Sunteți pe pagina 1din 23

ECONOMIA

ŞI

MARKETINGUL

SĂNĂTĂŢII
5. PIAŢA MONETARĂ.
SISTEMUL BANCAR.
CREDITUL
5.1. Banii
5.2. Sistemul bancar
5.3. Creditul

21 Martie 2019
5.1. BANII
Banii – orice activ general care, în baza unei convenţii, este
acceptat ca mijloc de intermediere a schimbului şi ca
instrument de stingere a obligaţiilor de plată.
5.1.1. Scurt istoric
 iniţial banii erau reprezentaţi de bunuri materiale (unelte, bunuri de
consum, obiecte preţioase), dar schimbul este mijlocit ulterior de
moneda metalică realizată din cupru, fier şi bronz.
 se generalizează utilizarea metalelor preţioase: aur şi argint ca
monedă.
 aurul şi argintul circulau sub formă de lingouri, iar odată cu anul
800 î.Hr. dobândesc o greutate şi o formă determinată – monedă
 începind cu secolul al XVIII apar biletele de bancă (bancnotele).

Drahma de la Istros (circa 480 î.Hr.)


- prima monedă din România
L
e
i


R
o
n
-
5.1.2. Funcţiile banilor
a) Funcţia de mijloc de schimb – moneda este un intermediar
al schimbului de mărfuri.
Schimburile de mărfuri se desfăşurau sub forma trocului:
marfă contra marfă (M-M), dar o dată cu apariţia banilor este
înlocuit de schimbul de marfă contra bani (M-B-M). Aceasta
presupune separarea procesului de vânzare-cumpărare în două
părţi distincte: vânzarea (M-B) şi cumpărarea (B-M).
Prin monedă se poate face posibilă întâlnirea celor 2 agenţi
economici: cumpărătorul, care posedă bani şi are nevoie de o
anumită marfă, şi vânzătorul, care posedă marfa şi doreşte să o
vândă contra bani.
b) Funcţia de măsură a valorii, de calcul – moneda este un
etalon al vieţii economice (după cum metrul ar fi unitatea de
măsură a lungimii). Ea se realizează în mod abstract.
În orice ţară, acest etalon reprezintă un standard de valoare
în funcţie de care se stabilesc preţurile şi în care se ţine
contabilitatea naţională, acesta reprezentând moneda naţională.
În cazul ţării noastre acest etalon este leul.
c) Funcţia de mijloc de plată – toate drepturile şi obligaţiile de
plată ale agenţilor economici se pot stinge prin primirea unor
sume de bani corespunzătoare. Aceste plăti pot fi: salarii, burse,
pensii, impozite, credite băneşti, chirii, împrumuturi etc.
d) Funcţia de bani universali – utilizată în cadrul schimburilor
internaţionale. Astfel, banii sunt folosiţi pentru facilitarea
schimburilor economice inter-ţări, a comerţului internaţional
(exportului şi importului), a turismului, investiţiilor.
e) Funcţia de conservare a valorii – este realizabilă datorită
faptului că banul îşi păstrează valoarea în timp, iar pentru
aceasta moneda trebuie să aibă stabilitate. Banii îndeplinesc
funcţie de depozit de valoare datorită unor particularităţi:
- banii nu au costuri de tranzacţie suplimentare necesare
schimbului unui bun sau serviciu;
- valoarea banilor ca depozit de avuţie este exprimată sub
formă monetară fixă;
valoarea banilor fluctuează în raport cu bunurile,
păstrarea unei sume de bani în casă pentru o perioadă mai
mare de timp nu aduce nici un venit sun formă de dobândă.
Banii
actuali
din
Romania
 Lei –
 Ron-
5.2. SISTEMUL BANCAR
Sistemul bancar este structurat pe trei domenii de activitate:
1.Banca de emisiune, monopolul emiterii de bancnote naţionale;
2.Băncile comerciale, care activau ca instituţii de intermediere
financiară;
3.Instituţiile financiare specifice: casele de economii,
cooperativele de credit.

5.2.1. Banca centrală

Banca centrală (numită şi bancă de emisiune, bancă


naţională, bancă de prim rang sau „banca băncilor”) este o
instituţie de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie, al
cărui capital este în proprietatea statului. Ea se plasează în
centrul sistemului bancar şi conduce politica monetară şi de
credit, menţinând stabilitatea monedei naţionale.
Datorită specificului său, banca centrală este unică într-un stat.
5.2.2. Funcţiile băncii centrale

