Sunteți pe pagina 1din 48

FIZICA ULTRASUNETELOR

DEFINIŢIA ULTRASUNETELOR

-oscilaţii mecanice ale unui mediu elastic ce se propagă


în spaţiu sub formă de unde longitudinale

-frecvenţe mai mari de 20000 Hz

-limită superioară impusă de considerente de ordin


practic legate de generarea lor care se află în jurul valorii de
1000 MHz.
Producerea tehnică a US

Principalele componente ale unei instalatii de producere a ultrasunetelor


sunt:
 sursa de energie = generator electronic de frecventa

 traductoare ultrasonore care transformă, cu un anumit randament,


energia electrică sau mecanică primită de la sursă, in energie
acustică;

concentratoare şi amplificatoare de energie acustică - permit ca


energia acustică să fie concentrată într-un volum mai mic şi să se
obţină unde ultrasonice de intensităţi ridicate;

elemente de transfer a energiei acustice şi transformatorii de unde


( transformă un tip de undă în alt tip de undă );

elementele de adaptare şi cuplaj acustic au rolul de a realiza o


legătură eficientă mecano-acustică în vederea unui transfer optim de
energie;
Traductoare piezoelectrice
- efectul de electrostricţiune, adică de contracţie sau dilatare a unui
material cu proprietati speciale sub acţiunea unui câmp electric(1880,
fraţii Pierre şi Jacques Curie)
Aplicarea unei diferenţe de potenţial între feţele cristalului duce la
deformarea lui elastică
Fig.1. Alungirea şi contracţia unui disc metalic de material
piezoelectric când se aplică un curent
Cristale care realizează efectul piezoelectric sunt:

 cuarţ,

 sarea Seignette (tartrat dublu de sodiu şi potasiu),

 fosfatul de amoniu,

 titanatul de bariu,

 zirconat-titanatul de plumb,

unele materiale ceramice fero-electrice cu piezoelectricitate indusă


prin răcire în câmp magnetic.
Traductoare magnetostrictive

fenomenul de magnetostricţiune: variaţia dimensiunilor miezului


magnetic al unei bobine sub acţiunea câmpului magnetic, creat de
curentul alternativ care străbate înfăşurarea bobinei.
Fig. 5 - tipbară;
tip fereastră;
tip fereastră;
cilindric.

Tipuri de traductoare magnetostrictive metalice din tole laminate:


a. Tip bare
b. Tip fereastra
Fenomenele magnetostrictive pot fi :

 liniare (deformaţia are loc liniar, în direcţia aplicării câmpului magnetic);


apar la câmpuri magnetice relativ slabe;
 de volum (deformaţia are loc în toate direcţiile); apar la câmpuri
magnetice intense

Cel mai pronuntat efect magnetostrictiv s-a observat la:


• nichel;
• cobalt;
• ferite;
• câteva aliaje.
Vibraţia elastică a cristalului se transmite mediului
în care se află, acesta fiind supus unor presiuni care se
manifestă prin comprimări şi destinderi succesive care se
propagă prin spaţiu din aproape în aproape, dând naştere
unor ultrasunete cu aceeaşi frecvenţă
•În mediile lichide propagarea are loc numai în
direcţia presiunii exercitate = unde
longitudinale( solide = si unde transversale datorită
frecărilor)

•În cazul producerii ultrasunetelor frecvenţa de


vibraţie a cristalului este egală cu frecvenţa câmpului
electric aplicat pe feţele lui.

•Eficienţa maximă se obţine atunci când frecvenţa


câmpului electric este aceeaşi cu frecvenţa proprie de
rezonanţă a cristalului.

