 Antibioticele pot fi clasificate in functie de

structura chimica, proprietatiile terapeutice

si spectrul de actiune.
 Ele pot avea actiune bacteriostatica sau
bactericida si pot actiona prin unul din
urmatoarele mecanisme:
 -actiune asupra peretilor celulari
 - interferare in sinteza proteinelor
 - afectarea membranelor celulare
 - afectarea metabolismului acizilor
nucleici
 De exemplu, penicilina, cefalosporina si
vancomicina, desi au structura chimica diferita, au
un mod de actiune comun, in sensul ca inhiba
sinteza mucoproteinelor, constituienti normali ai
peretilor celulari.
 Cloramfenicolul, tetraciclina, eritromicina,
lincomicina inhiba sinteza proteinelor, datorita
faptului ca se leaga de ribozomi.
 Polimixina si colistina actioneaza asupra
membranelor celulare propriu-zise, comportandu-se
ca agenti tensioactivi. Aceste antibiotice contribuie
la distrugerea integritatii membranei celulare, ceea
ce inseamna distrugerea celulei microobiene.
 Antibioticele, ca agenti antibacterieni, au o
toxicitate relativa. De exemplu, bacteriile au
capacitatea de a transforma acidul p-aminobenzoic
in acid folic.
 Sulfamidele pot interfera in aceasta transformare,
inhiband-o. Organismul uman nu poate converti
acidul p-aminobenzoic in acid folic, acesta din urma
fiind adus prin dieta.
 In acest fel, sulfamidele nu interfereaza in
functionarea celulelor organismului uman. In mod
similar, antibioticele care inhiba functiile DNA si
RNA din bacterii nu inhiba functiile DNA si RNA din
celula organismului uman, deoarece exista
diferente semnificative intre ribozomii respectivi.
 Din punct de vedere al eficientei, antibioticele
sunt de 100 – 1000 ori mai active decat alt
conservant. Antibioticele au actiune selectiva.
Unele antibiotice au actiune strict antifungica.
Din cauza ca efectul antibioticelor este in
principal cel bacteriostatic, pentru conservarea
produselor alimentare este necesar ca
antibioticul sa fie prezent in mod permanent in
produs, stabilitatea acestuia in timp fiind o
conditie esentiala.
 Wrenshall (1959) considera ca antibioticele
trebuie folosite in combinatie cu refrigerarea,
congelarea, pasteurizarea sau sterilizarea.
 Fructe si vegetale. Se stie ca depozitarea fructelor
si legumelor este limitata printre altele si de bolile
provocate de microorganisme.
 La fructe:
 - moniloza produsa de mucegaiul Monillina fructicola
si Monullina laxa;
 - putregaiul cenusiu produs de mucegaiul Botrytis
cirerea;
 - putrezirea umeda produsa de specii de Penucillium;
 - putrezirea apoasa produsa de Rizophus negricans si
Rhizophus stolonifer;
 - patarea lenticinala produsa de Glocosporium
perconas album si fructigenum;
 - putrezirea bruna produsa de mucegaiul
Cylindrocarpon mali;
 - putrezirea inimii produsa de mucegaiul
Trichootecium roseum;
 - putrezirea neagra produsa de Cladosporium
herbarum.
 La legume:
 - putregaiul cenusiu produs de Botrytis cinerea
(morcovi, tomate), Botrytis ali, Botrytis byssoidea,
Botrytis squamosa (ceapa);
 - mana, produsa de Phytophtora infestans
(cartofi, tomate), Perenospora scheleideni (ceapa),
Perenospora parazitica (varza), Perenospora effusa
(spanac), Phytophtora cactorum si Phytophtopra
capsici (pepeni);
 - putregaiul umed produs de Erwinia carotovora
(cartofi, ceapa, varza, radacinoase, ardei, spanac,
salata);
 - putregaiul uscat produs de mucegaiuri din genul
Fusarium (cartofi, ceapa, usturoi, radacinoase, tomate)
 - alternarioza produsa de Alternaria solani (cartofi);
Alternaria dauci (morcovi), Alternaria tenuis (ardei,
vinete, fasole, pepeni);
 - mucegaiul negru produs de mucegaiuri din genul
Aspergillius (ceapa, usturoi);
 - putregaiul alb produs de Sclerotinia sclerotiorum
(radacinoase, ceapa, cartofi, varza);
 - putrezirea apoasa produsa de Rhizopus stolonifer
(radacinoase, tomate, fasole, vinete, ardei);
 - mucegaiul albastru produs de mucegaiuri din genul
Penicillium (ceapa, usturoi, pepeni);
 - patarea neagra produsa de Cladosporium
cucumerinum (castraveti) si Cladosporium herbarum
(fasole);
 Antibioticele testate pentru aceste produse alimentare au fost din
clasa tetraciclinelor. Astfel carcasele de pasari neviscerate, eviscerate sau
transate, scufundate intr-o solutie de tetraciclina de 30 mg/l, si-au prelungit
durata de pastrare cu 7-14 zile fata de martor.
