Sunteți pe pagina 1din 12

VACCINURI

Fedur Larisa-Petronela
Specializarea: AMG IA
CUPRINS

 Definiție
 Clasificare
 Principii de vaccinare
 Contraindicațiile vaccinării
 Reacții adverse postvaccinale
 Bibliografie
DEFINIȚIE

Vaccinurile sunt preparate biologice formate din


bacterii, fracțiuni bacteriene, virusuri sau toxine
bacteriene, care sunt fie inactivate complet (omorâte),
fie atenuate, astfel încât să-și piardă proprietățile
patogene, dar să-și păstreze proprietățile imunogene
(antigenice), adică de producere a anticorpilor specifici.
CLASIFICARE
 În practică se folosesc multiple clasificări ale produselor vaccinale.
 Cele mai uzuale sunt:
 A. În funcţie de natura antigenului:
 1. vaccinuri antivirale – de exemplu vaccinul antigripal, antirujeolic, antirubeolic, antipoliomielitic, antihepatită virală
A/B, antirabic;
 2. vaccinuri antibacteriene – cum sunt vaccinul antituberculos (BCG), antidifteric, antitetanic, antitifoidic,
antipneumococic;
 3. vaccinuri antimicete – utilizate pe scară mai redusă comparativ cu primele două categorii (de exemplu vaccinul
anticandidozic);
 4. vaccinuri antiprotozoare – cum sunt candidatele vaccinale antimalarie cu antigene sporozoitice, merozoitice sau
gametocitare, fiecare cu eficienţă limitată. Pe plan mondial se fac eforturi pentru eficientizarea acestor vaccinuri, prin
obţinerea unor preparate multivalente, cu acţiune concomitentă asupra diverselor stadii evolutive ale agentului
parazitar.
 B. În raport cu numărul de componente antigenice:
 1. vaccinuri monovalente, în care antigenul provine de la o singură specie
microbiană - de exemplu BCG-ul conţine doar tulpini de Mycobacterium
tuberculosis bovis;
 2. vaccinuri complexe, ce conţin mai multe tipuri de tulpini ale aceleiaşi
specii, cum întâlnim în vaccinul antigripal (cu 2 tulpini de virus gripal A şi una
sau 2 de tip B) sau în vaccinul antipoliomielitic (cu tulpini din serotipurile 1şi 3
de virus poliomielitic);
 3. vaccinuri asociate, în care se combină mai multe antigene provenind de
la specii diferite, în vederea simplificării programelor de vaccinări. Acum, în
România există:
  preparate bivalente - diftero-tetanic de uz adult (dT);
  trivalente – diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa), antirujeolică-
antirubeolică-antiurliană;
  tetravalente – DTPa + vaccin antipolio inactivat (TetraximSanofi Pasteur);
  pentavalente - DTP/DTPa + antipolio inactivat + antiHaemophilus
influenzae tip b (PentAct-Hib-Sanofi Pasteur/Pentaxim-Sanofi Pasteur) 7
  şi hexavalente - la cele 5 componente anterioare se adaugă şi AgHBs
ADN recombinat (Infanrix Hexa – GlaxoSmithKline/ Hexacima-Sanofi
Pasteur).
C. După modalitatea de preparare a vaccinului:
1. Vaccinuri corpusculare vii, atenuate sau supraatenuate – ce conţin microorganisme vii, cu virulenţa scăzută prin
treceri repetate pe medii de cultură, prin pasaje la diferite gazde animale sau prin mutaţii genetice.
2. Vaccinuri corpusculare inactivate - ce conţin particule întregi bacteriene/virale inactivate (omorâte) prin căldură sau
formolizare.
3. Anatoxine bacteriene – sunt preparate din exotoxinele microorganismelor prin neutralizarea toxigenezei, dar cu
păstrarea capacităţii imunogene.
4. Vaccinuri subunitare, cu fragmente antigenice – conţin un antigen sau o fracţiune antigenică cu rol principal în
declanşarea producţiei de anticorpi
5. Vaccinuri antiidiotip – conformaţia lor este similară cu cea a determinantului antigenic iniţial. Aceste preparate au fost
aplicate pe diferite trialuri epidemiologice, în încercarea de a se obţine un vaccin anti-HIV.
6. Vaccinuri cu mutante apatogene stabile - oferă un răspuns imun protector în boli în care importantă este imunitatea
mediată celular
7. Vaccinuri ADN – aflate încă în studiu, determină stimularea imunităţii celulare prin inserarea unui ADN străin în
genomul celulei gazdă
PRINCIPII DE VACCINARE