a) funcţia de emisiune monetară constă în punerea în


circulaţie a bancnotelor şi a monedei divizionare. Banca centrală
deţine monopolul emisiunii monetare, care se emite în
concordanţă cu nevoile reale ale economiei. Prin această
funcţie, banca centrală răspunde de calitatea circulaţiei
monetare şi dimensionarea masei monetare şi de credit prin
metode diverse precum: operaţiuni pe piaţa liberă sau sistemul
rezervelor minime obligatorii, rata dobanzii, cursul de schimb etc.
b) funcţia de creditare se referă la creaţia monetară sub
forma activelor scripturale în conturile deschise agenţilor
economici prin creditarea Trezoreriei publice sau a intervenţiilor
pe pieţele valutare. În mod indirect, banca centrală poate credita
în mod indirect băncile cu monedă prin operaţiuni de scontare,
rescontare a titlurilor de credit şi acordarea creditelor de
refinanţare pe piaţa interbancară sub forma operaţiunilor de
vânzare-cumpărare de bonuri de tezaur sau obligaţiuni.
c) funcţia de „bancă a băncilor” - faţă de celelalte bănci,
banca centrală joacă rolul de bancă privind distribuirea
depozitelor şi acordarea de credite. Ipostaza de „bancă a
băncilor” se realizează prin supravegherea şi verificarea
operaţiunilor instituţiilor bancare pentru respectarea legilor în
vigoare, precum şi prin dirijarea politicilor monetare şi de credit,
dimensionarea riguroasă a creditelor şi a masei monetare.

d) funcţia de instrument al statului prin care banca centrală


acţionează ca un trezorier al statului, ţinând în evidenţele sale
contul curent al Trezoreriei statului. Banca centrală ajută guvernul
să identifice sursele de împrumut din economie, acţionând fie ca
agent direct al acestuia, prin intermediul altor bănci sau drept
consultant.
De asemenea, banca centrală gestionează datoria publică a
statului, rambursând valoarea titlurilor ajunse la scadenţă şi
reprezintă statul în relaţiile monetare şi financiare internaţionale,
putând încheia acorduri cu celelalte bănci străine.
5.2.2. Funcţiile băncii centrale

e) funcţia de gestionare al rezervelor valutare asigură statului


rezervele valutare necesare. Banca centrală asigură stabilitatea
cursurilor valutare prin intervenţia directă pe piaţă, sau prin
cumpărarea-vânzarea de valută, asigurând menţinerea
rezervelor naţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe.
Pentru îndeplinirea acestei funcţii, băncii centrale îi sunt conferite
o serie de atribuţii cum ar fi: controlul asupra plăţilor în devize
străine, preluarea în favoarea statului a unor plăţi din încasările
în valută şi efectuarea schimburilor valutare.

f) funcţia de realizare a politicii monetare a statului, banca


centrală are un rol definitoriu în determinarea şi definirea politicii
monetare: fixarea ratei de creştere anuală a agregatelor
monetare, dezvoltarea operaţiunilor specifice de cumpărare şi de
vânzare a bonurilor de tezaur, etc.
5.2.3. Operaţiunile băncii centrale
- două tipuri de operaţiuni: operaţiuni pasive şi operaţiuni active.
Operaţiunile pasive ale băncii centrale se referă la:
a) constituirea capitalului propriu prin subscrierile făcute de stat sau de
alte instituţii publice sau private ocupă un loc minor în operaţiunile unei bănci
centrale, nedepăşind 1-2 % din totalul operaţiunilor sale;
b) depunerile la băncile centrale efectuate de către băncile comerciale, de
către Trezoreria statului sau de către alte bănci străine pentru efectuarea
decontărilor străine, aceste operaţiuni nedepăşind 20-30 % din total;
c) emisiunea de bancnote este cea mai importantă operaţiune pasivă ce
ocupă între 70-80 % din activitatea unei bănci centrale şi este reprezentată
de emisiunea de bancnote.

Operaţiunile active ale băncii centrale se referă la:


