Sunteți pe pagina 1din 21

EDUCABILITATEA.

FACTORII
DEZVOLTĂRII PSIHICE
4.1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

• Educabilitatea reprezintă un concept fundamental al pedagogiei, un


fenomen specific uman, prin care desemnăm posibilitatea fiecăruia
dintre noi de a recepta influenţele educative.
• Educabilitatea constituie o concepţie optimistă pentru dezvoltarea
educaţiei şi învăţământului, asigurând eficienţa socială a acestora.

• Definiţii ale educabilităţii:


• Educabilitatea “reprezintă capacitatea (particularitatea sau calitatea)
specifică psihicului uman de a se modela structural şi informaţional
sub influenţa agenţilor sociali şi educaţionali” (I. Bontaş).
• Educabilitatea desemnează “capacitatea (disponibilitatea) omului
de a fi receptiv la influenţele educative şi de a realiza, pe această
cale, acumulări progresive concretizate în diferite structuri de
personalitate” (E. Păun).

• Educabilitatea “defineşte raporturile de interacţiune şi de


interdependenţă formativă existentă între trei factori fundamentali:
a). ereditatea – care reprezintă premisa naturală a dezvoltării
pedagogice a personalităţii; b). mediul – care reprezintă condiţia
socială a dezvoltării pedagogice; c). educaţia – care reprezintă
“conexiunea determinantă pentru dezvoltarea pedagogică a
personalităţii, prin valorificarea premiselor ereditare şi a condiţiilor
sociale” (S. Cristea).
4.2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA

• Teoria ereditaristă (ineistă)


• Teoria ambientalistă (a determinismului social)
• Teoria dublei determinări (interacţionistă)
• Teoria ereditaristă
• Susţine rolul determinant al eredităţii în evoluţia fiinţei
umane, considerând că omul şi evoluţia sa psihoindividuală
sunt produsul exclusiv al eredităţii sale, toate progresele nefiind
decât manifestări, obiectivări, ale acestui program ereditar.
• factorii ereditari prestabilesc dezvoltarea psihică a omului, şi pe
lângă ereditatea biologică există şi o ereditate psihologică, ce
nu poate fi depăşită prin influenţele externe.
• Teoriile ereditariste exgerează rolul eredității, absolutizându-l
chiar, neglijând rolul celorlalţi factori: mediul social şi
educaţia.
• Prin ignorarea rolului mediului social şi al educaţiei, aceste
teorii sunt în opoziţie cu concepţia educabilităţii, adepţii lor
situându-se pe poziţia scepticismului pedagogic.
• Teoria ambientalistă

• Susţine rolul determinant al mediului socio-cultural, în care este inclusă şi


educaţia, considerând omul ca fiind produsul educaţiei, mediului în care se naşte, el
neavând la naştere nici un fel de date inițiale.

• Există teorii ambientaliste, care absolutizează rolul mediului social în dezvoltarea


psihică a omului şi care consideră că dezvoltarea omului este determinată de mediul
în care trăieşte şi mediul nu poate fi modificat (poate stimula dezvoltarea psihică,
dacă este favorabil sau o poate frâna dacă este nefavorabil).
• Există şi teorii care absolutizează rolul educaţiei, considerând că prin educaţie se
poate modifica natura umană.
• Există şi teorii ambientaliste, care nu neagă total intervenţia factorului ereditar, dar îl
reduc la caracteristicile fizice ale individului.
• Exemple de teorii ambientaliste:
• Helvetius spune că “educaţia poate totul”, iar oamenii sunt egali
de la natură, deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptului că unii
au primit o educaţie mai bună, iar alţii au primit o educaţie mai
redusă, sau au fost privaţi de ea.
• Comenius susţine că “fiecare om se naşte capabil să dobândească
cunoaşterea lucrurilor”.

