Literatura şi arta europeană

Eleva : Ivaşcu Felicia

Clasa a XI ,, B”
 Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța,
ale cărui principii au orientat creaţia artistică europeană între secolele al XVII-
lea şi al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură,
literatură) ale Antichităţii, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de
frumuseţe şi armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă
desăvârşite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul
frumuseţii morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie
animate de înalte idealuri eroice şi principii morale ferme, scriitorii clasici s-au
preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legaţi indisolubil de soarta
statului, înzestraţi cu cele mai înalte virtuți morale şi capabili de fapte eroice.
Aceste personaje, de regulă regi sau reprezentanți ai aristocraţiei, erau
prezentaţi în odă, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie, socotite ca specii
superioare ale literaturii. Modul de viaţă al burgheziei, aflată în plină
ascensiune în epoca respectivă, era lăsat pe planul doi, de aceasta ocupându-se
speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau
considerate modele negative, ele ocupându-se în special de înfierarea anumitor
vicii (comedia era văzută de Aristotel ca "înfierare” a viciilor), de prezentarea
unor aspecte negative care trebuie îndreptate. Clasicismul înseamnă în primul
rând ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și
credință într-un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă,
perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumuseţe perfecte -
modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra fanteziei şi pasiunii.
Printre reprezentanţii de marcă amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetică, tratat
de poetică normativă clasică). P. Corneille(Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra -
tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule)
Caracteristici
Imitarea naturii în aspectele esenţiale ale omului şi vieţii, după modelul antic;
 Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică şi etică;
 Cadrul de desfăşurare a ceea ce gândesc şi înfaptuiesc personajele este unul decorativ, rece şi
indiferent, fără vreo influenţă asupra acestora;
 Subliniează necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligaţia de a nu amesteca
genurile şi de a respecta principiul verosimilităţii;
 Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni, care î şi fac întodeauna datoria, învingându-şi
sentimentele potrivnice;
 Spre deosebire de romantism, care pune accent pe sentimente, în operele literare clasice este
regăsită raţiunea, ca element definitoriu al omului;
 În majoritatea operelor clasice compoziţia este echilibrată, având diverse motto-uri, remarcându-
se şi solemnitatea discursului literar.

,, The Inspiration of a
Poet”
Nicolas Poussin, 1630
 Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe rela ţia dintre artă şi realitate.
Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realită ţii şi reflectarea ei
veridică, obiectivă în creaţie.
 A avut un impact major în epocă, în special asupra romanului şi în dramaturgie. Una dintre
trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor dintre
om şi mediu, dintre individ şi societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în
diferite culturi şi epoci istorice.
 În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul
unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către arti şti şi de către critici şi ilustrate
prin numeroase creaţii. Autori celebri de romane realiste sunt considerați a fi 
Honoré de Balzac, Stendhal şi Gustave Flaubert în Franţa, Charles Dickens şi 
William Makepeace Thackeray  în Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, 
Feodor Mihailovici Dostoievski şi Ivan Sergheevici Turgheniev în Rusia.
 Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea şi are drept centru de
iradiere Franţa. Este o mişcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară şi artistică având
ca principiu de bază reflectarea realităţii în datele ei esenţiale, obiective, caracteristice. Este o
concepţie opusă idealismului, potrivit căruia lucrurile există independent de faptul că sunt
percepute sau nu.
 Temele romanelor realiste includ parvenitismul, avari ţia, imoralitatea, singurătatea etc., iar 
motivele – parvenitul, avarul, zgârcitul. Compoziția este obiectivă, naratorul este omniscient și
omniprezent. Subiectele sunt inspirate din realitate. Acțiunea se desfășoară pe mai multe
planuri, iar conflictele sunt de natură socială, psihologică, politică etc. Personajele
întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri umane.
Structura unor astfel de opere literare este închisă. Se utilizează tehnica detaliului şi se
accentuează relaţia dintre mediu şi personaj.
 Realismul literar românesc a fost inaugurat în proză şi dramaturgie de către scriitorii paşoptiști
 (Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) şi postpaşoptişti (
Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu Hașdeu). Acest stil a fost adoptat şi folosit în operele lor
de scriitori români precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, 
George Călinescu şi Marin Preda.
 Caracteristici
 A apărut ca o reacţie împotriva romantismului;
 Oglindirea realităţii contemporane, a omului în mediul său social, familia
de zi cu zi;
 Observaţia, analiza psihologică şi reflecţia morală;
 Critică mediul şi individul.

