Platon

Alexandru Andreea 12D

Date importante

-s-a născut în 427 î.Hr. și a decedat în 347 î.Hr

-a fost filosof al Greciei Antice

-a fondat Academia din Atena

-întreaga sa opera se presupune că a supraviețuit

intactă mai bine de 2500 de ani

-alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai

cunoscut student al său, Aristotel, a pus bazele

filosofiei Occidentale și științei

,
 S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula
Egina, având ca tată pe Ariston (descendent al regelui mitic
Codros) şi ca mamă pe Perictione. Numele de naştere al său era
Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său
lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac şi de
luptele civile între democraţi şi aristocraţi.

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el

vreme de 8 ani, până la moartea acestuia. Condamnarea
nedreaptă a maestrului său l-a îndemnat să-l reabiliteze
(Apologia lui Socrate), dialogurile din tinerețe purtând marca
puternică a filosofiei socratice.

Viața lui Platon

Opera lui Platon
Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri şi 13
scrisori (dintre care doar una, a şaptea, pare a fi autentică). El a creat specia literară a
dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin discuţia dintre mai mulţi
interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal.Studiile recente
demonstrează imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care tradiţional
sunt grupate după criterii tematice şi încearcă să urmărească o evoluţie a gândirii lui
Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilită astăzi decât în linii mari.

Aceste dialoguri sunt unite prin prezenţa lui Socrate şi reprezintă cea mai veridică
sursă despre personalitatea şi filosofia sa, de aceea sunt supranumite „dialoguri
socratice”. Majoritatea îl prezintă pe Socrate discutând un subiect de natură etică
(prietenia, pietatea) cu un prieten sau cu cineva pe care îl crede expert în domeniu. Cu
ajutorul unui şir de întrebări interlocutorii săi înţeleg că cunoştinţele lor sunt superficiale
şi nu sunt adevărate.
DIALOGURI DIN TINEREȚE
● Apărarea lui Socrate (Ἀπολογία Σωκράτους)
● Euthyphron (Εὐθύφρων)
● Criton (Κρίτων)
● Protagoras (Πρωταγόρας)
● Ion (Ἴων)
● Lahes (Λάχης)
● Lysis (Λύσις)
● Charmides (Χαρμίδης)
● Republica (Πολιτεία), cartea I
 DIALOGURI ● Gorgias (Γοργίας)
● Menon (Μένων)
DE TRANZITIE ● Euthydemos
În unele din dialogurile din tinereţe Socrate este
(Εὐθύδημος)
prezentat de Platon ca oferind răspunsuri clare ● Hippias Minor (Ἱππίας
la întrebările interlocutorilor, punând baza unei
doctrine filosofice. În discuţiile ţinute de Socrate ἐλάττων)
intervine şi Platon, care începe să promoveze
ideile proprii, cum ar fi că bunătatea este ● Cratylos (Κρατύλος)
înţelepciune, şi că nimeni nu face răul cu
bunăvoinţă. Aceste idei probabil aparţineau lui
● Hippias Maior (Ἱππίας
Socrate, dar sunt preluate de Platon şi ulterior
elaborate. Specifice acestui grup de dialoguri
μείζων)
sunt ideile platonice despre imortalitatea ● Menexenos (Μενέξενος)
sufletului, justiţie, şi cunoştinţe. Pentru prima
dată, Platon exprimă ideea că cunoştinţele vin
din înţelegerea formelor (sau esenţelor)
neschimbătoare ale lucrurilor, astfel elaborând
binecunoscuta „teorie a formelor”.
CONCEPȚIA SA FILOSOFICĂ
Celebrele Dialoguri reprezinta aplicarea metodei dialectice de gandire,
inteleasa in sensul ei originar de discutie din grecescul dialectiktike, de
aceea pare ca Platon se contrazice pe sine sau pe interlocutorii sai, ori nu
are clara o conceptie asupra lumii; este posibil ca aceasta conceptie sa se fi
schimbat in cursul vietii sale sub influenta nenumaratelor evenimente in
care a fost implicat, sub influenta celor pe care i-a cunoscut, dar este posibil
de asemenea ca aceste aparente contraziceri sa fie chiar gandirea sa in
continua interogare, cautare, negare si revalorizare.

