Sunteți pe pagina 1din 11

COMUNICAREA

IN MEDIUL
ONLINE
1 Comunicarea directă

• Respectiv interpersonală,
se realizează între două sau mai multe persoane,care se află în poziţii d
e proximitate (spaţială,
de regulă) şi care interacţionează sau seinfluenţează reciproc.Comunic
area mediată, cea indirectă,
se numeşte astfel deoarece este “mediată de
un suport maimult sau mai puţin complex
din punct de vedere tehnologic (scrisoarea, telefonul, calculatorul)sau 
de un bun produs de
un ansamblu de instituţii, specialişti şi dotări tehnologice (cărţile,filmel
e, ziarele, radioul,)
•reprezintă un ansamblu de acțiuni și procese mediate
de computere prin care interlocutorii își transmit informații 
2Comunicarea  prin mesaje ce pot căpăta diverse forme . Comunicarea est
e un proces absolut indispensabil omenirii, iar de-
prin Internet a lungul timpului mesajele au fost transmise prin diverse că
i, comunicarea căpătând astfel diverse forme și fiind utilizat
ă în diverse medii.
•Astăzi,e-
mailul este indispensabil oricărei organizații,fiind 
poate metoda cea mai comună de menține legătura perma
nentă cu parteneri, clienți, angajați și candidați. Pentru a fol
osi e-mailul (adesea numit doar „mail” în limba română)
e nevoie de o adresă unică,creată cu ajutorul unui cont.
3 E-mail Multe firme și companii creează folosesc numele domeniul
ui lor, creând astfel adrese personalizate pentru angajații lo
r.E-mailul este un mod eficient și de
a transmite documente,imagini și fișiere de anumite 
dimensiuni, dar și de a afișa semnături electronice – prin car
e  sunt oferite mai multe detalii despre o  organizație.
•Rețelele de socializare sunt platforme online în cadrul căr
ora utilizatorii pot interacționa în funcție de interese comu
ne. Explozia Facebook
(peste două miliarde de utilizatori la începutul lui 2018)
a schimbat radical mijloacele de comunicare online, deoare
ce gigantica rețea de socializare oferă aproape toate meto
dele de comunicare enumerate în acest articol.Totuși, alte r
4Rețelele de ețele au scopuri mult mai bine definite:
Twitter este o platformă de microblogging,
 socializare LinkedIn este dedicată celor care își caută joburi și angajato
rilor, Goodreads este o uriașă bază de date
de cărți în care cititorii pot discuta despre ele și le pot da
note. Astăzi este însă imposibil pentru un
business să existe fără o  pagină de Facebook, dar și fără a-
și face prezența cunoscută pe alte rețele de socializare, adi
acente intereselor sale.
•Aplicații precum Facebook, Whatsapp, Instagram și Skype
sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru a împărtăși cu pri
etenii fotografii, imagini amuzante, articole interesante sau
 videoclipuri și, chiar dacă ne
5Aplicații care ne fac viața mai ușoară din multe puncte de vedere,
fac viața mai ușoară ne creează și un mare deserviciu:
ne obișnuim să comunicam tot mai mult prin mesaje scurte
, să înlocuim interacțiunea personală cu cea electronică.
Stăm acasă, pe canapea, ne gândim la un lucru pe
care vrem să-
l împărtășim cu prietenii, așa că încărcăm o postare pe
Facebook; citim un articol interesant pe
Internet, deschidem grupul de prieteni pe Whatsapp și îl co
piem acolo pentru toți odată.
•Pentru unii, comunicarea în mediul virtual este foarte import
antă și de aceea trebuie sa
fie perfectă, chiar dacă nu reflectă realitatea. Așa se
face că vedem diverse manifestări ale afecțiunii și fericirii pe
 6O realitate Facebook, deși în realitate lucrurile nu stau chiar atât de bine.
De fapt, mulți oameni se simt singuri și neapreciați, iar platfor
 imaginară mele de socializare le permit să se compare
cu ceilalți, să caute aprecierea celorlalți, să iasă în evidență, să 
își creeze o imagine de
care să fie mândri sau, dimpotrivă, să devină deprimați văzând 
ce viață minunată au ceilalți.
•Era tehnologiei a adus o serie de avantaje fără de care
nu mai concepem existența: mesageria electronică, prin car
e putem trimite orice, oriunde și oricând, agendele electron
7Stăpânirea ice care ne ajută să nu
ne mai încărcăm memoria cu nume, numere de telefon,
 tehnologiei date de naștere, programări la
medic sau alte evenimente, aplicațiile online care
ne scutesc de cozile la bănci și furnizorii de servicii etc.
•Teama că tinerii ar putea pierde controlul folosirii noilor m
edia
mobile și convergente – devenind astfel dependenți – este 
des întâlnită în discursul celor care
8Folosirea excesivă  se arată îngrijorați de impactul media asupra copiilor. Deși
nu este o grijă care apare odată cu internetul mobil, fiind o
și dependența  ‘preocupare recurentă la apariția fiecărui “nou” (la timpul
respectiv) mediu de comunicare, (Smahel & Wright, 2014),
problema ‘dependenței de internet’ este o problemă
importantă atât în câmpul cercetării cât și în agenda
decidenților.
•Asistăm în ultima perioadă la
o multiplicare fără precedent
a cercetărilor care abordează riscurile internetului , cele ma
i multe fiind însă limitate la abordări naționale. O excepție
notabilă, care a propus o abordare comparativă la nivel
9Riscurile și   transnațional, a fost proiectul EU Kids Online, care a
 consecințele  presupus o anchetă care a cuprins 25000 de copii cu vârste
de 9-16 ani și pe părinții lor în 25 de state europene. Unul
dăunătoare al dintre rezultatele majore ale acestui proiect a fost
e acestora descoperirea că trebuie să facem distinția între riscurile
online și consecințele dăunătoare ale acestora, deoarece
nu toate riscurile au un impact negativ în percepția
copilului .
•1
https://gotech.world/comunicarea-prin-internet-proto
col-si-aplicarea-ei-in-business/
•2
https://intelligence.sri.ro/comunicarea-era-tehnologiei
BIBLIOGRAFIE /
•3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunicarea_mediat%C
4%83_de_calculator
•4
file:///C:/Users/Dragan/Downloads/NCGM_raport-ro_1
6.12%20(1).pdf

S-ar putea să vă placă și