Cânepa

CANNABIS
SATIVA
 IMPORTANTA
Cânepa este una dintre cele mai vechi plante cultivate în ţara noastră (peste 2000 de ani), fiind utilizată în
principal pentru obţinerea de fibre folosite la confecţionarea de îmbrăcăminte. Tulpinile de cânepă din
populaţiile locale şi cânepa sălbatică conţin 10-12% fibre, iar soiurile ameliorate, 26-32%.
Conţinutul de fibre în tulpini este influenţat de soi, condiţiile tehnologice şi pedoclimatice. Fibrele au o serie
de însuşiri deosebit de valoroase la rezistenţă (la tracţiune, torsiune, frecare, putrezire), extensibilitate (elastică şi
plastică), capacitate de filare, lungime mai mare decât fibrele de sisal, iută, manilă sau bumbac, care le fac
utilizabile într-o serie de domenii: în industria textilă, în industria manufacturieră, în industria automobilelor.

Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi
2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit
direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează pentru obţinerea lacurilor,
vopselelor, linoleumului, săpunului şi a pânzelor ceruite. 
 Turtele rămase de la extragerea uleiului se utilizează singure sau în nutreţuri
concentrate pentru hrana păsărilor, viţeilor, cailor, oilor, peştilor, etc. – 600 g turte
de cânepă echivalează ca valoare nutritivă cu 1000 g boabe de cereale. În hrana
vacilor gestante, turtele de cânepă trebuie folosite cu restricţie, deoarece provoacă
avorturi.

Lemnul de cânepă reprezintă cca 55% din greutatea tulpinii şi conţine peste
50% celuloză. Puzderia rezultată de la extragerea fibrelor sau planta întreagă, se
utilizează pentru obţinerea de: hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru
industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips. 

Pleava rezultată în culturile pentru sămânţă este un îngrăşământ deosebit de

valoros: 10 t pleavă de cânepă echivalează cu 40 t gunoi de grajd.

Frunzele şi inflorescenţele se utilizează în medicină.

 Compoziţia chimică

Compoziţia tulpinii de cânepă, raportată la substanţa

uscată se prezintă astfel: celuloză brută - 45,38 %; substanţe
extractive neazotate - 49,79 %; proteine - 1,56 %; lipide -
0,82 %; cenuşă - 2,44 %. Fibrele de cânepă conţin 75 - 81 %
celuloză, 4 - 6 % lignină, 10 - 21 % substanţe pectice.
 Răspândire

Pe plan mondial, suprafeţele cultivate cu cânepă s-au restrâns

continuu, de la peste 1 milion ha în anul 1938, până la 53,9 mii ha în 2001
(FAO 2002). Ţări care cultivă suprafeţe mai mari sunt: India, China, Coreea
de Sud, Rusia. În Europa şi Asia, cânepa se cultivă pentru fibre, iar în Africa
în scop medicinal. În multe ţări occidentale, cultura cânepii a fost interzisă,
datorită folosirii acesteia pentru extragerea haşişului.
În România, în anul 1938 s-au cultivat cu cânepă 39 mii hectare,
suprafaţă ce a scăzut treptat, iar in anul 2003 suprafata ajungand la 1,2 mii
ha.
 Relaţii plantă-factori de vegetaţie

Cerinţele faţă de temperatură sunt moderate, necesarul de căldură pentru obţinerea

de fibre fiind de 1800 - 2000° C, iar pentru producţia de seminţe, 2300 - 2800° C. Cele
mai. ridicate producţii de fibre se obţin în zone, cu temperatura din timpul vegetaţiei
plantelor de 20 - 22° C, în condiţiile unei bune aprovizionări cu apă şi lumină intensă. Deşi
germinaţia seminţelor începe la 2 - 4° C, totuşi răsărirea uniformă şi rapidă are loc când,
temperatura solului este de 7 - 10° C.
Cerinţele faţă de umiditate sunt ridicate, consumul specific de apă la cânepă fiind de
400 - 800 (obişnuit 400 - 500). Faza critică pentru apă este de la începutul butonizării
(diferenţierii sexelor) până la sfârşitul înfloririi, când plantele consumă 65 - 70 % din
necesarul total de apă, dar şi în perioada de germinare. După înflorire, cerinţele pentru apă
a cânepii pentru fibră scad, în schimb, pentru obţinerea de sămânţă, cânepa are nevoie de
cantităţi mari de apă încă 15-20 zile (V., Bîrnaure, 1979).
 Cerinţele faţă de lumină sunt ridicate, mai ales la
soiurile de cânepă sudică, care se comportă ca plante de zi
scurtă.
Cerinţele faţă de sol. Cânepă este foarte pretenţioasă.
Necesită soluri profunde, bogate în humus şi elemente
nutritive (inclusiv calciul şi cuprul), bine aerate, cu pH-ul
neutru (cu valori de 6,8 - 7,5), cu textură lutoasă, luto -
argiloasă, structurate, cu apă freatică la 1 - 2 m adâncime şi
uniforme ca fertilitate (cânepa este un foarte bun indicator al
fertilităţii solurilor).
Favorabile pentru cânepă sunt: cernoziomurile, solurile
aluviale, lăcoviştele, rendzinele. Reuşeşte şi pe cele brune şi
brun - roşcate. Nu se pretează pe solurile nisipoase, pietroase
ori erodate, nici pe cele foarte grele (cu procent prea ridicat
de argilă), impermeabile.
 Zonare

