional, fiind cunoscute numai acolo, unde
a existat contact direct (Transilvania, Banat,
nordul Moldovei)
MODERNIZAREA LIMBII ROMÂNE PRIN
NEOLOGISME

NEOLOGISME LATINEȘTI
- În secolul XVII
- Multe neologisme împrumutate din latină

Un loc aparte în cadrul cuvintelor cu etimologie


latinească, îl ocupă cuvântul internațional,
mass-media. Primul termen ”mass” are o
etimologie multiplă: din latinecul massa,
francezul masse, sau englezul mass. Al doilea
termen, media este pluralul latinescului
medium(mijloc).
INFLUENȚA (NEO)GREACĂ
este limba operelor literare, limba în care filozofia,
logica, și politica acelor vremuri s-au desăvârșit
În limba română împrumuturile grecești au început să
pătrundă în mod direct odată cu răspândirea culturii
grecești prin școală, biserici.
Pot fi clasificate după domeniul în care sunt utilizate:
Termeni filozofici
Termeni ștințiifici
Termeni socio-politici

ANGLICISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ


- Influența engelză are o vechime de peste un secol și
jumătate
4.EVOLUȚIA LIMBII ROMÂNĂ
LITERARE
4.1.Originile scrierii românești
4.2.Perioada veche
– Sec. XVI
– Sec. XVII
– Sec. XVIII
4.3.Periada modernă
– Faza de tranziție spre Epoca modernă
– Sec. XIX
– Limba literară actuală
4.1.Originile scrierii românești
• În evul mediu scrisul și cititul se practică în
limba latină.
• În secolul al X-lea se instaurează liturgia
slavonă, ca urmare slavona devine pe lângă
o limbă de cult (limbă ecleziastică) şi una
aulică.
• În secolul al XI-lea adoptarea limbii române
ca instrument de exprimare scrisă constituie
un fenomen cultural de cea mai mare
importanţă.
• Primul text românesc păstrat datează din
1521
4.2.Perioada veche
(sec al XVI-lea –sfâșitul sec al XVIII-lea~1780)

Sec. al XVI-lea

• Cele mai vechi monumente de limbă


românească sunt scrise cu alfabet chirilic şi
datează din secolul al XVI-lea. În fruntea lor se
plasează scrisoarea lui Neacşu din
Câmpulung.
• Scrisoarea conţine un secret de mare
importanţă, avertizându-l pe Johannes
Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a
turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti
ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
• În acest secol se fac traduceri in limba
română a unor texte religioase: “Psaltirea
Scheiana”, “Psaltirea Voroneţeană”,
“Psaltirea Hurmuzachi”, “Codicele
Voroneţean”.- “Învăţăturile lui Neagoe
Basarab către fiul său Theodosie” – carte
iniţiatică.
• Tot în acest secol încep să apară cronicele
de curte scrise din porunca domnească; cei
mai importanti cronicari au fost Macarie,
Azarie si Eftimie.
Este de remarcat activitatea
tipografului Coresi căruia îi
datorăm cele mai importante
tipărtituri al secolului XVI.-
lea.

Textele secolului al XVI-lea


în număr de aproape 200,
sunt formate în proporţie de
o treime din texte literare şi
de două treimi din texte
neliterare (documente, notiţe,
scrisori).