• Obţinerea frecvenţei de rezonanţă a cristalului


depinde de dimensiunea şi orientarea plăcuţei faţă de
planele cristaline.
Oscilaţii elastice

Dacă un corp cu o anumită poziţie de echilibru


execută alternativ o serie de mişcări în jurul acelei
poziţii se spune despre acesta că se află în mişcare
vibratorie.
Clasificarea oscilaţiilor

Oscilaţiile proprii - se produc în jurul poziţiei de echilibru stabil al


sistemului sub acţiunea unei excitaţii exterioare.( scoaterea sistemului din
starea de echilibru static imprimându-i o anumită viteză şi o acceleraţie,
furnizând sistemului energia necesară oscilaţiilor)
Oscilaţii neamortizate - la un sistem idealizat, fără frecări, această
energie nu este pierdută
Oscilaţii amortizate - dacă sistemul are frecări

Oscilaţiile forţate - se produc atunci când forţele exterioare variabile


în timp acţionează permanent asupra sistemului comunicându-i energie.

Oscilaţiile parametrice - sunt produse de variaţia periodică


exterioară a unui parametru fizic sau geometric al sistemului (lungime,
masă etc).

Autooscilaţiile - se produc într-un sistem în absenţa unei excitaţii


periodice exterioare. Structura sistemului determină caracterul acestor
oscilaţii, iar sursa de energie face parte din sistem.
Ecuaţia undei:

2
d x dx x
m 2  Rm   F sin  t
dt dt C m

m –masa particulei;
t – timpul de relaxare;
Undele longitudinale.

- produc compresii şi rarefieri succesive de-a lungul


direcţiei de propagare

- in solide produc eforturi alternative de întindere şi


comprimare.

- viteza de propagare a undei US este condiţionată de


forţele de interacţie între particulele mediului.

- fiecare particulă o împinge pe următoarea aşa încât


perturbarea iniţială se propagă în toate mediile
Undele transversale.

• vibraţia particulelor mediului se face liniar dar


perpendicular pe direcţia de propagare a frontului
de undă.

• se formează numai în solide, deoarece acestea


au legăturile moleculare asigurate.

• pentru propagare este necesar ca fiecare


particulă să exercite o forţă de atracţie asupra
particulelor vecine aşa încât la mişcarea lor
alternativă să poată acţiona asupra celor vecine.
Undele de torsiune.
• traiectoria particulelor mediului este circulară într-un plan
perpendicular pe direcţia de propagare a frontului de undă.

Undele Lamb.
•apar în locul undelor transversale când dimensiunile corpului
solid sunt comparabile cu lungimea de undă a US
•Particulele mediului execută o mişcare eliptică într-un plan
perpendicular pe direcţia de propagare a frontului de undă.

•Undele Rayleigh
•de suprafaţă.
•sub acţiunea acestor unde suprafaţa corpului va avea o mişcare
longitudinală şi una transversală, moleculele executând o
traiectorie eliptică la trecerea frontului de undă.

Undele Rayleigh şi Lamb se propagă numai în solide.


INTERACŢIUNEA ULTRASUNETELOR CU
SUBSTANŢA

Marimi caracteristice

y(t) = A sin ( ωt+θ ) y(t) este elongaţia la


momentul t
A - amplitudinea
mişcării
Ω - pulsaţia
θ - faza la momentul
iniţial

*** Frecvenţa, f, a ultrasunetului, este dată de frecvenţa


de vibraţie a cristalului ( Hz )
f = ω / 2π

*** Perioada este inversa frecventei ( s).


*** Viteza de deplasare a undei (c) depinde numai de
caracteristicile mediului, fiind independentă de frecvenţă.

Pătratul vitezei de propagare este egal cu variaţia presiunii


în raport cu densitatea mediului, la presiunea normală.

C2 = ( dp/dρ )Po

E  p
Cs  Cl  Cg 
  

E y
Se observă că viteza de propagare este maximă în solide şi minimă
în gaze
Viteza de propagare a ultrasunetelor în diferite
medii

Materialul c ( m/s )
Aer 330
Apa 1480
Grăsimi 1450
Ţesuturi moi ( în medie ) 1540
Oase 3000-4100
*** Lungimea de undă λ reprezintă spaţiul parcurs într-un
interval de timp egal cu perioada T.

λ =CT=C/f

Lungimea de undă depinde de sursă prin frecvenţă şi


depinde de mediul prin care se propagă prin viteză.

*** Amplitudinea undei ultrasonice reprezintă deviaţia


maximă a presiunii şi este proporţională cu maximul
deplasării particulelor sub acţiunea presiunii aplicate.
Problema !

