Emoţiile

Curs nr 4

1
Afectivitatea, definire
 Este o componentă a activităţii psihice ce cuprinde mai
multe procese psihice afective ce au rolul de a evalua
realitatea prin intermediul trăirilor afective.
 Afectivitatea stabileşte o legătură între nevoile şi
trebuinţele umane şi obiectele specifice de satisfacere a
nevoilor. Ea arată semnificaţia pentru integritatea
individului uman, a existenţei fiecărui obiect în parte,
adică valoarea acelui obiect.
 Produsul proceselor afective sunt trăirile afective (prin
trăire se realizează o primă evaluare a realităţii).
 Afectivitatea este o vibraţie organică, psihică şi
comportamentală.

2
Emoţiile şi rolul lor pentru fiecare
individ uman
1. structurarea ataşamentului (felul în
care îngrijitorul răspunde la emoţiile
copilului este esenţial pentru felul în
care copilul se experimentează pe sine,
experimentează lumea şi pe ceilalţi);
2. dezvoltarea personalităţii: emoţiile
spun oamenilor cine sunt ei cu
adevărat, contribuind la structurarea
sinelui iniţial.

3
Validare/invalidare emoţională
 Validarea emoţională: a recunoaşte emoţiile
– ale tale şi ale altora – şi legitimitatea lor
în diverse situaţii.
 În copilărie, validarea emoţională de către
persoanele care au în grijă copilul contribuie
la structurarea personalităţii sale, prin
confirmarea şi întărirea încrederii în sine.
 În cazul adulţilor, validarea emoţională de
către alte persoane ajută la clarificarea
emoţională şi, implicit, la creşterea
capacităţii de adaptare.
 Invalidarea emoţională: una dintre cauzele
tulburărilor emoţionale.

4
Personalitatea de tip sine fals/ personalitatea de tip
sine autentic

Personalitatea de tip sine fals:

 Dacă mediul este unul opresiv, în care nevoile specifice ale
copilului, cu corelatele lor emoţionale nu-i sunt întărite,
susţinute, recunoscute, personalitatea lui devine un fel de
personalitate de tip sine fals.
 Tipuri de personalităţi de sine fals: personalitatea depresivă
(Omul este ferit de depresie numai atunci când stima lui de
sine se bazează pe autenticitatea propriilor sentimente şi nu
pe posesia unor calităţi” (Alice Miller, 2013, pag. 45),
grandomania.
 În cele mai multe situaţii, copilul căruia nu-i sunt recunoscute
nevoile emoţionale îşi va forma o personalitate în dezacord cu
sinele lui real, cu ceea ce este el.
 Va fi o personalitate aparentă, care să-i mulţumească pe
ceilalţi, pe adulţii care îl cresc şi-l educă. Şi în spatele acestei
personalităţi se va ascunde sinele lui real, reprimat, inhibat,
fragmentat, dezvoltat doar pe alocuri.

5
Personalitatea de tip sine autentic:
 Dacă nevoile copilului sunt în mare

măsură recunoscute şi trăirile

emoţionale validate, copilul îşi dezvoltă
o personalitate de tip sine autentic.
 Vitalitate: personalitate vie, ce va trăi

viaţa în multitudinea faţadelor ei.

 Stimă de sine crescută.

 Bun contact cu nevoile şi emoţiile

proprii.

6
 3. Emoţiile au un rol fundamental în
supravieţuire, comunicare şi rezolvarea de
probleme:
 evaluarea rapidă a unei situaţii;
 semnal relevant pentru satisfacerea
/nesatisafacerea nevoilor noastre;
 furnizează informaţii despre convingeri,
valori, interese;
 pot sta la baza unor acţiuni;
 favorizează luarea deciziilor, susţinând
anumite alternative şi eliminând altele;

7
 4. Emoţiile în relaţii:
 monitorizarea promptă a stării unei
relaţii;
 reglarea comportamentului
interpersonal: semnal pentru ceilalţi
despre felul în care trăim diversele
situaţii (prin expresiile emoţionale)
 liant relaţional
 stabilesc temele centrale în jurul cărora
se organizează relaţiile

8
 5. Emoţiile şi învăţarea:
 întărirea fixării informaţiilor
 transfer de experienţă de la o situaţie
la alta: efect pozitiv sau negativ,
blocant pentru adaptare

9
Clasificarea trăirilor afective (emoţiilor)

 afecte/ dispoziţii afective/ emoţii/

sentimente/pasiuni
 ”pozitive”/ ”negative”
 legate de ev. trecute/ de ev. prezente/ de ev.
viitoare
 semn al suferinţei/ semn de rezolvare a suferinţei
 fundamentale (frica, furia, ruşinea, dezgustul,
durerea, bucuria)/ complexe (vina, resentimentul,
remuşcarea, iubirea, ura etc.)
 primare/ secundare/ instrumentale
 adaptative/ dezadaptative

