Sunteți pe pagina 1din 11

PROCESUL TEHNOLOGIC

DE OBTINERE AL FIBREI
DE CARBON

STUDENT : ONCESCU ALINA ANDREEA


GRUPA : 641 CC
• Fibra de carbon este un material ce consta in fibre extrem de
subtiri de diametru intre 0.005-0.010 mm si compuse in
mare  parte din atomi de carbon. Atomii de carbon sunt legati
intre ei formand cristale microscopice, asezate mai mult sau
mai putin paralel cu axa longitudinala a fibrei. Aliniamentul
cristalelor face fibra foarte rezistenta raportat la marimea sa. 
Cateva mii de fibre de carbon sunt rasucite laolalta pentru a
forma un fir, care poate fi folosit ca atare sau tesut  intr-o
tesatura.
• Fibra de carbon are multe modele de tesatura diferite si
poate fi folosita impreuna cu o rasina plastica si asezat ori
matritat pentru a forma materiale compozite, cum ar fi
plasticul armat cu fibre de carbon (cunoscut ca "fibra de
carbon") in scopul de a oferi un material cu un bun raport
• Densitatea fibrei de carbon este de asemenea semnificativ mai
mica decat densitatea otelului, facand-o ideala pentru aplicatii
in care este necesara o greutate redusa.
• Proprietatile fibrei de carbon, cum ar fi elasticitatea mare,
greutatea redusa si coeficientul mic
de dilatatie/contractie, o fac foarte des utilizata in
aeronautica, inginerie militara/civila si sporturi cu motor, pe
langa alte sporturi. Este totusi relativ costisitoare in comparatie
cu materiale similare, de exemplu fibra de sticla ori plasticul.
• Fibra de carbon este foarte rezistenta la alungire si indoire, dar
fragila cand este expusa comprimarii ori socurilor puternice (de
exemplu, o bara din fibra de carbon este greu de indoit, dar se
va rupe cu usurinta la lovirea cu un ciocan).
Pentru obținerea fibrei de carbon, se folosesc o varietate mare de
materiale, numite precursoare. Acestea sunt filate în filamente
subțiri care sunt apoi convertite în fibră de carbon în 4 etape:
Stabilizare
Carbonizare
Grafitizare
Tratamentul suprafeței
Fibrele continue sunt apoi bobinate și comercializate pentru
țesere sau pentru alte procedee de obținere a structurilor din
fibră de carbon.
Astăzi, materialul precursor predominant în fabricarea fibrelor de
carbon este poliacrilonitrilul (PAN). Fibra de carbon astfel obținută
are un diametru de 5 - 10 microni.
SCURT ISRTORIC
• In 1958, Roger Bacon a creat fibre de carbon de inalta performanta
la Centrul Tehnic Union Carbide Parma din Ohio. Aceste  fibre au fost
obtinute prin incalzirea pana la carbonizare a suvitelor de celofibra.
Procesul s-a dovedit ineficient,  fibrele obtinute continand numai
20% carbon si avand reduse proprietati de rezistenta si rigiditate.
• Rezistenta deosebita a fibrei de carbon s-a obtinut in 1963 intr-un
procedeu ce a fost omologat (autorizat) de Ministerul Apararii din
Regatul Unit, apoi s-a  acordat licenta catre trei companii britanice.
• In anii '70, experimentele pentru gasirea materialelor brute
alternative au condus la introducerea fibrelor de carbon facute din
smoala de petrol obtinuta din procesarea petrolului. Aceste fibre
contineau aproximativ 85% carbon si aveau o flexibilitate excelenta.
CLASIFICARE