Care ar trebui să fie frecvenţa de repetiţie a pulsurilor,


când ţesutul investigat este la o adâncime de 20 cm ?
Tr – τ ≥ 2٠ 0,2 m / 1540 m/s = 260 μs

Intervalul de repetiţie
a trenului de undă
Durata trenului de undă

Frecvenţa de repetiţie este fr = 1/ Tr ≤ 3850 /s. De


obicei se folosesc frecvenţe de repetiţie cuprinse între
200/s şi 2000/s.
*** Presiunea undei plane ( p ) se măsoară în N/m2 şi
este exprimată prin următoarea formulă:
p  po  c  
unde : c este viteza de deplasare a undei; v - viteza
particulelor; ρ0 - densitatea mediului în absenţa undei

*** Densitatea de energie (E)


2
p ef
E   c2

*** Fluxul de energie (Ф) reprezintă energia care trece


printr-o suprafaţă oarecare în unitatea de timp (t). Are ca
unităţi de măsură J/s, deci Watt-ul.
Ф = ∫ d E / dt
*** Densitatea fluxului de energie ( i ) se defineşte ca
fiind fluxul de energie ce trece prin unitatea de arie (S),
aşezată perpendicular pe direcţia de propagare. Unitatea de
măsură este Watt/m2.

i = dE / dt  S = w  c = ρ0  c  v2

unde : w - densitatea de energie;


c - viteza de deplasare a undei;
v - viteza particulelor;
ρ0 - densitatea mediului în absenţa undei.
*** Intensitatea ultrasunetului este valoarea medie a
densităţii fluxului de energie, reprezentând energia transportată
de unda ultrasonică, în unitatea de timp, printr-o suprafaţă
normală de 1m2 .

i = ρ0  c  v2 = p2 /2 ρ0  c

unde: c - viteza de deplasare a undei şi


ρ0 - densitatea mediului în absenţa undei.

Intensitatea este proporţională cu pătratul presiunii undei plane.


Unitatea de măsură pentru intensitate este W/m2.

*** Intensitatea relativă faţă de un nivel de referinţă se


exprimă în dB şi are următoarea formulă:
N = 10 log ( I / I0 )
PROPAGAREA ULTRASUNETELOR

Absorbţia
Atenuarea are două cauze principale: împrăştierea şi absorbţia.
Prin absorbţie se înţelege trecerea unei părţi a energiei
acustice în mediu, sub formă de căldură.

Absorbţia se produce printr-o serie de fenomene cum ar fi :

• pierderile de energie prin frecare internă (vâscozitate),


• conductibilitate termică,
• radiaţie termică,
•fenomene de relaxare,
•variaţie a energiei cinetice şi moleculelor,
•variaţii de densitate,
•difuzie datorită diferenţei de presiune,
• termodifuzie etc.
La propagarea într-un mediu omogen şi izotrop, energia
fascicolului ultrasonic scade datorită absorbţiei, deci
datorită cedării energiei către mediu, după o lege
exponenţială:
I =I0 e–α x

Unde: I0 – intensitatea iniţială a sursei;


I - intensitatea la distanţa x de sursă
α – coeficientul de atenuare prin absorbţie

α = [ ln I0/I ] / x

x – distanţa străbătută
Coeficientul de atenuare total a poate fi considerat ca fiind
suma a mai multor termeni corespunzători unor cauze principale
care contribuie la atenuare.

Coeficientul de atenuare

• este invers proporţional cu densitatea, absorbţia ultrasunetelor


în gaze fiind mult mai accentuată decât în lichide
• variază direct proporţional cu frecvenţa.
• in cazul ultrasunetelor cu frecvenţe relativ scăzute (utilizată în
terapie) coeficientul de atenuare variază proporţional cu pătratul
frecvenţei.
• la frecvenţele de ordinul megaherţilor, această lege de variaţie
îşi pierde valabilitatea - apar maxime de absorbţie.
• valoare coeficientului de atenuare prin absorbţie variază şi cu
poziţia fibrelor musculare faţa de direcţia de propagare a
fascicolului ultrasonic.
• La creşterea frecvenţei scade adâncimea de pătrundere a
radiaţiei.
Coeficientul de atenuare prin absorbţie în diferite medii, la
frecvenţa f=1 MHz este prezentat în tabelul următor:

