Proiect la chirurgie cu tema:

Hemotransfuzia. Sistema grupelor

sangvine AB0 şi Rhezus factor.

Profesoară de chirurgie: Călugăreanu Ala

Ungheni 2020
 Conținutul

 1. Noţiune de hemotransfuzie. Căile de transfuzie.

 2. Sistemul grupelor AB0 şi Rh-factor.
 3. Determinarea grupelor sangvine cu ser
izohemaglutinant uman; cu ser izohemaglutinant
monoclonal, conform Ghidului Naţional în
transfuziologie.
 4. Rh-factor. Importanţa determinării lui.
 Noţiune de hemotransfuzie. Căile de
transfuzie. Transfuzie

 Substituirea sângelui cu componentele sau cu derivatele

lui în organism se numeşte – transfuzie.
 Administrarea substituenţilor sângelui se numeşte - perfuzie.
Scopurile transfuziei şi perfuziei sunt variate, dar pot fi unite
Perfuzie
în două grupuri:
1. Cantitative – constau în umplerea patului vascular şi
lichidarea deficitului volumului sângelui circulant.
2. Calitative – constau în acţiunea reologică, restabilirea
capacităţii de oxigenare şi de coagulare a lui.
 Metodele de hemotransfuzie:

 1. Directă – este transfuzia sângelui integral

care se efectuează direct de la donator la
bolnav. Se face rar in cazuri extremale, cand
viaţa bolnavului este in pericol, iar alte metode
nu sunt accesibile.

 2. Indirectă – transfuzia de componente sau

derivate ale sângelui pregătite din sângele
donatorului şi conservate in prealabil şi
administrate la necesitate. Această metodă
are o largă răspandire.
 Căile de hemotransfuzie:

 Sângele se administrează prin mai multe

căi:
 1. Intravenoasă - cea mai utilizată cale.

 2. Intraarterială – in jet sub presiune in

moarte clinică.

 3. Intraosoasă – in cazurile cand transfuzia

i/v este dificilă. Se face in substanţa
spongioasă a oaselor (stern, osul calcaneu,
aripa osului iliac, etc.)
 Modurile de hemotransfuzie:

 1. Exangvinotransfuzia – se face în intoxicaţii grave constă în emisia de

sânge şi înlocuirea lui cu sângele donatorului.
 2. Reinfuzia - transfuzia propriului sânge acumulat în cavităţi, în cazul lezării
organelor parenchimatoase. Sângele se recoltează, se filtrează prin 4 straturi
din tifon în a care se adaogă heparină şi se transfuzează în jet i/v sau i/a.
 3. Transfuzia de sange cadaveric – el nu conţine fibrinogen, de aceea nu se
coagulează şi se recoltează în cantităţi mari de la persoanele decedate în urma
infarctului miocardic, hemoragie intracraniană, traumatisme grave etc. Se
recoltează în primele 6 ore după deces.
 4. Autohemotransfuzia – se colectează sângele de la pacient, se conservează
şi tot acestei persoane se administrează la necesitate.
 Rolul transfuziilor şi perfuziilor.

 1. Substituirea sangelui pierdut in anemia acută posthemoragică– in

funcţie de cantitatea de singe pierdut se transfuzează de la 500 ml pină
la 3000 ml;
 2. Diminuarea intoxicaţiei organismului (detoxicarea in intoxicaţii
exogene, in intoxicaţii septice etc.). Mărirea volumului circulant de
sange duce la micşorarea concentraţiei de toxine;
 3. Stimularea forţelor de apărare ale organismului;
 4. Cu scop de hemostază in hemoragii – favorizează formarea trombului
în locul lezării vasului;
 5. Acţiunea nutritivă – conţine proteine, glucide, lipide in forme uşor
asimilabile.
 Indicaţiile in hemotransfuzii.

