Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
• Mitul Peșterii este o alegorie folosita de Platon pentru a demonstra gradele până la care
naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală
metaforă a idealismului.
• Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume
acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră,
înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele
oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și
care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele
umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să
atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea
ce ei consideră că ar fi realitatea.
• Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful,
iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma
Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei
alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră.
Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara
peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii
din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric.
De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu
adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul
potrivit să conducă o societate, după spusele lui Platon.
Astfel că, găsim în alegoria aceasta diferite simboluri cum ar fi:
peștera semnifică lumea sensibilă (a realității aparente);
întunericul peșterii semnifică ignoranța omului incult, limitat;
lanțurile semnifică prejudecățile, simțurile care ne limitează;
focul semnifică lumina cunoașterii;
umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor fizice,
aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al
imaginației), ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe
aparențe, având deci, o valoare artificială derutantă;
corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea
fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din
peșteră și ilustrează în sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea
esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;
contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin
intelectul pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune)
Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)
TEORIA CUNOASTERII
• Punctul culminant al filozofiei platonice il reprezinta ceea ce de obicei in conceptia platonica
se numeste "teoria ideilor", si, din acest motiv, este corect ceea ce afirma Windelband, ca "o
expunere a filozofiei platonice trebuie sa fie in principiu o expunere a teoriei ideilor". Ce este
aceasta teorie a ideilor ? Anticipand, putem spune, deocamdata, ca ea este considerata a fi
cea dintai incercare de a pune si a solutiona problema fundamentala a oricarei filozofii :
problema epistemologica. Este vorba aici despre intrebarea: cum este posibila cunoasterea,
sau, mai corect, cum este posibila cunoasterea stiintiiica ? Pentru a raspunde la aceasta intre
bare, Platon preia presupunerea socratica ca nu numai orice capacitate tehnica sau politica
ci chiar si orice virtute morala, trebuie sa se fundamenteze pe stiinta. Si din acest motiv este
necesar sa se clarifice mai intai intrebarea: ce este stiinta ca "epistimi"? Postulatul unei
virtuti intemeiate pe stiinta pretinde o teorie a cunoasterii ca fundament al oricarei filozofii.
• Inceputurile unui asemenea problematic il descoperim la unii inaintasi ai lui Platon, Heraclit,
a carui filozofie Platon o cunostea perfect de bine, a pus intrebarea : exista ceva
neschimbator, ori totul este intr-o eterna curgere ? In fata acestei intrebari, filozofii eleati
afirma-o existenta ce ramane, cu toata schimbarea, identica cu sine insasi si vorbesc despre
ideea unei legitati pe care se fundamenteaza toate intamplarile din lume. Dar eleatii se
opresc la o existenta corporala. Un progres fata de acestia reprezinta filozofia lui Democrit,
care opune lumii senzoriale a lui Parmenide, atomii si spatiul gol ca fiind singurele existente
adevarate, asadar niste necesitati de natura gandita, ce sunt in acelasi timp si principii ale
cercetarii stiintifice. Si mai trebuie sa amintim aici si pe sofisti, care, in subiectivismul lor,
negau posibilitatea oricarei cunoasteri, general-valabile. Acela care afirma, fata de
subiectivismul si scepticismul sofistilor, posibilitatea cunoasterii adevarului, a fost Socrate.
JEANNE HERSCH
• Mirarea filosofica:
https://www.academia.edu/10803113/JEANNE_HERSCH_-_MIRAREA_FILO
SOFICA
Click icon to
add picture