Mediul Apă Ţesut Ţesuturi Muşchi Aer Oase Plămâni


adipos moi

α 0,002 0,66 0,9 2 12 20 40


(dB/cm)
Reflexia şi refracţia

•În practică nu avem de a face cu medii omogene şi


izotrope extinse la infinit. Undele ultrasonice în propagarea
lor întâlnesc suprafeţe de separare între medii
caracterizate din punct de vedere acustic prin impedanţe
diferite.
• Pot exista mai multe cazuri, ca de exemplu o undă
plană să întâlnească o interfaţă plană sub incidenţă
normală sau oblică, sau ca să întâlnească o suprafaţă de
separare sferică, cilindrică, conică etc.
• La suprafeţele de separare se produc fenomene de
reflexie şi de refracţie ceea ce face ca o parte din energia
ultrasonică să se reflecte şi alta să pătrundă în mediul
celălalt.
•Legea reflexiei spune că unghiul de incidenţă este egal cu unghiul
de reflexie şi unda incidentă este în acelaşi plan cu unda reflectată,

• În cazul refracţiei, unghiul de refracţie r, depinde de viteza de


propagare a ultrasunetelor în cele două medii c1, respectiv c2.

c2 sin i = c1sin r

• Când o undă ultrasonică longitudinală întâlneşte o suprafaţă de


separare plană, sub un unghi oarecare, se va reflecta şi se va refracta

• Dacă unda vine din mediul 1 în care viteza de propagare este


mai mică decât în mediul 2, unda refractată se va depărta de normală
în punctul de contact sub un unghi mai mare decât cel de incidenţă.

• Unda incidenţă se poate descompune în două componente, una


perpendiculară pe suprafaţa de separare

• Aceste două componente exercită asupra straturilor mediilor, la


suprafaţa de sepa­rare, atât o presiune care dă un efort de
compresiune cât şi o presiune care dă un efort tangenţial
Se numeşte coeficient (factor) de reflexie R, raportul dintre
intensitatea undei reflectate şi intensitatea undei incidente

  2 c2   2c1  2 Ir
R   2c2  1c1  2

Ii
Se numeşte coeficient de transmisie (T) raportul dintre
intensitatea undei refractate şi intensitatea undei incidente.

T= I r / I i

Coeficientul de reflexie depinde de caracteristicile


mediului, exprimate prin impedanţa acustică Z şi de unghiul
de incidenţă.
Impedanţa acustică are următoarea formulă, fiind
dependentă de densitate şi de viteza de propagare:

Z=ρc

La incidenţă normală energia reflectată este maximă,


iar factorul de reflexie are următoarea expresie]:

2
 Z1  Z 2 
R 
 Z1  Z 2 
Impedanţa acustică a unor medii este prezentată în
următorul tabel:

Mediul Z( kg/m2 s)x106


Apa 1,5
Ţesuturi moi 1,3 - 1,7
Oase 3,8 –7,4
Plămâni 0,26
Aer 0,0004
Coeficientul de reflexie la incidenţă normală, pe diverse
suprafeţe de separaţie este prezentat mai jos:

Interferenţa R=0 ( la i = 0 )
Apă / aer 0,9987
Aer / ţesut adipos 0,98
Muşchi / oase 0,38
Apă / oase 0,2899
Ţesut adipos / muşchi 0,0081
Difuzia

• Atunci când unda întâlneşte un obstacol de dimensiuni


comparabile cu lungimea de undă are loc difuzia.

• Fiecare punct al obiectului devine o nouă sursă de


radiaţie, care este emisă în direcţii diferite.

• Intensitatea radiaţiei difuzate depinde puternic de


frecvenţă, variind cu puterea a 6 a frecvenţei.
Interferenţa şi difracţia

•Dacă într-un punct din spaţiu ajung două sau mai multe
unde coerente, ele interferează. Unda rezultantă depinde de
frecvenţa undelor şi de defazajul dintre ele.

