Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTERNAŢIONALIZĂRII FIRMEI
7.1. Premisele strategiei de internaţionalizare a firmei
7.2. Formularea strategiei de internaţionalizare a firmei
7.3. Tipuri de strategii de internaţionalizare firmei
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
Strategia de ansamblu, pe termen lung a firmei este
determinată de trei tipuri de factori cu relevanţă
internaţională:
• Istoria firmei, respectiv experienţa acumulată în
străinătate, succese în dezvoltarea
anumitor relaţii, eşecuri înregistrate etc;
• Cultura corporaţională, adică tradiţiile de deschidere
internaţională, interes pentru pieţele străine, extinderea
geografică a reţelei sale de contacte etc;
• Personalitatea diferitelor părţi implicate în activitatea
firmei: acţionari, manageri, salariaţi (conservatorism sau
spirit de întreprindere, atitudine în raport cu riscul şi
incertitudinea)
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
Etapele preliminare ale elaborǎrii
strategiei de internaţionalizare sunt:
1. Identificarea oportunităţilor şi evaluarea
riscurilor internaţionale;
2. Diagnosticul resurselor firmei.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
1. Identificarea oportunităţilor şi
evaluarea riscurilor internaţionale.
Identificarea oportunităţilor şi riscurilor
asociate dezvoltării internaţionale permite
stabilirea criteriilor de determinare a
localizărilor şi activităţilor internaţionale
potenţiale şi instituirea unui sistem de
supraveghere a mediului internaţional de
afaceri.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
• Analiza urmăreşte studierea
caracteristicilor mediului de afaceri,
procedându-se la:
- Analiza cererii solvabile (structura,
potenţialul, capacitatea şi volumul pieţei);
- Analiza concurenţei (natura concurenţei,
firmele dominante pe piaţă etc);
- Determinarea restricţiilor privind accesul
pe piaţă etc.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
• De asemenea, se evaluează riscurile legate de
internaţionalizare şi, în principal:
- Riscurile politice, inclusiv cele determinate de
modificările cadrului instituţional;
- Riscurile economice, legate de accesul la
factori de producţie, infrastructură, calitatea
forţei de muncă şi a managerilor, instabilitatea
economică;
- Riscurile financiare, respectiv riscul valutar, de
credit, solvabilitatea firmelor etc.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
• Analiza mediului de afaceri presupune:
• utilizarea surselor de informaţii interne şi
externe,
• datele cantitative şi calitative,
• analiza statică şi dinamică, a informaţiilor
secundare şi cele care provin "de pe
teren", a informaţiilor anterioare formulării
strategiei şi cele care rezultă în procesul
punerii acesteia în aplicare.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
2. Diagnosticul resurselor firmei. Diagnosticul
atuurilor şi slăbiciunilor firmei are ca scop
evaluarea resurselor şi restricţiilor companiei în
perspectiva internaţionalizării.
• Privite împreună, cele două demersuri (puncte
tari/puncte slabe, pe de o parte,
oportunităţi/pericole, pe de altă parte) constituie
componentele unei analize SWOT (strengths,
weaknesses, opportunities, threats).
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
Există trei mari stadii de internaţionalizare in analiza
diagnostic.
1. Diagnosticul internaţionalizării iniţiale, care este
destinat firmei cu o deschidere redusă spre exterior
sau fără experienţă internaţională, care încearcă să intre
pe piaţa externă sau să-şi diversifice debuşeurile sau
sursele de aprovizionare.
• Scopul analizei este de a evalua potenţialul de
dezvoltare ocazională sau durabilă a afacerilor
internaţionale în scopul adaptării ofertei, a metodelor şi
tehnicilor de operare în raport cu condiţiile specifice ale
pieţei externe.
1. Premisele strategiei de
internaţionalizare
Domeniu Elemente de analiză
A. Evoluţia strategiilor SM
a. ( Primele SM. dominante până la sfârşitul secolului
XIX (SM primare), practicau o strategie de
aprovizionare, vizând procurarea pentru societatea-
mamă de materii prime şi produse agricole din ţările de
implantare.
b. În prima jumătate a secolului XX, s-au impus SM care
practicau o strategie de piaţă, trecând de la export la
investiţii directe şi fabricarea produselor în ţările de
localizare. Cum filialele produceau aceleaşi mărfuri ca şi
societatea-mamă, această strategie presupunea
substituirea exporturilor cu vânzări ale filialelor şi, de
multe ori, generarea de importuri în ţara de origine a SM.
II. Strategii ale societăţilor multinaţionale