METODA

EXPERIMENTALĂ
 EXPERIMENTUL
 Experimentul - metodă de cunoaştere a realităţii şi a
cauzelor care produc anumite evenimente, fenomene,
comportamente, etc. precum şi a relaţiilor dintre variabile.
Variabile:
 orice caracteristică a organismului sportivului
 orice caracteristică a ambianţei
 programul de antrenament
 tipuri de exerciţii fizice
toate cu posibilitatea de a varia calitativ sau cantitativ.

 Comportamentele umane sunt complexe şi multiplu

determinate.
Abordarea sistemică a antrenamentului sportiv
Experimentul – cea mai valoroasă metodă de
cercetare ştiinţifică – activitate:
 care utilizează preponderent
raţionamente inductive
 intelectuală
 metodică
 cu scop precis
 dirijată în condiţiile dorite de cercetător (pe care le
premeditează, le produce şi le controlează) .
 Experimentul – observaţie provocată pt. a verifica o
relaţie cauzală presupusă (în ipoteză) între 2
fenomene, prin controlul acestora de către cercetător.
Ex: “dacă A, atunci B”.

Exemplu din domeniul EFS:

Dacă în antrenamentul voleibalistelor se introduc
exerciţii pliometrice, atunci detenta sportivelor se va
îmbunătăţi.

 Experimentul păstrează observaţia ca o condiţie

esenţială şi sursă de informaţii, ipoteze şi predicţii.
 În EFS experimentele urmăresc să determine tipurile
de relaţii între:
 Funcţii
Formele şi sistemele fiziologice
de organizare
a exerciţiilor fizice  Funcţii
psihologice


Experimentul are ca scop modificarea/aplicarea unei
situaţii/stimul şi urmărirea reacţiilor/răspunsurilor/efectelor
acesteia asupra comportamentului subiectului
(persoana/personalitatea).

 CONDUITĂ umană / REACŢIA individului (R) = în funcţie de

PERSONALITATE (P) / componente psihologice şi fiziologice +
SITUAŢIE / STIMUL (S)

R = f (P + S)

Exemple de CONDUITE / REACŢII (R):
- nivel de dezvoltare fizică
- nivel de dezvoltare motrică
- reacţie la efort
- conduită tactică
- performanţă în competiţii


INDIVIDUL / PERSOANA (P) - particularităţi de ordin:
- somatic
- motric
- fiziologic
- psihic (personalitate)
 Exemple de SITUAŢII/STIMULI (S):

- stimulările ambianţei (iarnă/vară, spaţii

închise/deschise, altitudine, etc.)
- stimulările specifice: tipul de activităţi sportive,
efort, durată, caracteristici/tip/structură de exerciţii fizice
- stimuli sub formă de teste/probe motrice,
psihomotrice, psihologice, probe de efort, etc.
- tipurile de activităţi corporale şi sportive (instruire
şi antrenament, concurs, gimnice, ludice, agonistice,
compensatorii, loisir, etc.)
Variabila “S” (stimul/situaţie) – variabila
independentă are 3 aspecte:

1. ambianţa fizică (sala, terenul, aparatele,

echipamentele, accesoriile)
2. ambianţa socială (spectatori, persoane străine,
etc.)
3. condiţia experimentală / tipul de experiment
4. sarcina/instrucţiunile date subiectului
VARIABILE EXPERIMENTALE
I. Variabila independentă – factor manipulat de
cercetător ale cărui efecte doreşte să le cunoască.
(variabila STIMUL/SITUAŢIE - “S”)

II. Variabila dependentă – factorul modificat după

intervenţia variabilei independente.
1. variabila dependentă “R” (reacţie, conduită) şi/sau
2. variabila dependentă “P” (persoană/personalitate).