a) operaţiunile de creditare constituie principala operaţiune activă a
băncilor centrale şi cuprinde, liniile de credit, avansurile lombard, creditul pe
gaj de efecte comerciale, creditul special;
b) operaţiunile de decontare se realizează prin intermediul viramentului la
cererea băncilor comerciale şi compensaţiile financiare internaţionale;
c) operaţiunile de vânzare-cumpărare de aur şi devize urmăresc
consolidarea rezervei valutare a statului şi influenţarea cursului monedei
naţionale faţă de celelalte valute.
5.2.4. Băncile comerciale
Băncile comerciale deţin locul principal ca pondere în
sistemul bancar efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare.
Băncile comerciale sunt organizate ca societăţi comerciale şi
urmăresc obţinerea de profit.
Băncile comerciale efectuează următoarele tipuri de
operaţiuni:
1) colectarea depozitele băneşti de la populaţie şi de la ceilalţi
agenţi economici şi plata dobânzilor pentru utilizarea respect.;
2) acordarea de credite agenţilor economici care au nevoie de
disponibilităţi, prin aceasta banca încasând dobânzi din care se
plătesc dobânzile depunătorilor;
3) transferul de bani din conturile şi din dispoziţia clienţilor
titulari de cont prin intermediul unor instrumente diverse cum ar
fi: cecurile sau ordinele de plată;
4) servicii de consultanţă acordate companiilor ;
5) efectuarea de plăţi şi încasări, precum şi acordarea de
credite pentru operaţiunile de import-export;
6) prestarea unor servicii către alte bănci;
7) operaţiuni de scontare a efectelor de comerţ.
5.2.5. Operaţiunile băncilor comerciale
Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale:
a) formarea capitalului propriu al băncii pe seama capitalului
social vărsat, a primelor legate de capitalul integral încasat şi a
rezervelor generale. Capitalul social al unei bănci se formează
prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni.
b) atragerea depunerilor sub forma depozitelor bancare: la
vedere şi la termen.
c) rescontarea de la banca centrală se bazează pe rolul
băncii centrale de creditor al băncilor comerciale.

Operaţiunile active ale băncilor comerciale


a) operaţiuni de creditare a agenţilor economici
b) operaţiuni de creditare a persoanelor fizice
c) alte operaţiuni sub forma de servicii financiare diverse:
operaţiuni de comision, transferuri de disponibilităţi, servicii de
informare financiară, asigurarea de servicii bancare la domiciliu
(Home banking, Internet banking), operaţii cu devize,
b) Atragerea depunerilor sub forma depozitelor bancare

Depozitele la vedere acoperă toate conturile deschise la


bănci, din care se pot face plăţi la cererea titularului sau se pot
constitui depozite.

Ele îmbracă următoarele forme:


a) conturi curente - deschise persoanele fizice sau juridice
care solicită acest lucru. Sumele din aceste conturi curente nu
sunt purtătoare de dobândă şi se folosesc pentru plăţi sub
diferite forme: burse, pensii, cecuri, transfer electronic etc;
b) conturi de economii – sunt purtătoare de dobândă;
c) conturi corespondente – depozitele altor bănci naţionale
sau internaţionale;
d) conturi monetare – depozite de economii cu dobânzi
variabile legate de rata medie a unui instrument monetar pe
termen scurt (schimburi valutare).
Depozitele la termen au scadenţă determinată, iar
retragerile înainte de maturitate sunt penalizate cu o rată a
dobânzii mult mai mică (în general rata dobânzii la vedere).

Principalele forme sub care le putem întâlni sunt:


a) certificatele de depozit la termen evidenţiate în instrumente
nenegociabile în care sunt specificate rata dobânzii şi scadenţa;
b) certificatele de economii – pot fi negociabile, au valori
standard şi oferă, în general, dobânzi mai mari decât certificatele
de depozit;
c) contul blocat – este contul care nu poate fi folosit decât
după un anumit eveniment (majorat, căsătorie, etc);
d) depozitele la termen ale persoanelor fizice, juridice sau ale
altor bănci pe diverse perioade de timp(o săptămână-câţiva ani);
e) conturile de investiţii atunci când nu se utilizează fondurile
o perioadă mai mare de timp (de ordinul anilor) şi care
beneficiază de dobânzi mai mari.
5.3. Creditul

Creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale în


schimbul unei valori monetare viitoare.
În general, nu doar cedarea şi restituirea unei sume de bani
reprezintă o operaţiune de credit deoarece într-unul din cele
două momente (al acordării şi al rambursării creditului), în locul
unei sume de bani poate fi o cantitate de bunuri sau prestarea
unui serviciu, astfel apărând creditul comercial sau vânzarea
bunurilor pe credit.
5.3.1.Relaţiile de credit au următoarele caracteristici:
- 1. subiecţii relaţiei de credit,
- 2. promisiunea de rambursare,
- 3. rambursabilitatea,
- 4. dobânda,
- 5. acordarea creditului,
- 6. consemnarea,
- 7. transferabilitatea creditului.
1) Subiecţii relaţiei de credit sunt creditorul şi debitorul.
Creditorul reprezintă persoana fizică sau juridică care avansează
împrumutul, iar debitorul tot o persoană fizică sau juridică care,
în schimbul dreptului de folosinţă asupra creditului, se obligă să
restituie la scadenţă suma oferită împreună cu dobânda
aferentă.
Subiecţii relaţiei de credit sunt firmele, populaţia şi statul.