Apostol, 1566, de Coresi.
Sec. al XVII-lea

• Marii cronicari şi cărturari ai Evului Mediu


românesc, de la Nicolaus Olahus si
Grigore Ureche până la Dimitrie Cantemir
vor intra în contact cu Renaşterea şi
cultura umanistă europeană.
• Prin scrierile cronicarilor moldoveni
(Grigore Ureche, Miron Costin si Ion
Neculce) se constată o nouă linie de
dezvoltare în istoria românei literare.
“Letopiseţul Ţării Moldovei”,
a fost început
de Grigore Ureche, care se
referă la perioada 1359-
1594.
Letopiseţul va fi continuat
de Miron Costin, care va
scrie despre evenimentele
istorice cuprinse între
1594-1661.
Ion Neculce îl va continua
pe Miron Costin, referindu-
se la perioada cuprinsă
între anii 1661-1743.
• Limba lui Miron Costin –ca şi a lui Varlaam,
Ureche, Dosoftei, - are la bază limba cărţilor
bisericeşti şi elemente din limba vorbită.
• Miron Costin este – aşa cum s-a arătat -
„cel dintâi scriitor român care a încercat să
creeze o modalitate de expresie literară
limbii româneşti”. El reuşeşte să-şi creeze
un stil propriu. „Comparaţiile, dialogurile,
portretele, întreg stilul lui Miron Costin este
prelucrat în vederea unui efect literar”.
LIMBA CRONICII LUI ION NECULCE
• Cronica lui Ion Neculce, Letopiseţul Ţării
Moldovei, cuprinde istoria Moldovei de la Dabija-
vodă (1661) până la a doua domnie a lui
Costantin Mavrocordat (1743), reluând firul
povestirii de unde îl lăsase predecesorul său,
Miron Costin.
• În epoca în care scrie Neculce, se manifestau şi
pronunţate tendinţe de unificare lingvistică.
• Lângă trăsăturile regionale, limba lui Neculce are
şi un pronunţat caracter arhaic şi popular.
• Caracterul popular al limbii lui Neculce apare mai
ales în sintaxă.
LIMBA CRONICII STONICULUI
COSTANTIN CANTACUZINO
• Stolnicul îşi concepe opera după metoda criticii
istorice, bazându-se pe studierea serioasă a
numeroase izvoare.
• Letopiseţul Cantacuzinescu şi Cronica
Balenilor sunt cronicile celor două grupări
boiereşti rivale din Ţara Românească, şi anume
gruparea Cantacuzinilor şi cea a Balenilor, care,
după uciderea la 1663 a postelnicului Constantin
Cantacuzino , căutau, prin toate mijloacele, să-şi
afirme puterea în stat şi să se îmbogăţească tot
mai mult.
Dimitrie Cantemir
• Dimitrie Cantemir, cel mai
important umanist român. Este
cunoscător a nouă limbi străine:
turcă, rusă, engleză, franceză,
greacă, latină, germană, persană,
italiană.
• Dimitrie Cantemir a scris
numeroase lucrări în diferite
domenii: istorie, lingvistică,
filosofie, etnografie, folclor,
geografie, muzică.
• Este şi creatorul primului roman
românesc, “Istoria ieroglifică”, în
care procedeul dominant este
alegoria.
• Dimitrie Cantemir reprezintă momentul de vârf al
umanismului românesc fiind o personalitate
enciclopedică.original limba literară din epoca
veche atât în domeniul istoriografiei, cât şi acela
al literaturii filozofice si chiar artistice.

• Dintre lucrările in limba română ale lui Dimitrie


Cantemir , Divanul sau gâlceava înţeleptului cu
lumea sau giudeţul sufletului cu trupul  sa tipărit
la Iaşi , în 1698, în timpul domniei lui Antioh
Cantemir, iar Istoria ieroglifică şi Hronicul
vechimei a româno-moldo-vlahilor  s-au păstrat în
manuscrisul original al autorului, fiind editate
foarte târziu (în 1883, respectiv 1835-1836).
Sec. al XVIII-lea
• Începe perioada de tranziţie spre literatura
modernă română. În acest secol s-a deschis mai
larg pentru cărturarii ardeleni posibilitatea de a
studia la înalte şcoli din Roma şi Viena, ceea ce
a determinat contactul cu ideile iluministe
europene.
• La sfârşitul sec. al XVIII-lea se remarcă mişcarea
ideologico-politică şi cultural-literară, cunoscută
sub denumirea “Şcoala ardeleană”.
• Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii
ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe
Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu.
• Unul din documentele cele mai
importante elaborate îl
constituie petiţia „Supplex
Libellus Valachorum”
• Preocupările şcoli ardelene
au vizat munca de culturalizare
a maselor largi prin învăţătură.
Georghe Şincai a înfiinţat 300
de şcoli şi a fost implicat în
alcătuirea de manuale şcolare.
Între 1700 şi 1800 s-au tipărit
800 de cărţi dintre care
majoritatea era carte laică.
• Limba literară se afla intr-o fază de accentuată tranziţie.
Ion Budai Deleanu

