12.

PREŢURILE ŞI FORMAREA ACESTORA

12.1. Conţinutul conceptului de preţ
12.2. Funcţiile preţului
12.3. Tipuri de preţ
12.4. Formarea preţurilor pe diferite pieţe
12.1. Conţinutul conceptului de preţ 
Preţul real recunoscut în calitate de preţ de piaţă este un preţ posibil care poate oscila
între limite de piaţă, aceasta din urmă acceptând întotdeauna un preţ minim posibil şi un
preţ maxim posibil. Aceasta înseamnă că situaţiile care depăşesc marginile intervalului
de mărime, ori nu sunt reale, ori preţurile sunt ascunse, neputând fi observate în
intervalul posibil acceptat de piaţă. Acesta se caracterizează în felul următor:
este cel acceptat de participanţii la schimb;
nu este unic, ci exprimă un interval de mărime ale cărui limite sunt impuse de forţa
economică a producătorului care urmăreşte un preţ posibil cât mai ridicat şi de cea a
cumpărătorului ale cărui interese sunt în favoarea unui preţ posibil cât mai scăzut;
oscilează în jurul preţului de echilibru al pieţei;
se mişcă în limitele pieţei.
Preţul posibil se caracterizează prin: dinamism, diversitate şi caracter reglementat.

1
 Preţul reprezintă cantitatea de monedă pe care cumpărătorul
este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul
bunului pe care acesta poate să îl ofere pe piaţă. El exprimă
confruntarea dintre raportul cerere-ofertă, pe de o parte, şi
cadrul legislativ, pe de altă parte, sub forma complexităţii de
informaţii furnizate reciproc de către cumpărător şi vânzător,
având un caracter dinamic, divers şi reglementat.
Cu alte cuvinte, pe piaţă preţul este dependent de două
elemente şi anume: 1) mărimea valorii mărfii (cu cât valoarea
este mai mare şi preţul va fi mai mare, aşadar există un raport
direct proporţional între preţ şi valoare); 2) puterea de
cumpărare a banilor (cu cât puterea de cumpărare a banilor este
mai mare, cu atât preţul este mai mic şi invers, deci un raport
invers proporţional între preţ şi puterea de cumpărare a banilor).

2
Teorii cu privire la noţiunea de preţ:
teoria clasică (obiectivă) a valorii;
teoria neoclasică (subiectivă) a valorii;
teoria mixtă (contemporană) a valorii.
În teoria obiectivă (clasică) preţul este dat de valoarea economică a bunurilor
şi serviciilor supuse tranzacţiilor, valoare determinată de consumul de factori
de producţie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii factorilor de
producţie. Piaţa prin mecanismele sale face ca preţul să se fixeze la nivelul
valorii economice ori să oscileze în jurul său, dar, în condiţii normale, el nu se
rupe de baza sa obiectivă - valoarea economică percepută prin nivelul costului
unitar şi marginal.
Teoria subiectivă a preţului, fundamentată de Şcoala neoclasică, considera că
preţul reflectă valoarea economică determinată de utilitatea marginală şi
raritatea respectivului bun, respectiv cantitatea în care el se află comparativ cu
cererea solvabilă. Valoarea economică şi preţul unui bun sau serviciu sunt cu
atât mai mari cu cât utilitatea marginală este mai mare şi el este mai rar. Cele
două împrejurări care determină valoarea economică şi preţul – utilitatea
marginală şi raritatea – pot acţiona în acelaşi sens sau în sensuri diferite.

3
 Deosebirea dintre teoria clasică şi neoclasică decurge din cauza primară
care determină preţul. După clasici, preţul exprimă, în principal, condiţiile de
producţie ale mărfii, modul în care ea se obţine prin combinarea şi consumarea
factorilor de producţie; producătorul este formatorul preţului. La neoclasici,
preţul este determinat de condiţiile pieţei, de modul în care sunt percepute şi
se manifestă raritatea şi utilitatea marginală; rolul decisiv în formarea şi
evoluţia preţului aparţine cumpărătorilor.

Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice şi a preţului a

fost elaborată în prima treime a secolului al XX-lea şi aparţine, în principal,
Şcolii de la Cambridge (Alfred Marshall). Teoria pleacă de la premisa că cele
două teorii anterioare nu sunt opuse, ci doar prezintă explicaţii incomplete şi
soluţii parţiale privind valoarea economică şi preţul. În ultimă instanţă, preţul
este determinat atât de consumul de factori de producţie, cât şi de utilitatea
marginală şi raritatea bunului. Privit din perspectiva consumului de factori,
preţul exprimă interesele producătorului şi stă la baza formării ofertei. Privit
din perspectiva utilităţii marginale şi a rarităţii, el exprimă interesele şi punctul
de vedere al cumpărătorului şi fundamentează nivelul şi evoluţia cererii.

