Sunteți pe pagina 1din 23

PROIECT LA TEHNOLOGIA

INFORMATIEI SI COMUNICARII

CLASA: a-X-C
NUME: Mitras Ioana
PROFESOR: Vadan Cosmina
UNIUNEA
EUROPEANA
HARTA EUROPEI
ZIUA DE 9 MAI SEMNIFICĂ:

 ZIUA INDEPENDENȚEI

 ZIUA VICTORIEI

 ZIUA EUROPEI
ZIUA INDEPENDENȚEI
Proclamarea independenței
statale la 9 mai 1877 nu a fost un act
spontan, ci o încununare a
strădaniilor tot mai numeroase din
acei ani, o aruncare peste bord a
ultimei verigi a suzeranității
otomane. 
In acea zi memorabila, Mihail
Kogălniceanu declara in Parlamentul
tarii: 'Suntem independenți, suntem
națiune de sine statuatoare'.
Independenta astfel proclamata
trebuia consfințita si apărata pe
câmpul de lupta spre a putea fi
impusa forțelor militare turcești si
recunoscuta apoi de puterile
europene.
 ZIUA VICTORIEI
Ziua de 9 mai este
cunoscută drept Ziua
Victoriei Coaliției Națiunilor
Unite în cel de-Al Doilea
Război Mondial,
reprezentând semnarea
actului de capitulare
necondiționată a Germaniei
naziste, fapt care a dus la
încheierea în Europa a celui
de-Al Doilea Război
Mondial.
 ZIUA EUROPEI
În fiecare an, de Ziua Europei (9
mai) instituțiile europene sărbătoresc
înființarea UE. Data marchează ziua istorică
în care a fost pronunțată declarația
Schuman. În cadrul unui discurs ținut la
Paris, în 1950, ministrul francez al
afacerilor externe de atunci, Robert
Schuman, propunea stabilirea unei noi
forme de cooperare politică în Europa, care
să înlăture pentru totdeauna posibilitatea
izbucnirii unui nou război între națiunile
Europei.
Viziunea sa era de a crea o
instituție europeană care să centralizeze și
să gestioneze producția de cărbune și oțel.
Un an mai târziu, a fost semnat tratatul
care prevedea crearea unui astfel de
organism. Propunerea lui Robert Schuman
este considerată a fi piatra de temelie a
Uniunii Europene.
AFIȘE DE ZIUA EUROPEI
PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE
UNIUNII EUROPENE
     Promovarea progresului economic și social (piața unică a fost instituită în
1993,iar moneda unică a fost lansată în 1999);
    Să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaționala,prin ajutorul
umanitar pentru țările membre,o politică externă și de securitate
comună,implicare în rezolvarea crizelor internaționale,poziții comune în cadrul
organizațiilor internaționale;
   Să instituie cetățenia Europeana,care nu înlocuiește cetățenia națională dar o
completează,conferind un număr de drepturi civile si politice cetățenilor Europei
    Să dezvolte o zonă de libertate,securitate și justiție,legată de funcționarea
pieței interne și în particular de libera circulație a persoanelor;
    Să existe și să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislației
adoptate de către instituțiile europene,împreuna cu tratatele fondatoare).
CELE 10 ETAPE ISTORICE
1) 1951: Instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului de către
cei șase membri fondatori
2) 1957: Tratatul de la Roma instituie o piață comună
3) 1973: Comunitatea se extinde (număra acum nouă state membre) și
dezvoltă politici comune
4) 1979: Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul
European
5) 1981 : Prima extindere în spațiul mediteranean
6) 1993: Realizarea pieței unice
7) 1993: Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană
8) 1995 : UE se extinde la 15 membri
9) 2002: Introducerea bancnotei și monedei euro
10) 2004: 10 țări noi aderă la Uniune
POLITICILE DE PROGRES
 Politica industrială și competitivitatea: dezvoltarea întreprinderilor , promovarea cercetării
și dezvoltării.
 Politica în domeniul concurenței : egalitate între agenții economici care să favorizeze
cetățeanul.
 Politica UE în domeniul transporturilor asigură libera circulație a persoanelor și bunurilor în
interiorul Pieței unice.
 Politica UE în domeniul cercetării și tehnologiei.
 Politica UE în domeniul sănătății: protecția sănătății , securitatea muncii , programe
( Europa împotriva cancerului , Europa împotriva SIDA, Planul de combatere a toxicomaniei)
 Politica protecției consumatorului privind recunoașterea dreptului la sănătate , securitate ,
despăgubiri , informare , educație.
 Politica în domeniul mediului vizează protecția mediului , a sănătății publice , rezolvarea
problemelor de mediu și prevenirea acestora.
 Politica în domeniul educației și tineretului prevede un învățământ de calitate ,
recunoașterea studiilor și colaborări între instituțiile de învățământ din statele membre
( programe: Socrates , Comenius , Leonardo da Vinci)
PROCESUL INTEGRĂRII ROMÂNIEI
ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
 Integrarea țării noastre în spațiul comunitar a fost posibilă doar prin adoptarea
unor reforme în toate sectoarele de activitate. Pentru a realiza aceste reforme UE
a acordat României și celorlalte state candidate sprijin financiar: Programul
PHARE ( finanțează proiecte pentru adaptarea sistemelor legale și
administrative ) , SAPARD (proiecte în agricultură).
 Țara noastră a intensificat colaborarea cu toate instituțiile europene și cu
partenerii țărilor membre ale UE , sperând că astfel să treacă mai ușor peste
această perioadă de tranziție și să-și atingă scopurile propuse: crearea unei
democrații autentice și realizarea unui progres economic care să-i dea dreptul să
stea alături de celelalte state dezvoltate ale bătrânului nostru continent.
 În Raportul de țară din 2003 , întocmit de baroana Emma Nicholson , se
menționează că ”Finalizarea negocierilor de aderare la sfârșitul lui 2004 și
integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme
structurale endemice: eradicarea corupției și punerea în aplicare a reformei .
Recomandările destinate autorităților române privesc : măsurile anticorupție ,
independența și funcționarea sistemului judiciar , libertatea presei , stoparea
abuzurilor poliței.
STATELE MEMBRE
SIMBOLURILE UNIUNII
EUROPENE
1. DRAPELUL UNIUNII EUROPENE
•În 1986 , Consiliul European a
adoptat DRAPELUL devenit emblemă a
Uniunii Europene.
•Acesta simbolizează nu numai
Uniunea Europeană , ci și unitatea și
identitatea Europei într-un sens mai larg.
•Cercul format din steluțe aurii
reprezintă solidaritatea și armonia între
popoarele Europei.
•Numărul de steluțe nu are nici o
legătură cu numărul de state membre.
Există douăsprezece steluțe deoarece
această cifră simbolizează perfecțiunea ,
plenitudinea și unitatea. Așadar ,
drapelul rămâne nemodificat indiferent
de numărul de state membre.
2. Imnul Europei
•Beethoven a transpus în muzică
versurile poemului „ Odă bucuriei” ,
scris de Friedrich von Schiller în
1785.
•Acest poem exprimă viziunea
idealistă a lui Schiller asupra înfrățirii
omenirii , viziune pe care și
Beethoven o împărtășea.
•În 1985 , șefii de stat și de
guvern ai statelor membre l-au
adoptat ca imn oficial al Uniunii
Europene. Scopul său nu este de a
înlocui imnurile naționale , ci de a
celebra valorile împărtășite de toate
țările UE și unitatea lor în
diversitate.
ODA BUCURIEI
Slavă ţie, stea curată, voie bună pe pământ
Astăzi te simţim aproape, sol din rai cu soare sfânt.
Vraja ta aduce iarăşi pe popor lângă popor,
Toţi pe lume fraţi noi suntem, când apari uşoară-n zbor.

