Sunteți pe pagina 1din 18

1.

Examinarea ochiului și anexelor sale la lumina zilei (examinarea conjunctivei bulbare și


palpecrale)

Regiunea sprâncenară:
Se examinează aspectul tegumentelor și al cililor, prezența unor leziuni inflamatorii, cicatriciale, plăgi,
contuzii, formațiuni tumorale (mărimea, consistența la palpare, infiltraţia tesuturilor subiacente, prezența
durerii la palpare).
Pleoapele:
Se urmăresc în special 3 caracteristici: aspectul, poziția și motilitatea. Aspectul. Se examinează mărimea și
simetria celor două pleoape, culoarea tegumentelor (congestie, paliditate, echimoze, de- pigmentāri sau
hiperpigmentări), prezența unor leziuni patologice (inflamatii, ulcerații, plägi, cicatrice, tumori, etc.),
aspectul, marimea şi simetria fantelor palpebrale, precum și caracteristicile marginii ciliare.
Motilitatea palpebrală:
Rugând bolnavul să închidă și să deschidă ochii, se notează prezența sau absenta tulburărilor motilității
palpebrale. deschiderea incompletă sau imposibilitatea deschiderii fantei palpebrale (ptoza), deschiderea
exagerată a fantei palpebrale, imposibilitatea inchiderii fantei palpebrale (lagoftalmie).
Conjunctiva
este o membrană mucoasă, elastică, subțire, lucioasă și transparentă, de culoare roz.
Examenul obiectiv al acesteia incepe la lumina zilei, examinandu-se pe rând conjunctiva palpebrală sau
tarsală, bulbara și conjunctiva fundului de sac. Ne poate releva prezenta unei hiperemii, hemoragii
conjunctivale şi a secretiilor patologice mucoase. Sero-mucoase sau purulente neorganizate sau organizate
în filamente, pseudomembrane sau membrane, prezenta hipertrofiilor papilare, foliculilor, cicatricelor, etc.
2.Examinarea acuității vizuale

Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge forma, dimensiunea, conturul şi detaliile elementelor din
spaţiu. Vederea cea mai clară este localizată la nivelul maculei (pata galbenă), datorită numărului maxim de conuri.
Examinarea acuității vizuale se face cu ajutorul tabelelui special care conţin litere, cifre, semne sau desene, numite
optotipi. Aceşti optotipi sunt constituiţi în aşa fel încât semnele cele mai mici, din ultimul rând să fie văzute de la
distanţa de 5 metri sub un unghi vizual de 5 minute, iar grosimea semnelor corespunde unei deschideri angulare de 1
minut.
Optotipii standardizaţi utilizaţi în prezent în clinică sunt în tabele ce au 10 rânduri de semne şi fiecare rând corespunde unei
valori de la 0.1 la 1 acuitate vizuală.
Exprimarea A V cu optotipii construiţi prin gradare zecimală se face sub formă de fracţie: AV= d/D,
unde: - d = distanţa de la care sunt citite rândurile optotipului de pacientul examinat;
- D = distanţa de la care poate fi citită litera unui anumit rând de către subiectul cu vedere normală (emetrop).
De exemplu: dacă pacientul aşezat la 5 metri (d=5m), va citi literele din primul rând al optotipului care trebuie să fie văzute
de la 50 de metri, conform formulei, acuitatea vizuală va fi 5/10 (d/D) = 1/10;
Dacă subiectul examinat nu poate citi de la distanţa de 5 metri nici primul rând de al optotipului, fie îl apropiem de optotip
cu câte un metru (acuitatea vizuală va fi 4/50 la 4 metri, 3/50 la 3 metri, 2/50 la 2 metri, 1/50 la 1 metru)
Examinarea AV se face la lumina zilei sau în camera puţin obscură. Examenul se practică separat la fiecare ochi, la început
fără lentile de contact apoi, dacă este necesar se utilizează lentile care să corecteze o anumită ametropie (tulburare de
refracţie). Este măsurată mai întâi AV la ochiul cu vederea mai scăzută, în timp ce ochiul celălalt este exclus printr-un
opercul semitransparent, care asigură o luminozitate egală pentru ambii ochi.