4
 În stabilirea preţului, în condiţiile economiei
contemporane, caracterizată printr-o piaţă complexă,
intervin o serie de factori, după cum urmează:
costul de producţie, în accepţiunea de cost mediu;
intensitatea nevoii pe care o satisfac bunurile, pusă în
evidenţă prin cerere;
forma de concurenţă imperfectă existentă (concurenţa
perfectă apare doar ca premisă teoretică);
capacitatea producţiei, pusă în evidenţă de ofertă;
elemente ce ţin de politica statului în domeniul
preţurilor;
mijloace de influenţare sau puterea folosită de firme
(publicitate, informaţii, creditare ş.a.);
5
 În situaţia în care apare o egalitate între suma de bani oferită
de cumpărător şi cea cerută de vânzător, preţul oferit este egal cu cel
cerut, devenind astfel un preţ acceptat pe piaţă. Deci, preţul pieţei este
un preţ posibil şi prezintă următoarele caracteristici:
are o limită maximă peste care dispare cererea;
are o limită minimă determinată de costul de producţie al bunului;
are numeroase niveluri între aceste limite, practicate în acelaşi timp
de diferiţi producători şi acceptate de diferiţi cumpărători;
are caracter dinamic, el putându-se încadra în alte marje atunci când
condiţiile pieţei se modifică;
are caracter reglementat, fiind supus reglementărilor existente pe
piaţa pe care se formează.
În viziunea teoriei contemporane, raporturile dintre interesele
producătorului şi cele ale consumatorului, exprimate prin raportul
ofertă-cerere, reprezintă substanţa şi determină nivelul şi dinamica
preţului.
6
 12.2. Funcţiile preţului
 
Preţul are un important rol economic şi poate influenţa deciziile şi acţiunile
agenţilor economici prin funcţiile sale. Prin prisma acestor funcţii, preţul este şi
o pârghie economico-financiară de influenţare substanţială a vieţii economice.
Principalele funcţii îndeplinite de către preţ într-o economie concurenţială:

1. Funcţia de evaluare a cheltuielilor şi rezultatelor se referă la capacitatea

preţurilor de exprimare monetară a cheltuielilor şi veniturilor agenţilor
economici.
2. Funcţia de corelare a cererii cu oferta se explică prin tendinţa preţului de a
se forma în jurul nivelului său de echilibru, la care cererea coincide cu oferta,
iar cantitatea cerută egalează cantitatea oferită. De aceea, dacă preţul este la
un moment dat superior acestui nivel, piaţa se caracterizează prin exces de
ofertă, iar cantitatea oferită se va diminua, ceea ce antrenează o scădere a
preţului până la nivelul său de echilibru şi invers.

7
Corelaţia cerere-ofertă

8
3. Funcţia de informare a participanţilor la viaţa economică.
Preţul transmite informaţii privind situaţia pieţei, respectiv
raportul cerere-ofertă şi presiunile care există pe piaţă,
activităţile cele mai profitabile şi abundenţa sau raritatea
factorilor de producţie.
4. Funcţia de motivaţie a producătorilor se reflectă în practică
prin stimularea agenţilor economici atunci când preţul este
ridicat şi prin distribuirea veniturilor acestora în funcţie de
nivelul costurilor.
5. Funcţia de distribuire a veniturilor. Corespunzător
activităţii depuse, fiecare agent economic obţine venitul
individual. Acesta depinde, în ultimă instanţă, de diferenţa
dintre preţurile primite pentru bunurile şi serviciile vândute
şi preţurile plătite pentru procurarea factorilor de
producţie.

9
 În prezent asistăm la o creştere a importanţei deciziilor de preţ
care amplifică manifestarea funcţiilor sale. Aceasta se explică prin
impactul unor factori asupra preţurilor practicate de agenţii
economici:
accelerarea progresului tehnologic;
proliferarea noilor produse;
creşterea cererii pentru servicii;
accentuarea concurenţei externe;
persistenţa fenomenului inflaţionist.
Influenţa acestor factori asupra preţurilor îngreunează
formarea lor care devine un proces complex şi de mare importanţă
pentru succesul unei firme. Formarea unor preţuri flexibile
generatoare de profit se realizează prin adoptarea unor strategii de
preţ corespunzătoare pieţei pe care se adresează produsele.