• Capodopera literară a lui este Ţiganiada


sau Tabăra ţiganilor.
• Budai-Deleanu este un om cu
desăvârşire occidental, fără a pierde
nimic din spiritul ardelean.
• Autorul tratează cuvintele ca pe nişte
făpturi moi, dându-le pe loc la rima
genul şi terminaţia necesară. Astfel,
femela dracului
devinde draca, palata este femininul
pentru palat şi întâmplarea este jeloasa.
Autorul are SIMŢUL ARTEI CA JOC,
intuiţia gratuităţii şi a absurdităţii (N.
Manolescu), iar personajele devin
pretexte pentru o comedie a
literaturii (N Manolescu).
• Opera reprezintă epopeea fricii cronice şi a preocupării
pentru stomac, ce parodiază motive literare
consacrate ubi sunt şi lumea pe dos. Personajele sunt
întruchipări ale modalităţilor de receptare a textului:
Onochefalos, Idiotiseanu afirmă că nu toate ce se scriu
sunt adevărate (lectura naivă), Eruditian recunoaşte
împrumuturile de la alţi scriitori (lectura savantă). George
Călinescu remarcă geniul verbal al autorului (invenţiile
verbale amintite anterior) şi alegerile numelor
personajelor (Aordel, Corcodel, Găvan, Ciormoi,
Parpangel).
• Ţiganiada este documentul cel mai expresiv pentru
stadiul limbii române literare de la sfârşitul sec. XVIII.
Opera este considerată de Manolescu drept ultima
noastră operă barocă în adevăratul sens al cuvântului,
barocul manifestând interes pentru artificial, extravagant,
limbaj somptuos, ornat, bizar.
• Este o epopee eroi-comică şi satirică, scrisă pe la
1800, dezvoltă o parabolă a destinului naţional, de-a
lungul a douăsprezece cânturi. Ţiganii, colectivitate
oropsită de destin, pleacă din Flămânda spre
Inimoasa, hotărâţi să-şi facă o noua viaţă; ei
alcătuiesc o armată şi se pun în slujba lui Vlad Ţepes,
care le promite că-i va lăsa să se aşeze în Muntenia.

• Cele douăsprezece cânturi urmăresc două fire epice:


pe de o parte se narează aventurile ţiganilor înrolaţi în
armata lui Vlad Ţepeş, iar pe de altă parte aventurile
lui Parpangel, în căutarea iubitei sale Romica, furată
de diavoli. Ca în orice epopee care se respectă, eroii
pămînteni au duşmani şi protectori supranaturali.
• Există două niveluri ale operei:
a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea
fricii cronice şi a preocupării pentru stomac” (N.
Manolescu), care parodiază motive literare
consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiţi de altădată),
muza inspiratoare, devenită aici o femeie cîrtitoare cu
gură mare şi minte puţină, sau lumea pe dos, căci
epopeea începe cu defilarea ordonată à ţiganilor şi
sfîrşeşte cu încăierarea acestora (întîi ordinea, apoi
haosul);

b) critica povestirii, ale cărei personaje sunt


întruchipări ale modalităţilor de receptare a textului:
Onochefalos, care se miră că Romica s-a putut
transforma în tufă vorbitoare, reprezintă lectura
literală; Idiotiseanu, care afirmă că nu toate cele ce se
scriu sunt adevărate, reprezintă lectura naivă;
Erudiţian, care recunoaşte împrumuturile de la alţi
scriitori, este lectura savantă.
• Tot acum se remarcă activitatea poeţilor
văcăreşti (Ienachiţă, Alecu, Nicolae,
Iancu).- Costache Conachi, Dinicu
Golescu, Anton Pann
4.3.Periada modernă
(A doua jumătate a sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-
lea)
• În jumătatea a doua a secolului XVIII-lea
în şcoli încep să aibă acces şi unii fii de
ţărani muncitori şi de meseriaşi. Numărul
şcolilor creşte.
• În limba tipăriturilor de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea, se poate urmării însă şi ivirea
unor cuvinte noi, care denumesc noţiuni
noi, cuvinte împrumutate din limbile latină,
franceză, italiană sau germană.
PREOCUPĂRILE PREZENTANŢILOR ŞCOLII
ARDELENE PENTRU PROBLEMELE LIMBII
LITERARE:

Mişcarea denumită „Şcoala ardeleană”


e legată mai ales de activitatea, pe tărâm
istoric şi filologic, a trei scriitori de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea: Samuil Micu,
Gheroghe Şincai, Petru Maior. Alături de
ei, trebuie să amintim însă şi un alt
scriitor, Ion Budai-Deleanu, cu creaţia sa
poetică, Ţiganiada.
• Gh. Şincai, Îndreptare către
aritmetică, Blaj, 1785

Pagina întâi a lucrării lui Petru


Maior, Istoria pentru începutul
românilor în Dachia, Buda, 1812
LIMBA „ŢIGANIADEI” LUI ION BUDAI-DELEANU

Limba Ţiganiadei, prezintă numeroase elemente


specifice vorbirii populare, dar şi destul de multe
elemente arhaice, ceea ce imprimă adesea, un aspect
învechit, greoi.