Analizând cerinţele cânepii faţă de climă şi sol, s-a realizat zonarea

ecologică a acestei plante astfel:
Zona foarte favorabilă cuprinde Câmpia de Vest, zonele intramontane din
văile Someşului, C. Predomină cernoziomurile, aluviunile şi lăcoviştile.
rişurilor, Mureşului, Oltului, Văile Arieşului, pe terasele Târnavelor.
Zona favorabilă (I şi II) se întinde în zonele limitrofe Câmpiei de Vest, în
Podişul Transilvaniei (inclusiv depresiunile), unele microzone din Bazinul
Bahlui şi Bîrlad, din Muntenia, Oltenia, centrul Câmpiei Române, pe văile
râurilor şi în zona colinară, unde precipitaţiile sunt mai reduse cantitativ (280 -
400 mm), dar plantele beneficiază de umiditate atmosferică
 Este de dorit cultivarea cânepii în zona foarte favorabilă şi favorabilă, pe
solurile cele mai corespunzătoare, unde se pot obţine producţii de minimum 6
- 8 t/ha tulpini uscate.

Rotaţia
Cele mai bune plante premergătoare pentru cânepă sunt: leguminoasele
anuale şi perene, cerealele de toamnă, macul şi prăşitoarele gunoite. Dacă se
amplasează după sfeclă sau cartof nefertilizat cu gunoi, dozele de
îngrăşăminte chimice se vor mări cu 15 - 20 %. Nu se recomandă după
porumb erbicidat cu triazine sau atacat de sfredelitorul porumbului (Ostrinia
nubilalis Hb.). Sunt contraindicate tutunul, floarea soarelui din cauza plantei
parazite comune-Orobanche sp. cât şi plante din familia Solanaceae şi
monocultura, datorită dăunătorului - molia cânepii (Grapholita delineana
Walk). Cânepa se poate cultiva în monocultură câţiva ani la rând (aşa zisele
"cânepişti"), iar după apariţia în lan a moliei cânepii (Grapholita delineana
Walk), monocultura se întrerupe. Pe terenurile infestate cu lupoaie
(Orobanche sp.), cânepa nu poate reveni decât după 7 - 8 ani.
După cânepa pentru fibre se pot amplasa cereale de toamnă (grâu, secară,
triticale), deoarece părăseşte terenul devreme şi lasă solul curat de buruieni şi
cu suficiente rezerve de elemente nutritive.
 Fertilizarea
Cânepa pentru fibre are cerinţe mari faţă de elementele nutritive, deoarece
sistemul radicular se dezvoltă mai încet la început, comparativ cu tulpina şi
reprezintă doar 8 - 10 % din biomasa totală, iar capacitatea de valorificare a
îngrăşămintelor este destul de redusă.Acumularea a 70 - 75 % din substanţa uscată
în a doua parte a vegetaţiei (de la diferenţierea bobocilor florali până la sfârşitul
înfloririi), interval în care se consumă 70 - 85 % din cantitatea totală de azot, 65 -
80 % din fosfor şi 75 - 80 % din cantitatea totală de potasiu (Al. Salontai, 1971).
Ţinând seama de aceste considerente se impune folosirea unor doze destul de mari
de îngrăşăminte NPK şi pe bază de calciu (este planta cu cel mai mare consum de
Ca) şi împrăştierea cât mai uniformă a acestora. Dintre macroelemente, rolul
principal în dezvoltarea cânepii îl are azotul, ce condiţionează creşterea rapidă a
tulpinii, cânepa valorificând bine atât îngrăşămintele organice, cât şi cele chimice
 Fosforul şi potasiul au influenţă mai redusă asupra
producţiei totale de tulpini, în schimb contribuie la sporirea
procentului de fibre şi îmbunătăţesc însuşirile tehnologice ale
acestora. Potasiul măreşte şi rezistenţa plantelor la frângere.