10
 12.3. Tipuri de preţ
 
Tipurile de preţuri îmbracă forme diferite, astfel:
a) După puterea agenţilor economici de a influenţa preţurile, acestea pot fi:
preţuri libere, care se formează în condiţiile concurenţei perfecte, în care
nici unul dintre agenţii pieţei nu poate influenţa unilateral nivelul şi
dinamica acestora. Ele se manifestă ca expresie a raportului dintre cerere şi
ofertă şi corespund cu satisfacerea intereselor tuturor participanţilor la
schimb;
preţuri administrate (reglementate), care se formează sub influenţa
acţiunilor fie ale agenţilor economici cu poziţie dominantă pe piaţă, fie ale
statului. Astfel, preţurile administrate se manifestă în condiţii de concurenţă
imperfectă, recunoscându-se după tipul acesteia: preţuri de monopol,
preţuri de oligopol, preţuri de monopson, etc. Dacă statul este cel care
determină nivelul şi dinamica preţurilor unor mărfuri, atunci acestea se
supun unui proces de reglementare, apărând preţul limită maximă şi preţul
limită minimă.

11
b) După sistemul de formare a preţurilor de comercializare, se
cunosc:
 preţuri fără TVA al căror nivel acoperă costurile şi profilul
agentului economic, fiind preţuri ale factorilor de producţie;
 preţuri cu TVA, preţuri de facturare, pe care le plăteşte
consumatorul, atunci când cumpără un bun sau serviciu.
c) După gradul de flexibilitate a preţului, există:
 preţuri unice, care reflectă situaţia de practicare a aceluiaşi
nivel de preţ pentru un bun la toţi clienţii care cumpără
produsul în condiţii similare şi în aceeaşi cantitate;
 preţuri diferite, care sunt practicate de unele firme pentru
acelaşi bun, în funcţie de clienţi, de mărimea cantităţii
cerute, de abilitatea lor de negociere etc.

12
d)După gradul de noutate a produsului şi strategia adoptată, se cunosc:
 preţuri ale produselor noi care cunosc două variante. O variantă
presupune preţuri mari pentru produsele noi, asigurând un profit firmei
sau firmelor care vin cu noutatea la piaţă. O altă variantă, preţuri relativ
scăzute, atunci când agentul economic care vine cu produsul nou produce
o mare cantitate din acest produs, astfel încât prin intermediul preţului
influenţează cererea şi descurajează concurenţa. Astfel, profitul este
realizat prin intermediul cantităţii mari vândute.
 preţuri ale produselor existente pe piaţă care, la rândul lor, în funcţie de
piaţă, pot fi diferite, conducând la strategii de preţ diferite din partea
firmelor (preţurile poziţionate; preţurile de linie; preţurile determinate de
calitate; preţurile produselor grupate; preţurile promoţionale).
e) După nivelul şi rolul preţului există:
 preţuri înalt-active;
 preţuri înalt-pasive;
 preţuri joase-active;
 preţuri joase-pasive.

13
Din experienţa ţărilor cu economie de piaţă, statul, în ce priveşte controlul preţurilor, poate
acţiona în următoarele direcţii:
supravegherea sau taxarea (determinarea) nivelului preţului la unele produse, de strictă
necesitate (pâine, carne, lapte etc.);
blocajul preţurilor, mai ales în perioade inflaţioniste (pentru protecţia consumatorilor dar şi a
producătorilor);
intervenţia indirectă asupra preţurilor prin intermediul politicii fiscale, de credit, a ratei
dobânzilor etc.;
susţinerea preţurilor la unele produse (de regulă agricole) prin preţuri de intervenţie.
Intervenţia statului în domeniul preţurilor se transpune în politicile de preţuri adoptate.
Acestea au în vedere următoarele aspecte:
asigurarea unor preţuri avantajoase la materiile prime, prin crearea unui sector de stat
puternic în industria extractivă şi în domeniul transporturilor;
achiziţionarea de către stat, la preţuri convenabile, a unor cantităţi apreciabile de bunuri
(cereale, materii prime, materiale strategice etc.)
acordarea de subvenţii sau credite directe pentru anumite produse. De pildă, la cereale se
stabilesc preţuri plafon cu compensaţie bănească directă.
limitarea mărimii profitului (componentă a preţului) sau dimpotrivă, impulsionarea creşterii
acesteia prin politica fiscală, a subvenţiilor bugetare, a creditului etc.;
îngheţarea preţurilor, la limita maximă sau minimă, după caz, urmărindu-se ori protecţia
consumatorilor, ori obţinerea de către producători a unui volum de venit.
14
Statul intervine în domeniul pieţei prin impunerea unor limite maxime de preţ -
preţurile limită maximă - atunci când bunul tranzacţionat se află în cantitate
insuficientă. Potrivit legii cererii şi ofertei, dacă cererea este superioară ofertei,
preţul se majorează, rezultat care este influenţat legal prin fixarea unui plafon
peste care nivelul preţului nu trebuie să se ridice, deoarece puterea de
cumpărare a banilor nu ar putea suporta depăşirea acestui preţ de control.
Guvernul poate impune şi o limită minimă sub al cărei nivel preţurile nu pot
coborî, respectiv preţuri limită minimă. Motivul pentru care se formează praguri
de preţ constă în susţinerea veniturilor peste preţul care ar exista pe o piaţă
liberă. Situaţii frecvente de preţuri suport se întâlnesc în agricultură, pentru
produse agricole şi pe piaţa muncii, sub forma salariului minim.
Pentru menţinerea preţurilor limită minimă, se folosesc în practică cinci
modalităţi şi anume:
achiziţiile guvernamentale;
restricţionarea producţiei;
promovarea cererii;
sistemul de plăţi directe;
interdicţia legală a tranzacţiilor sub preţul minim.
15
 12.4. Formarea preţurilor pe diferite pieţe