Cauzele care pot determina scăderea acuităţii vizuale sunt multiple: - tulburări ale refracţiei oculare; - afecţiuni care produc
modificarea transparenţei mediilor oculare (corneea , umoare apoasă, cristalin, corp vitros); - leziuni ale fundului de
ochi (retină, coroidă, nerv optic, căi optice) .
Patologii în care se manifestă prin scăderea acuității vizuale
• Chemozis(edemul conjuctivei bulbare ); Tumorile nervului optic(Glioamele tumoare benignă; Meningioamele
benignă); Distrofii corneene anterioare(distrofia Cogan distrofia Meesmann sau distofia epiteliala juvenila ereditara)
3.Examinarea câmpului vizual
câmpul vizual corespunde porţiunii din spaţiu care se proiectează pe retina sensibilă a unui ochi imobil. Câmpul
vizual este binocular şi monocular.
Câmpul vizual relativ are ca limite periferice :( - temporal: 80-90 grade;
- inferior: 60-80 grade; - superior: 45-55 grade; - nazal: 50-60 grade )
Pentru culori, câmpul vizual este mai redus cu aproximativ 10 grade pentru albastru, 20 grade pentru roşu şi 30
grade pentru verde.
Aparatele cu care se examinează câmpul vizual se clasifică:
a)după suprafaţa fondului:
-Campimetre (ecrane plane) marcate de un punct central pe care subiectul îl fixează când este adus un test pe
suprafaţa lor tip Wecker, Bjerrum, cartoanele Heitz.
Aceste aparate sunt utilizate pentru examinarea porţiunii centrale a câmpului vizual.
-Perimetre (ecran cu aspect de semicupolă)examinează
Perimetria cinetică în care indexul luminos căruia îi putem varia intensitatea luminoasă şi suprafaţa, se deplasează
la nivelul cupolei, din periferie către centru.
Perimetria statică, la care elementul variabil este intensitatea luminoasă a testului, testul fiind imobil. Aceasta din
urmă reprezintă o metodă modernă, sensibilă de examinare a câmpului vizual, permiţând descoperirea
tulburărilor cele mai discrete în anumite puncte ale câmpului vizual.
Dintre cele mai cunoscute perimetre cinetice amintim perimetrele Goldmann, Maggiore, iar perimetria statică
utilizează aparate tip Harms sau Humprey.
b) după iluminarea fondului determinarea câmpului vizual se poate face în condiţii:
fotopice (iluminare puternică)
mezopice (iluminare medie)
scotopică (iluminare slabă).
4.Examinarea vederii cromatice
Simţul cromatic sau vederea culorilor este facultatea retinei de a percepe diferite radiaţii monocromatice din
spectrul vizibil, cu lungimi de undă cuprinse între 375-760 micrometri (ROGVAIV – roşu, orange, galben,
verde, albastru, indigo, violet)
Metodele de explorare clinică a simţului cromatic
Sunt numeroase, ele pot fi clasificate după:
- tipul stimulilor coloraţi:
• metode spectrale şi metode care folosesc culori pigmentare;
- după principiul care stă la baza metodei pot fi:
• Colorimetre şi anomaloscoape care utilizează egalizările spectrale.
• Probe de asortare şi clasificare a unor indici coloraţi, testul Panel D-15, testul Farnsworth cu 100 pioni.
• Probe de denumire (utilizează lanterne colorate)
• Probe de confuzie (sau tabelele pseudoizocromatice (Isihara, Rabkin), folosite pentru testarea simţului
cromatic la conducătorii auto sau în transporturi
• Patologii ;Discromatopsia (lipsa de perceptie a culorilor)
Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau o dereglare functionala a celulelor din retina
 responsabile de perceptia cromatica.
