Sunteți pe pagina 1din 14

TRATAMENTE SI INVESTIGATII

MODERNE IN MEDICINA
SECOLULUI XXI

Tomografia computerizată

Anul IA
Ce este şi la ce ne foloseşte?

● Tomografia Computerizată (CT) este o metodă


de diagnosticare neinvazivă care combină razele X cu
tehnologia computerizată avansată pentru a reda
imagini clare și detaliate ale structurilor interne și
organelor corpului.
● Este folosită pentru a investiga diferite părți ale
corpului: abdomen, cap, membre, oase, plămâni,
inimă, ficat, pancreas, rinichi, glande suprarenale,
vasele de sânge.
Tomografia computerizată este folosită pentru a
studia diferite părti ale corpului:

• toracele - cu ajutorul tomografiei computerizate pot


fi investigate posibile afecțiuni ale inimii, aortei,
plămânilor și esofagului. Afecțiunile care pot fi
descoperite la scanare sunt infecțiile, cancerul
pulmonar, embolia pulmonară sau anevrismele și,
totodată, poate investiga gradul de răspândire
(metastazare) a cancerului la nivelul toracelui sau în
alte părți ale corpului.
• abdomenul - tomografia computerizată este
utilizată pentru a descoperi abcese, chisturi,
infecții, tumori sau anevrisme, diferite corpuri
străine, hemoragii, ganglioni limfatici măriți,
apendicită, boala inflamatorie intestinală sau
diverticulită (boală la nivelul colonului care apare
de obicei după vârsta de 40 de ani).
• tractul urinar - poate fi detectată apariția pietrelor
la nivelul rinichilor, a blocajelor, tumorilor, infecțiilor
sau a altor probleme renale. O tomografie
computerizată specială, numită urografie CT, poate
detecta o litiază renală (pietre la nivel renal) sau o
prostată mărită (hiperplazie benignă de prostată)
fără a fi necesare și alte investigații.
• ficatul - tomografia computerizată poate descoperi
apariția unei tumori, hemoragii sau alte afecțiuni
hepatice la nivelul ficatului.
• pancreasul - pot fi identificate tumori sau inflamații
ale pancreasului (pancreatită).
• vezică biliară și căile biliare principale - tomografia
computerizată poate identifica cauzele unui blocaj
la nivelul căilor biliare.
• splina - • membrele -
tomografia tomografia
computerizată computerizată
identifică
identifică
probleme ale
leziunile
picioarelor,
traumatice ale brațelor, umerilor,
splinei și coatelor, mâinilor,
determină articulațiilor,
dimensiunea șoldurile,
acesteia. genunchilor sau
gleznelor.
Înainte de efectuarea investigației, medicul
trebuie să știe dacă:
 femeia este însărcinată sau alăptează;
 pacientul are alergii;
 pacientul are diabet;
 pacientul are probleme cu glanda tiroidă; 
 pacientul urmează tratament cu iod radioactiv;
 pacientul are mielom multiplu;
 pacientul suferă de o afecțiune cardiacă;
 pacientul este claustrofobic;
 pacientul a făcut alte radiografii. 
Unele investigații necesită administrarea unei
substanțe de contrast, iar în tomografia
computerizată sunt utilizate cel mai frecvent
substanțe de contrast iodate. Substanța de
contrast nu este radioactivă, incoloră și
hidrosolubilă (se dizolvă în soluții lichide) și
permite vizualizarea țesuturilor mult mai clar.
Substanța de contrast poate fi administrată:

• pe cale intravenoasă- la nivelul brațului pentru


vizualizarea clară a vaselor de sânge;
• pe cale orală- pentru o mai bună delimitare a
intestinelor și a zonei abdominale;
• pe cale endorectală sau endovaginală.
Riscurile investigației prin intermediul
computerului tomograf sunt reduse, însă pacienții
trebuie să știe că:
• substanța de contrast poate determina o senzație
de căldură și apariția unui gust metalic în gură, iar
unii pacienți pot avea dureri de cap sau stare de
greață;
• substanța de contrast poate provoca reacții alergice;
• este o metodă de diagnostic iradiantă (este folosită
doza minimă de radiație), iar medicul trebuie
informat cu privire la numărul expunerilor la radiații
anterioare ale pacientului.
Interpretarea rezultatelor
Rezultatele care se încadrează în parametrii normali:
• organele au dimensiuni normale și nu există blocaje
la nivelul vaselor de sânge;
• nu este identificată prezența unor corpuri străine
sau a tumorilor, inflamațiilor sau infecțiilor;
• nu exista hemoragii interne.
Rezultatele care nu se încadrează în parametrii
normali:
• organe prea mici sau supradimensionate, lezate sau
infectate;
• prezența pietrelor la rinichi sau la nivelul vezicii
biliare;
• prezența unor corpuri străine;
• apariția unor tumori la nivelul plămânilor, ficatului,
ovarelor, colonului sau glandelor suprarenale;
• blocaje la nivelul intestinelor sau a căilor biliare
• tumori sau infecții la nivelul membrelor;
• prezența unui anevrism.