În funcție de proprietățile mecanice ale fibrelor de carbon,


acestea pot fi clasificate în:
• Fibre de Carbon High Modulus (HM sau Tipul I) – fibre cu
modul de elasticitate mare
• Fibre de Carbon High Strength (HS sau Tipul II) – fibre cu
rezistență la tracțiune ridicată
• Fibre de Carbon Intermediate Modulus (IM sau tipul III )
METODE DE FABRICARE
• O metoda obisnuita de fabricatie implica incalzirea filamentelor rasucite de
poliacrilonitril la aproximativ 300 grade Celsius in aer, ceea ce distruge o
parte din formatiunile de hidrogen si oxideaza materialul. Poliacrilonitrilul
este apoi asezat intr-un cuptor avand o atmosfera inerta dintr-un gaz precum
argonul, este incalzit la aproximativ 2000 grade Celsius, ceea ce induce o
grafitizare a materialului, schimbandu-i structura moleculara. Prin incalzire in
conditii optime, aceste lanturi se leaga unul de celalalt (polimeri-"scara"),
formand straturi care ulterior se unesc si formeaza un singur filament in
forma de coloana. Rezultatul este de obicei carbon 93-95%.
Fibra de calitate mai slaba poate fi obtinuta folosind pacura ori viscoza ca
precursor in locul poliacrilonitrilului. Carbonul poate fi imbunatatit ulterior
prin tratamente termice. Carbonul incalzit la 1500-2000 grade Celsius
(carbonizare) prezinta cea mai mare rezistenta elastica, in timp ce fibra de
carbon incalzita la 2500-3000 grade Celsius prezinta un modul al elasticitatii
mai ridicat.
STRUCTURA SI PROPRIETATI
• Fiecare manunchi de fibre de carbon este un pachet ce
contine mii de filamente. Un singur astfel de filament este un
tub subtire cu diametrul de 5-8 microni si consta aproape in
totalitate din carbon. Primele generatii de fibre de
carbon (i.e., T300 si AS4) aveau diametrul de 7-8 microni.
Generatiile urmatoare au ajuns la diametrul de aproximativ 5
microni. 
Structura atomica a fibrei de carbon este similara cu cea a
grafitului, constand in straturi de atomi de carbon dispuse
in forma de hexagon regulat. Diferenta consta in modul in
care aceste straturi se unesc. Grafitul este un material
cristalin in care straturile sunt asezate in paralel in mod
normal.
• Fortele intermoleculare dintre straturi sunt forte Van der Waals 
relativ slabe, conferindu-i grafitului proprietatile sale de a fi
moale si fragil. Depinzand de precursorii folositi in fabricarea
fibrei, fibra de carbon poate fi turbostratica sau grafitica ori
poate avea o structura hibrid cu ambele tipuri de asezare a
straturilor. In fibra de carbon turbostratica, straturile de atomi de
carbon sunt cutate haotic sau incretite laolalta.
• Fibrele de carbon derivate din poliacrilonitril sunt turbostratice,
pe cand fibrele derivate din pacura sunt grafitice dupa tratament
termic la temperaturi ce depasesc 2200 grade Celsius.
• Fibrele de carbon turbostratice tind sa aiba elasticitate
superioara, in timp ce fibrele derivate din pacura, tratate termic,
au "modulul lui Young" ridicat si o conductivitate termica sporita
APLICATII
Fibra de carbon este cel mai des folosita pentru a intari materiale
compozite, in special clasa de materiale cunoscuta ca "fibra de
carbon"
Si materialele non-polimer pot fi folosite ca tipar pentru fibra
de carbon. Datorita formarii de carbid metalic si din motive de
coroziune, carbonul nu a avut succes in combinatie cu tipare de
metal.
Astăzi, fibra de carbon este fibra cu cea mai mare răspândire în industria
aerospațială.
În ultimele două decenii, proprietățile fibrelor de carbon au crescut
spectaculos ca rezultat al cererii de materiale cât mai rezistente și cât mai
ușoare. Ca și raport rezistență/greutate, fibra de carbon reprezintă cel mai
bun material ce poate fi produs la scară industrială în acest moment.
BIBLIOGRAFIE
• 1. Alan Backer, Stuard Dutton, Donald Kelly – Composite
Materials for Aircraft Structures, AIAA Education Series, 2004,
Technology and Engineering, 599p, Second edition;
• 2. LUPESCU, Mihai Bogdan – Fibre de Armare pentru
Materialele Compozite,București, Ed."Tehnica" 2004, 255p, 
ISBN 973-31-2212-2
• 3.  http://en.wikipedia.org/wiki/Carbon_fiber si Google.

S-ar putea să vă placă și