Preţul, ca rezultat al interacţiunii dintre cerere şi ofertă reflectă

întotdeauna condiţiile specifice ale cererii şi cele ale ofertei, pe
piaţa respectivă.
Asupra preţului, îşi pun amprenta condiţiile de combinare a
factorilor de producţie, respectiv posibilităţile tehnice de producţie
şi mărimea cheltuielilor de producţie, pe de o parte, şi condiţiile de
alegere a bunurilor de consum, respectiv ansamblul combinaţiilor
de mărfuri de aceeaşi utilitate şi nivelul venitului de consum, pe de
altă parte. Vom urmări formarea preţurilor pe diferite pieţe:
preţul în condiţii de concurenţă perfectă;
preţul în condiţii de monopol;
preţul în condiţiile concurenţei monopolistice;
preţul în condiţii de oligopol.
16
1) Într-o asemenea situaţie de piaţă, puterea economică individuală a firmelor fiind scăzută, fiecare agent
economic producător îşi comercializează bunurile la preţul pieţei, pe care nu îl poate influenţa. Semnificative
în acest sens sunt reprezentările următoare:
Preţul pe piaţa cu concurenţă perfectă

unde: Cf, C = cererea la nivel de firmă, respectiv piaţă; O = oferta totală de piaţă; Cmg şi CM =
costul marginal şi cel mediu; VM = venitul mediu; Cp = costul de producţie corespunzător
producţiei Q*; P = preţul pieţei.
 
17
 Astfel, la nivel de firmă, decizia de preţ este luată în favoarea
practicării preţului maximizator de profit, care corespunde nivelului
Q* de producţie, deci pentru care
VM = CM. Evident, la orice nivel superior de producţie,
VM  CM, ceea ce înseamnă că nici un producător nu va accepta
creşterea producţiei peste Q*. În acelaşi timp, pe piaţă preţul de
echilibru se obţine din interacţiunea cererii agregate cu oferta totală,
el corespunzând nivelului preţului individual maximizator de profit
deoarece, în condiţii de concurenţă perfectă, tot ceea ce se produce,
se vinde, agenţii economici dispunând de informaţie perfectă şi de
posibilitatea înregistrării profiturilor maxime.
Preţul de pe piaţa perfectă se formează în funcţie de raportul
dintre cererea agregată şi oferta agregată la nivelul impus de
cantitatea determinată de egalitatea dintre venitul marginal şi costul
marginal, adică la care agentul economic înregistrează profitul
maxim.
18
2) Datorită unicităţii producătorului, pe piaţa de monopol, preţul are
tendinţa de creştere, dar dacă majorarea depăşeşte limita acceptată de
piaţă, respectiv de cerere, vânzările încep să scadă, ceea ce îl va determina
pe monopolist să renunţe la sporul de preţ aplicat. Cu alte cuvinte,
producătorul trebuie să recurgă la majorarea preţului, numai în situaţia în
care aceasta nu îi afectează volumul vânzărilor, pentru ca veniturile să se
micşoreze la rândul lor. Desigur, piaţa de monopol, fiind puternic
reglementată, preţul (P) nu poate depăşi limita impusă prin reglementările
legale în vigoare.
Pe de altă parte, dacă piaţa nu suportă preţul practicat, monopolistul
care acceptă practicarea unui nivel mai scăzut, trebuie să aibă în vedere
limita minimă a acestuia. Ea corespunde nivelului de preţ care asigură
maximizarea profitului:
Preţul de monopol se formează în funcţie de raportul dintre cererea
totală şi oferta firmei monopoliste, la nivelul impus de cantitatea
determinată de egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal, adică
la care agentul economic înregistrează profitul maxim.

