Metabolismul trigliceridelor

Trigliceridele
• Trigliceridele (triacilglicerolii) sunt compuși lipidici ce conțin glicerol, de care se
leagă prin legături esterice trei molecule de acizi grași. De obicei, acidul gras atașat
la C1 este saturat, cel atașat la C2 este nesaturat, iar cel de la C3 poate fi de orice
tip.

• Trigliceridele reprezintă forma de depozitare a excesului caloric, cu energia

cuprinsă în catenele bogate în hidrogen ale resturilor acil. Depozitarea are loc la
nivelul adipocitelor, în citosol, unde TG se aglomerează, formând picături de
grăsime.
 Metabolismul trigliceridelor

• În organism există două mari fluxuri plasmatice de TG:

A. Transportul trigliceridelor alimentare (exogene) de la intestin în restul

organismului

B. Circulatia TG de origine endogenă de la ficat la țesuturi extrahepatice.

În plasmă, TG circulă în componența particulelor lipoproteice. Chilomicronii

reprezintă forma de transport a trigliceridelor exogene, iar VLDL
transportă TG sintetizate în ficat.
 Biosinteza trigliceridelor

• În enterocite sinteza trigliceridelor are loc pe calea monoacilglicerolului, cale

rapidă si economică de resinteză a trigliceridelor din compușii de digestie absorbiți
din intestin.
• Acizii grași sunt încorporați în acilgliceroli ca derivați activi, acil-CoA (enzimele –
acil-CoA sintetaze).
• Enzime numite acil transferaze catalizează transferul grupărilor acil pe moleculele
acceptoare.
 Sinteza trigliceridelor

În ficat si țesutul adipos, sinteza trigliceridelor

are loc din acizi grași și glicerol (sub formă de
glicerol-3-fosfat), printr-o cale ce conține ca
intermediar acidul fosfatidic.
Ficat - În calea de sinteza a trigliceridelor,
glicerol 3-P provine fie prin:
1. fosforilarea glicerolului cu ajutorul glicerol-
kinazei;
2. reducerea dihidroxiaceton fosfatului rezultat
din glicoliză.
Tesut adipos – lipseste glicerol-kinaza așadar,
glicerol-3-P provine doar din dihidroxi aceton-
fosfat rezultat din glicoliză (țesutul adipos
depozitează acizi grași în condițiile activării
glicolizei, cum este cazul după
dupa un prânz
glucidic).
 Sinteza trigliceridelor

Atât în ficat, cât și în țesutul adipos, glicerol-3-P

obținut rectionează cu două molecule de acil-
CoA, formând acid fosfatidic.
Acidul fosfatidic, sub acțiunea fosfatidat
fosfatazei, va fi hidrolizat la diacilglicerol.
Sinteza trigliceridului are loc prin atașarea unui
alt acid gras (activat la acil-CoA) la diacilglicerol.
În țesutul adipos triglideridele sunt depozitate și
servesc ca depozit de energie.
Ficatul, în mod normal, nu depozitează TG, ci le
exportă, sub forma complexelor VLDL, către
țesuturile extrahepatice. Blocarea exportului TG
din ficat, datorată creșterii sintezei hepatice de
TG sau deficienței producerii VLDL, conduce la
acumularea TG la nivel hepatic (steatoză
hepatică).
 Degradarea trigliceridelor

Degradarea trigliceridelor este realizată de enzime numite lipaze:

Lipaza pancreatică participă la digestia TG, degradând TG din lumenul intestinal, cu
formare de moniacilglicerol și acizi grași.

Lipoproteinlipaza (lipaza atașată la suprafața celulelor endoteliale din capilare)
degradează TG din complexele lipoproteice aflate în circulație (chilomicroni, VLDL).

Lipaza hormon sensibilă (triacilglicerol lipaza) degradează TG din adipocite,
îndepărtând o moleculă de acid gras. Diacilglicerolul rezultat va elibera o nouă
moleculă de acid gras, formând monoacilglicerol, din care va rezulta, în final, acid
gras și glicerol (etapele sunt catalizate de diacilglicerol, respectiv monoacilglicerol
lipaze). Astfel, în urma lipolizei, rezultă glicerol și acizi grași.

Glicerolul este eliberat în sânge (adipocitele nu au glicerol kinază, necesară pentru
metabolizarea glicerolului) și transportat la ficat, unde este folosit în sinteza de
trigliceride sau poate deveni substrat pentru gluconeogeneză. Acizii grași sunt
transportați la țesuturi, cu ajutorul albuminei, unde sunt folosiți drept sursă de
energie. În ficat, o parte din acizii grași captați din circulație vor fi reîncorporați în
TG și exportați sub formă de VLDL.
 Reglarea metabolismului trigliceridelor

• In perioada interprandială
are loc scăderea insulinei si
creșterea glucagonului, ce
determina creșterea AMP
ciclic (AMPc) în celula
adipoasă, avand drept
rezultat stimularea lipolizei.
AMPc activează lipaza
hormon-sensibila, prin
fosforilare, determinând
desprinderea acizilor grași
din trigliceride, eliminandu-
se in circulație glicerol si
acizi grași.
 Reglarea metabolismului trigliceridelor

• În perioada postprandială,
creșterea nivelului insulinei
conduce la intrarea glucozei în
celula adipoasă, cu formare de
glicerol-3-fosfat din dihidroxi
aceton fosfat, rezultat din
glucoză. Pe de altă parte,
insulina stimulează lipoprotein
lipaza (lipaza atașată la
suprafața celulelor endoteliale
din capilare) cu formare de
acizi grași și respectiv acil-CoA
care împreuna cu glicerol-3-
fosfat sintetizează trigliceride.
 Metabolismul lipidelor complexe

