CERCUL METODIC

TEMA:’’DIDACTICA APLICATA’’
TECUCI
‘’PROBLEMATIZAREA-
METODA UTILIZATA
PENTRU APROFUNDAREA
CUNOSTINTELOR LA
LECTIA-MISCARILE
PAMANTULUI’’
PROFESOR:CORPACI PARASCHIVA
COLEGIUL NATIONAL “CALISTRAT HOGAŞ”
TECUCI
Ca metodă de învăţământ, problematizarea îşi propune să introducă în cadrul
demersurilor de învăţare anumite situaţii de tip „problematizat” intr-o formă
predominant orală şi teoretică sau într-o formă de situaţii ofertate (frecvent cu
suport cartografic) propuse spre analiză. Este vorba de construirea unor situaţii
care necesită un demers de rezolvare prin efort individual exploratoriu.
Tiberiu Căliman defineşte problematizarea drept „metodă didactică de
activizare prin care li se solicită elevilor un susţinut şi complex efort
intelectual pentru a descoperi singuri noi adevăruri, a găsi soluţiile unor
probleme, inclusiv a le verifica şi explica”.
Pe lângă faptul că este o metodă de cercetare, problematizarea este şi o
metodă didactică activă, dialogată care constă în crearea unor situaţii
conflictuale între ceea ce ştie sau poate rezolva şi ceea ce nu ştie sau trebuie să
rezolve elevul, respectiv în rezolvarea unor întrebări – problemă, probleme şi
situaţii – problemă.
În situaţia dialectică creată de problematizare, elevul este elementul central,
eminamente activ, deoarece conştientizarea conflictului existent între
cunoştinţele dobândite şi cerinţele problemei, îi declanşează curiozitatea, îi
stârneşte interesul, îl determină să caute el însuşi soluţiile, să participe conştient
şi activ la autodezvoltarea sa. Rezolvarea de probleme nu este doar o chestiune
de aplicare a regulilor învăţate anterior ci un proces care generează o nouă
învăţare. Elevul pus într-o situaţie problematică, în momentul în care găseşte o
combinaţie particulară de reguli adecvată situaţiei, nu numai că „a rezolvat
problema, dar a şi învăţat ceva nou”.
Problematizarea ca metodă utilizată în geografie, prin antrenarea şi dezvoltarea
operaţiilor intelectuale, participă atât la realizarea sarcinilor specifice predării
geografiei, cât şi la dezvoltarea intelectuală generală a elevului. Aceste operaţii, odată
formate, pot acţiona în condiţii noi, atât cu conţinut geografic, cât şi cu un alt conţinut.
Întrucât implică activitatea elevului în însuşi actul prin care se dobândesc anumite
cunoştinţe, problematizarea este o metodă participativă. Elevul este activ când
găseşte mijloacele pentru a rezolva o problemă pe care şi-o pune, pe care o distinge
sau care i se propune, o problemă pe care o acceptă, care-l priveşte, care devine
problema sa. Numai rezolvarea unei astfel de probleme permite elevului să realizeze
un progres în înţelegere, să-şi lărgească punctele de vedere şi perspectivele, să-şi
afirme capacitatea, să-şi dezvolte posibilităţile de a acţiona în mediul care îl înconjoară.
Din definiţiile obiectivelor învăţământului geografic reiese convergenţa lor în ceea ce
priveşte raportul informaţie – formaţie, accentul ce se pune pe formaţie, pe
dezvoltarea gândirii şi a spiritului geografic al elevilor. Realizarea acestor obiective
solicită amplasarea gândirii în centrul cunoaşterii, crearea condiţiilor indispensabile
pentru stimularea şi exersarea tuturor structurilor cognitive ale subiectului. Problema
este elementul didactic esenţial care-l pune pe elev în situaţia de a construi o operaţie
sau un sistem de operaţii, de a-şi exersa calităţile gândirii. Problematizarea solicită
găsirea de soluţii la probleme noi, din care rezultă o regulă de ordin superior, o nouă
cunoaştere, care devine o componentă a repertoriului intelectual al elevului.
În materialul UNESCO „Învăţământul geografic” elaborat de Comisia Învăţământului
geografic a Uniunii geografice internaţionale, se subliniază ideea că geografia trebuie
să contribuie la elevarea personalităţii umane printr-o contribuţie specifică la
dezvoltarea următoarelor calităţi intelectuale:
a) spiritul de observaţie; b) memoria şi imaginaţia; c) judecata şi gândirea; d)
spiritul geografic, concretizate în interpretarea fenomenelor din natură prin prisma
legilor şi principiilor geografiei.
Predarea noţiunilor referitoare la lecţia „Mişcările Pământului”, la clasa a IX-a,
comportă o strategie bogată, reprezentată de mai multe metode susţinute de mijloace
de învăţământ tradiţionale completate cu cele moderne: tabla, manualul, globul
geografic, un bec electric (care să reprezinte Soarele), atlase geografice, harta fusurilor
orare, calculatoare, softurile educaţionale de tip AEL ş. a.
Pentru aprofundarea cunoştinţelor referitoare la această lecţie se pot propune unele
situaţii – problemă, a căror rezolvare nu trebuie să constituie reproduceri ale unor
răspunsuri sau situaţii cunoscute, ori un răspuns la o ghicitoare.
Prin rezolvarea acestor situaţii – problemă, împreună cu elevii, se ating o
serie de obiective operaţionale. La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:
*să manifeste interes, curiozitate ştiinţifică, pentru fenomenele puse
în discuţie;
*să localizeze pe hartă fenomenele studiate;
*formarea deprinderii de citire şi interpretare corectă a hărţii;
*să-şi dezvolte capacităţi de cunoaştere a fenomenelor geografice;
*să analizeze corelaţiile cauzale ce conduc la accesibilizarea învăţării;
*să dezvolte exerciţiul de analiză şi citire a modelelor geografice
(harta, globul geografic, schemele, desenele geografice ş. a.) care conduc la
accesibilitatea învăţării;
*să-şi dezvolte capacităţile de înţelegere a unităţii lumii materiale şi
totodată a diversităţii de manifestare a fenomenelor din natură.
Aprofundarea înţelegerii direcţiei reale de rotire a Pământului în jurul
axei sale, se va realiza creând în mintea elevului o serie de probleme şi
contradicţii. Astfel, se pot propune următoarele situaţii – problemă:

P1

Care ar putea fi consecinţa unei direcţii inverse (de la E spre V) a rotaţiei

Pământului?
 P2

Urmăriţi plajele marcate cu puncte pe harta Europei şi încercuiţi-le cu

roşu. Notaţi cu 1 plaja de pe care locuitorii vor vedea primii Soarele şi cu
2 plaja de pe care vilegiaturiştii vor vedea mult mai târziu Soarele decât cei
de pe plaja nr. 1.
 P3

Indicaţi pe schiţa alăturată, printr-o

săgeată punctată, mersul aparent al
Soarelui pe bolta cerească şi printr-o
săgeată neîntreruptă direcţia rotirii
Pământului în jurul axei sale.
 P4

Priviţi cele trei imagini succesive ce demonstrează rotirea Pământului în

jurul axei sale.
Completaţi liniile desenate sub ecuator cu vârfuri de săgeţi care să indice
direcţia mişcării de rotaţie a Pământului.
Pe fiecare din cele trei imagini ale planiglobului însemnaţi un punct în
care este amiază şi cu altă culoare un punct în care este dimineaţă.
 Pentru rezolvarea acestor situaţii problematice, elevii au la îndemână
mijloacele necesare şi pot lucra individual sau în grupuri mici. În încercarea
de a găsi răspunsurile la problemele propuse, elevii fac uz de cunoştinţele
asimilate, utilizează mijloacelor de învăţământ puse la dispoziţie, simulează
mişcările Pământului, justifică, argumentează, interpretează, obţin
răspunsuri parţiale sau totale. În situaţia în care elevii nu ajung la
răspunsurile scontate, profesorul trebuie să intervină cu întrebări ajutătoare
sau cu o detaliere a explicaţiilor necesare.
Din experienţa mea didactică am dedus că rezolvarea unor probleme mai
dificile de către elevi, reprezintă pentru aceştia adevărate izbânzi, prin faptul
că depăşesc cu forţe proprii obstacole din calea asimilării altor noţiuni.
Solicitarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, pentru înţelegerea
urmărilor mişcării de rotaţie se poate realiza prin următoarele probleme:

P5

Ce consecinţe ar avea absenţa mişcării de rotaţie a Pământului?