 1. Anemie acută posthemoragică;

 2. Intoxicaţi exogene şi septice grave;
 3. Pregătirea preoperatorie a bolnavilor extenuaţi;
 4. Intraoperator in intervenţii ce sunt insoţite de hemoragii
mari;
 5. Şocul traumatic hipovolemic sau operator;
 6. In anemii cronice;
 7. In perioada de reanimare şi terapie intensivă.
Contraindicaţiile în hemotransfuzii

 sunt legate de pătrunderea în organism a unei

cantităţi mari de produse de descompunere a
proteinelor. Aceasta interesează organele de
dezintoxicare şi de excreţie (ficat, rinichi).
Transfuzia sângelui provoacă schimbări profunde în
proteinele organismului, ea activează, evoluţia
proceselor în organism. Tot odată creşte brusc
volumul sângelui circulant, ce reprezintă un efort în
plus asupra sistemului cardiovascular.
 În legătură cu aceasta pentru transfuzii sunt şi unele contraindicaţii, ca:

 1. Disfuncţii grave ale ficatului şi rinichilor (hepatite acute,

pielonefrite acute).
 2. Decompensarea funcţiei sistemului cardiovascular.
 3. Afecţiunile alergice (astm bronşic, eczemă acută, edemul
Quinche etc.)
 4. Tuberculoză activă în fază de infiltrat.
 5. Afecţiunile pulmonare însoţite de stază pulmonară în
circuitul sangvin mic.
În prezenţa indicaţiilor vitale pentru transfuzie,
contraindicaţiile se reduc.
Sistemul grupelor AB0 şi Rh-factor.

 Sursa principală a sangelui sunt donatorii care după

proprietăţile sangelui se impart in 4 grupe. Grupa
sangvină e stabilă, in cursul vieţii nu se schimbă. Grupa
sangvină reprezintă un caracter biologic determinat
genetic şi depinde de setul de antigene (aglutinogene),
conţinut in eritrocite şi in anticorpii antieritrocitari
(aglutinine) din serul sanguin.
 Se consideră că in sistemul AB0 aglutinogenul A se uneşte numai cu aglutininele α, iar
aglutinogenul B numai cu aglutininele β. La intalnirea aglutinogenului A cu aglutininele α şi
aglutinogenului B cu aglutininele β se produce reacţia de aglutinare, se petrece hemoliza
eritrocitelor (distrugerea celulelor sangvine).

 Igr.- 0(I) Eritrocitele nu conţin aglutinogen, iar serul conţine

aglutininile α şi β.
 II gr.- A (II ) Eritrocitele conţin aglutinogenul A, serul aglutininile
β
 III gr.- B (III) Eritrocitele conţin aglutinogenul B, serul aglutininile
α.
 IV gr - AB (IV) Eritrocitele conţin ambii aglutinogeni AB, serul nu
conţine aglutinine.
 Determinarea grupelor sangvine cu serul
izohemaglutinant (hemotest)

 Serurile izohemaglutinante standard se

pregătesc din sânge uman. Înainte de utilizare se
verifică valabilitatea după următoarele criterii:
 1. Serul trebuie să fie străveziu, fără semne de
descompunere;
 2. Pe fiecare flacon trebuie să fie indicate:
grupa, termenul de valabilitate, titrul, locul şi
timpul de preparare.
 Pregătirea materialelor:

 1. Seruri-hemotest etalonate (două serii de test

de gr. 0(I), A(II), B(III),), pentru gr. AB(IV) de
singură serie.
 O(I) – fără culoare
 A(II) – culoare albastră
 B(III) - culoare roşie
 AB(IV) – culoare galbenă
* Se verifică eticheta pe care este scrisă
grupa, seria, titrul, termenul de
valabilitate, transparenţa, locul şi timpul de
preparare.
 2. Placa emailată pe care sint scrise grupele sangvine şi 2 serii;
 3. 7 pipete, 7 baghete de sticlă;
 4. Sol. Alcool 70%, vată;
 5. Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru articulaţia
cotului;
 6. Mănuşi.
 7. Două eprubete