5.Examinarea vederii binoculare și motilității oculare
Analiza senzaţiei vizuale se face de obicei monocular dar toate fenomenele se produc simultan la cei
doi ochi şi astfel apare vederea binoculară. Aceasta reprezintă fuziunea la nivel cortical a celor
două imagini transmise de fiecare retină şi realizarea unei percepţii unice.
Vederea binoculara este o functie ce se consolideaza complet pe la varsta de 5-6 ani.
Vederea binoculara are urmatoarele componente:
• Vederea concomitentă a câte o imagine de fiecare ochi în parte
• Fuziunea imaginilor, adică perceptia unei singure imagini
• Vederea stereoscopică, ceea ce se datorează suprapunerii celor doua imagini percepute de fiecare
ochi în parte, iar imaginea finală are vedere tridimensionala.
Vederea binoculară se consideră normală atunci când sunt intrunite urmatoarele condiții:
• Integritatea anatomică și dioptrică a gl.oculari
• Existenta campului vizual binocular
• Integritatea functională a doua retine
• Integritatea functională și anatomică a aparatului motor (nervos și muscular)
Se examinează cu ajutorul diploscop (aparat pentru examinarea și tratarea strabismului. ), însa un examen
mai eficient ne oferă sinoptoforul – aparat din 2 tuburi aranjate sub un unghi de 45 grade.
Sinoptoforul este un instrument utilizat pentru determinarea strabismului și a gradelor vederii binoculare
• Pacientul trebuie să se uite prin aceste tuburi pentru a vedea imaginea de la capatul tubului, iar ca
pentru fiecare ochi să se poată uita prin tub, brațele tubului trebuie să se afle la 0 grade. Daca nu,
se calculează gradele de deviere – strabism.
• Patologii : traume ,strabism,
6.Examinarea simțului luminos
Senzația de lumină constă în perceperea, prelucrarea
 și reflectarea de către scoarța occipitală a procesului de excitare a
celulelor vizuale. Suportul morfo funcțional al SL il constituie celulele
fotoreceptoare ale retinei (celulele cu bastnase și celulele cu con) in
special celulele cu bastonașe care asigura vederea nocturna (scotopica). 
Examinarea se face întro încapere obscură ,se examineaza câte un ochi pe
rând ,al doilea fiind acoperit .
În ochil care se examineaza se proiecteaza un fascicul luminos de la distanța
de un metru (luminarea este intermitentă), întrebînd pacientul sa ne
indide de unde și daca apare lumina.
Absența senzatiei luminoase ne indica leziuni severe la nivelul fie a retinei sau
a nervului optic
Patologii Reteniene glaucom,traume ,tumori
7.Examinarea funcției glandei lacrimale și permiabilității cailor lacrimale
Aparatul lacrimal este alcătuit din
1) Glandele lacrimale
2) 2) Căile lacrimale.
Glandele lacrimale. Sunt reprezentate de:
-glanda lacrimală propriu-zisă (principală);
-glande lacrimale accesorii.
Glanda lacrimală propriu-zisă. Este situată în partea anterioară a unghiului superior extern al orbitei,
adăpostită în foseta lacrimală a osului frontal. Are două porţiuni o porţiune orbitară şi o
porţiune palpebrală separate de o (creștere)expansiune aparentă a muşchiului ridicător al
pleoapei superioare.
Căile lacrimale.
-încep în unghiul intern al ochiului prin punctele lacrimale (superior şi inferior) situate pe marginea
liberă a celor două pleoape între porţiunea lacrimală şi porţiunea ciliară a marginii libere;
-se continuă cu canaliculele lacrimale (superior şi inferior) cu o porţiune mică verticală, apoi una
mai mare orizontală;
-se varsă în sacul lacrimal - rezervor cilindric, membranos situat pe peretele medial al orbitei,
anterior într-o lojă osoasă între osul ungvis lacrimal şi ramura montantă a maxilarului;
-anterior de sacul lacrimal trece tendonul orbicularului sau ligamentul palpebral intern;
-canalul lacrimo-nazal este un conduct mucos situat într-un conduct osos care se deschide în meatul
nazal inferior (valvula Hasner-).