Se vor comenta ambele aspecte, cu mişcarea de revoluţie şi fără aceasta.

P6

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar roti în jurul axei sale de 2 ori
mai repede? Câte grade ar avea un fus orar în cazul în care ziua ar totaliza
12 ore?
 P7

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar roti în jurul axei sale de 2 ori
mai încet? Câte grade ar avea un fus orar în cazul în care ziua ar totaliza 48
ore?

P8

La Sulina şi la Arad ceasul indică aceeaşi oră. Geografii afirmă însă

că, din punct de vedere geografic, ora este felurită în cele două oraşe. Au
dreptate? Argumentaţi răspunsul dat.

Se creează o nouă situaţie de învăţare, valorificându-se noţiunile

cunoscute care se fixează, se creează contradicţii (situaţii tensionale) în
rezolvarea problemelor date. Se urmăreşte dezvoltarea spiritului de obser-
vaţie, a perspicacităţii, a ingeniozităţii şi curajului de acţiune a fiecărui elev.
Antrenarea capacităţii elevilor de a stabili ora în diferite puncte ale
Globului, pe harta fusurilor orare, reclamă probleme de genul:

P9

Folosindu-vă de harta de mai jos, completaţi spaţiile punctate din

următoarele rânduri cu informaţia corespunzătoare.
Când la Bucureşti este ora 14, în punctul A este ora……, în punctul B
este ora ……, în punctul C este ora……, în punctul D este ora……, în punctul E
este ora ……, în punctul F este ora……, în punctul G este ora ….. .
 P 10
Pe planiglobul de mai jos sunt indicate 6 oraşe. Alături sunt desenate 6
aspecte din activitatea zilnică a unui elev şi ora la care se desfăşoară. La
Bucureşti este ora 16.
Ce activităţi desfăşoară elevii din cele 6 oraşe concomitent cu cel din
Bucureşti? Formulaţi răspunsul, legând cu o săgeată oraşul cu activitatea
respectivă, reprezentată într-una din imaginile următoare.
 P 11

La Greenwich este ora 16. În localitatea A este ora 20, în localitatea B

este ora 11, în localitatea C este ora 1. Cu ajutorul planiglobului stabiliţi la
ce longitudine se află cele trei localităţi.
Completaţi răspunsul în spaţiile punctate:
A……………
B……………
C……………
 P 12

Un pasager pleacă cu avionul din Bucureşti, la ora 9 dimineaţa.

După 2 ore de zbor ajunge la destinaţie, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. Cu
ajutorul hărţii fusurilor orare stabiliţi în ce direcţie a zburat avionul.

Rezolvarea acestor probleme este de fapt un „joc geografic” bazat

pe antrenarea atât a informaţiilor elevilor privind variaţia orei pe Glob după
longitudine, cât şi a calităţilor gândirii şi atenţiei lor, care contribuie la
realizarea tuturor obiectivelor privind formarea deprinderilor de localizare,
citire şi interpretare corectă a hărţii.
 Aprofundarea înţelegerii mişcării de revoluţie şi a consecinţelor
acesteia, prin capacitatea de a reprezenta faptele şi de a stabili raporturi
între ele, de a înţelege interdependenţa lor se poate face prin rezolvarea
unor probleme de către ei înşişi, rezolvare care duce la achiziţionarea şi
consolidarea unor informaţii ce reprezintă rezultatul muncii individuale sau
de grup. Consecinţele mişcării de revoluţie ar putea fi prezentate pur şi
simplu, elevul reproducându-le prin memorare. Se pot aplica cu succes
probleme care solicită raţionamente de depistare a consecinţelor absenţei
mişcării de revoluţie sau înclinării pe orbită a axei polilor, probleme ce
solicită interpretarea şi relaţionarea datelor propuse şi care permit
desfăşurarea activităţii proprii a elevilor.
Înţelegerea formării anotimpurilor, a duratei inegale a zilelor şi nopţilor în
cursul anului, drept urmări ale mişcării de revoluţie şi înclinării axei
Pământului, se poate realiza cu ajutorul unor probleme de genul:
 P 13

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar efectua mişcarea de

revoluţie, dar nu ar avea axa înclinată?