•La marginea unui obstacol fascicolul ultrasonic se


difractă, fiecare punct constituind originea unei unde
secundare. Unda secundară şi unda primară interferă în
diverse puncte din spaţiu, ducând la o distribuţie neuniformă
a intensităţii

•In cazul obstacolelor cu dimensiuni comparabile cu


lungimea de undă fascicolul ocoleşte obstacolul, in spatele
căruia se formează o zonă de umbră. Această zonă este cu
atât mai mare cu cât raportul dintre dimensiunile liniare ale
obstacolului şi lungimea de undă a ultrasunetului este mai
mare.
Interferenţa este dependentă şi de caracteristicile
constructive ale elementului piezoelectric. Acesta nu
oscilează uniform, deci nici eliberarea energiei nu va fi
uniformă. Se deosebesc doua câmpuri: câmpul de
apropiere, numit şi zona Fresnel şi câmpul de depărtare sau
zona Frauenhofer.

Zona Fresnel

Caracteristicile constructive ale elementului piezoelectric


influenţează zona Fresnel şi zona Fraunhofer
• Câmpul apropiat – zona Fresnel se caracterizează prin
apariţia fenomenelor de interferenţă în fasciculul sonor, care duc
la oscilări considerabile ale intensităţii, şi printr-o convergenţă
uşoară a fasciculului sonor.
• Frontul de undă este paralel cu discul traductorului, deci plan,
fasciculul fiind paralel.
• Aici variaţiile de intensitate cu distanţa faţă de axa centrală
de-a lungul liniilor paralele cu axa vor fi diferite de acelea de-a
lungul axei. Acest fapt derivă din principiul conservării energiei,
deoarece intensitatea medie pentru orice secţiune a fasciculului
trebuie să fie constantă.
• Această variaţie de intensitate este importantă in ecografie
în sensul că dacă poziţia unui defect mic coincide cu aceea a unei
valori minime a intensităţii, prezenţa sa nu va putea fi observată.
• Lungimea câmpului de apropiere este dependentă de
diametrul capului acustic(de rezonanţă) şi de lungimea undei. Este
de cca. 10 cm pentru un cap de rezonanţă de 5 cm2 şi 1 MHz.
• În câmpul de depărtare aceste fenomene de
interferenţă lipsesc iar fasciculul sonor se va împrăştia mai
mult.

• În zona Fraunhofer, la o distanţă mai mare de poziţia


ultimului maxim al intensităţii ultrasonice, fronturile de undă
sunt sferice cu centrul în centrul sursei circulare. În
această zonă intensitatea acustică scade continuu invers
proporţional cu pătratul distanţei.

• Difracţia din zona Fraunhofer dă dificultăţi în


măsurarea constantelor de propagare din cauza
împrăştierii energiei.
Problemă!

Pentru o rezoluţie de 1 mm, este necesară o undă cu


lungimea de undă de 1 mm. Ştiind că în ţesuturi moi, viteza
medie de propagare a US este de 1540 m/s, care este
frecvenţa necesară?

f = C/λ = 1540/10-3 = 1,54 MHz

Difuzia limitează rezoluţia: NU POT FI DETECTATE


OBIECTE CU DIMENSIUNI MAI MICI DECÂT LUNGIMEA
DE UNDĂ.
EFECTELE ULTRASUNETELOR

ULTRASUNETELE

EFECTE MECANICE

variatia de presiune in mediul


EFECTE BIOLOGICE cavitatia
EFECTE TERMICE
încălzire globală a mediului de propagare a ultrasunetelor

EFECTE CHIMICE
oxidare
reducere

polimerizare

EFECTE ELECTRICE depolimerizare

EFECTE OPTICE
Cavitatia

• o rupere locală a lichidului şi formarea unor goluri umplute cu gaze


(aer sau vaporii lichidului).

• Propagarea undei acustice printr-un mediu lichid determină


crearea în interiorul acestuia a unor zone de compresie şi de rarefiere

• Această mişcare continuă de particule generează în unele zone


ale lichidului schimbări de presiune (unde apare o zonă de presiune
pozitivă aceasta se numeşte zonă de compresie iar unde apare o zonă
de presiune negativă, se numeşte zonă de rarefiere).