F. important: stabilirea celor mai potrivite variabile pt.

verificarea ipotezei.
 Tipuri de relaţii între cele 3 variabile (R, P şi S)
1. Relaţia funcţională
S R
S' P R'
S'' R''
2. Relaţia factorială
S1 R1
S2 P R2
S3 R3
3. Relaţia diferenţială
P1 R1

S P2 R2

P3 R3
 Relaţia funcţională

• - schema clasică a experimentului

• Variabila independentă are 2 sau mai multe valori: S şi S’

– Ex.: avem 2 gr. echivalente:

Gr. de control GR. DE
EXPERIMENT
S Variabila zero S’ Variabila
independentă
(V.I.)
Exemple concrete: se poate studia:

- modul cum viteza de reacţie este influenţată de

durata momentului de pregătire de dinaintea
apariţiei comenzii “START”;

- influenţa unor metode speciale de motivare a

elevilor asupra activismului acestora la lecţiile de
EFS
 Relaţia funcţională
• - variabila independentă (V.I.) are mai multe valori:
– a) fie calitative
– b) fie cantitative
a.Exemplu cu 2 calităţi ale V.I. aplicate la 2 gr. echivalente:
- compararea timpului de reacţie la:
- stimul sonor – S’
- stimul vizual – S’’
b. Exemple cu 2 cantităţi ale V.I. aplicate la 2 gr.
echivalente:
Ex. 1: compararea efectelor măririi pauzei dintre repetări în
dezvoltarea calităţilor motrice sau în procesul de
învăţare motrică
Ex. 2: tratarea diferenţiată a subiecţilor: administrarea de
susţinătoare de efort în cantităţi diferite la cele 2 gr.
echivalente
 Relaţia factorială

- plan experimental cu mai multe variabile

- 2 variabile diferite, fiecare având 2 valori » 4 gr.
experimentale
- Exemplu: - ex. izometrice (gr. A) – variabila S1
- - ex. izotonice (gr. B) – variabila S2
Gr. A1 - ex. izometrice cu susţinătoare de efort (variabila S1 cu prima
valoare)
Gr. A2 - ex. izometrice fără susţinătoare de efort (variabila S1 cu a doua
valoare)
Gr. B3 - ex. izotonice cu susţinătoare de efort (variabila S2 cu prima
valoare)
Gr. B4 - ex. izotonice fără susţinătoare de efort (variabila S2 cu a doua
valoare)
 Plan experimental cu mai multe variabile
Proba de control: săritura în lungime de pe loc
A B
Ex. izometrice Ex. izotonice
CU CU
susţinătoare de efort susţinătoare de efort media
(Gr. A1) (Gr. B3) = 225
PREZENŢA
Rezultat (media pe grup): Rezultat (media pe grup):
sau 220 cm 230 cm
FĂRĂ FĂRĂ
ABSENŢA susţinătoare de efort susţinătoare de efort media
susţinătoarelor (Gr. A2) (Gr. B4) =212,5
de efort Rezultat (media pe grup): Rezultat (media pe grup):
210 cm 215 cm
media = 215 cm media = 222,5 cm

Gr. B3 – Gr. A1 = 230 – 220 = 10 cm

Gr. B4 – Gr. A3 = 215 - 210 = 5 cm
Mediile fiecărei coloane şi fiecărei linii ne vor arăta influenţa uneia dintre variabile
RECAPITULARE
 Experiment care urmăreşte eficacitatea exerciţiilor izometrice asupra
dezvoltării forţei


Variabila independentă = programul de exerciţii izometrice.

Plusul de forţă/progresul sau variabila dependentă constatat la
subiecţi, va fi rezultatul/efectul aplicării variabilei independente.

Schema experimentului
V.I. (exerciţii Subiectul V.D.(plusul de forţă)
izometrice)

SITUAŢIE REZULTAT
Grupul 1 A X
Grupul 2 A + V.I. Y
Y – X = influenta variabilei independente
Exemplu concret de design experimental

-
Experimentul se organizează pe 2 gr. de subiecţi
asemănătoare ca nivel de pregătire;
-
Ambele gr. sunt supuse unei/unor probe de control (care
măsoară forţa);
-
Un gr. efectuează antrenamente normale;
-
Celălat gr. va efectua exerciţii izometrice;
- După cel puţin 6 luni grupele sunt supuse aceleiaşi/aceloraşi
probe de control şi se compară rezultatele;