19
3) Alegerea preţului în concurenţa monopolistă este îngreunată de existenţa produselor
substituente, ceea ce face ca fiecare producător să intensifice activitatea promoţională şi în
ultimă instanţă, să majoreze preţul.
Cu toate acestea, pentru ca bunurile proprii să fie cerute pe piaţă în condiţiile gradului ridicat
de substituibilitate a mărfurilor, agentul economic caută să practice un preţ ceva mai scăzut.
Rezultă că preţul pe piaţa monopolistă se supune unor tendinţe contradictorii: pe de o parte,
nivelul său are tendinţa de creştere ca expresie a suportării unor cheltuieli promoţionale
sporite, iar pe de altă parte, preţul tinde să se diminueze ca efect al preocupării firmelor
pentru impulsionarea vânzărilor.
În acest context, decizia de preţ este adoptată la nivel individual în baza obiectivului de
maximizare a profitului:
Preţul în condiţii de concurenţă monopolistă se formează la nivelul fiecărui agent economic în
parte, în funcţie de raportul dintre cererea pentru produsele sale şi oferta firmei, respectiv la
nivelul producţiei pentru care venitul marginal coincide cu costul marginal, iar profitul
înregistrat este maxim.
Ca urmare, pe piaţa monopolistă, cumpărătorii se vor confrunta cu preţuri diferenţiate
datorită costurilor diferite suportate de producători, condiţiile de producţie specifice fiecăruia
generând nivele de preţ maximizatoare de profit diferite.

20
4) Oligopolul poate îmbrăca forme diferite în funcţie de gradul de cooperare
dintre firme. Drept urmare şi preţul pe piaţa de oligopol se formează diferit,
firmele elaborându-şi strategii adecvate. În situaţia oligopolului coordonat,
se ţine cont de cerinţa maximizării profitului fiecărei firme, aplicându-se
strategii de preţ adecvate fiecărui caz în parte. Atunci când firmele au costuri
de producţie identice, ele cooperează în vederea practicării unui preţ unic
pe piaţă, producând şi comercializând cantităţi egale de bunuri. Preţul unic
se formează la acel nivel al producţiei la care venitul marginal corespunde
cos­tului marginal pe ansamblul industriei. Acest lucru permite maximizarea
profitului fiecărei firme în parte din cadrul ramurii.
Dacă costurile de producţie nu sunt identice, se păstrează aceiaşi regulă de
formare a preţului unic, cantitatea de produse pe care o aduce pe piaţă
fiecare firmă în parte este diferită.
În situaţia firmelor de oligopol, care au ca obiectiv de început împărţirea
pieţei între firme, preţul nu se mai fixează înaintea determinării cotelor de
producţie individuale, ci este stabilit ca o consecinţă de cartel privind cotele
de piaţă ale firmelor participante.

21
 De multe ori se întâlneşte situaţia de oligopol fără coordonare,
când fir­mele oligopoliste acţionează independent una faţă de
cealaltă. Dacă una dintre firmele din cadrul ramurii deţine o poziţie
dominantă (controlează o parte foarte mare a producţiei), apare o
asimetrie între firme, fapt ce face ca firma dominantă să fixeze şi să
menţină preţul ei pe piaţă. Celelalte firme, adoptă o strategie de
imitaţie, deci se raportează la preţul firmei cu poziţie dominantă.
Aceasta din urmă stabileşte nivelul preţului corespunzător regulii de
maximizare a profitului.
Strategiile de preţ în cadrul oligopolului sunt diferite, deoarece nu
numai formele de oligopol determină diferenţierea acestora dar şi
situaţiile concrete de piaţă reflectate nu numai de ofertă, dar şi de
cererea pentru bunurile respective, în nivelul costurilor de producţie
al firmelor, în reacţiile firmelor concurente etc. Cert este faptul că în
oricare situaţie ne-am afla., regula generală urmărită de firme în
stabilirea preţului este maximizarea profitului.
22