,,Bonjour, Monsieur Courbet”

1854. Pictură realistă de Antonio Rotta ,, The Hopeless
Gustave Courbet Case ” , Walters Art Museum
 Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare
artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul 
secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800.
În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva 
Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale
ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura
și muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei,
educației și istoriei naturale (științele naturii).
 Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis
romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea
pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și 
Manuel Maria Barbosa du Bocage.
 Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania
 (mișcarea a avut și ea o importanță fundamentală în unificarea
germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
 Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a
marcat în special literatura și muzica (deși romantismul s-a
manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a
ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a
realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea care va da
naștere realismului.
 Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apari ţia
clasicismului şi interacţionând cu acesta. La sfârşitul secolului al XVIII-lea a apărut şi în
literatura engleză, iar în anii 1820 în literatura franceză şi rusă.
 Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrive şte clasicismului.
 Tema centrală a romantismului este idealul şi dorinţa de libertate, individul şi
autoexprimarea sunt promovate în prim-plan. La romantici, personajele apar ţin tuturor
categoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci individualită ţi. Se pune accent pe
individualitatea creatoare, afirmarea originalită ţii şi a sensibilităţii. Temele predilecte
romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria, folclorul autohton, condi ţia omului de geniu,
moartea, singurătatea, revolta împotriva condi ţiei umane.
 Romanticii resping convenţii în opera literară impuse de clasici şti, cum ar fi regula celor trei
unităţi: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia umană, alegerea personajelor din înalta
pătură a societăţii. Romanticii sunt pasionaţi de mister, de exotic, au gust pentru macabru,
creează personaje şi situaţii excepţionale.
 Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna, stelele, floarea,
noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în vis, în fantezie sau în reverie,
este evident interesul pentru mituri, simboluri.
 Fundalul istoric este dat de dezamăgirea izvorâtă din Revoluția franceză, apoi războaiele
napoleniene.
 Caracteristicile generale ale literaturii romantice :
 prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
 exprimarea cu prioritate a sentimentului şi sensibilităţii
 libertatea creaţiei, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
 întoarcerea spre trecut și adoraţia trecutului, în special al evului mediu şi goticii
 tendinţa de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor şi libertăţii
 aspiraţia spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină şi cunoaşterea totală)
 apar culegerile de basme şi folclor național şi includerea limbajului popular în literatură
 teme romantice: viaţa, moartea, iubirea, libertatea, exotismul
,,Libertatea conducând poporul “, ,,The Fighting Téméraire tugged to her
Eugène Delacroix last Berth to be broken, “ pictură
de William Turner
 Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 a fost un poet german, ilustru gânditor şi om
de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalită ţi ale culturii universale.
 La 28 august 1749,  la Frankfurt, Germania, s-a nascut  Johann Wolfgang von Goethe.
 Goethe este in multe privinte ultima personalitate literara pe deplin integrata pentru care
literatura, arta, ştiinţa, cercetarea şi viaţa publică au concurat spre a-i făuri o carieră de scriitor,
ministru de stat, om de ştiinţă, director de teatru şi critic. Figura proeminentă a literaturii
universale, Goethe şi-a dominat perioada ca puţini alţi oameni, aşa cum a facut-o Dante,
Milton şi Voltaire. S-a remarcat practic în toate genurile literare: poezia liric ă, dramă,
literatura beletristică. A contribuit la definirea perioadei romantice în romanul său deschizator
de drumuri, ”Suferinţele tânărului Werther”, în timp ce în „Faust” a transpus una dintre cele
mai măreţe povestiri mitice ale lumii ca „Divina Comedie” a lui Dante şi „Don Quijote” a lui
Cervantes care ne-a oferit jaloanele necesare pentru înţelegerea condiţiei umane. O figură
legendară încă din timpul vieţii, Goethe este unul din personajele de baz ă ale literaturii
mondiale. Dupa cum afirmă criticul Harold Bloom, este ,,arhetipul poetului puternic”, care
oferă puncte de referinţă şi reprezintă o sursă de inspiraţie pentru generaţiile ce au urmat.
 Între anii 1756-1758 urmează o şcoală publică.