• Dacă o presiune negativă Pc ( Pc = Pacustică – Pmediu) este


suficient de mare pentru ca distanţa între molecule să depăşească
distanţa moleculară critică necesară pentru a menţine intact lichidul, în
interiorul acesteia se generează goluri formânduse bule de cavitate.
Schema de reprezentare a fenomenului cavitaţiei
Cavitatia

• Aceste bule pline cu vapori ai dizolvantului în stadiul de


gaz, sunt instabile şi dispar într-un moment, aprox. în 10-6 s,
datorită semiperioadei de compresie (timp de înjumătăţire).

• Colapsul suferit de bule, datorat perioadei de decompresie


a undelor ultrasonice formează puternice unde de şoc, numite
microcurenţi

• Dacă frecvenţa proprie de rezonanţă a bulei este mai mare


decât frecvenţa ultrasunetelor, cavitatea se distruge printr-o
implozie care generează o creştere locală a temperaturii
( până la 10000 grade C) şi a presiunii.
Acţiunea biologică a ultrasunetelor

• este funcţie de: parametrii câmpului ultrasonic care acţionează,


de nivelul de organizare a materiei, de condiţiile de mediu, de
condiţiile stabilite de cei care realizează iradierea cu ultrasunete
( timpul de iradiere, etc.)

•Dintre parametrii câmpului ultrasonic cei mai importanţi sunt:


intensitatea şi frecvenţa acestui câmp].

•Proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale sistemului biologic


depind de unele constante ale mediului care influenţează proprietăţile
câmpului ultrasonic: impedanţa acustică, viteza de propagare,
compresibilitatea, absorbţia şi depind de unii parametrii fizici şi chimici
ai sistemului: concentraţia, volumul probei, densitatea, temperatura,
viscozitatea, dimensiunile celulelor, structura sau rezistenţa membranei
celulare.

• Condiţiile stabilite pentru iradierea cu ultrasunete sunt: timpul


de ultrasonore, distanţa dintre traductor şi proba, presiunea ambiantă de
lucru, tipurile de unde ultrasonore: continue sau în pulsuri, etc.
ACTIUNEA ULTRASUNETELOR ASUPRA
MATERIALULUI BIOLOGIC

 Intensităţile mici (0,5 - 1,5 W/cm2 ) produc în cea mai mare parte
acţiuni biopozitive.
 La nivel celular se realizează : creştere a permeabilităţii membranelor
celulare, activare moleculară prin creşterea treptei energetice a
electronilor exteriori atomici. Prin variaţia alterativă a presiunii, se
declanşează un efect intracelular de amestec caracterizat de apariţia
unor curenţi protoplasmatici în interiorul celulei.

 Tot la doze mici de intensitate se accelerează procesele fiziologice


normale: creşte activitatea de respiraţie celulară, sunt activaţi
fermenţii glicolitici, sunt activate procesele oxidative, se produc efecte
reducătoare.
ACTIUNEA ULTRASUNETELOR ASUPRA
MATERIALULUI BIOLOGIC

 La aplicarea intensităţilor medii (1,5-3 W/cm2), la nivel


celular are loc o amestecare protoplasmatică mai puternică
si se modifică mai uşor permeabilitatea membranară. Tot la
intensităţi medii are loc fragmentarea macromoleculelor,
hipermeabilizarea membranelor, creşterea metabolismului
celular local, vasodilataţie crescută.

 Procesele fiziologice se accelerează. Modificările descrise


mai sus sunt încă reversibile ceea ce înseamnă că după
îndepărtarea câmpului ultrasonic celulele îşi refac în mod
treptat starea lor normală, biologică.
ACTIUNEA ULTRASUNETELOR ASUPRA
MATERIALULUI BIOLOGIC

 La intensităţi mari (3 - 10 W/cm2 ), în celule şi ţesuturi apar reacţii


funcţionale, care determină efecte ireversibile parţiale sau totale.

 Aceste modificări pot să ajungă până la necroze locale şi rupturi


capilare.