Cine a avut norocul de prieteni buni să dea,


Cine ştie ce-i iubirea, lângă noi cântând să stea.
Fericit, un suflet drag te poate face pe pământ.
Cine n-a simţit iubirea, plece dintre noi plângând.
3.Moneda
•Euro a fost lansat la data de
1 ianuarie 1999 , devenind
moneda unică a peste 300 de
milioane de europeni.
•Astăzi , bancnotele și
monedele euro reprezintă
moneda oficială în 17 dintre cele
27 de state membre ale Uniunii
Europene , precum și în insulele ,
departamentele ș teritoriile de
peste mări , care fac parte din
anumite țări ale zonei euro sunt
asociate acestora.
•Împreună , aceste țări
formează zona euro.
4.Motto-ul Uniunii Europene
”Unitate în diversitate”
•Este deviza Uniunii Europene . A
fost folosită pentru prima dată în
2000 și a fost pentru prima dată
menționată oficial în Tratatul de
instituire a unei Constituții pentru
Europa , încheiat în 2004.
•Semnificația devizei este că ,
prin Uniunea Europeană , europenii
își unesc eforturile pentru a lucra
împreună pentru menținerea păcii și
pentru prosperitate , și ca
numeroasele culturi , tradiții și limbi
diferite care coexistă în Europa sunt
un atu pentru continentul nostru.
•Deviza apare în cele 20 de limbi
oficiale în postere publicate cu
ocazia zilei de 9 mai , Ziua Europei.
 INSTITUȚIILE UNIUNII
EUROPENE
Cele mai importante instituţii sunt:
 Comisia Europeană, care propune legile şi veghează ca
ele să fie respectate;
 Parlamentul European, format din reprezentanţi ai
ţărilor membre aleşi pe o perioadă
de cinci ani;
 Consiliul Uniunii Europene, format din miniştrii
afacerilor externe şi alţi miniştri ai ţărilor membre,
instituţie care, împreună cu Parlamentul European,
adoptă legile europene.
SALA PLENARĂ A PARLAMENTULUI
EUROPEAN
INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

Clădirea Comisiei Europene Sediul Parlamentului European din Bruxelles

Sediul Parlamentului European din Strasbourg Sediul Consiliului Europei


LA MULȚI ANI ,
EUROPA!

S-ar putea să vă placă și