10
Emoţii primare:
1. reacţii la diverse situaţii
2. se schimbă o dată cu circumstanţele
3. se simt în profunzime
4. contribuie la coerenţa sinelui

Emoţii secundare:
1. maschează emoţiile primare
2. sunt răspunsuri faţă de emoţiile primare
3. pot fi provocate de gânduri
4. globale, nespecifice
Emoţii instrumentale:
1. stiluri emoţionale generale
2. manipulative

11
Emoţii adaptative:
 reacţii la diverse situaţii
 se modifică odată cu circumstanţele
 organizează pentru acţiune
 informează
 doar emoţiile primare pot fi adaptative

Emoţii dezadaptative (disfuncţionale):

 se bazează pe experienţe anterioare (”răni nevindecate”)
 pot fi însoţite de gânduri negative, distructive
 rezistente la schimbare şi repetitive
 creează confuzii, copleşesc
 sunt asociate cu neputinţă
 atât emoţiile primare, cât şi cele secundare pot fi dezadaptative
 Invadează prezentul, perturbă relaţiile

12
Categorii de emoţii
 Tristeţe: despărţiri, pierderi; se descarcă
fiziologic prin plâns
 Furie: obstacole, încălcarea graniţelor; se
descarcă fiziologic prin ţipat
 Frica: pericole, se descarcă fiziologic prin
tremurat, ţipat
 Ruşinea: expunere prea mare, lezarea stimei
de sine, încălcarea unor standarde;
reparatoriu este contactul cald, empatic
 Durerea: pierdere, traumă; se descarcă
fiziologic prin plâns

13
Emoţiile şi acţiunea
 Emoţie primară adaptativă
 → Nevoie
 → Intenţie de acţiune
 → Reflectare asupra contextului
 → Decizie integrată emoţie-gândire
 → Acţiune.

14
Schimbarea de durată
 Abilitatea de a reflecta la propria experienţă
emoţională: componentă de bază a procesului de
schimbare.
 Experienţă emoţională corectivă: exprimarea
unui afect puternic ce constituie nucleul unei
credinţe patogene, corelată cu reflectarea asupra
acesteia.
 Presupune trecerea de la înţelegerea intelectuală
a propriei persoane la experienţa emoţională a
sinelui (accesarea emoţiilor profunde şi adesea
dureroase).
 Motivaţia pentru schimbare: componentă
emoţională.

15
Emoţiile în procesul psihoterapeutic
 Conştientizarea emoţilor (a senzaţiilor, gândurilor,
imaginilor asociate) → accesarea nevoilor → reorganizare
internă.
 Transpunerea emoţiilor în cuvinte → procesare emoţională,
reglare emoţională, integrarea traumelor.
 Identificarea tipurilor de emoţii → reglare emoţională.
 Diferenţa dintre ce simt eu şi ce simt ceilalţi.
 Exprimarea emoţiilor intense → schimbări în semnificaţia
evenimentelor declanşatoare, în viziunea despre sine şi
despre ceilalţi; desprinderea emoţională de evenimente
traumatice.
 Exprimarea emoţiilor disfuncţionale: accesarea
convingerilor nesănătoase despre sine şi despre lume;
înlocuirea cu emoţii şi nevoi alternative.

16
Modalităţi de a facilita contactul cu propriile emoţii
 Exerciţiu: scrie ultima emoţie pe care ai
experimentat-o şi descrie întreaga
experienţă: nume, durată, intensitate,
senzaţii asociate, gânduri asociate, acţiune
asociaţă sau intenţie de acţiune, situaţia
declanşatoare, informaţia asociată emoţiei –
despre sine, despre o relaţie, despre
îndeplinirea sau neîndeplinirea unui obiectiv.
 Jurnal al emoţiilor: pe zile şi tipuri de emoţii.
 Autoobservaţie şi introspecţie.
 Timp pentru sine.
 Exersarea stării de martor în timpul
experienţelor emoţionale.
 Reflectarea asupra emoţiilor.

17
Atunci când oamenii ignoră, suprimă
sau se sperie de emoţiile lor, ei îşi
fragmentează sinele devenind o simplă
aglomerare de părţi neintegrate ale
acestuia. (Greenberg, Leslie, 2014,
p.346)

18
Bibliografie:
 Alice Miller, Drama copilului dotat. În
căutarea adevăratului sine”, Ed. Herald,
Bucureşti, 2013
 Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii,
Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014
 Marci Schimoff, Carol Kline, Fericit fără
motiv, Ed. Curtea Veche Publishing,
Bucureşti, 2013
 Rothschild, B., Corpul îşi aminteşte, Editura
Herald, Bucureşti, 2013
 http://ioanastancu.ro/

19