Principalul îngrăşământ ce determină sporuri importante la

cânepă este gunoiul de grajd, care se poate aplica direct fără
riscuri sau premergătoarei, dacă este o prăşitoare. Aplicarea
gunoiului direct culturii de cânepă este posibilă, deoarece în
acest caz se sincronizează perioada absorbţiei intense a
elementelor nutritive, cu mineralizarea gunoiului de grajd
semifermentat. În zonele secetoase şi cu soluri mai grele se pot
aplica 25 - 30 t/ha gunoi, iar în zonele umede şi pe soluri sărace,
35 - 40 t/ha gunoi de grajd. La aceste doze de gunoi se adaugă 40
kg N şi 48 - 80 kg P2O5 pentru obţinerea unor producţii ridicate şi
de calitate superioară. Dacă se aplică numai îngrăşăminte
chimice, dozele NPK se vor diferenţia astfel: azotul - în doză de
100 -120 kg/ha (după cereale de toamnă),
 Dozele de fosfor se vor stabili în funcţie de rezerva
solului în P2O5, pe solurile ce conţin sub 3 mg P2O5/100 g
sol se vor aplica 100 kg/ha fosfor; la un conţinut de 4 - 8
mg P2O5 se dau 60 - 80 kg P2O5 /ha, la un conţinut mai mare
de 8 mg P2O5/100 g sol, doza de fosfor se micşorează la 48
- 64 kg P2O5/ha.
Potasiul se aplică tot în funcţie de conţinutul solului
în K 2O şi anume, pe un sol cu mai puţin de 8 mg K2O/100
g sol se fertilizează cu 80 - 100 kg K2 O/ha, la un conţinut
de 8 - 15 mg K2O/100 g sol se vor aplica 60 - 80 kg K2O/ha,
iar dacă în sol există rezerve mai mari de 15 mg K2O/l00 g
sol doza de potasiu ajunge la 38 - 60 kg K2O/ha.
`
 Lucrările solului

Cânepa are nevoie de un sol afânat în profunzime, bine mărunţit în stratul

superficial, nivelat şi curat de buruieni .După recoltarea plantei
premergătoare se efectuează arătura de bază la adâncimea de 25 - 30 cm, cu
încorporarea totală a resturilor vegetale. Dacă terenul este prea uscat şi nu se
poate executa o arătură de calitate, terenul se va lucra cu grapa cu discuri,
urmând ca, după o ploaie să se efectueze arătura cu plugul în agregat cu
grapa stelată. Până la venirea iernii, arătura se lucrează cu grapa cu discuri.
Primăvara, înainte de semănat se pregăteşte patul germinativ cu
combinatorul la adâncimea de 5 - 6 cm, ocazie cu care se încorporează
erbicidele preemergente şi îngrăşământul cu azot. În cazul nelucrării arăturii
din toamnă, în primăvară, prima lucrare se va efectua cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu colţi reglabili, pentru mărunţirea, nivelarea solului şi
distrugerea buruienilor, urmat de combinator.
 Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de cânepă pentru semănat trebuie să aparţină soiului zonat, să aibă

puritate minimă de 98 %, peste 90 % capacitate germinativă (min 75 %),
MMB cât mai mare (să depăşească 20 g), fără lupoaie, să provină din recolta
anului precedent (N.,Ceapoiu, 1974). Înainte de semănat, sămânţa se tratează
împotriva bolilor cu Tiramet 75 2,5 - 3,5 kg./ tonă sămânţă, împotriva
puricelui (Psylliodes attenuata Kock.).
Epoca de semănat. Semănatul cânepii începe când în sol, la 5 - 7 cm
adâncime se înregistrează temperatura de 7 - 8° C şi aceasta este în creştere
(înaintea însămânţării porumbului). Calendaristic, funcţie de zona de cultură şi
condiţiile anului corespunde cu prima şi a doua decadă a lunii aprilie.
 Desimea la semănat este între 400 - 450 b.g./m 2 (după unii
autori chiar 500 - 550 boabe germinabile/m 2) la cânepa dioică,
pentru a realiza 350 - 380 plante recoltabile/m 2, iar la cânepa
monoică se recomandă 350 - 450 b.g/m2.
În Franţa, cu soiurile româneşti: Lovrin 110, Secuieni 1 şi
Irene, folosindu-se la semănat 40 - 60 kg/ha sămânţă.
Distanţa de semănat utilizată în ţara noastră este de 12,5 cm
între rânduri, pentru semănat folosindu-se semănătorile pentru
cereale (SUP - 21, SUP - 29, SUP - 48). Adâncimea de semănat
se diferenţiază în funcţie de textura solului şi de gradul de
aprovizionare a acestuia cu apă: 3 - 4 cm pe soluri mai grele şi
umede şi 4 - 6 cm pe cele uşoare şi în caz de secetă.
 Lucrările de îngrijire