Examenul glandelor lacrimale se efectuează prin:
-Inspecţie - glanda lacrimală se poate examina (porţiunea palpebrală) în partea externă a fundului de sac
conjunctival superior,unde se pot observa un proces inflamator acut cu deformarea caracteristică în “S” (culcat)
a marginii libere a pleoapei superioare;
-Palpare - ne permite să constatăm dacă glanda este sensibilă, mărită de volum, indurată, dacă e sediul unei
fluctuaţii.
Examenul funcţional al glandei lacrimale este probele cantitative ale secreţiei lacrimale. Testul Schirmer este
prevazut cu o bandă de hârtie de filtru introdusă în fundul de sac conjunctival inferior. Umectarea acesteia pe o
lungime sub 10 mm arată o hiposecreţie lacrimală globală.
Examinarea căilor lacrimale se poate realiza prin:
La fel prin observație și palparea dar:Cercetarea permeabilităţii căilor lacrimale se poate efectua prin:
- Instilarea unei soluţii colorate. In fundul de sac conjunctival (colargol 5%, albastru de metilen 1%) produce o
secreţie nazală colorată dacă evacuarea lacrimilor decurge normal.
-Spălarea căilor lacrimale. Cu ajutorul unui stilet conic Bowman se dilată punctul lacrimal inferior (după anestezie a
conjunctivei cu xilină, tetracaină), apoi se introduce o canulă cu ac încurbat la nivelul canaliculului lacrimal
(inferior sau superior). Acesta se adaptează la o seringă în care se aspiră în prealabil ser fiziologic sau o soluţie
dezinfectantă. Dacă bolnavul simte lichidul în rinofaringe şi îl înghite, căile lacrimale sunt permeabile.
- Sondajul căilor lacrimale permite restabilirea permeabilităţii căilor lacrimale cu ajutorul unei sonde Bowman în anumite
situaţii în care apare obstrucţia congenitală a canalului lacrimo-nazal.
Tulburările de secreţie lacrimală poate fi scaderea secreții lacrimații (absenţa congenitală sau lezarea glandelor lacrimale; -leziuni ale
căilor nervoase aferente ale reflexului de lăcrimare; -tulburări endocrine (sindrom Sjögreen, diabet). ) prin hipersecreţie se poate datora
unor cauze diverse: -iritaţie reflexă cu punct de plecare la nivelul ochiului, anexelor oculare (corpi străini corneeni,
conjunctivali, trichiazis, inflamaţii corneene, iriene); la nivelul organelor vecine (leziuni dentare, sinuzită, rinită); -afecţiuni
endocrine (boala Basedow), nervoase (tabes);
Dacricistita (inflamatia cailor lacrimare)
Dacriodenita (inflamatia glandei)
8.Examenul reflexilor pupilare
Pupila este un orificiu circular situat în centrul diafragmului irian. Prin motricitatea sa, pupila dozează în
mod reflex cantitatea de lumină care pătrunde în interiorul ochiului, protejând totodată retina
împotriva unei iluminări puternice.
Diametrul pupilar normal este cuprins între 2-4 mm. El se modifică permanent producându-se fie
mărirea pupilei (midriază), fie micşorarea acesteia (mioză)
Examenul reflexelor pupilare necesită acţiunii substanţelor medicamentoase care modifică diametrul
pupilar midriaticele şi mioticele.
Midriaticele provoacă dilatarea pupilei și acestea sunt
- Midriaticele parasimpaticolitice sunt: atropină 0,5-1%, homatropina 1%,
În timp ce atropina are o durată de acţiune de peste 4 zile, midriaza produsă fiind maximă după 20 de
minute, reflexul fotomotor fiind abolit, homatropina are o acţiune de 12-24 ore iar mydrumul de
numai 2-3 ore.