S-a demonstrst de catre Ziegler si Stadelman ca antibioticul absorbit
de carcasa in solutia respectiva este complet distrus in timpul fierberi.
Pentru conservarea oualor in coaja, la temperatura de 18 – 35 °C
Giolotti si Gianelli au folosit tetraciclina si au constatat ca 80% din probele
tratate au fost sterile din punct de vedere microbiologic, in timp ce martorii
au fost contaminati.
In cercetarile facute pe carne sa obesrvat ca penicilina, streptomicina
si bacitracina sunt ineficace pentru prelungirea duratei de conservare a
carnii de vita maruntita, in timp ce tetraciclina la un nivel de 0,5 – 2 mg/kg
prelungeste cu 100% durata de conservare.
Pentru conservarea pestelui sa folosit clortetraciclina, oxitetraciclina,
penicilina, streptomicina, oleandomicina, polimixina, neomicina si
subtilina, cu rezultate bune.
 Desi prezenta antibioticelor in lapte reprezinta o
falsificare, s-au facut totusi experimentari pentru
conservarea laptelui. Prin adaos de streptomicina s-
a observat inhibarea cresterii lui E. coli,
tetraciclinele si cloramfenicolul inhiba cresterea
bacteriilor de putrefactie, dar si cele lactice.
 Cercetarile au aratat ca eficacitatea antibioticelor
in prelungirea duratei de conservare a laptelui este
mai mare cand acesta se adauga in laptele proaspat
muls.
 La obtinerea vinului si berii, in timpul fermentatiei
se pot dezvolta bacterii lactice gama pozitive, cum
ar fi: Pediococcus cerevisiae, Lactobacillus
pastorianus, precum si bacteriile gram-negative:
Flavobacterium, Proteus .
 Prin adaos de polimixina in proportie de
0,005µg/ml se inhiba bacteriile gram-negative si se
stimuleaza activitatea drojdiilor.
 Utilizarea antibioticelor in medicina umana si
veterinara se face sub control si, din acest motiv,
reactiile negative date de antibiotice pot fi usor
detectate si inlaturate.
 Folosirea antibioticelor in industria alimentara sau
ca stimulatori in zootehnie ridica insa probleme
privind cantitatea de antibiotice reziduale din
alimente.
 O problema importanta o reprezinta utilizarea
antibioticelor ca stimulatori in hrana animalelor, in
care caz Escherichia coli si Salmonella devin
antibiotico-rezistente, putand fi transferate la om.
 O alta problema de ordin sanitar si tehnico-economic se
refera la utilizarea antibioticelor pentru tratarea
mastitelor la vacile de lapte. In laptele acestor vaci se
vor gasi cantitati decelabile de antibiotic care rezista
tratamentului de pasteurizare, refrigerare sau
congelare.
 Laptele care contine antibiotice nu poate fi utilizat la
fabricarea produselor lactate supuse fermentarii cu
ajutorul culturilor pure ( iaurt, branza), deoarece
antibioticele inhiba aceste culturi.
 La concentratii mai mici de penicilina in lapte,
aciditatea, aroma si textura produsului sunt modificate
substantial.
 La fabricarea branzeturilor, datorita prezentei
antibioticelor in lapte, se prelungeste durata
fabricatiei, ceea ce inseamna o scadere a
productivitatii.
 Este dovedit faptul ca la injectarea intramusculara de
penicilina, rezidu de antibiotic a fost de ordinul a
0,2ng/mg de albumina serica, ca dupa 8 zile sda ajunga
la 20 ng/mg de albumina serica.
 Urmarindu-se distributiapenicilinei in lapte dupoa
injectarea intramusculara a acesteia la animal, s-a
constatat ca penicilina exista ca:
 - penicilina libera care prezinta intreaga activitate
antibiotica;
 - penicilina legata pin legaturi necovalente de
proteinele serice ale laptelui de provenienta sanguina,
care pastreaza o activitate antibiotica mai redusa;
 - penicilina legata prin legaturi covalente de
proteinele serice de provenienta sanguina la care
activitatea antibiotica este pierduta definitiv, dar care
pastreaza potentialul antigenic datorita formarii de
compus conjugat peniciloil-proteina.
 Bibleografie:
 1. Kilara, A. – Antibiotics and Food Safety,
In: Safety of Food, Ed. Graham, H.D. AVI
Publishing Company, Inc., Westport-
Connecticut 1980.
 2.Watanabe,R.- Bacteriol.Rev.,32, 1963,
p.87
 3.Elwell, L.D. s.a. – Infect.Inmun.,12, 1975,
p.404