• Teoriile ambientaliste reprezintă poziţii pedagogice


constructive, ce au contribuit la dezvoltarea educaţiei şi
învăţământului. Ele neglijează, însă ereditatea, care reprezintă
un factor real al dezvoltării psihice.
• Teoria dublei (triplei) determinări
•  Susţine atât rolul eredităţii cât şi rolul mediului socio-cultural, deci şi
educaţional, în dezvoltarea psihică, omul fiind produsul interacţiunii
celor doi factori (ereditate şi mediu socio-cultural).
• Dezvoltarea psihică şi calităţile personalităţii sunt rezultatul
interacţiunii celor doi factori, care pot fi consideraţi, de fapt, trei:
ereditate, mediu social şi educaţie (teoria triplei determinări).
• Această teorie este susţinută astăzi de majoritatea specialiştilor,
eliminându-se, astfel, unilateralitatea teoriilor anterioare.
• Ea constituie o concepţie pedagogică optimistă despre dezvoltarea
personalităţii, care este considerată o unitate biopsihosocială, ce
rezultă din interacţiunea celor trei factori: ereditate, mediu, educaţie.
4.3. FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

• Formarea proceselor psihice are loc sub acţiunea unei mulţimi de


influenţe externe sau interne, naturale sau sociale, directe sau indirecte,
permanente sau episodice.
• Fundamentele sunt cele subsumate categoriilor de ereditate, mediu,
educaţie, care constituie înşişi factorii dezvoltării.
• Dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii factorilor interni şi
externi.
• Factorii externi (mediul şi educaţia) sunt constituiţi din ansamblul
condiţiilor, influenţelor şi acţiunilor ce se exercită din exterior asupra
formării şi dezvoltării personalităţii umane.
• Factorii interni (ereditatea) sunt constituiţi din totalitatea condiţiilor
interne care favorizează dezvoltarea psihică.
EREDITATEA

•Ereditateaeste o însușire biologică generală a organismelor vii, care se manifestă


prin transmiterea informației genetice de la ascendenți la descendenți.

•Ce anume moşteneşte prin ereditate individul de la înaintaşii săi?


•o serie de elemente comune pentru toţi componenţii speciei umane:
o anumită “schemă” corporală;
diversitatea - organelor de simţ, aparatelor şi sistemelor anatomice
o serie de reflexe şi trebuinţe fundamentale;
•însuşiri mai restrânse, individuale:
fizice, externe: greutatea masei corporale la naştere, conformaţia feţei,
culoarea ochilor, mărimea capului;

biochimice, interne: compoziţia chimică a sângelui, a structurii celulare, a
construcţiei glandulare, a secreţiei hormonale;

funcţionale: plasticitatea sistemului nervos, particularităţi anatomo-fiziologice
ale analizatorilor, caracteristici privind procesele nervoase fundamentale.
• Particularităţile ereditare reprezintă un ansamblu de potenţialităţi codificate
sub forma unui program genetic(disponibilităţi).
• sunt disponibilităţi care, datorită caracterului subordonat, în raport cu gena
dominantă, al genei de care sunt legate, deşi se transmit, rămân totuşi
latente, alcătuind genotipul
• sunt disponibilităţi care, transmiţându-se, devin manifeste, active, datorită
poziţiei dominante a genei cu care sunt corelate, alcătuind fenotipul.
• Însuşirile anatomo-fiziologice moştenite de la părinţi influenţează dezvoltarea
psihică, însă acest rol, deşi important, nu este determinant.
• Resursele fizice şi fiziologice sunt reglementate de cerinţele sociale şi de
modelele educaţionale.
• Şi chiar mai mult, acolo unde lipsesc ele pot fi înlocuite şi compensate prin
procedeele învăţării.
• Caracteristica omului este tocmai aceea că el nu moşteneşte,
prin naştere, forme de conduită şi de activitate, iar însuşirile
biologice cu care se naşte, nu predetermină caracterul şi
conţinutul dezvoltării sale psihice.
• Ereditatea biologică nu îi este dată omului sub formă de
atitudini, de funcţii psihice.
• Ea nu este un factor hotărâtor, ci doar o premisă indispensabilă.
MEDIUL-CADRUL SOCIO-UMAN AL DEZVOLTĂRII PSIHOINDIVIDUALE