Dacă terenul este prea afânat sau uscat, după semănat se

tăvălugeşte cu tăvălugul inelar sau neted. Imediat după semănat
(în cazul neexecutării tăvălugitului), cânepa se grăpează cu grape
cu colţii mult îndreptaţi spre înapoi (pentru a nu scoate
seminţele), cu scopul de a distruge urmele rândurilor şi a evita
pagubele produse de ciori, porumbei. Principalele lucrări de
îngrijire în lanurile de cânepă sunt combaterea buruienilor şi a
dăunătorilor (puricele, molia cânepii şi sfredelitorul tulpinilor).
 Combaterea buruienilor pe cale chimică nu este obligatorie, dacă
acestea au fost distruse corespunzător la pregătirea patului germinativ
şi terenul nu are o rezervă prea mare de seminţe de buruieni, deoarece
cânepa pentru fibre semănată la momentul optim şi în rânduri
apropiate, răsare în timp scurt, are un ritm rapid de creştere şi acoperă
foarte repede solul, aşa încât luptă uşor cu buruienile.
Folosirea erbicidelor este dificilă, cânepa fiind sensibilă la
majoritatea erbicidelor. Numai în cazuri extreme se folosesc
următoarele erbicide: pentru combaterea buruienilor monocotiledonate
se poate aplica Balan (18 % benefin), 4 - 5 l/ha sau Dual 500 (50 %
metolachlor) 3 - 5 l/hiar împotriva dicotiledonatelor se aplică unul din
erbicidele: Patoran 50 WP (50 % metobromuron) 3 - 5 kg/ha.
Combaterea dăunătorilor .atât în combaterea moliei cât şi a
sfredelitorului tulpinilor (Ostrinia nubilalis Hb.), de exemplu: Decis
2,5 EC, Talstar, Meotrin 20 EC 1 l/ha, Rufast 15 - 50 g s.a./ha, Arrivo
25 EC 1 l/ha.
 Recoltarea
Cânepa pentru fibre se recoltează la sfârşitul înfloririi plantelor mascule (când s-a
scuturat polenul); la cânepa monoică maturitatea tehnică coincide cu sfârşitul
înfloririi florilor mascule. Recoltarea mai timpurie determină reducerea
producţiei de fibre şi a rezistenţei acestora. Întârzierea recoltării duce la
lignificarea tulpinilor plantelor mascule, înrăutăţirea calităţii, care recoltate în
epoca optimă dau fibrele de cea mai bună calitate. Un lan bun pentru recoltare se
recunoaşte prin culoarea galbenă sau galbenă-verzuie a plantelor mascule,
frunzele acestora s-au uscat şi au căzut, cu excepţia celor din zona inflorescenţei.
Recoltarea manuală constă prin tăierea plantelor cu secera sau cuţite speciale la 4
- 6 cm înălţime, formarea de mănunchiuri nelegate, de 12 - 15 cm grosime, care
se aşează pe sol sub formă de foarfecă deschisă (X) pentru uscare.
După câteva zile, mănunchiul se întoarce pe partea cealaltă,
uscarea încheindu-se în 4 - 5 zile în zonele secetoase şi 6 - 10
zile în cele mai umede. Când plantele s-au uscat tulpinile se
scutură de frunze (pentru a nu păta fibrele prin topire), se
aşează cu baza la acelaşi nivel şi se leagă, cu legători
confecţionate din tulpini de cânepă mai scurte numai la mijloc,
dacă tulpinile nu depăşesc 1 m înălţime şi pe două locuri (la
bază şi la vârf), în cazul tulpinilor mai înalte. Dacă după uscare
cânepa nu poate fi transportată la topitorii se păstrează în clăi
sau şire, până când vor fi mijloace mecanice de transport.
. Recoltarea mecanizată se execută cu diferite maşini şi anume:
maşina de recoltat JSK - 2,1;
maşina de recoltat JSK - 2,1 cu aparat de legare a tulpinilor
maşina de recoltat VN1KO, JLV - 2,1
 Productii

Productivitatea soiurilor cultivate la noi în ţară este de 10 - 12

t/ha tulpini uscate şi de 1700 - 2600 kg/ha fibră. Din greutatea
tulpinilor uscate puse la topit rezultă 16 - 25 % fibră, din care 60
% o reprezintă fuiorul şi 40 % câlţii.
Bibliografie
FITOTEHNIE III-IV MANUAL UNIVERSITAR
PENTRU INVATAMANTUL LA DISTANTA,
CRAIOVA 2011, STEFAN MARIN,
CONSTANTINESCU EMILIA
https://www.revistaferma.ro/articole/tehnologii-a
gricole/canepa-cannabis-sativa-l