Midriaza produsă de atropină creşte după instilarea de cocaină care excită fibrele simpatice, dar lasă să
persiste reflexul fotomotor. Instilarea de atropină asociată cu adrenalină şi cocaină reprezintă
cunoscuta “formulă midriatică”. - Adrenalina produce la un subiect normal o midriază mai slabă prin
excitarea fibrelor simpatice ce inervează muşchiul dilatator al pupilei (acţiune simpaticomimetică).
Mioticele provoacă constricţia pupilei.
- Mioticele parasimpaticomimetice sunt cele mai utilizate în practica clinică. Pilocarpina (soluţie 0,5-
2%) acţionează după 10 minute, efectul fiind redus după 4-6 ore.
- Ezerina (fizostigmina) determină o acţiune miotică după câteva minute cu durată de 1-2 zile, prin
inhibarea colinesterazei. Pupila nu se contractă dacă a fost dilatată cu atropină şi ezerina nu
acţionează în cazul unei paralizii de nerv oculomotor comun (III).
9.Aprecierea tensiunii intraoculare
Tensiunea intraoculară este rezultatul stării de echilibru dintre conținutul ochiului și elasticitatea pereților săi, deci
ea asigură globului ocular condițiile necesare unei funcționări optime. Presiunea intraoculară variază între
anumite limite fiziologice, care dacă sunt depășite au repercusiuni asupra aparatului optic și asupra
metabolismului ocular perturbând funcționarea normală a vederii.
Limitele normale ale tensiunii intraoculare sunt intre 10 si 21 mmHg, cu un maxim dimineata si un minim catre
seara.
Creşterea tensiunii intraoculare este determinată de modificarea raportului între secreţia şi eliminarea umorii
apoase
Hipertensiunea intraoculara este considerata o tensiune mai mare de 21 - 22 mmHg; Hipertensiunea intraoculara
poate da nastere unor complicatii grave. Ca de ex.glaucomul
Metodele de examinare indirecte
Metoda degitală -Ea constă în palparea bidigitală a globului ocular cu pleoapele închise (transpalpebral) cu indexul
de la ambele mâini şi se obţine o senzaţie de renitenţă, normal, sau o senzaţie de duritate a globului (hipertonii)
ori de renitenţă crescută (în hipotonii).
Metodele tonometrice -sunt metodele utilizate pentru măsurarea tensiunii oculare în practica clinică. Principiul
acestor metode constă în măsurarea deformării corneene sub acţiunea unei presiuni exterioare deformatoare,
care este proporţională cu presiunea intraoculară.
a) tonometre prin indentaţie; produc deformarea corneei prin înfundarea calotei acesteia şi măsoară înălţimea
depresiunii corneene provocată de apăsare pe o suprafaţă de contact unică prin folosirea a( -tonometrul Schiötz;
tonometrele electronice)
b) tonometre prin aplanaţie; sunt utilizate mai multe tipuri de tonometre prin aplanaţie: (aplanotonometrele
construite după principiul Goldmann; -tonometre construite după principiul tonometrului Mackay- Marg )
Tensiunea intraoculară normală este dificil de determinat matematic. În general este considerată “normală” acea tensiune oculară
care nu determină leziuni ale nervului optic.
Valorile scăzute ale tensiunii oculare, sub 6,5 mm Hg reprezintă o hipotonie oculară.
10.Examinarea mediilor transparente ale globului ocular în lumina trecătoare.
Conjunctiva este o mucoasă subţire şi transparentă, care căptuşeşte faţa posterioară a pleoapelor şi partea
anterioară a scleroticii, până la nivelul limbului sclero-corneean.
1. anemia – conjunctivă palidă, decolorată, în stări anemice;
2. hiperemia – conjunctivă congestionată de culoare de roşie- violacee, :
3. cianoza conjunctivei – conjunctivă de culoare albăstruie, reprezintă un semn de stază, cu dilatarea vaselor
conjunctivei.
4. chemozisul conjunctival – sau edemul conjunctivei, care formează un burelet translucid, roz sau roşu
aprins; apare în inflamaţii conjunctivale, oculare, sau orbitare.