• Dacă premisele ereditare sunt absolut indispensabile dezvoltării psihice,


reprezentând “terenul” pe care aceasta se construieşte, mediul este şi mai
profund implicat în devenirea psihicului, oferind “materialul” de
construcţie.
• Mediul desemnează cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă
copilul.
• Mediul fizic și mediul social
• Mediul fizic extern: condiţiile climatice, geografice, de flora şi fauna în
care trăieşte copilul. Nu există o legătură directă între conţinutul
intereselor, emoţiilor, sentimentelor şi atitudinilor copilului, pe de o
parte, şi particularităţile reliefului, şi vegetaţiei locului natal pe de altă
parte.
• Mediul social
• mediul socioeconomic (condiţii materiale de asigurare a existenţei
copilului)
• mediul socioprofesional (derivat din specificul status-rolurilor
ocupaţionale ale celor ce-l înconjoară pe copil)
• mediul socioigienic (condiţiile care concură la asigurarea sănătăţii
fizice şi mentale)
• mediul sociocultural (cuprinde pe de-o parte nivelurile de informare şi
instruire a celor aflaţi în preajma copilului, pe de altă parte totalitatea
obiectelor cu destinaţie culturală aflate la dispoziţia copilului)
• mediul sociocomunicativ şi socioafectiv (caracterizat atât prin natura
contactelor copilului cu cei din jur, cât şi prin atmosfera şi climatul
relaţional în care se produc trăirile emoţionale ale copilului)
• Mediul este o condiţie a dezvoltării. El oferă copilului condiţii concrete de
viaţă, obiecte, informaţii, modele de conduită. El poate acţiona ca o
barieră, sau ca un factor care favorizează, avantajează dezvoltarea psihică
a copilului.
• Până la intrarea în şcoală hotărâtoare sunt influenţele familiei (și în paralel
influenţele grădiniţei, ale străzii, şi ale contactelor întâmplătoare cu alţi
copii sau adulţii).
• Odată cu trecerea la procesul de instruire sistematică se conturează rolul
deosebit al mediului şcolar.
• Problema nu se pune în termenii unor formulări exclusiviste de genul:
mediul sau ereditatea, ci în termeni de urmărire a interacţiunii celor doi
factori. Performanţele individului sunt rezultatul interacţiunii celor doi
factori.
EDUCAŢIA – FACTOR DETERMINANT AL DEZVOLTĂRII
PSIHOINDIVIDUALE

• Dezvoltarea psihică nu rezultă numai din premisele ereditare, numai


din condiţiile de mediu, ori doar din convergenţa eredităţii şi a
mediului priviţi ca factori cu acţiune separată.
• Este necesar un operator special care să relaţioneze realitatea
biologică a organismului cu datele, condițiile oferite de mediu şi care
să determine o anumită direcţie de valorificare a acestora. Rolul
acestui operator îl îndeplineşte educaţia.
• Educația se desfăşoară în interiorul mediului social, fiind într-un fel o
componentă a acestuia.
• Educaţia este factorul determinant pentru dezvoltare.
4.4. INTERACȚIUNEA FACTORILOR DEZVOLTĂRII PSIHICE

• Relaţia dintre ereditate şi mediu


• Relaţia dintre ereditate şi educaţie
• Relaţia dintre educaţie şi mediu
OPTIMISMUL PEDAGOGIC

EREDITATE
ȘI
EDUCAȚIA
EDUCAȚIA
MEDIU
SCEPTICISMUL PEDAGOGIC

EDUCAȚIE
MEDIU
EREDITATE
REALISMUL PEDAGOGIC

EREDITATE
MEDIU
EDUCAȚIE