Presupunerile avansate potrivit cu adevărul că zilele ar fi egale cu

nopţile – pretutindeni şi pe tot parcursul anului – iar în acelaşi punct de pe
Glob ar fi cam aceeaşi temperatură, se pot valida cu ajutorul unei
demonstraţii – experienţe frontale făcute cu elevii cu ajutorul unui bec şi al
unui glob pământesc fără axă înclinată.
 P 14

Ce consecinţe ar avea absenţa mişcării de revoluţie a Pământului?

Comentaţi ambele aspecte, cu mişcarea de rotaţie şi fără aceasta.

P 15

Scrieţi în fiecare casetă liberă anotimpul căruia-i corespunde

raportul între zi şi noapte din fiecare cerculeţ:
 P 16

O misiune ştiinţifică debarcă în Antarctida, în luna decembrie. A

ales perioada cea mai potrivită? De ce?

P 17

De când până când creşte ziua în emisfera sudică?

P 18

De când până când scade noaptea în emisfera nordică?

 Până să ajungă la descoperirea soluţiei, elevul desfăşoară o intensă
activitate independentă de observare, prelucrare, prin încercări şi erori,
achiziţiile la care va ajunge fiind mai trainice şi la un nivel de operaţionalitate
mai ridicat. Deci problematizarea şi descoperirea constituie două momente
ale aceluiaşi demers euristic.
În încercarea soluţionării situaţiilor - problemă, profesorul şi elevul ajung, şi
lucrul acesta pare să fie important din punct de vedere educativ, cu adevărat
într-o relaţie de parteneri, într-un stadiu comun de căutare, în care fiecare
are de învăţat de la celălalt, unul din punctul de vedere al materiei, celălalt
din punct de vedere psihologic; profesorul pătrunde în permanenţă tot mai
adânc în procesele de gândire ale elevilor şi, prin aceasta, găseşte mereu mai
multe motive de încredere în capacitatea de gândire proprie pe care o
pretinde de la elevi.
 Rolul profesorului cel mai important este cel interactiv, întrucât
asigură condiţiile pentru un climat optim, orientează operaţiile gândirii,
provoacă şi solicită, antrenează şi exemplifică sau apreciază / critică.
În general, rezolvarea situaţiilor – problemă, reprezintă un proces
care generează o nouă învăţare, un proces care anticipează operaţii de
identificare, de clasificare, de explicare, de evaluare, de comparare, de
prognozare. Ca atare, operaţiile gândirii se construiesc pornind de la o
problemă, în raportul informaţie – formaţie, accentul punându-se pe
formaţie, motiv pentru care gândirea trebuie amplasată în centrul
cunoaşterii.
Într-o oarecare măsură, problematizarea poate fi aplicată, la aceeaşi
lecţie, şi la clasa a V-a.
Concluzii:

*Personal, consider problematizarea asociată cu alte metode /

tehnici, una din cele mai antrenante metode utilizate în orele de
geografie.
*Problemele propuse spre rezolvare se pot da şi sub formă de
teste, sau teme pentru acasă, acestea contribuind la îmbogăţirea
portofoliilor elevilor, problematizarea fiind în acest sens şi o metodă de
evaluare.
*Utilizarea acestei metode de lucru care solicită operaţiile
gândirii, reclamă posibilităţi extinse ale educaţiei intelectuale şi
practice.
*Metoda contribuie la formarea competenţelor (exprimate prin
cunoştinţe – deprinderi şi abilităţi – atitudini) care se referă în primul rând
la capacităţile intelectuale ce permit transferul informaţiilor, valorificarea şi
convertirea lor în soluţii, ca răspuns la situaţiile – problemă, probleme şi
alte cerinţe.