Sunteți pe pagina 1din 9

Anorexia și Obezitatea

Autor:Zaporojan Daniil
Profesor:Oxana Antonov
Obezitatea
Obezitatea este o creșterea exagerata a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată
de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. Poate fi exogenă,
când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când apare în urma unor tulburări ale
glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul
zaharat patologia cardiovasculară și arterioscleroză.
Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea
corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând
la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Oamenii sunt considerați obezi atunci
când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoan e,
exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de
30 kg/m2.
Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee obstructivă de
somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. În cele mai multe cazuri, obezitatea este provocată de
o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în
anumite situații, cauzele principale sunt genele, afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile
psihice
Există puține dovezi ce susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze
mănâncă puțin, însă se îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze
consumă mai multă energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o
greutate crescută.
Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea regimului
alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele
bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot lua medicamente
împotriva obezității pentru a diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii, împreună cu o
dietă potrivită. În cazul în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se
poate apela la un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce
volumul stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării
de sațietate și la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.
Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial, cu o
răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una dintre
cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea. În mare parte din lumea
modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost percepută drept
un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite
zone din lume. Din 2013, Asociația Medicală Americană a clasificat obezitatea drept o boală.
Anorexia
Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din categoria tulburărilor alimentare, caracterizată printr-o reducere
anormală a greutății corpului și printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă, persistentă, de
îngrășare. Persoanele care suferă de anorexie nervoasă își limitează greutatea corpului prin abținerea voluntară
îndelungată de la hrană (înfometare sau post voluntar) (anorexia nervoasă de tip restghhictiv) și prin alte metode -
ca de pildă abuzul de purgative, clisme și diuretice, folosirea de substanțe anorexigene, și excesul de exerciții fizice
(anorexia nervoasă de tip eliminator, purgativ).
Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia nervoasă
este o tulburare psiho - somatică sau psiho - fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro-
biologice și socio-culturale.
Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei „anorectic”, deși termenul simplu de anorexie (fără adaosul
"nervoasă") este de fapt sinonim cu „inapetență”, adică lipsa de apetit, lipsa de poftă de mâncare.
Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă intenționat foarte puțin.
„Anorexice” sau „anorexigene” sunt denumite substanțele care taie pofta de mâncare, care suprimă apetitul,
folosite uneori în tratamentul obezității.
În mass media, dar și în literatura științifică termenul „anorexie nervoasă” este prescurtat de obicei sub forma
„anorexie”.
Anorexia nervoasă are un risc crescut de mortalitate - până la 10%.
Vă Mulțumesc Pentru Atenție

S-ar putea să vă placă și