• Acizii grași sintetizați în celule sau proveniți din alimentație sunt utilizați
în țesuturi:
1. pentru sinteza de trigliceride (forma de stocare a energiei)
2. pentru sinteza de glicerofosfolipide si sfingolipide (componente esențiale
ale membranelor celulare)

• Structură
Glicerofosfolipide = glicerol+ acizi grași +grupare fosfat + un alcool
Sfingolipide = conțin sfingozina (un alcool) – 2 clase:
- sfingofosfolipide – conțin gruparea fosfat
- sfingoglicolipide – au o componentă glucidică
Lipidele membranare și de depozit - structură
Glicerofosfolipidele şi sfingolipidele
sunt principalele lipide polare din
membrana celulară. 70% din
componenta lipidică membranară este
reprezentată de fosfolipide.
Membranele celulare conțin un dublu
strat de fosfolipide, care se orientează
cu partea polară spre exterior (fluid
extracelular, respectiv citoplasmă) și
cu partea hidrofobă spre interiorul
bistratului lipidic.
 Glicerofosfolipidele
Glicerofosfolipidele – alcătuite din glicerol, acizi grași (esterifică pozițiile C1 și
C2 ale glicerolului) grupare fosfat la C3 și o grupare polară legată la gruparea
fosfat (grupare polară notată X) = acid fosfatidic + grupare polară X.
Principalele glicerofosfolipide din țesuturile animale sunt :
- fosfatidil – etanol - amină (cefalină)
- fosfatidil - colină (lecitină)
- fosfatidil - serină
- fosfatidil – inozitol.
Denumirea glicerofosfolipidelor = fosfatidil + denumirea grupării polare
 Biosinteza glicerofosfolipidelor


Prima etapă a sintezei implică sinteza acidului
fosfatidic, prin aceleași reacții descrise la
sinteza TG.

Acidul fosfatidic este un intermediar comun
al sintezei de TG și de glicerofosfolipide.

Există două căi metabolice ce permit
atașarea grupării polare X. În ambele cazuri
este necesară participarea uneia dintre
componente (gruparea polară X sau acidul
fosfatidic) în formă activată. Formele active
sunt reprezentate de derivați ai citidin
difosfatului (CDP), cum ar fi: CDP-colină, CDP-
etanolamină, CDP-diglicerid.

Etapele următoare presupun cuplarea
digliceridului cu fosfo-etanolamina sau fosfo-
colina cu formare de fosfatidil etanolamina si
respectiv fosfatidil colina (lecitina)
 Biosinteza glicerofosfolipidelor

A. Activarea grupării polare X :

- acidul fosfatidic este hidrolizat la diacilglicerol;

- gruparea polară X este activată cu CTP, formând CDP-X

- în reacția diacilglicerolului cu CDP-X, este eliberat CMP, iar gruparea X și
restul de fosfat atașat sunt transferate pe diacilglicerol, formând
glicerofosfolipidul.

- se pot sintetiza astfel: fosfatidil-colina, fosfatidil-etanolamina, fosfatidil-
serina

- între compușii sintetizați pe această cale există și posibilitatea de
interconversiune.


Biosinteza glicerofosfolipidelor
 Biosinteza glicerofosfolipidelor

• B. Activarea diacilglicerolului
• - Acidul fosfatidic reacționează cu
CTP, formând CDP-diacilglicerol.
• - CDP-DAG reacționează cu
gruparea polară X (inozitol,
glicerol, fosfatidilglicerol),
sintetizând glicerofosfolipidul.
• - se pot sintetiza fosfatidil-
inozitolul, fosfatidil-glicerolul,
difosfatidil- glicerolul
(cardiolipina).
 Degradarea glicerofosfolipidelor


Fosfolipazele (enzime hidrolitice)
scindează specific anumite
legături din structura
glicerofosfolipidelor:

- PLA1 și A2 eliberează acizii grași
din pozițiile C1 și C2

-PLA2- eliberează acidul
arahidonic

- PLC eliberează diacilglicerol și
inozitol-fosfat

- PLD clivează legătura dintre
gruparea fosfat și gruparea polară.
 Sfingolipidele
• Sfingolipidele sunt componente fosfo-lipidice ce predomină în membranele și în
teaca de mielina de la nivelul sistemului nervos central. Sunt derivați ai unui
aminoalcool numit sfingozină. Sinteza sfingozinei are loc prin condensarea serinei
si palmitoil-CoA. Reducerea acestui compus și atașarea unui al doilea acid gras
duce la formarea unui compus numit ceramidă, compus ce se regăsește în toate
sfingolipidele.
• Atasarea unei grupari glucidice la ceramidă determina formarea glicolipidelor de
tipul cerebrozidelor si gangliozidelor, iar atasarea fosfocolinei duce la formarea
sfingomielinei (principalul sfingolipid).
 Degradarea sfingolipidelor

• Degradarea sfingolipidelor are loc

sub acțiunea unor hidrolaze
specifice. Sfingomielina este
degradată la ceramidă și fosforil-
colină (enzima - ceramidaza), iar
molecula de ceramid este clivată în
sfingozină și acid gras.
• Deficiente enzimatice in calea de
degradare a sfingolipidelor pot
provoca boli numite sfingolipidoze
(boala Niemann-Pick, Tay-Sachs,
Gucher). Sfingolipidozele sunt
caracterizate de acumulări ale
sfingolipidelor și ale compușilor
intermediari ai degradării la nivelul
SNC (determină neurodegenerare),
în ficat și splină
(hepatosplenomegalie).
 Grupele sanguine

• La om exista cca. 60 de sfingolipide

in membranele celulare.
• Componenta carbohidrata a unor
sfingolipide determina grupele
sanguine (oligozaharide diferite la
grupele sanguine A, B, O).