 Într-o acţiune de planificare vaccinală trebuie să se respecte anumite principii :
 1. Se va proteja grupa de vârstă cu receptivitate maximă sau cu riscul cel mai mare de a
dezvolta forme clinice severe de boală. Astfel, vaccinarea cu componentă pertussis se
începe la vârsta de 2 luni, pentru că anticorpii antipertussis materni nu sunt protectivi
pentru sugari.
 2. Se respectă sezonalitatea anumitor boli infecţioase, prin organizarea campaniei de
vaccinare înaintea sezonului epidemic. De exemplu, vaccinarea antigripală se aplică în
lunile octombrie-noiembrie, înaintea unei posibile epidemii din iarnă-primăvară (pentru
regiunile cu climă temperată).
 3. Trebuie respectate schemele de imunizare, stabilite pentru fiecare vaccinare în parte. Se
va ţine cont de vârsta minimă vaccinabilă, de calea de administrare proprie fiecărui produs,
de numărul şi mărimea dozelor, de ritmul rapelurilor precum şi de intervalele dintre
diferitele imunizări. Între preparatele vaccinale vii se respectă în general, un interval de
minim 30 de zile, pe când în cazul vaccinurilor inactivate sau cu fragmente antigenice,
pauza nu se aplică.
 4. Trebuie respectate indicaţiile şi contraindicaţiile definitive sau temporare.
 5. Înaintea campaniei de vaccinare trebuie asigurate: baza materială reprezentată de
diferitele produse biologice, instrumentarul medical necesar precum şi condiţiile frigorifice
obligatorii în timpul transportului şi stocării preparatelor vaccinale (pentru a asigura
temperaturi constante de 4-8C, monitorizate sub forma unui grafic de temperatură).
 6. Personalul medical trebuie instruit în ce priveşte tehnica corectă de vaccinare, indicaţiile,
contraindicaţiile şi posibilele reacţii adverse postvaccinale.
CONTRAINDICAȚIILE VACCINĂRII
 Pentru prevenirea acestor reacţii postvaccinale şi pentru evitarea imunizărilor ineficiente, se impune
cunoaşterea şi respectarea contraindicaţiilor fiecărei vaccinări. Acestea pot fi:
 1. contraindicaţii definitive - existenţa lor obligă la renunţarea administrării vaccinului, pe termen
nelimitat. În această categorie încadrăm:
  antecedentele personale anafilactice, la vaccin sau la constituenţii acestuia - de exemplu anafilaxia la
proteina de ou impune renunţarea la vaccinurile preparate pe embrioni de găină (antigripal, antirujeolic);
  vaccinurile vii, atenuate nu pot fi administrate gravidelor şi pacienţilor cu imunodepresii de cauze
congenitale, dobândite sau iatrogene. La astfel de copii, vaccinarea se va efectua cu preparate inactivate
sau cu fragmente antigenice;
 2. contraindicaţii temporare - impun amânarea vaccinărilor pe toată perioada în care persistă starea
patologică respectivă. Ulterior, după recuperare, copilul trebuie vaccinat corespunzător vârstei şi schemei
de vaccinare.
 Sunt reprezentate de:
  Bolile acute cu evoluţie moderată sau severă, cu sau fără febră, până la stingerea procesului patologic;
  Stările febrile cu temperatură peste 37,5 °C;
  Administrarea de preparate sangvine sau imunoglobuline – impune tergiversarea vaccinării cu 2
săptămâni înainte şi 3 luni după administrare;
 3. Precauţiile– sunt legate în special, de administrarea preparatelor cu componentă pertussis
(DTPc/DTPa), dacă la o doză anterioară au existat:
  hiperpirexie
  40,5°C;
  plâns puternic peste 3 h, în primele 48 h;
  status hipoton-hiporeactiv, în primele 48 h;
 aceste situaţii, vaccinarea este indicată doar dacă beneficiile ei sunt mai mari faţă de riscurile implicate.
 NU CONSTITUIE CONTRAINDICAŢII DE VACCINARE:
  reacţiile locale uşoare sau moderate;
  intercurenţele respiratorii uşoare, în afebrilitate;
  bolile diareice uşoare sau medii;
  tratamentul antibiotic;
  convalescenţa după boli acute;
  antecedentele postvaccinale severe în familie;
  prematuritatea (BCG-ul este temporizat până la 2 luni, în rest dozele şi schema de administrare sunt similare cu cele
folosite pentru nou-născuţii la termen);