LIMBA SCRIITORULOR MUNTENI ŞI


MOLDOVENI DIN PERIOADA DE TRANZIŢIE
SPRE EPOCA MODERNĂ

Ienănchiţă Văcărescu este cel dintâi poet liric din faza


de tranziţie spre epoca modernă a literaturii române.
În a sa Istorie a preaputernicilor înpărţi othomani,
Ienăchiţă Văcărescu se întemeiază pe izvoare turceşti,
greceşti, franceze, italiene, pe tradiţia orală şi pe
cunoaşterea directă a oamenilor şi a evenimentelor.
5.Concluzii
Deci, limba română este o limbă romanică. A moştenenit din latină cam acelaşi
număr de cuvinte ca și celelalte limbi romanice (peste 2000).
Aceasta limbă a suferit, însă, transformării neîncetate, atât prin evoluția ei
normală, cât și prin influența exercitată de limbile cu care a venit în contact.
Limba română s-a format în ținutul carpato-dunăreano-pontic.
Dialectul este varietatea teritorială au unei limbi ale cărei trăsături caracteristice
o deosebesc de limba comună.
Limba română vorbită pe actualul teritoriu a țării noastre este dacoromână,
în opoziție cu aromâna, meglenoromâna și istroromâna.
Limba română este de origine latină.

INFLUENȚE ASUPRA LIMBII ROMÂNĂ:


INFLUENȚA SLAVĂ
INFLUENȚA MAGHIARĂ
INFLUENȚA GREACĂ
INFLUENȚA TURCĂ
INFLUENȚA GERMANĂ
MODERNIZAREA LIMBII ROMÂNE PRIN NEOLOGISME
NEOLOGISME LATINEȘTI
INFLUENȚA (NEO)GREACĂ
ANGLICISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ
În evul mediu scrisul și cititul se practică în limba latină.
Primul text românesc păstrat datează din 1521 : Scrisoarea lui
Neacşu din Câmpulung
În sec XI se fac traduceri în limba română a unor texte religioase.
În sec XII prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche,
Miron Costin si Ion Neculce) se constată o nouă linie de
dezvoltare în istoria românei literare.
“Letopiseţul Ţării Moldovei”, a fost început de Grigore Ureche,
care se referă la perioada 1359-1594.
Letopiseţul va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre
evenimentele istorice cuprinse între 1594-1661.
Ion Neculce îl va continua pe Miron Costin, referindu-se la
perioada cuprinsă între anii 1661-1743.
Dimitrie Cantemir cel mai important umanist român.
Dimitrie Cantemir a scris numeroase lucrări în diferite domenii:
istorie, lingvistică, filosofie, etnografie, folclor, geografie,
muzică.
Este şi creatorul primului roman românesc, “Istoria ieroglifică”, în
care procedeul dominant este alegoria.
În secolul al XVIII-lea începe perioada de tranziţie spre literatura
modernă română. În acest secol s-a deschis mai larg pentru
cărturarii ardeleni posibilitatea de a studia la înalte şcoli din
Roma şi Viena, ceea ce a determinat contactul cu ideile
iluministe europene.
La sfârşitul sec. al XVIII-lea se remarcă mişcarea ideologico-politică
şi cultural-literară, cunoscută sub denumirea “Şcoala
ardeleană”.
Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii ardelene au fost: Samuil
Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu
Unul din documentele cele mai importante elaborate îl constituie
petiţia „Supplex Libellus Valachorum” .
Se remarcă și activitatea poeţilor văcăreşti (Ienachiţă, Alecu,
Nicolae, Iancu).- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann
În jumătatea a doua a secolului XVIII-lea în şcoli încep să aibă
acces şi unii fii de ţărani muncitori şi de meseriaşi. Numărul
şcolilor creşte.
În limba tipăriturilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se poate
urmării însă şi ivirea unor cuvinte noi, care denumesc noţiuni
noi, cuvinte împrumutate din limbile latină, franceză, italiană sau
germană.
6.BIBLIOGRAFIE

• Ion Gheţie, Al Mareş: Originile scrisului în limba


română, Bucureşti, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985

• G G Neamțu, Ioana Bot: Limba și literatura română


pentru grupele de performanță, Cluj Napoca, Dacia
Educațională, 2004

• Al Rosetti, B Cazăcu, Liviu Onu: Istoria limbii române


literare, Ed a II-a, București, Ed Minerva, 1971

• ro.wikipedia.org

• referate-romana.com