Corneea reprezintă porţiunea transparentă a tunicii externe (sclero-corneea),cu putere refringentă, localizată în
zona anterioară a globului ocular.
Inflamaţiile corneei se numesc cheratite, având ca principal semn obiectiv pierderea transparenţei corneene
într-o zonă, datorită infiltraţiei de leucocite din vasele conjunctivale şi cheratoblaşti proveniţi din
înmulţirea celulelor corneene.
Cristalinul este o structură transparentă şi refringentă care face parte din sistemul dioptric ocular, cu formă de
lentilă biconvexă şi cu o putere de refracţie de 22 dioptrii
La lumina zilei cristalinul este transparent, câmpul pupilar fiind negru. În cazul opacifierii, cristalinul are o
culoare alb-cenuşie.
Cataracta -La examenul biomicroscopic se observă topografia opacităţilor cristaliniene, care apar alb-cenuşii pe
fondul pupilei; în formele avansate, în câmpul pupilar se observă cristalinul de culoare alb-sidefie..
Corpul Vitrosul este un ţesut mezenchimatos, cu consistenţă gelatinoasă, transparent. El este constituit din 99% apă şi ocupă
spaţiul intraocular cuprins între retină, corp ciliar şi cristalin, reprezentând aproximativ 2/3 din conţinutul globului ocular
(3,9 ml).
Amiloidoza. Inițial apare ca o depunere albicioasa fufoasă pe pereții arterilor retiniene ,dar ulterior invadează vitrosul si are
aspect de zăpadă
11.Determinarea refracții oculare
Refracţia oculară este reprezentată de modificarea direcţiei razelor de lumină datorită
mediilor oculare transparente şi refringente, fenomene care conduc la formarea pe
retină a imaginilor obiectelor aflate în faţa ochiului. Mediile transparente şi
refringente ale ochiului sunt corneea şi cristalinul, umorul apos şi vitrosul fiind
considerate numai medii transparente, indicii de refracţie fiind practic neglijabili.
Modificaţia refracţiei oculare poate fi dată de cristalin care îşi modifică raza de curbură
sub acţiunea muşchiului ciliar în procesul de acomodaţie. Aşadar, putem distinge:
refracţia statică (fără intervenţia acomodaţiei) şi refracţia dinamică (cu participarea
mecanismului acomodativ).
Metode de determinare a refracţiei oculare
Metoda subiectivă (Donders) constă în determinarea lentilei care corectează cel mai
bine viciul de refracţie. Se aşează lentila în faţa ochiului ametrop, numărul lentilei
corectoare, cu care se obţine acuitatea vizuală normală; aceasta reprezintă,
aproximativ, gradul ametropiei. Trebuie însă luată în considerare acomodaţia care
diferă cu vârsta, cu gradul de refracţie şi în raport de corecţia optică purtată
anterior de subiectul examinat.
Metodele obiective de determinare a refracţiei includ: - metode care determină
refracţia oculară totală: oftalmoscopia directă, schiascopia, refractometria,
autorefractometria computerizată, dioptronul; - metode care determină refracţia
corneei sau numai a feţei sale anterioare: astigmometria.
Oftalmoscopia. examinarea se face într-o cameră obscură cu ajutorul unui
oftalmoscop electric. Se bazează pe principiul ca examinatorul emetrop va
vedea exact fundul de ochi emetrop al pacientului. însa, dacă pacientul
prezintă un viciu de refracție, discul papilar apare șters. Ca acesta sa fie
vizibil, trebuie de corectat viciul de refracție, cu cea mai slabă lentilă
divergentă sau cea mai puternică convergentă.
 Schiascopia. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei
umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie,
retinoscopie. 
Schiascopia este explicată prin faptul că razele de lumină proiectate prin pupilă
pe retină, sunt reflectate la nivelul acesteia şi vor ieşi din ochi, având direcţii
diferite după refracţia oculară. Astfel, dacă ochiul examinat este miop, razele
au traiect convergent la ieşirea din ochiul examinat, dacă este emetrop au
traiect paralel şi dacă este hipermetrop, razele au traiect divergent.