Diferenţa va fi pusă pe seama efectelor exerciţiilor izometrice;


Tipuri de experimente

1. Exp. pilot (preliminar) – “repetiţie generală”, simulare.

2. Exp. mental – diferit de cel real – o schemă imaginativă a
exp. obişnuit – prelucrează date empirice pe baza imaginaţiei –
procedeu de cunoaştere predictivă.
3. Exp. de laborator – în condiţiile cele mai bune.
4. Exp. natural – în condiţiile unei obs. dirijate (fenomene
sociale) – NU se intervine în condiţiile fireşti ale activităţii.
5. Exp. de explorare (investigare, cunoaştere) – metoda
experimentală.
6. Exp. de verificare sau confirmare – exp. fundamental care
urmăreşte verificarea unei ipoteze.
7. Exp. crucial - utilizat în decizia de alegere a uneia dintre
2 ipoteze sau teorii rivale.
8. Exp. funcţional şi factorial
- primul - relaţia existentă între o variabilă independentă
şi una dependentă.
- al doilea – relaţia existentă între mai multe variabile
independente.
9. Exp. provocat şi invocat
- primul – tipul clasic de experienţă provocată, prin producerea
variabilei independente;
- al doilea – variabila independentă e activă fără intervenţia
cercetătorului.
10. Exp. longitudinal şi transversal
- primul oferă date semnificative în diferite momente ale
evoluţiei subiecţilor
- al doilea investigează la un numit moment eşantioane de
diferite vârste, oferind informaţii imediate
 Întrebări ale cercetătorului

Pt. studenţii la SPM:

Ce trebuie să facă un sportiv ca să obţină o serie
lungă de performanţe, fără să-şi pericliteze
sănătatea şi/sau integritatea socio-profesională?

Pt. studenţii la EFS:

Cum trebuie să procedeze un profesor de EFS să
obţină efecte eficiente şi durabile, conforme cu
normele şi interesele sociale?
 2. Formularea ipotezelor
• Ipoteza = un rezultat așteptat

• Când o persoană pregătește o cercetare –are

deja o idee asupra unui rezultat posibil
• Ipoteza este o presupunere, o anticipare a
unor rezultate, care urmează a fi verificate
în cercetare

Exemplu de ipoteză:
• Succesul în sport depinde în mare măsură de
gradul de pregătire psihologică.
 FORMULAREA DE IPOTEZE

• Propunerea unor răspunsuri = ipoteza de lucru

• Ipoteza de lucru este sugerată de observarea
faptelor şi de cunoştinţele anterioare

Ip o te z a d e lu c ru

I d e e a s u p r a s o lu ti o n a r i i p r o b le m e i

C u n o s t i n t e A n te r i o a r e C e r c e t a r i P r e li m i n a r ii S t u d iu B i b li o g r a f ic
 FORMULAREA DE IPOTEZE . TIPURI DE IPOTEZE
• NON-Direcţionale
– “La sfârşitul anului de studiu, va exista o diferenţă din punct de vedere
a pregătirii ştiinţifice între studenţii care au frecventat cursurile de
metodologia cercetării şi studenţii care NU au urmat acest program”.
• Direcţionale
– “La sfârşitul anului de studiu, studenţii care au frecventat cursurile de
metodologia cercetării vor fi mai pregătiţi din punct de vedere ştiinţific,
faţă de studenţii care NU au urmat acest program.

• Ipoteze de nul
– “La sfârşitul anului de studiu, NU va exista o diferenţă semnificativă din
punctul de vedere al pregătirii ştiinţifice între studenţii care au frecventat
cursurile de metodologia cercetării şi studenţii care NU au urmat acest
program”.

• De tip chestiuni/întrebări de cercetat

– “Vor fi mai pregătiţi din punct de vedere ştiinţific studenţii care au
frecventat cursurile de metodologia cercetării faţă de studenţii care NU
au urmat acest program ?? ”.