 În prezent pentru determinarea grupelor sangvine sângele se

colectează din venă cu seringa monouzuală pentru profilaxia
infecţiilor serologice.
 Tehnica efectuării

 Se va determina in sala de tratamente la t° 18-

22°. Se recoltează sange din venă in 2 eprubete
(una pentru determinarea grupei sangvine şi a
Rhezus factorului, alta pentru determinarea
probelor de compatibilitate – se pune in frigider).
Se depune sangele cercetat in godeul al VII.
 1. Se degresează placa emailată cu alcool.
 2. Pe placa emailată se scrie numele persoanei investigate.
 3. Sub fiecare simbol (grupă şi seria) se depune câte 0,1 ml (o
picătură mare) de ser izohemaglutinant standard de grupa
corespunzătoare cu instalarea imediată a pipetei în flaconul
respectiv.
 Cele două serii de seruri standard sunt aranjate în două rânduri una
sub alta.
 4. Picătura de sânge cercetat (0,01 ml) se depune cu o baghetă de
sticlă/plastic alaturi de picătura de ser izohemaglutinant standard.
Coraportul dintre picătura de sânge şi volumul serului
izohemaglutinant standard trebuie să fie 1:10.
 5. Picătura de sânge se amestecă cu cea de ser cu bagheta,
folosind de fiecare dată altă baghetă pentru omogenizare.
Ulterior placa este agitată prin înclinarea repetată, cu pauze de
1-2 minute între agitări. Reacţia este monitorizată timp de 5
minute.
 6. Pentru a preveni aglutinarea aparentă, dupa 3 minute se
adaugă câte 0,05 ml soluţie fiziologică, se omogenizează, apoi
se urmăreşte reacţia până la 5 minute.

 Peste 5 min se citeşte rezultatul.

 Rh-factor. Importanţa determinării lui

 Factorul Rhezus: este o substanţă antigenă de origine

proteică străină, care se conţine in sangele a majoritatea
oamenilor planetei - 85%. Aceşti oameni se numesc Rhezus
factori pozitivi (Rh+). Iar restul 15% a populaţiei globului
pămantesc nu au in sange această substanţă antigenă şi se
numesc Rhezus factori negativi (Rh-).

 Acest factor a fost depistat pentru prima dată în eritrocitele

maimuţei Macacus rezus. De aici provine denumirea lui.
 Dacă se transfuzează sange Rh pozitiv bolnavilor cu
sange Rh negativ, in sangele lor se formează Rh-
anticorpi (adică organismul se sensibilizează).
Transfuziile repetate de sange Rh pozitiv celor cu Rh
negativ duce la o reacţie gravă posttransfuzională, care
poate duce la moarte (Rhezus-conflict). De aceea
persoanele cu Rh pozitiv pot transfuza sange numai
persoanelor cu Rh (+) Cei cu Rh(-) pot transfuza atat
celor cu sange Rh (-), cat şi cu sange Rh (+).
 O însemnătate deosebită o au gravidele cu Rh
negativ. Fătul poate prelua Rh-pozitiv şi atunci
in organismul gravidei se formează Rh-anticorpi
manifestat prin icterul hemolitic al nou-
născutului sau eritroblastoza. La sarcinile
repetate (a doua, a treia) titrul Rh-anticorpilor se
măreşte şi poate provoca naştere prematură sau
moarte intrauterină a fătului.
 Determinarea factorului Rh se face în
laboratorul clinic.
 Bibliografie

 1. Golovin B., Bedicov E., Creţu E., Chirurgie generală - Ghid

pentru lecţii practice, Î.I. “Angela Levinţa”, Chişinău, 2004;

 2. Bedicov E.,Ignatenco S., Chirurgie - Compendiul

deprinderilor practice, Chişinău, 2004;

 3. Gudumac E., Benea T., Golovin B., Creţu E., Chirurgie,

.S.F.E.”Tipogr. Centrală”, Chişinău, 2009;

 4. Ghid Imunohematologie, MS, RM, 2018.