Refractometria – se efectueaza cu ajutorul refractometrului Gartinger. Acest
aparat permite proiectarea pe retina a firelor luminoase sub forma de linii
orizontale și verticale. Cele verticale permit detectarea refracției iar cele
orizontale – prezintă meridianele principale. Cu ajutorul acestui aparat se
poate depista și astigmatismul.
12.Principiile de corecție a miopiei, hipermetropie și presbiopie
Hipermetropia este viciul de refracţie în care razele luminoase venite de la
infinit sunt focalizate într-un focar virtual situat înapoia retinei. Printr-un
efort acomodativ, imaginea este clasificată fiind adusă pe retină.
Hipermetropul în repaos acomodativ nu vede bine nici la distanţă, nici
aproape.
Tratamentul hipermetropiei constă în corecţia sa cu lentile (aeriene sau lentile
de contact) sau prin procedee chirurgicale.
-Lentilele aeriene convergente (convexe, notate cu +), aduc imaginea pe
retină. Se prescrie lentila cea mai puternică cu care pacientul vede cel mai
bine. Când există strabism convergent (la copii) se recomandă corecţia
hipermetropiei totale determinate după cicloplegie.
- Lentilele de contact sunt indicate în hipermetropiile mari sau în cazuri de
anizometropii (diferenţe de refracţie între cei doi ochi) forte.
- Tratamentul chirurgical este puţin utilizat şi uneori controversat
(keratotomii hexagonale, keratectomia inelară periferică cu laserul
excimer).
Miopia -Razele de lumină ce pătrund în ochi paralele venite de la infinit
focalizează într-un punct situat în faţa retinei. Miopul vede neclar la
distanţă, şi cu cât obiectul privit se apropie de ochi, focarul se apropie de
retină şi imaginea se clarifică. Miopia este mai puţin frecventă ca
hipermetropia, dar unele forme clinice pot avea o evoluţie progresivă cu
alterări ale membranelor oculare.
Principiul corectiei cu lentile biconcave (divergente):
• Ochiul miop este adaptat pentru raze divergente, are puterea de refracție
excesivă
• Ochiul miop nu poate să focalizeze razele paralel pe retină
• Schimband cu ajutorul lentilelor direcția razelor paralele, putem face astfel
ca ele să se adune pe retină.
• De-aceea se plasează o lentila concava, la o distantă de 12-15 mm fată de
cornee.
• Lentila concava face ca razele paralele de lumina sa devina divergente
inainte de a ajunge in ochi, ochiul miop avand o putere de refractie mai
mare, aduna aceste raze pe retina.
13.Particularitățile înlăturării corpilor conjuctivali și corneeni.
Conjunctiva este o mucoasă subţire şi transparentă, care căptuşeşte faţa posterioară a
pleoapelor şi partea anterioară a scleroticii, până la nivelul limbului sclero-corneean.
Sunt de natură diferită (metalici, vegetali, sticlă, insecte etc.), putând să producă leziuni
corneene prin clipit, dacă ajung sub pleoapa superioară.
Corpii străini ce se depistează pe conjunctivă, în straturile ei sau sub ea, se
inlatură cu un tampon de vată sau cu un ac, iar cand nr lor este mare și de
dimensiuni mici (conjunctiva bulbara) se indepartează numai acei ce se
gasesc la suprafața și care sunt mai mari.

Corneea reprezintă porţiunea transparentă a tunicii externe (sclero-corneea),cu putere


refringentă, localizată în zona anterioară a globului ocular.