2) Promisiunea de rambursare semnifică riscurile implicate


în procesul creditării şi garanţiile implicate.
Riscurile probabile din procesul creditării se referă la:
- riscul de nerambursare constă în incapacitatea sau
întârzierea plăţii şi poate fi prevenit prin garantarea
împrumutului;
- riscul de imobilizare apare atunci când nu se pot satisface
cererile titularilor de depozite din cauza proastei gestionare a
creditelor acordate, prevenirea apariţiei acestui fenomen se
realizează prin diversificarea riscului (colaborarea cu alte instituţii
3) Rambursabilitatea se referă la caracterul temporar al
finanţării, rambursarea lui la scadenţă fiind obligatorie.
În funcţie de termenele de rambursare, creditele clasifică în:
- credite pe termen foarte scurt – până la 24 ore;
- credite pe termen scurt – până la 1 an;
- credite pe termen mediu – până la 5-7 ani;
 credite pe termen lung – până la 50 ani.

4) Dobânda este preţul plătit de debitor creditorului, pentru


dreptul de folosinţă al creditului până la scadenţă. În cadrul
acordului de credit, dobânda poate fi fixă, adică neschimbată
pentru ambele părţi, pentru întregul împrumut şi pe toată durata
creditului sau variabilă, atunci când se poate modifica (în general
semestrial) în funcţie de nivelul dobânzii pe piaţă.

5) Acordarea creditului prin intermediul unei tranzacţii unice


de tipul: acordarea unui împrumut sau angajarea unui depozit.
6) Consemnarea presupune înscrierea termenilor relaţiei de
creditare în documente (efecte juridice).

7) Transferabilitatea creditului presupune transferul titlului


de credit, care se poate realiza prin operaţii de vânzare-
cumpărare prin care se cedează dreptul de a încasa suma totală
la scadenţă de la debitor.
Această operaţiune de vânzare-cumpărare se poate realiza
direct (prin transmiterea unor cecuri, bilete la ordin, andosarea,
scontarea sau rescontarea unor cambii) sau în mod indirect în
cadrul pieţelor financiare.
5.3.2. Formele creditului

Raporturile de credit prezintă cinci forme fundamentale:


creditul comercial, creditul obligatar, creditul ipotecar, creditul de
consum, creditul bancar.

1. Creditul comercial reprezintă cea mai reprezentativă


formă a creditului într-o economie de piaţă şi constă în acordul
reciproc de amânare a plăţii de către cei doi agenţi economici.
Această formă de credit a apărut deoarece unii agenţi
economici dispun de mărfuri şi produse pregătite pentru vânzare,
în timp ce alţi agenţi economici au nevoie de aceste mărfuri, însă
momentan nu dispun de resurse financiare.
Astfel, creditul comercial favorizează desfacerea producţiei
înainte ca agenţii economici cumpărători să deţină cantitatea de
bani necesară achiziţionării şi accelerează circuitul capitalului în
sfera producţiei şi circulaţiei.
2. Creditul obligatar exprimă acea formă a relaţiilor de credit
în care intervin în calitate de debitori instituţiile statului sau
firmele private prin emisiunea de obligaţiuni, iar în calitate de
debitori persoanele fizice sau juridice care achiziţionează aceste
obligaţiuni în schimbul unui câştig.
Obligaţiunea este un titlu de recunoaştere a unei creanţe
financiare şi semnifică promisiunea scrisă a debitorului de a plăti
o sumă de bani la o dată stabilită, deţinătorul lor încasând
periodic dobânzile stabilite.
3. Creditul ipotecar se referă la activităţile imobiliare şi
reprezintă un acord realizat între împrumutant şi împrumutat cu
următoarele caracteristici:
- proprietatea folosită drept garanţie;
- condiţiile şi scadenţele de rambursare;
- penalităţile pentru nerespectarea scadenţelor de
rambursare;
- circumstanţele în care debitorul poate pierde proprietatea
dacă nu sunt realizate condiţiile specificate în contractul de
4. Creditul de consum se caracterizează prin existenţa unui
obiect particular al creditului: finanţarea cumpărării de mărfuri sau
servicii către populaţie.
Rambursarea creditului se poate face:
- eşalonat cu plata obligaţiilor la termene fixe, stabilite de comun
acord cu cele două părţi şi este modalitatea actuală de rambursare
cea mai frecventă.
neeşalonat în funcţie de posibilităţile cumpărătorului până la
un termen maxim convenit şi reprezintă o modalitate de rambursare
a creditului, atunci când bunurile sunt de o valoare mai redusă.
5. Creditul bancar cuprinde diverse raporturi, angajând modalităţi
de plată diferite, pe termen scurt, mediu şi lung, privind operaţiunile
bazate pe înscrisuri garantate sau negarantate. Spre deosebire de
creditul comercial, creditul bancar acoperă o arie mai întinsă de
acţiune, fiind mai elastic şi mai eficient.
Participanţii la acordarea unui credit bancar sunt băncile în calitate
de creditori şi persoanele fizice sau juridice care solicită împrumutul în
calitate de debitori.