 În perioada 1768-1768, Goethe a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig şi, dupa o
întrerupere cauzată de boală, la Strasbourg, şi-a obţinut diploma în drept abia în 1771.
 Din 1773, prietenia lui cu J.G. Herder, principalul exponent al mi şcării literare ,,Sturm und
Drang “, un gen de romantism timpuriu german şi o reactie la gândirea şi arta neoclasică,
 a avut o influenţă semnificativă asupra primei lucrări majore a lui Goethe, drama istorica
„Götz von Berlichingen”.
 Un an mai târziu, în 1774, publicarea "Suferinţelor tânărului Werther” a generat discu ţii
aprinse care i-au asigurat lui Goethe o faim ă universală.
 În 1775 Goethe a acceptat invitaţia unui admirator, ducele Karl August de Saxa-Weimar, de a
ocupa un post la curtea de la Weimar. A devenit ministru al Agriculturii, Finan ţelor şi Minelor
şi timp de zece ani a fost ministrul principal al ducelui.
 În 1786 Goethe a plecat din Germania şi a petrecut doi ani in Italia, unde şi-a aprofundat cunoştinţele
despre arta clasic ă, ceea ce a contribuit la maturizarea atitudinilor sale romantice timpurii dominate
de individualism şi libertate în sensul conştientizării importanţei disciplinei şi a universalităţii. Această
tensiune creatoare este contrabalansat ă de lucrările lui de maturitate, inclusiv romanul "Ucenicia lui
Wilhelm Meister" (1796) şi urmarea acestuia, "Calatoriile lui Wilhelm Meister" (1892), care au pus
bazele modelului de „Bildungsroman”, romanul cre şterii şi dezvoltării.
 În acest an, 1788 publică drama ,,Ifigenia in Taurida.”
 În 1808 publică prima parte a dramei „Faust”, drama care a fost scrisa timp de mai mul ţi ani şi
cuprinde notiţe, schiţe, comentarii concepute de autor.
 La 22 martie 1832, în Weimar, Turingia, Germania, Johann Wolfgang von Goethe s-a stins din via ţă.
Postum, apare cea de-a doua parte a dramei lui Goethe „ Faust”.
 Pe lângă munca sa creatoare ne întreruptă, concretizată şi în scrierea câtorva dintre cele mai
admirabile poezii din literatura german ă, Goethe a fost director al teatrului de stat timp de peste
douăzeci de ani, a condus cercet ări ştiinţifice de botanică evoluţionistă, anatomie şi teoria culorii, a
studiat foarte serios literatura neoccidental ă. Om multilateral, înzestrat cu calităţi extraordinare,
Goethe a fost recunoscut încă din timpul vieţii ca înţelept şi personaj mesianic  şi a atras la Weimar o
multime de vizitatori, printre care şi Napoleon, care i-au adus omagiul lor, dornici s ă înveţe cât mai
multe de la maestru. Admira ţia Europei şi Americii pentru Goethe şi lucrările lui au contribuit în
mare masură la răspândirea ideilor şi culturii germane în întreaga lume, cu efecte profunde asupra
vieţii ştiinţifice, educaţiei şi filozofiei, precum şi asupra literaturii din secolul al XIX-lea.
 Cea mai mare realizare a lui Goethe este totu şi poemul dramatic „Faust”, la ale c ărui concepere şi
elaborare a lucrat de la v ârsta de douăzeci de ani până în anul premergător morţii, când a reuşit să
termine partea a doua a lucr ării. „Faust” reprezintă o sinteză a tuturor lucrărilor şi calităţilor lui de
poet. Preluând legenda medievala a intelectualului care îşi vinde sufletul în schimbul cunoaşterii şi
puterii, Goethe transforma dorin ţa nemărginită a omului într-o potenţială damnare, dar în ultima
instanţă aceasta reprezintă şi un factor al răscumpărării care îi asigură salvarea, „Faust”,
remarcându-se ca un erou romantic fundamental, comparabil cu Werther, Prometeu al lui Shelley şi
Manfred al lui Byron.
 „Faust” reprezintă aspiraţia individului spre transcenden ţă şi sfidarea limitelor.
 Importanţa lui Goethe ca scriitor deriv ă din capacitatea lui de a pune sub semnul întrebării propriile
convingeri şi pe cele ale vremii sale şi de a le turna din nou în formele imaginare ale investiga ţiei.
 Aşa cum concluziona William James, ,,Era viu prin to ţi porii pielii lui şi recepta orice impresie cu un
amestec de plăcere şi atenţie; ceea ce face ca mişcarea maşinăriei lui mentale să fie una dintre cele mai
extraordinare privelişti oferite vreodată locuitorilor acestei planete”. 
 Roman şi nuvelă  Poezie
1774: ,, Suferinţele tânărului Werther”  1769: ,,Cântece noi ”("Neue Lieder")
 ("Die Leiden des jungen Werthers")
1785: ,,Prometeu “
1795: ,, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm
Meister ”("Wilhelm Meisters Lehrjahre") 1795: ,,Elegii romane” ("Römische Elegien")
1798: ,, Hermann și Dorothea ("Hermann
und Dorothea") 1797: ,,Ucenicul vrăjitor” ("Der
Zauberlehrling")
1809: ,, Afinitățile elective” ("Die
Wahlverwandtschaften") 1797: ,, Mireasa din Corint ” ("Die Brandt
von Korinth")
1821: ,, Anii de peregrinare ai lui Wilhelm
Meister” ("Wilhelm Meisters Wanderjahre") 1797: ,,Zeul şi baiadera ”("Der Gott und die
Bajadere")
1818: ,,Divanul occidental-oriental ” ("West-
östlicher Diwan")
 Teatru

 1773: ,,Götz von Berlichingen”

1779: ,,Ifigenia în Taurida ”("Iphigenie auf
Tauris")
1787: ,, Egmont”
1790: ,,Torquato Tasso”
1808: ,,Faust I” (Faust. Eine Tragödie)
1832: ,,Faust II ”(Faust. Der Tragödie zweiter
Teil)