*partea rationala a sufletului este
cauza reflecției, a deliberarii, a
înțelegerii;
*partea senzuala a sufletului este
cauza poftei de a manca, a
satisfacției sexuale, iar partea
pasionala este cauza curajului, a
placerii a durerii, a supararii.
Concepția despre suflet a lui Platon
era ca și la pitagoreici aceea ca
sufletul e nemuritor, el transmigrând
în mai multe corpuri.
Principiul sufletului este la Platon
numeric, pe cand cel al corpului este
geometric. Sufletul este suflul vital,
răspândit în toate direcțiile, el se
misca de la sine și e tripartit: partea
lui rationala își are sediul în cap, cea
a pasiunilor inima, iar cea care
produce poftele in zona buricului si a
ficatului.
 Divinitatea este cauza întregii
creații, considera Platon,
deoarece binele este făcător de
bine, prin insasi natura sa,
universul este cel mai frumos
lucru pentru ca seamănă cu
divinitatea.

Ceea ce trebuie sa facă orice

ființa este sa se identifice cu
divinitatea, pentru aceasta fiind
necesare virtutea, forța,
sanatatea, simțuri bune, bogăția,
neamul ales și buna reputație.
 Măreția filosofiei lui Platon este dată de faptul ca a reușit sa distinga
ființa de existența, limitele filosofiei sale constând în faptul că le-a
separat. Dacă nu ar fi folosit miturile, dialogul, spun unii gânditori, ar fi
elaborat o logica mai complexă, ca disciplina a cunoasterii, decat cea
aristotelica. Abia în zilele noastre stiintele au devenit capabile sa
transforme efectiv existența naturala sa socială, s-o facă pe masura
intentiilor, ideilor umane. Dar încă nu s-a renunțat la realitatea ideală
morală, politică, estetică, perfecțiunea fiind și azi, în sens mai mult sau
mai puțin figurat un atribut al divinității.
Scrierile care stau la baza educaţiei moderne
Menon și Phaedon
În acestea, Platon discută despre teoria sa conform căreia oamenii au vieţi anterioare.
Conform lui, cunoaşterea acumulată în aceste vieţi este prezentă şi în viaţa actuală şi este
„renăscută” cu ajutorul educaţiei.

Menon era un caracter în dialogul cu acelaşi nume. Acesta a pus problema paradoxului
cunoaşterii - cum cineva poate căuta o cunoaştere specifică dacă nu ştie ce anume să caute.
Chiar dacă ar fi găsită, cum ar fi recunoscută drept cunoaştere? Dacă acea cunoaştere se ştie,
de ce mai este nevoie de căutarea ei? Socrate răspunde prin teoria reamintirii (anamnesis), care
presupune că sufletul este continuu reîncarnat şi poartă cunoaşterea acumulată din vieţile
anterioare. Trauma naşterii împiedică oamenii să îşi reamintească ceea ce au acumulat. În
schimb, cunoaşterea poate fi redobândită cu ajutorul educaţiei.

Spre exemplu, atunci când un elev este întrebat despre o noţiune de geometrie, iar
răspunsul este unul greşit, educaţia autentică trebuie să îl ajute punându-i întrebări
suplimentare ca acesta să ajungă singur la răspunsul corect. Aşadar, conform lui Platon, elevul
nu putea ajunge la răspunsul corect dacă acesta nu îl ştia dinainte; întrebările au avut simplul
În Phaedon, Platon dezvoltă teoria reamintirii prin încurajarea unui mod de viaţă
bazat pe purificare (catharsis). Simţurile nu reprezintă adevărul, ci raţiunea, sau
„instinctele” sufletului, care vor aduce la suprafaţă cunoaşterea pierdută. De
asemenea, discută despre diferenţele între cunoaşterea adevărată şi credinţă - doar
cunoaşterea adevărată ţine de suflet, în timp ce credinţa nu este cunoaştere.

Deşi când vine vorba despre educaţia de astăzi nu se mai discută în aceşti termeni,
se observă influenţa semnificativă asupra metodei de învăţare. Întrebările şi
gândirea critică stau la baza educaţiei moderne, dinamice, în antiteză cu metodele
bazate pe acumularea mecanică a informaţiilor şi reproducerea acestora.
Vă mulțumesc pentru lectură!