  alimentaţia naturală a sugarului (doar pentru vaccinul oral antipoliomielitic se impune o pauză de 3 ore ante- şi
postadministrare);
  antecedentele alergice la penicilină sau alte alergii nespecifice;
  contact cu o persoană gravidă (copiii cu mame însărcinate vor fi imunizaţi conform schemei obişnuite).
REACȚII ADVERSE POSTVACCINALE
 Se consideră reacţie adversă postvaccinală, un accident medical apărut în cel mult 1 lună după
vaccinare şi care poate fi sau nu cauzat de vaccin sau vaccinare.
 Următoarele reacţii adverse postvaccinale se declară telefonic, în următoarele 24 h de la identificare,
epidemiologului ce are arondat teritoriul respectiv:
 1. Reacţii locale severe - limfangită, limfadenită, abces la locul inoculării (consecutive în special
vaccinării BCG), eritem/tumefacţie extinse până la articulaţia din vecinătate sau cu durată de peste 3
zile, sau care impun spitalizare;
 2. Reacţii din partea SNC - paralizii acute (sindromul de neuron motor periferic) consecutive
vaccinării antipoliomielitice; sindromul 14 Guillain-Barre; encefalopatii; encefalite; meningite; convulsii
febrile/ afebrile;
 3. Alte efecte secundare severe ce necesită spitalizare (reacţii anafilactice, sindrom toxico-septic,
colaps, hiperpirexie, artralgii, mialgii foarte puternice, cu alterarea gravă a stării generale) sau care
conduc la decesul persoanei vaccinate.
 În funcţie de cauză, reacţiile adverse postvaccinale pot fi clasificate în:
 1. Reacţii induse de vaccin – reprezentate de anumite reacţii particulare ale unei persoane la un
anumit preparat vaccinal, efecte ce nu s-ar produce în absenţa vaccinării;
 2. Reacţii potenţate de vaccin - care se pot produce şi în alte situaţii la persoanele susceptibile, dar
care sunt precipitate de vaccinare;
 3. Reacţii coincidente - care ar fi apărut chiar dacă persoana nu ar fi fost vaccinată, fără a avea o
relaţie cauzală cu produsul de imunizare;
 4. Reacţii asociate programului de vaccinare – datorate unor vicii de producţie, erori de
manipulare sau administrare, deficienţe în păstrarea preparatului vaccinal;
 5. Reacţii postvaccinale de cauză necunoscută – când nu se încadrează în nicio categorie
anterioară
 Imunizarea obţinută postvaccinal depinde de numeroşi factori:
 1. Dependenţi de vaccin – tipul, calitatea stimulului antigenic utilizat, calea de inoculare, mărimea dozei administrate,
modul de administrare al vaccinului;
 2. Dependenţi de persoana vaccinată – vârstă, stare de nutriţie, existenţa unor infecţii şi imunodepresii
congenitale/dobândite/ iatrogene, stress;
 3. Dependenţi de persoana ce efectuează vaccinarea – legaţi de competenţa şi responsabilitatea cadrului medical.
Eficienţa vaccinării se verifică prin 2 criterii:
 A. Criteriul epidemiologic – se studiază morbiditatea multi-anuală pentru evidenţierea scăderii incidenţei şi pierderii
caracterului sezonier al bolii, la persoanele vaccinate faţă de cele nevaccinate sau în perioada vaccinală faţă de cea
anterioară administrării preparatului. Pentru vaccinul antipoliomielitic se urmăreşte excluderea din circulaţie a agentului
patogen sălbatic şi înlocuirea sa cu tulpinile vaccinale.
 B. Criteriul imunologic - se titrează anticorpii specifici la persoanele vaccinate, cu determinarea frecvenţei
seroconversiei şi a nivelului 15 mediu atins de titrul anticorpilor.
 Eficacitatea vaccinală trebuie cercetată în situaţia în care incidenţa bolii nu scade concomitent cu creşterea acoperirii
vaccinale sau în cazul apariţiei multor pacienţi cu patologie infecţioasă, dar cu antecedente vaccinale corespunzătoare
BIBLIOGRAFIE
 Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie;
 Editura All, 2011;
 Autor Crin Marcean, Vladimir – Manta Mihăilescu
 Pagina: 238
 EPIDEMIOLOGIE PRACTICĂ pentru studenţi şi rezidenţi
 Editura Victor Babeș , Timișoara 2019
 Autor: Enilian Damian Popovici, Luminița Mirela Bădițoiu , Mariana Anghel, Sorina Maria Denisa Laitin
 Pagina; 6-14