Corpii străini corneeni Sunt frecvenţi şi pot fi de natură diferită: particule de metal (şpan),
particule de cărbune, particule vegetale, insecte etc (vezi planşa). Pacientul acuză durere
oculară cu senzaţie de corp străin, congestie oculară, lăcrimare şi blefarospasm. Examenul
biomicroscopic permite localizarea corpului străin şi extracţia acestuia după o simplă
anestezie de suprafaţă (instilaţii de xilină, ametocaină, xilocaină). Dacă corpul străin este
localizat profund, atunci extracţia se face în sala de operaţie, cu electromagnetul în cazul în
care este metalic; dacă corpul străin proemină în camera anterioară se poate efectua o
incizie a corneei la limb, împingându-se cu spatula din posterior către anterior, sau se pot
diseca pe rând straturile corneene din jurul corpului străin pentru a facilita o extracţie a
acestuia cu pensa.
14.Determinați unghiul deviației globului ocular

• Strabismul funcţional sau concomitent este o deviaţie oculară manifestă,


permanentă a axelor vizuale, cu menţinerea unui unghi de deviere
constant în oricare direcţie a privirii şi pentru orice distanţă.
Examinarea la sinoptofor. Determinarea deviaţiei strabice la sinoptofor
realizează cel mai complet şi mai riguros examen. Sinoptoforul este un
aparat utilizat şi pentru testarea vederii binoculare, a corespondenţei
retiniene ca şi a existenţei fixaţiei extramaculare. Acest aparat conţine
două tuburi prevăzute cu prisme şi oglinzi prin care copilul priveşte cu
ambii ochi imagini diferite sau aproape identice, având mici detalii de
control. La sinoptofor se pot determina:
unghiul de deviaţie obiectiv (de către examinator prin centrarea reflexului
luminos pe cornee)
unghiul de anomalie (diferenţa dintre unghiul obiectiv şi unghiul subiectiv).
Studiul mişcărilor oculare voluntare se efectuează prin prezentarea şi
urmărirea unui stimul luminos sau a degetului examinatorului în cele nouă
direcţii ale privirii atât monocular cât şi binocular.
15.Ajutorul premedical în conbustii și plăgi penatrante ale globului ocular
• Ajutorul in combustii:
• Primul ajutor trebuie acordat imediat, si va depinde de tipul combustiei.
• Combustiile chimice – lavajul abundent al sacului conjunctival timp de 15-20 minute cu ser fiziologi, sau
solutie de furacilnia sau apa obisnuita de la fantana. In cazul in care sunt prezente cristale de materia chimic
pe suprafata globului ocular, initial se vor inlatura aceste bucatele mici de material chimic cu o penseta sau
cu un tampon uscat, steril, si dupa asta se va recurge la lavajul sacului conjunctival si al corneei. Resturile de
substante chimice se vor neutraliza.
In caz de arsura cu sol.bazica – lavaj cu acid acetic 0.5% sau acid boric 2%
iar in cazul arsurii cu acizi – lavaj cu sol bicarbonat de sodiu – 0.5-2%
arsura cu var stins – lavaj cu citrat trisodic
pentru ameliorarea durerilor – sol.Dicaina de 0.5% sau Novocaina 0.5%
dupa lavaj imediat pacientul este transportat la spital in sectia de oftalmologie.
• In combustii mai grave, cu eroziuni de epiteliu, defect de substanta , se administreaza anatoxina sau ser
antitetanos.
• In arsuri termice cu apa, vapori, ulei, flacara – daca pe cornee sau in sacul conjunctival nu au ramas
impuritati, lavajul poate fi ignorat.
•  
• Ajutorul in plagi penetrante:
• In caz de plaga penetranta a gl ocular, primul ajutor medical trebuie acordat de catre un medic cat mai
urgent. Dupa o inspectare a ochiului traumat, in sacul conjunctival se va instila colir antiseptic (Albucid,
Levomicetina etc), se va aplica un pansament binocular, se va administra ser sau anatoxina antitetanos, si
antibiotice cu spectru larg de actiune. Pacientul va fi transportat in sectia de oftalmologie.
•  
• Toaleta chirurgicala primara a plagii trebuie efectuata sub microscop. Dupa inlaturarea corpilor straini, a
fragmentelor tunicilor interne, maselor cristaliniene, pe plaga se aplica suturi continue sau nodulare

S-ar putea să vă placă și