Romulus fiind foarte îndurerat se apucă să construiască oraşul, pentru a-şi învinge remuşcarile. Încetul cu încetul îi ademeneşte şi pe ceilalţi spunându-le că vor fi socotiţi întrmeietorii Romei. Astfel au fost înălţate zidurile cetaţii. Totul a fost gândit cu chibzuinţă, încât şi cel mai mic deal era folosit ca fortificaţie. De aici Roma a fost numită cetatea “celor şapte coline”. După un timp a început să se lucreze şi în interior. S-a construit un fort, o piaţă chiar în centru, o bazilică, un templu închinat lui Jupiter şi multe alte edificii. Dupa aceea s-au făcut străzile şi fântânile. Văzând toate acestea oamenii şi-au dat seama că ei locuiesc în bordeie şi s-au apucat să îşi construiască case de cărămidă, de piatră sau de marmură. Peste câţiva ani, Roma a devenit cea mai frumoasă, cea mai bogată şi cea mai puternică. Cu toate acestea Romulus era îngrijorat deoarece în toată cetatea nu exista nici măcar o femeie. Aşa că regele a trimis soli ca să aducă nişte femei. Dar ei au venit fără pentru că niciuna nu vroia sa meargă într-un oraş fără femei că nu ar avea prietene. Acest necaz îi bucură pe vecini. Ei se gândeau că dacă romanii nu îşi vor găsi soţii, peste douăzeci – treizeci de ani va fi o cetate îmbătrănită şi uşor de cucerit. Dar Romulus a găsit repede un plan. El le-a spus alor săi să pună ochii pe câte o fată şi la semnalul lui să o ia în braţe şi să o ducă fiecare la casa lui. Romulus le-a mai spus că le vor lua de soţii numai după ce le vor câştiga inima. Regele Romei a dat veste că vor organiza nişte serbări nemaipomenite în cinstea lui Neptunus Equester. Această sărbătoare a fost numită “Consulaia”. În acea zi, dis-de-dimineaţă, toată lumea era la Roma. Erau de toate naţiile, dar cei mai mulţi erau sabinii. Prima dată le-au făcut turul Romei, musafirii rămânând muţi de uimire. Apoi au ieşit dincolo de ziduri pentru a cânta imnuri către zei, pentru jocuri şi pentru întreceri, iar sclavii au început să servească. Dacă în Roma se instalase veselia, în celelalte popoare jalea era la putere. Sabinii erau foarte suparaţi pentru ca li se răpiseră mai bine de şase sute de fecioare. Drept urmare ei se pregătesc de război. După câteva luni oştirea sabinilor pornesc către Roma în frunte cu Titus Tatius. Când au ajuns s-au apucat să jefuiască ogoarele românilor , în timp ce Romulus împreună cu oştirea sa l-a ucis pe rege în luptă. Părinţii fetelor răpite nu s-au lăsat. Şi-au făcut rost de numeroase ajutoare şi au pornit spre Roma. De data aceasta, duşmanii au ocupat Roma. Dar nici romanii nu s-au dat bătuţi. Şi-au unit forţele şi s-au dus să recucerească fortăreaţa. La intrarea în cetate se dă o luptă cum n-a mai fost. Deodată apar sabinele care îşi implorară părinţii şi soţii sa nu se facă de râs. Lupta încetase. Sabinii se îmbrăţişară cu fiicele lor şi apoi plecară acasă, fetele rămânând în Roma. Soţia lui Romulus l-a rugat să îi ierte pe sabini şi să le dea voie să stea în Roma. Roma a devenit mai puternică. Iar cetatea era plină de copii.